Struțo-cămila PSD-PNL, dublu șantaj
Postat la: 25.06.2024 |
Asistăm la un șantaj reciproc. PNL șantajează în serie PSD. Și nici PSD nu se lasă mai prejos. Aceste operații de șantaj politic, a căror intensitate crește, ar putea duce la ruperea struțo-cămilei. Și la restabilirea pe ultima sută de metri a principiului democratic conform căruia alianțele se fac post-electoral.
Oare se poate ajunge la ruperea alianței? La un guvern minoritar? Sau de tehnocrați? Sau la un guvern de uniune națională? În acest moment, rezultatul tensiunilor în creștere din alianța PSD-PNL este imprevizibil. Intensitatea contradicțiilor interne poate conduce la pierderea controlului. La pierderea controlului exercitat până de curând de Klaus Iohannis, în parteneriat cu Statele Unite și cu reprezentanții UE. Dar să vedem despre ce fel de șantaj este vorba la cele două capete ale struțo-cămilei.
Din ce în ce mai mulți lideri de vârf ai PNL lansează declarații amenințătoare la adresa partenerului de coaliție. Paratrăsnetul este Marcel Ciolacu. Pentru a fi mai explicit, voi alege două dintre liniile de șantaj exercitat de PNL. La un capăt al presiunilor de acest fel este Rareș Bogdan. Acesta amenință din ce în ce mai violent PSD, invocând interesul național. Interesul național, în construcția logică a liberalilor, constă în retezarea din start a oricăror tentative ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a mări taxele și impozitele. Și, în același timp, de a drămui cu mai multă scrupulozitate banul public, realizând economii de așa natură încât să poată fi reechilibrată cât de cât balanța de venituri și cheltuieli. Prin asemenea ieșiri la rampă, în definitiv logice și elegante, Rareș Bogdan avertizează PSD în numele PNL că, dacă Guvernul nu se conformează, se va rupe coaliția. Cu alte cuvinte, liberalii nu vor avea altceva de făcut în protejarea interesului național decât să frângă coloana vertebrală a struțo-cămilei. Părăsind guvernarea și lăsându-i pe social-democrați în ofsaid. Cea de-a doua linie de atac este generată, tot în numele PNL, de un alt vicepreședinte al partidului, Robert Sighiartău. Acesta lovește în tandem cu Rareș Bogdan, dar mult mai abrupt.
Ca și când Rareș Bogdan ar fi polițistul bun, iar Sighiartău ar fi polițistul rău. De fapt Sighiartău derapează puțin și o spune pe șleau: în concepția sa, care se conformează curentului de opinie din ce în ce mai dominant în PNL, la alegerile parlamentare și prezidențiale șansele liberalilor pot crește exponențial, în eventualitatea în care ies din alianță și trec în opoziție. Teoretic, așa ar putea să stea lucrurile. Tot teoretic, bazinul electoral liberal ar deveni mai puțin confuz, mai hotărât, mai determinat în eventualitatea în care, în opoziție fiind, fruntașii partidului se pot dezlănțui atacând la sânge guvernarea Ciolacu și reinventând anatemizarea PSD drept „ciumă roșie". Acest curent liberal, care începe să devină dominant, are în vedere efectul pervers al alegerilor locale. În urma alegerilor locale, deși PSD dispune de mai multe consilii județene și de un număr sporit de primari aleși, a suferit un grav eșec în bătălia pentru marile orașe. Dintre primele cinci mari orașe ale României, doar în unul singur PSD a câștigat.
Prin urmare, baza electorală a socialiștilor s-a șubrezit ca o consecință a comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, în timp ce liberalii, dar și USR, au avut de câștigat. Aceasta este terenul relativ solid pe care începe să se înfiripe strategia electorală PNL. Liberalii cred cu tărie că generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, care a împânzit întreaga Românie cu uriașe panouri electorale cu chipul său și cu un text agresiv, „Un ostaș în slujba României", susținut de Klaus Iohannis și de factorul extern, este capabil să câștige președinția României. Eu unul mă îndoiesc că această construcție „logică" stă în picioare. Dar nu eu decid ce se va întâmpla cu struțo-cămila. Cert este că Marcel Ciolacu dă din ce în ce mai des cu pumnul în masă, insistând ca alegerile prezidențiale să aibă loc în 15 și 29 septembrie și amenințând cât se poate de transparent că, în alte condiții, sub nicio formă Ciucă nu va fi susținut de social-democrați în campania sa, chiar dacă acestora li se va garanta conducerea Guvernului în următorii patru ani. Iar liberalii și-au făcut socoteala că le convine ca prezidențialele să aibă loc mai târziu, pe 29 septembrie și 13 octombrie, astfel încât Guvernul Ciolacu să se erodeze mai abrupt. Acesta este în esență contra-șantajul PSD.
Se fac de zor calcule pentru eventualitatea în care struțo-cămila se rupe. Acum, când șansele lui Klaus Iohannis de a se auto-ejecta într-o importantă poziție internațională au devenit practic nule și el nu mai este sub nicio formă interesat de o eventuală demisie și de prezidențiale anticipate. Se fac calcule nu numai în stafful celor două partide aflate încă la guvernare, ci și în cancelariile partenerilor NATO și UE ai României. Aceste ultime calcule vizează stabilitatea politică a României, dar și loialitatea guvernului prezent și viitor precum și a următorului președinte față de parteneriatul euroatlantic în general și față de cei doi-trei nași ai României, Statele Unite, Franța și Germania, în special.
Sorin Rosca Stanescu
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu