Noua dezordine mondială
Postat la: 03.04.2025 |
În urmă cu zece ani, atunci când şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia SUA, Donald Trump a anunţat că va fi "cel mai bun preşedinte pe care l-a creat Dumnezeu".
După primul mandat, americanii nu au înţeles lucrul acesta şi l-au ales preşedinte pe Biden. Ulterior, şi-au dat seama că au greşit şi, la ultimele alegeri, l-au desemnat ca preşedinte, din nou, pe Donald Trump. Preşedintele nou ales a hotărât să repare toate problemele nerezolvate ale lumii în câteva zile - războaie, teritorii, migraţii, taxe vamale. Rezolvarea unora din ele pare că va mai dura puţin.
Soluţia aleasă este simplă "Si vis pacem para bellum". Adică, ajungi la pace prin război. Nu e traducerea perfectă, dar, în esenţă Donald Trump a hotărât "să arunce în aer" sistemul comercial mondial, declanşând un război comercial la scară internaţională. El a generat şi generează haos în plan global, introducând un aşa-zis principiu al reciprocităţii în relaţiile comerciale.
Problema este că, în schimburile internaţionale, unii vând tancuri, alţii vând cipuri, unii vând soia, alţii vând pui congelaţi. Sunt cazuri în care o ţară vinde anumite produse, dar şi cumpără produse asemănătoare (automobile, de exemplu), deşi, în general, este vorba de procurarea unor bunuri care sunt deficitare pe piaţa internă. Donald Trump doreşte, evident, să ne întoarcem la formule de comerţ bilateral, dar, după al Doilea Război Mondial, accentul s-a pus pe crearea unui sistem multilateral de comerţ (OIC,GATT,OMC).
În perioada actuală este greu să izolezi o relaţie comercială bilaterală de restul schimburilor de produse şi servicii. Mecanismul de corelare, în perioada interbelică, pentru a evita mecanisme protecţioniste a fost utilizarea tratamentului naţiunii celei mai favorizate, introdus de obicei ca o clauză în acorduri comerciale şi de navigaţie. România, spre exemplu, a încheiat zeci de astfel de acorduri în perioada de până la al Doilea Război Mondial. Statele Unite au folosit acest mecanism, condiţionând, într-o perioadă, în relaţiile cu unele ţări (inclusiv cu România) aplicarea sa de respectarea amendamentului Jackson - Vanik referitor la drepturile omului (1974), inclusiv după 1989. Sistemul bilateral al clauzei a fost utilizat, în esenţă, până în 1947, până la crearea GATT. Din acel moment, ţările părţi la GATT au acceptat folosirea acestui mecanism ca regulă de bază într-un sistem multilateral.
Acum, Statele Unite aruncă practic în aer acest mecanism care a dus la scăderea nivelului de taxe vamale de la 40% după război la 3,8% la sfârşitul secolului 20. Canada fiind membru OMC, la fel ca SUA, premierul Canadei a anunţat că ţara sa va face o plângere la OMC pentru încălcarea regulilor comerţului multilateral şi pentru a cere arbitrajul panelurilor de soluţionare a diferendelor. Deşi pare că SUA s-ar putea retrage din OMC.
Vom vedea care vor fi evoluţiile şi consecinţele în plan mai larg, inclusiv al relaţiilor SUA cu Uniunea europeană (acuzată că "jefuieşte" SUA) şi cu China. O problemă delicată va fi cea a achiziţiilor de arme de către ţări europene, membre NATO, din SUA. Americanii erau interesaţi de creşterea cotelor din PIB pentru înarmare în ţările NATO din UE, dar nu cu direcţionarea acestor bani către industriile de apărare de pe continent în dauna companiilor americane. Să ne gândim ce probleme ar putea să apară pentru România dacă UE ar impune taxe vamale suplimentare de 25% pentru achiziţia de avioane militare din SUA!"
Adrian Nastase
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu