Nespusa poveste din viitor a locatarului Palatului imperial

• Tweet

Se face că printr-o ironie a sorții, fostul guvernator al unei republici vasale Marelui Imperiu, poreclit de comați: Magnus Mutus și de tarabostes: Il Luce, proaspăt mutat într-un Palat cu deschidere spre crângul aviatorilor, a căzut într-o depresie de lungimea coasei bătrânei fără chip, din mitologia populară a neamului, pe care l-a prezidat cu dispreț.

Dacă din cele două mandate călătoare - zece ani n-a mai știut nici de țințirim, de slugi, nici de palatele furate - preocupat doar de cum să-și câștige impunitatea, a ajuns în viitorul apropiat să fie uitat de vizirii Marelui Imperiu, pe care i-a omenit și i-a cinstit cum se cuvine. Nu i s-a dat nici comânduirea Marii Legiuni, în luptă cu Vladi-han, invadatorul din pusta îndepărtatului orient, nici dregătoria de Comisar al apărării din Cancelaria Mai Marii Ursitoare peste continent. Nimic.

"E absurd ce mi se-ntâmplă!" - plânge răcnind în poalele soțioarei, alta decât cea de Bizet. Melomanii știu ce spun. O paște pușcăria pentru un palat furat, iar Vistiernicii împăratului Mare și Frumos de la Apus nu-i mai răspund soțului la mesajele de disperare. Îl paște ce e mai rău. Nu poate să creadă că l-au folosit ca pe-o zdreanță și l-au scuipat ca pe-o flegmă în timpul coridelor. A fost un slujitor fidel, loialist pur sânge, s-a închinat pe sine și pe neamul său celei mai înalte democrații din lume, deși plăvan fiind, copleșea cu mărirea din ochi, dar și cu pofta măririi de sine. A domnit cât a domnit, dar a și (a)buzat nemurirea. Credea că e altfel decât e scris în cărți.

Misecuvinistul lăsat la vatră e sac de nervi. N-a primit nimic din ce i s-a promis! Și-a aranjat totul pe placul Împărăției Mari și Frumoase de la Apus.

Palatul său e o bijuterie. Se întinde pe o mie două sute de metri pătrați. Are la etaj două dormitoare, două săli de fitness, despărțite de un Winter Garden, așa cum a mai văzut pe la stăpânii săi din Schonbrunn-ul, cu lumină căzută din cer, ca o binecuvântare. Deasupra conacului, servii domniei sale au pus panouri fotovoltaice, în subsol, au coborât pompe de căldură, pereții exteriori au fost acoperiți cu rulouri de lână, să-i fie Starostelui cald românesc, nu cel nemțesc. Totul s-a izolat, dar și microfonat, pentru ca post-domnie, să nu cheltuie sărmanul din dota familiei și din pensia de stat.

Garda pretoriană a securizat informația că jupânul e-n depresie. Vechiul palatin a cipat până și motanii din zonă, pe care-i alungă electronic. Nici băieții cu sufertaș de pe bulevardul cu vedere spre nicăieri n-au voie să mai treacă. Să-i fie lui Magnus Mutus trecerea - de la pradă la vrăjeală - cât mai lină!

E disperat. Dă cu paltonul de pereți! Urlă la lustrele aurii. Nu știe, bietul de el, că e live. Marele Palatin, viclean cum îl știm, are recorderul sub acoperire.

Psihologul a văzut că pe masa președintelui Istoria Imperiului Roman. A răsfoit-o un pic. Și l-a dojenit că avea semnul de carte în dreptul perioadei lui Caligula. "De ce mă cerți, n-am voie?" - a întrebat umil pacientul, care nu se lăsa pus pe patul psihanalistului, de teamă să nu divulge secretele Marilor Inchizitori democratici.

Psiholoaga, fată faină de la Unitate, n-a fost ascultată. La următoarea ședință sedatul președinte a venit îmbrăcat în Lucifer, chiar dacă Marele Palatin i-a recomandat țoala lui Jupiter. A zis că el nu e liber schimbist și nu se mai apleacă la ce dictează Noua Romă. "Sunt un om distrus," a conchis în fața tabloului cu Marele Împărat. Ca la un semn, dracii l-au năpădit. A sărit la gâtul unui majordom. "Te ucid Chaerea, ai voce de castrat. Destul cu elgibitismul! M-am săturat!" (Pentru cei care nu știu, Charea a fost cel mai fidel pretor al lui Caligula, dar împăratul ajuns la nebunie l-a ucis pentru că vorbea prea pițigăiat.)

Ca terapie i s-a recomandat să aștearnă gândurile și emoțiile într-o carte de memorii. A ascultat. Pedant, în fiecare zi începea la aceeași oră scrisul, doar îmbrăcămintea era diferită. Într-una din dimineți, înțolit în Neos, a cerut să fie venerat, în alta - în Helios -închizând ferestrele, țipa că el e Lumina Lumii. A cerut să fie respectat și onorat cum se cuvine.

Misecuvenistul a povestit în câteva pagini despre cum a unit el comații cu tarabosteșii, știind cât de socialiști erau primii, totuși i-a încârdășit cu boierii, doar din porunca Marelui Vizir al Prea Frumoasei Împărății democratice pentru stabilitate. A mai dezvăluit cum a pregătit trucarea alegerilor prezidențiale, să iasă ce-i mai bun și mai apetisant pentru nesătuii dregători de la Apus. De pomină a rămas înscris paragraful cu delațiunea, că unul din Garda Pretoriană, care semăna cu efeminatul Chaerea, ucigașul de regi, a sfeterisit informația că Marele Logofăt - pregătit de el să-i succeadă la domnie - a servit un vin neprincipial cu un arhonte al comerțului, la prețul coborârii lunii de pe cer. A mărturisit cum, inspirat din Caligula, i-a tăiat securiciului urechea cu lopata din grădină. Dar și cum l-a dojenit pe sfetnicul din neamul Borzeștilor, foști clăcași pe moșia vechilor domnitori, că a dus Alesul în ispită, de l-au tras în chip până și glovarii.

La nervii locatarului sau locatorului, nu se mai înțelege bine înscrisul, piticii din spatele palatului imperial s-au chircit de frică. Pisicile s-au pitit după extinctoare, iar vântul s-a fâstâcit, printre armurile de crengi și video-wall-uri. Năprasnică lovitură - de la cine nu s-ar fi așteptat - a lăsat urmări grave. Obiectivul asistat de grupe de securici n-a fost bine securizat și a pierdut competiția din cauza unei biete etichete.

Fostul guvernator, mai spune povestea, are coșmaruri noaptea cu „Ana Pauker, cu Luca și cu Dej, ce băgau spaima-n burghezi," foști locatari ai vechiului palat, refăcut și modernizat, devenit azi Palat Imperial.

Goarnele regimentului șoptesc că a adus un răspopit să alunge spiritele rele, pentru că altul n-ar fi avut Garda Pretoriană. Dar când a auzit că și Marele Palatin l-a trădat în favoarea altuia, netocmit de el, ajuns guvernator, a înnebunit. Nu-l mai găsește pe Incitatus, calul de glorie a vechiului tiz de imperiu, făcut senator. L-ar pune să-i tragă caleașca prin curte, în timp ce se proclamă Suveran al Ordinului de decădere. Povestea e fără sfârșit. Se scrie la prezentul continuu.

Marius Ghilezan