• Tweet

Aţi auzit de mii de ori că, după pandemie, cu totul alta va fi definiţia normalităţii. Dar nimeni nu începuse să creioneze scenarii şi planuri de măsuri pentru ce va trebui să fie "noua normalitate". Şi cred că puţini, chiar foarte puţini şi-au imaginat că s-ar putea merge într-atât de departe în formularea măsurilor, de altfel până la un anume punct necesare, pentru ca lumea în care trăim să fie mai pregătită pentru a înfrunta crizele viitoare.

Pentru trei senatori francezi din dreapta eşichierului politic, ideea ar fi să se creeze ceea ce au numit "Crisis Data Hub", adică, foarte pe scurt, o entitate centrală de colectare a tuturor datelor personale, o singure uriaşă memorie digitală în care să fie concentrat tot ce este disponibil despre cetăţenii unei ţări, unificând informaţiile, toate informaţiile posibile existente acum pe platforme specifice, fiecare funcţională în anumite scopuri şi răspunzând câteodată nevoilor specifice ale unor instituţii vitale ale statului, deci discrete şi protejate în consecinţă.

Cei trei raportori, Rene-Paul Savary, Veronique Guillotin şi Christine Lavarde, au analizat modul în care societatea digitală oferă mijloace suplimentare în prevenţia şi gestionarea epidemiilor extinse şi pandemiilor, "propunând, atunci când acest lucru se dovedeşte a fi strict necesar, măsuri mai intruzive, dar şi mai bine ţintite şi limitate în timp". Până aici, nimic de obiectat, aşa cum logic, nu te poţi împotrivii afirmaţiei că "iniţierea unei platforme de criză, posibil de activat în funcţie de amploarea epidemiei, va putea perite evitarea unui anumit număr de complicaţii. Pur şi simplu, propunem ca, în caz de criză, să existe această interoperabilitate care să permită să determinăm persoanele vulnerabile, să luăm măsuri care le privec şi să evităm măsuri de carantină globală, măsuri care vor proteja mai bine şi care ar fi făcut ca pe plan global să înregistrăm un număr mai mic de decese".

Dar mai departe ce ar trebui să se întâmple? Lucrurile devin extrem de complicate pentru că trecem într-un alt peisaj, cu alte raţionamente, locuitori ai unei planete digitale în care este foarte posibil să se instaurze şi o ordine digitală, alimentată, ordonată şi executată de entităţi digitale.

Să vedem cum s-ar putea întâmpla asta. În textul propunerii respective este explicat foarte bine mecanismul de aplicare. Va fi vorba, de fapt, de o "cutie de scule digitale" care să poată fi activată selectiv, în funcţie de amploarea pandemiei sau epipidemiei. În orice caz, toate presupun, practic, "o încruncişarea datelor medicale cu cele de geolocalizare...deţinute de operatorii de telefonie, de companiile de transport şi de instituţiile bancare".

În prima etapă, ca răspuns la "o criză moderată", vor exista apeluri sau avertismente din partea forţelor de ordine transmise prin SMS persoanelor care se îndepărtează de domiciliu dincolo de limitele permise. În continuare, în trepte succesive, vor exista şi măsuri mult mai dure cum ar fi dezctivarea abonamentelor electronice de transport sau prelevarea automată a unei amenzi din contul bancar (cum se face deja în cazul ameninzilor rutiere) şi apoi blocarea instantanee a conturilor bancare ale peroanelor care încalcă în mod repetat măsurile de carantină.

Cu argumentul nevoii de a scurta timpul de intervenţie, cei trei senatori francezi emit ideea unui mandat general de acţiune aprobat de judecători, de folosit rapid, după ce sunt completate circumstanţele care argumentează necesitatea trecerii la acţiune. Spre exemplu, "pe plan juridic, propunerea noastră s-ar traduce prin obligaţia legală, pentru anumite companii şi administraţii, de a menţine baze de date a căror conţinut şi format ar fi fixate în avans şi de a le menţine gata de a fi "branşate" la platformă în caz de necesitate, adică pe baza ordinului de rechiziţie în condiţiile stării de urgenţă sanitară". Care ar fi baza juridică? "Judecătorii ar putea să se pronunţe mai degrabă în amont decât în timpul stării de urgenţă".

Problema - uriaşă - este că, de fapt, nu există niciun fel de gaanţie - alta decât buna credinţă a operatorilor sistemului - că lucrurile nu vor scăpa de sub control deoarece această nouă platformă integrată nu poate fi securizată pe deplin, aşa cum nu au fost nici măcar datele super-secrete accesate fără probleme de spionajul american, timp de atâţia ani, la cel mai înalt de funcţionare al administraţiilor din statele aliate din NATO.

Ce se poate întâmpla după ce va fi accesată ilegal o asemenea uriaşă bază de date personale care oferă mijloace aproape nesfârşite de presiuni şi santaj împotriva unor cetăţeni şi/sau structurilor naţionale? Dacă ştim că în fiecare zi se petrec "scurgeri de informaţii" dirijate sau, pur şi simplu, datorate imbecilităţii vreunui funcţionar guvernamental şi că, pentru a le repara, trabuie o muncă de ani de zile pentru înlocuirea tuturor elementelor direct şi indirect virusate, atunci în cazul unei asemenea baze-mamut de date cine va avea controlul politic şi va asigur protecţia datelor şi opera controlul de contrainformaţii?

Se pot oare gândi asemenea proiecte doar ca un simplu joc de societate, ignorând absolut toate angajamente legale existente pe baza cărora au fost făcute până acum absolut toate contractele între cetăţeni cu instituţiile statului sau cu cele private dar cu acoperire naţională (tip companiile de telefonie), contracte bazate pe asigurarea că datele private sunt protejate şi că nu pot fi predate poliţiei decât depă ce un judecător a aprobat temeiurile unei cereri în acest sens, pentru un singur caz şi pe numele uneia sau mai multor sespecţi şi în orice caz nu mandat general şi preventiv?

În efortul de a-şi convinge colegii, cei trei senatori francezi le-au cerut să "nu se înşele în ce priveşte identitatea lui BIG BROTHER": "...în fiecare secundă, în scopuri comerciale, noi oferim giganţilor lumii digitale mult mai multe date decât ar dispune vreodată statul şi asta fără niciuna dintre garanţiile de securitte pe care le oferă controlul democratic".

Desigur, aşa cum se notează în raport, un lucru e absolut clar : cu cât strategiile sunt mai intruzive, cu atât sunt mai eficiente" , oferind ca exemplu, modelul asiatic (China, Taiwa, Singpoe, Hong-Kong, Coreea de Sus) care a presupus controale individuale ale populaţiei şi compararea datelor obţinute cu cele ofrite de alte sisteme aşa cum ar fi datele de geolocalizare.

Ce vor decide statele de calea care s-ar putea să deschisă acum de francezi dar care, oricum, pare inevitabilă? Cine va beneficia de încrederea absolută de a manageria sistemul gigant? Politicienii, administratorii civili sau cei militari?

Până la urmă, singurul răspuns - că ne va coveni sau nu - lor le aparţine, aşa că nu ştiu dacă trebuie să ne bucurăm, să ne resemnăm sau ne înspăimântăm. Să fie mai bune celălalte scenarii în care controlul absolut să nu mai însemne apariţia unor Moşi Teacă la comenzi ci acela, total opus, în care Inteligenţa Artificială vine la butoane? Adică mânuind toate comenzile, în toate cazurile şi pentru toate scenariile.

Cristian Unteanu