• Tweet

Cred că încep să înțeleg atitudinea aparent ambiguă a Administrației Trump față de situația din România. De fapt nu este nimic ambiguu și americanii acționează foarte rațional, dacă vezi lucrurile din perspectiva lor.

Poziția americanilor este dictată de considerente majore geopolitice și de filozofie politică, nicidecum de faptul că ar avea dubii față de situația din România sau că nu ar înțelege prea bine ce se întâmplă. În analizele experților și editorialiștilor americani manevrele puterii de la București în legătură cu gravul atentat la democrație care a fost săvârșit începând din 6 decembrie 2024 sunt tratate cu o ironie acidă. Bineînțeles că în SUA nu îi crede nimeni. Dacă puciștii de la București și susținătorii lor mai aveau vreo iluzie în acest sens, ar trebui să se trezească. Asigurările unor lideri ai coaliției că vor vorbi ei cu americanii, că se vor lămuri lucrurile sunt doar aspirații, fără legătură cu lumea reală.

Președintele Donald Trump nu s-a pronunțat în privința situației din România și nici șeful diplomației americane, Marco Rubio. Deci oficial greii politicii externe ai SUA au stat deoparte, s-au abținut.

În schimb, reprezentanți ai administrației de importanță mai mică, cum ar fi vicepreședintele J.D. Vance, Elon Musk, șeful Deoartamentului de Eficiență Guvernamentală, Tulsi Gabbard, directoarea națională a serviciilor de informații au exprimat poziții față de situația din România.
Însă toți aceștia s-au manifestat într-an anumit fel, comun. Niciunul nu s-a adresat direct conducerii de la București. Fie au postat mesaje pe rețele sociale, fie au ținut discursuri la conferința de la Munchen ori au făcut referiri la situația din România în cursul unor interviuri mai ample, pe diferite teme.

Niciunul dintre secunzii lui Trump nu s-au adresat oficial conducerii de la București și nici nu i-au cerut ceva specific și cu atât mai puțin să pună vreo condiție sau să dea vreun ultimatum. Însă cu toții au adus reproșuri Uniunii Europene pe care au învinuit-o de amestec în treburile interne ale României și au acuzat UE de deficit democratic și că nu mai împărtășește aceleași valori cu SUA. Secunzii lui Trump tot insistă că există o problemă cu România, dar bătând de fapt șaua românească, ca să priceapă iapa bruxeleză. Șeful lor nu reacționează pentru că nu îl interesează România și nu pentru că țara noastră ar fi neînsemnată, ci pentru că toată Europa începe să prezinte din ce în ce mai puțin interes la Washington, nu doar România.

Oamenii președintelui nu se adresează direct Bucureștiului ci aduc reproșuri Bruxelles-ului pentru lovitură dată democrației în România, pentru că ei cu UE au o problemă. Constatarea sau mai degrabă acuzația că UE nu mai împărtășește aceleași valori cu SUA este mult mai gravă decât se percepe în România. Valorile comune țineau SUA și Europa împreună.

De fapt americanii construiesc un caz, cum se spune în thrillerele juridice de la Hollywood. Ei pregătesc desprinderea de Europa și adună piese la dosarul cauzei. România ar putea fi buturugă mică, care răstoarnă carul mare, la fel cum micuța Serbie a dus la izbucnirea primului război mondial.

În prezent se încheie un ciclu istoric, început în 1990, odată cu sfârșitul Războiului Rece. Dacă în timpul confruntării cu blocul sovietic Europa era esențială pentru securitatea SUA. După dezintegrarea blocului comunist și dezmembrarea URSS în 15 republici Europa a început să își piardă importanța pentru securitatea SUA.

Cu toate acestea SUA au continuat să dea importanță disproporționată Europei. A fost menținut NATO în funcțiune deși în primii ani de după căderea Zidului Berlinului se punea serios problema existenței și utilității NATO, după ce rivalul Pact de la Varșovia făcuse implozie. Americanii au acceptat apoi chiar și extinderea NATO, deși președintele Bill Clinton nu era inițial de acord, spunând că extinderea NATO ar însemna doar mutarea mai la Est a liniei de divizare a Europei. De extinderea NATO a beneficiat în primul rând UE, care fără umbrela de protecție a NATO nu s-ar fi lărgit spre Est.

Cel mai bun exemplu este privind războaiele din fosta Iugoslavie. Germania a contribuit la aprinderea fitilului de la butoiul cu pulbere balcanic recunoscând unilateral Slovenia și Croația, deși UE decisese altfel. Este cel mai brutal exemplu de atitudine antieuropeană. Desigur că apoi UE nu s-ar fi descurcat în Iugoslavia fără intervenția americană. Însă la sfârșitul războaielor din fosta Iugoslavie din 1991-1995 si 1999 când s-a tras linie s-a constat că americanii au luptat doar pentru ca Germania să-și atingă obiectivele din ambele războaie mondiale: Slovenia, Croația și Bosnia-Herțegovina să intre în sfera germană de influență iar dușmana Serbie să fie ciuntită și lăsată fără ieșire la Marea Adriatică.

Sub protecția NATO, de fapt americană, statele din UE și-au permis să își neglijeze apărarea și să aloce sume din ce în ce mai mici pentru Apărare, armatele lor ajungând într-o stare deplorabilă în prezent. Însă cu banii economisiți astfel politicienii europeni au construit "statul bunăstării", mituindu-și alegătorii care încrezători votau partidele clasice. Indirect, totul a fost finanțat cu banii americani, cheltuiți pentru apărarea Europei în locul europenilor.

Valorile la care se referea J.D. Vance nu sunt deloc un moft. In ultimii 30 de ani SUA a rămas legată de Europa deopotrivă datorită ambițiilor globale ale SUA și a relației speciale construită pe baza valorilor comune cu Europa, în principal democrația, drepturile omului și piața liberă. În afară de cele două legături menționate mai sus, Europa a devenit din ce în ce mai irelevantă pentru SUA. S-a vădit că Europa are nevoie de SUA pentru motive economice și de securitate și nicidecum viceversa.

Să luăm un singur exemplu, comerțul cu Franța. SUA a exportat in 2024 de 44 miliarde dolari și a importat de 60 miliarde dolari, înregistrând un deficit de 16 miliarde dolari. Mărfurile franțuzești intră liber în SUA, în timp ce pe piața unică europeană, din care face parte și Franța, americanii au greutăți cu cerealele modificate genetic și cu giganții din IT limitați și amendați constant din motive de practici monopoliste. Dacă ar fi un război comercial cu SUA, pe ce alte piețe ar mai vinde oare Franța vinuri, parfumuri și brânzeturi de miliarde dolari? În fostele sale colonii din Africa?

În lipsa valorilor comune nu rămâne mare lucru din relația transatlantică. De acum încolo, din ce în ce mai mult se va vedea că această relație nu va mai fi fraternă și consistentă, ci axată pe anumite elemente punctuale și asta nu pentru că Trump ar fi "tranzactionalist" sau "afacerist", după cum este acuzat, ci pur și simplu pentru că Europa din punct de vedere obiectiv își pierde din interes pentru americani. Constatarea Administrației Trump că Ucraina nu este relevantă pentru securitatea SUA este doar începutul. De fapt toată Europa devine irelevantă. La fel și NATO, devenit mai important pentru securitatea Europei, decât pentru securitatea SUA.

Confruntați cu această realitate, cu pierderea interesului SUA pentru Europa, politicienii de la Bruxelles și București au reacții inadecvate. Fără a fi misogin, consider că se vede că politica externă a UE este condusă de femei, adică Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene și Kaja Kallas, șefa politicii externe a UE, datorită reacțiilor feminine la adresa lui Trump.

J.D. Vance critică lipsa democrației din UE, dând exemplul declarațiilor fostului comisar european Thierry Breton, care a spus că dacă la alegerile din Germania ar câștiga partidul AfD, ar interveni la fel ca la alegerile din România împotriva lui Călin Georgescu. Iritați că au fost atinși unde-i durea mai tare, la democrație, liderii europeni au răspuns iritați că nu "iliberalul" Trump care a atacat Capitoliul este în măsură să le dea lecții de democrație.

Să presupunem că o fi Trump o rușine pentru democrație, dar este ca într-un cuplu unde bărbatul dă semne că vrea să plece. Dacă femeia este interesată să îl țină acasă, însă nu se abține și îi aruncă în față acestuia în față toate reproșurile, cu ce o ajută această reacție? Cred că și mai abitir pleacă bărbatul de acasă.

Trump "bărbatul" amenință că pleacă și "femeia" UE din orgoliu rănit îi arată ușa, deși în sinea ei este conștientă că nu se va descurca singură. Oțărâtă, UE zice că se va apăra ea singură, că își face "armată europeană". Povești, aiureli. UE este dependentă și de piața americană și dacă va fi vreun război comercial să nu ne grăbim să dăm vina pe "egoistul" și "afaceristul" Trump. SUA și UE au fost la un pas de semnarea tratatului transatlantic de comert și investiții TTIP, care ar fi creat cea mai mare zonă de comerț liber din lume și care ar fi consolidat pentru totdeauna relația transatlantică. Tratatul însă a fost îngropat de Angela Merkel, care reprezenta grupuri de interese germane.

Raportor din partea Parlamentului European pentru TTIP a fost europarlamentarul român Sorin Moisa, unul dintre puținii români care și-a meritat mandatul la PE. În România reacțiile au fost și mai bizare, apărând un antiamericanism "proeuropean". S-a mers până la desemnarea drept inamic a SUA. Motivele ar fi că "Trump îl susține pe Georgescu" și că "Trump l-a trădat pe Zelenski". Ambele afirmații sunt inepte, ca să nu mai zic de cea că "Trump e putinist".

De trei luni de când s-au anulat alegerile demnitarii statului român nu au găsit drumul la Washington. De o lună și jumătate Trump este președintele SUA și nu am auzit de vreun contact cu el. În loc de aceasta avem o campanie antiamericană la București iar la Washington avem un ambasador care își încalcă statutul, se comportă ca un activist al Partidului Democrat și polemizează cu emisarul special al lui Trump. Așa ceva este ireal, halucinant!

Nu cred că este o asimetrie afectivă între România și SUA, adică noi am fi proamericani în timp ce americanilor nu le-ar păsa de noi. SUA este o putere globală care are pe masă mai multe dosare pe care trebuie să le gestioneze concomitent și care sunt cu mult mai presante decât dosarul "România", cum ar fi dosarele Gaza, Iran, Panama, Ucraina, Taiwan, China, Rusia samd. Dacă noi vrem ca dosarul "România" să fie deasupra teancului, pe masa de lucru din Biroul Oval, nu ar trebui să facem noi ceva pentru asta?

Este un dat că SUA se dezangajează din Europa, însă inevitabil va mai fi legată de unele fire. Este vital pentru România, pentru viitorul și securitatea ei să rămână cu orice preț ancorată de SUA. Nu există surogat pentru așa ceva! A spune că înlocuim SUA cu "armata europeană" sau cu orice altceva este dovada fie de prostie pură, fie de trădare!

George Scarlat