Partidele vârstnice moarte, să cedeze locul partidelor tinere moarte!

Postat la: 29.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Partidele vârstnice moarte, să cedeze locul partidelor tinere moarte!

În minunata carte a lui Milan Kundera, "Iubiri caraghioase" există o povestire zguduitoare: "Morții vârstnici să cedeze locul morților tineri". La asta m-am gândit când mi-am dat seama că e posibil să vină, totuși, peste noi, deodată sfârșitul genului românesc de "politică în genunchi". Titlul prozei, se potrivește perfect acestei "întâmplări", petrecute în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, când parcă s-a ridicat un văl de pe ochii ulei bune părți a acestui popor deprins înadins să trăiască în frică, fără suveranitate și fără demnitate.

Dan Andronic are dreptate când notează că "Succesul lui Călin Georgescu îl reprezintă profilul unui candidat care poate avea un discurs coerent, patriotic și marcat de credința în familie și Dumnezeu, fără să pară ridicol". Dar asta nu se analizează la televiziuni. E periculos. Trebuie să fii "pe linie" să-ți imaginezi că alegerile s-au desfășurat pe tik-tok, nu că oameni reali s-au regăsit în cuvintele "Dumnezeu" și "demnitate a poporului român". Oameni reali care s-au deplasat la secția de vot și au ștampilat pe cine au crezut ei că le îndeplinește năzuințele...

În povestea lui Kundera, o femeie nu plătește la timp locul în cimitir al bărbatului ei mort, care astfel îl pierde, de unde se deduce că (și) în viața de apoi trebuie ca „morții vârstnici să cedeze locul morților tineri".

Când nimeni nu se aștepta am ajuns, după cum spunea prietenul Bogdan Comaroni, în situația de a nu mai ști, pur și simplu, care este răul cel mai mic, pentru a putea alege, așa cum o făceam de obicei. Nici măcar asta nu mai avem, fiindcă de o parte se află dacopatia, tunelele de sub munți, extratereștri și cultul legionarilor, iar pe de alta, prostia crasă neostoită, oroarea USR.

Care e răul cel mai mic? Va socoti fiecare. Eu, personal, nu reușesc să-l identific... Dar, cel mai trist e că am văzut deodată, împreună cu un mare număr de compatrioți "fotografia" zilei. Imaginea partidelor românești, moarte. Această ultimă și probabil cea mai clară imagine a ceeace se întâmplă în politica noastră, mi a adus aminte de felul cum Gabriel Garcia Marquez descrie o femeie moartă, care pentru cei din jurul ei, continuă să pară că trăiește.

"Am văzut o femeie moartă ieri și ea respira ca noi. Dar cum moare o femeie? Cum o vezi murind? Ea moare dacă zâmbetul îi părăsește chipul, dacă nu-i mai pasă de frumusețea ei, dacă nu ține strâns mâinile cuiva, dacă nu mai așteaptă îmbrățișarea cuiva și dacă un zâmbet sarcastic îi apare pe față când vorbește despre iubire, da, de asta moare o femeie! Da, o femeie moare în viață, declară doliu în lăuntrul ei, trece singură prin ceremonia de înmormântare, apoi se ridică, își aranjează aspectul, își șterge creionul care i-a curs sub ochi, îl mai pune o dată, apoi iese în lume, în toată eleganța ei, respirând și pate chiar zâmbește sau râde, dar e moartă și nimeni nu știe.

Câte femei trăiesc printre noi și respiră, dar au murit cu mult timp în urmă? Stingerea srălucirii speranței și puterii din ochii ei este primul semn al morții..."

Și m-am gândit că partidele noastre care se miră acum și caută explicații (penibile) pentru eșecul lor, seamănă perfect cu femeia din portretul marquesian. Niște partide moarte, care au continuat să pară vii, arogante și suficiente, dar care acum n-au mai reușit să-i mintă pe români.

Asta au văzut clar, votanții: Un PNL și un PSD respirând, continuând să și bazeze demersurile doar pe slugărnicia "stăpânilor" de la Bruxelles, partide moarte care respiră, care nu-și mai iubesc propriul popor, cu zâmbete false când vine vorba despre demnitatea țării. Partide care au murit, în viață părând a fi, acum declară doliu în lăuntrul lor, trec singure prin ceremonia de înmormântare, apoi vor încerca să se ridice, se îngrijesc de propriul aspect, cu care ies în lume, în toată "eleganța" lor, respirând zâmbind din nou, râzând, îmbogățindu-se, ca și până acum.

Partide moarte care au crezut că nimeni nu știe asta, și totul poate merge în același fel ca și până acum. Slugarnice, avide de bani și putere și, mai mult decât orice, de o aroganță nepomenită. Doar că dintr-o dată, poporul i-a anunțat că EL știe. Poporul a aflat că ei sunt morți - niște cadavre, aparent vii... Subiectul povestirii lui Kundera se întâmplă aievea în zilele noastre: partidele vârstnice moarte - PSD, PNL, - tocmai se pregătesc să cedeze locul partidelor mai tinere, tot moarte: USR, AUR, șamd...

Octavian Hoandră

loading...
PUTETI CITI SI...

Partidele vârstnice moarte, să cedeze locul partidelor tinere moarte!

Postat la: 29.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

0

În minunata carte a lui Milan Kundera, "Iubiri caraghioase" există o povestire zguduitoare: "Morții vârstnici să cedeze locul morților tineri". La asta m-am gândit când mi-am dat seama că e posibil să vină, totuși, peste noi, deodată sfârșitul genului românesc de "politică în genunchi". Titlul prozei, se potrivește perfect acestei "întâmplări", petrecute în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, când parcă s-a ridicat un văl de pe ochii ulei bune părți a acestui popor deprins înadins să trăiască în frică, fără suveranitate și fără demnitate.

Dan Andronic are dreptate când notează că "Succesul lui Călin Georgescu îl reprezintă profilul unui candidat care poate avea un discurs coerent, patriotic și marcat de credința în familie și Dumnezeu, fără să pară ridicol". Dar asta nu se analizează la televiziuni. E periculos. Trebuie să fii "pe linie" să-ți imaginezi că alegerile s-au desfășurat pe tik-tok, nu că oameni reali s-au regăsit în cuvintele "Dumnezeu" și "demnitate a poporului român". Oameni reali care s-au deplasat la secția de vot și au ștampilat pe cine au crezut ei că le îndeplinește năzuințele...

În povestea lui Kundera, o femeie nu plătește la timp locul în cimitir al bărbatului ei mort, care astfel îl pierde, de unde se deduce că (și) în viața de apoi trebuie ca „morții vârstnici să cedeze locul morților tineri".

Când nimeni nu se aștepta am ajuns, după cum spunea prietenul Bogdan Comaroni, în situația de a nu mai ști, pur și simplu, care este răul cel mai mic, pentru a putea alege, așa cum o făceam de obicei. Nici măcar asta nu mai avem, fiindcă de o parte se află dacopatia, tunelele de sub munți, extratereștri și cultul legionarilor, iar pe de alta, prostia crasă neostoită, oroarea USR.

Care e răul cel mai mic? Va socoti fiecare. Eu, personal, nu reușesc să-l identific... Dar, cel mai trist e că am văzut deodată, împreună cu un mare număr de compatrioți "fotografia" zilei. Imaginea partidelor românești, moarte. Această ultimă și probabil cea mai clară imagine a ceeace se întâmplă în politica noastră, mi a adus aminte de felul cum Gabriel Garcia Marquez descrie o femeie moartă, care pentru cei din jurul ei, continuă să pară că trăiește.

"Am văzut o femeie moartă ieri și ea respira ca noi. Dar cum moare o femeie? Cum o vezi murind? Ea moare dacă zâmbetul îi părăsește chipul, dacă nu-i mai pasă de frumusețea ei, dacă nu ține strâns mâinile cuiva, dacă nu mai așteaptă îmbrățișarea cuiva și dacă un zâmbet sarcastic îi apare pe față când vorbește despre iubire, da, de asta moare o femeie! Da, o femeie moare în viață, declară doliu în lăuntrul ei, trece singură prin ceremonia de înmormântare, apoi se ridică, își aranjează aspectul, își șterge creionul care i-a curs sub ochi, îl mai pune o dată, apoi iese în lume, în toată eleganța ei, respirând și pate chiar zâmbește sau râde, dar e moartă și nimeni nu știe.

Câte femei trăiesc printre noi și respiră, dar au murit cu mult timp în urmă? Stingerea srălucirii speranței și puterii din ochii ei este primul semn al morții..."

Și m-am gândit că partidele noastre care se miră acum și caută explicații (penibile) pentru eșecul lor, seamănă perfect cu femeia din portretul marquesian. Niște partide moarte, care au continuat să pară vii, arogante și suficiente, dar care acum n-au mai reușit să-i mintă pe români.

Asta au văzut clar, votanții: Un PNL și un PSD respirând, continuând să și bazeze demersurile doar pe slugărnicia "stăpânilor" de la Bruxelles, partide moarte care respiră, care nu-și mai iubesc propriul popor, cu zâmbete false când vine vorba despre demnitatea țării. Partide care au murit, în viață părând a fi, acum declară doliu în lăuntrul lor, trec singure prin ceremonia de înmormântare, apoi vor încerca să se ridice, se îngrijesc de propriul aspect, cu care ies în lume, în toată "eleganța" lor, respirând zâmbind din nou, râzând, îmbogățindu-se, ca și până acum.

Partide moarte care au crezut că nimeni nu știe asta, și totul poate merge în același fel ca și până acum. Slugarnice, avide de bani și putere și, mai mult decât orice, de o aroganță nepomenită. Doar că dintr-o dată, poporul i-a anunțat că EL știe. Poporul a aflat că ei sunt morți - niște cadavre, aparent vii... Subiectul povestirii lui Kundera se întâmplă aievea în zilele noastre: partidele vârstnice moarte - PSD, PNL, - tocmai se pregătesc să cedeze locul partidelor mai tinere, tot moarte: USR, AUR, șamd...

Octavian Hoandră

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE