• Tweet

În istoria Regatului român, probabil cea mai suveranistă perioadă din istoria poporului român, au existat mai multe curente de gândire: poporanismul, semănătorismul și trăirismul.

Dacă junimismul pașoptiștilor a fost prima mișcare intelectuală pro-occidentală, cele trei au lăsat idei reprezentative, care puteau compune un Proiect de țară, dacă n-ar fi căzut peste noi Cortina de fier. Legionarismul, pe care nu putem să-l ocolim, a reprezentat o mișcare la modă în acele vremuri, un fel de tefelism progresist al zilelor noastre.

Nu intenționăm să facem o analiză a diferențelor, a asemănărilor sau a originilor acestora. Ci despre situația de azi, în care practic doctrinele politice sunt desființate de bătălia dintre progresism și suveranism sau - cum se mai spune în SUA - între creștini și neomarxiști, vopsiți în globaliști.

În cei pester 34 de ani de la căderea comunismului, conștiința națională s-a neantizat, din lipsa unui sistem de protecție a idealului național. Practic, revoluția a deșertificat conceptul despre națiune, lăsând locul internaționalismului. Sigur că, această contagiune n-ar fi fost posibilă fără ajutorul cozile de topor ale agendelor străine, al intelectualilor ce și-au vândut sufletul pe o mână de granturi, privilegii și funcții universitare.

Nu întâmplător, unor rectori le pute ideea de națiune, suveranitate, independență, aceștia fiind legați ombilical de rețelele societății deschise. În acest context, multă lume critică prestația europarlamentarilor români, majoritatea fiind acuzați că servesc agende străine. Nu toți s-au predat. Există câteva excepții: Maria Grapini, Chris Terheș, Claudiu Manda, Dan Motreanu. Cei trei s-au luptat cât au putut pentru cauzele românești sau atât cât li s-a dat voie de grupurile internaționaliste din care fac parte.

Dintre toți cei enumerați, Dan Motreanu este pe de parte cel mai stabil emoțional politic. E de aproape 34 de ani membru al aceluiași partid politic: PNL. A fost și a rămas un înverșunat antipesedist. Nu s-a dezis de principii, când conducerea a găsit o "fereastră de oportunitate," prin "alianța pentru stabilitate" cu PSD.

Nici în cele mai grele momente ale carierei sale, n-a abjurat de la crez. A reușit mereu să se ridice, fără a face sluj în fața vreunui președinte, a creat din nimic una dintre cele mai puternice filiale de partid, a muncit, fără a pune trâmbițe și claxoane pe mașinile de teren, în care urca - weekend de weekend - pentru a lua pulsul județului său.

Poate că e mult să spunem că activitatea sa politică se poate înscrie unui curent, unei excepții sau unei încadrări comportamentale, dar solitudinea ideilor legate de activitatea sa trebuie evidențiată. A fost student la Timișoara unde și-a cunoscut actuala soție. Are doi copii. Nimeni din lumea mondenă nu-l cunoaște. N-a sărit din cadrul bunului simț și al onoarei unui om politic de condiție.

Editorialul nu este despre el ca persoană, ci un simplu studiu de atitudine, în stare să provoace dezbateri legate de ideea: mai există personalități publice sau marea nătângilor a înghițit purtătorii de nădragi?

Departe de noi gândul de a compara gândirismul, o tribună de idei, din jurul revistei Gândirea, fondată în 1921 de Cezar Petrescu, Adrian Maniu şi Gib I. Mihăescu, poporanismul jurnalistului Constantin Stere sau semănătorismul de la sfârșitul secolului XIX, care a fundamentat reforma țărănească, cu ce se întâmplă azi.

Nu putem cântări mere cu pere în același galantar, măsura curente ale diferitelor epoci, cum nici n-ar fi de bon-ton să asemuim malagambismul părinților noștri cu trotinetismul nepoților din ziua de azi.

E vorba doar de un simpliu concept de a face politică și nu a vorbi despre activitatea sa. Dan Motreanu este în topul intervenților din Parlamentul European, fiind raportor pe diferite teme europene. Într-un moment de derută și de criză de leadership din PNL, a refuzat să preia conducerea partidului. Față de alți veleitari, el s-a încăpățânat să rămână departe de zumzetul politic, de reflectoarele tribunelor și de alcovurile prezidențiale sau de lumea cancanului, lipici de audiență.

Alături de colegul său Daniel Buda, a limitat dezastrul pentru fermierii români. Eforturile lor parlamentare au convins Comisia Europeană să deblocheze patruzeci de milioane de euro din rezerva de criză PAC pentru cultivatorii români de cereale, profund loviți de invazia produselor ucrainiene. N-au ieșit pe televiziuni la ore de maximă audiențe să trâmbițeze ajutorul acordat! Mai mult, au obținut reducerea ecartului dintre subvențiile pentru fermierii vest-europeni și cei români, prin adoptarea unui amendament, prin care să se grăbească alinierea plăților directe din Politica Agricolă Comună (PAC).

În 2020, în contextul pandemiei, Dan Motreanu a reușit să obțină 47 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru producătorii români de fructe și legume. A fost proactiv - nu reactiv, ca alți conformiști de agendă. Prin lupta sa în forurile puterii, s-a mărit bugetul Programului Național de Dezvoltare Rurală, majorându-se suma acordată unui fermier de la 5.000 la 7.000 de euro.

Deci, n-a acționat doar la Bruxelles. A făcut lobby pe la guvernul României pentru acordarea de finanțări sporite agricultorilor români. Exemplele pot continua. Cu îngăduința cititorilor, motrenismul reprezintă munca tăcută a unui fost ministru al agriculturii, ce nu și-a abandonat misiunea. Nu are nimic din compulsivitățile semănătorismului, mișcare de la începutul secolului trecut, care a dus la împroprietărirea țăranilor.

Ideea e că Dan Motreanu a muncit serios pentru locul pe listă și exemplul său poate fi urmat. Consecvență, pricepere, determinare, loialitate sunt atribute în contrast cu carierismul, servilismul și agramatismul altor listaci. Politica românească are și fațete bune, dar acestea nu se văd, din cauza zgurei de sistem adunată în zeci de ani de ars gazul de pomană în politică. Dan Motreanu primește azi o coroniță publicistică, în primul rând, datorită modului cum și-a apărat principiile, crezul și doctrina liberală. N-a abdicat, de dragul unei cârdășii de moment!

Marius Ghilezan