• Tweet

Partidul Popular European își face seppuku. Se sinucide. Desigur, cu încetinitorul. Și încercând din răsputeri să-și mascheze propria moarte. Victoria care va fi anunțată de la București este iluzorie. Înșelătoare. PPE este în descreștere. O familie politică care a deraiat.

Aparent, Congresul Partidului Popular European desfășurat la București reprezintă un triumf. Un triumf al dreptei europene. Care a dominat și încă mai domină politica la nivelul continentului. Și, tot aparent, această politică este de dreapta, PPE acreditând ideea unei continuități în susținerea unui întreg set de valori care stă la baza construcției europene. Realitatea este însă diferită.

Partidul Popular European s-a corcit. Pe de-o parte, susține ideea că promovează valori și principii de dreapta, adică conservatoare, și că luptă în același timp la baionetă cu extremismul de dreapta, dar, pe de altă parte, în practică, a îmbrățișat principii și valori aparținând așa-zisului progresism, respectiv neomarxism, trăsături specifice stângii sau chiar extremei stângi europene. Cum ar fi de pildă ecologismul exacerbat. Sau promovarea pe toate căile, inclusiv pe cale legislativă, a căsătoriei unor persoane de același sex. În fine, pentru a închide această schiță succintă a duplicității care caracterizează în prezent politica PPE, să consemnăm faptul că, pe seama contribuției statelor membre, președinția Comisiei Europene și a Parlamentului European a susținut și mai mult decât a atât, a încurajat o creștere de tip cancerigen a birocrației de la Bruxelles, în general a birocrației UE, care numără în prezent zeci de mii de funcționari bine plătiți, mulți dintre ei având misiunea de a tăia frunza la câini, înșurubați aproape fără excepție în acest aparat de către fundațiile Soros. Care numai de dreapta nu sunt.

Această alunecare spre stânga neomarxistă a popularilor europeni se explică prin nevoia acestora de a acoperi o plajă politică cât mai largă și asta pe măsură ce popularii, în loc să câștige, pierd teren electoral.

Reprezentarea în Parlamentul UE a popularilor europeni, deși încă este cea mai consistentă, scade procentual în mod vizibil. Prognozele ne arată că este posibil ca, la capătul alegerilor europarlamentare, popularii europeni să se mai afle încă în prima poziție în opțiunile de vot. Dar vor avea de luptat și vor avea de înfruntat importante forțe, care vor refuza să se alieze cu popularii pentru ale permite acestora să acopere întreaga plajă politică. Tocmai din acest motiv, asistăm la lansarea de la București, mai mult decât oricând în trecut, a unor acuzații de-a dreptul aberante îndreptate împotriva potențialilor competitori, dintre care cei mai importanți sunt suveraniștii. Așa și numai așa se explică de ce în retorica popularilor europeni se pune semnul egalității între suveraniști, naționaliști și extremiști. Vezi Doamne, partidele democratice din Europa ar trebui să se coalizeze în jurul popularilor europeni, pentru a-i izola pe suveraniști, sub pretextul că aceștia sunt extremiști și, în mod, clar putiniști. O paranteză necesară: naționaliști, ultranaționaliști, extremiști și suveraniști, reprezentând mișcări cu totul și cu totul diferite unele de altele, au existat încă de la crearea Uniunii Europene, într-o vreme când nici măcar nu se punea problema vreunui război hibrid cu Rusia. Și rareori am auzit acuzații, exceptând partidul lui Le Pen, conform cărora asemenea mișcări ar fi fost finanțate de la Kremlin.

Dar este o acuzație care poate să prindă. Acuzația de parteneriat cu o Federație Rusă din ce în ce mai agresivă poate, într-o oarecare măsură, dacă este bine susținută, să modifice intențiile de vot ale cetățenilor europeni. Să-i determine să șovăie pentru a susține politic partidele de tip suveranist.

Confuziile intenționate - mai bine zis rău intenționate - pe care le-am sugerat mai sus s-au văzut cât se poate de limpede ieri, în comentariile care au fost lansate pe marginea protestului suveraniștilor români, desfășurat în proximitatea locului în care are loc congresul. Și ce s-a afirmat? Nici mai mult nici mai puțin decât că respectivul protest este anti-UE și, în consecință, pro-Putin. S-a pus deci semnul egalității între PPE și UE, deși PPE, în mod vădit, nu se suprapune peste UE. În realitate, am asistat la un protest îndreptat în principal împotriva Ursulei von der Leyen care, pe parcursul mandatului ei, s-a făcut responsabilă în perioada pandemiei, influențată fiind de soțul ei, consultant Pfizer, să achiziționeze în numele și pe spinarea cetățenilor UE cantități mult mai mari de vaccin anti-Covid decât au fost necesare. Și totul desfășurându-se netransparent și vădit ilegal. Iar Ursula von der Leyen este în cărți pentru a fi redesemnată candidat al popularilor europeni pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene. Tot protestele de ieri au vizat și nemulțumirea justificată a românilor pentru că nu sunt primiți în spațiul Schengen. Alți cetățeni au ieșit la protest temându-se că portofelul digital le va controla viața. Alții s-au opărit întrucât, sub presiunea popularilor europeni, urmează ca autoturismele mai vechi de 15 ani să fie interzise la reparații și, deci, numai bune de aruncat la gunoi. Și așa mai departe. Sunt toate aceste nemulțumiri expresii ale extremismului? Sau ale putinismului, așa cum în sala Congresului s-au exprimat unii dintre vorbitori?

UE devine mai puternică nu în măsura în care PPE își va reveni la un scor redutabil, ci tocmai în măsura în care Parlamentul European va deveni din ce în ce mai divers și mai echilibrat din perspectiva forțelor politice care se confruntă și contribuie la luarea prin vot a deciziilor. Și poate că, acordând cu mai multă zgârcenie votul pentru PPE, vom avea în final o Europă mai flexibilă, mai diversă, mai bună și până la urmă mai puternică. Și mai capabilă să facă față nu numai provocărilor Federației Ruse, ci și altor provocări pe care ni le rezervă viitorul.

Sorin Rosca Stanescu