• Tweet

Alegerile europarlamentare din iunie 2024 sunt cruciale pentru viitorul Europei. Există cel puțin trei blocuri de partide care se bat pentru câștigarea puterii în Parlamentul European, for care numește conducerea Comisiei Europene. Consiliul European, format din șefi de state și de guverne, pe stil vechi, încă va mai avea un rol determinant, pe rit nou, în promovarea deciziilor comune.

Partidul Popular European pierde din influență în unele state. Ascensiunea formațiunilor suveraniste e spectaculoasă, dar limitată la trei state: Franța, Slovacia, Ungaria. Social-democrații mai au încă o bază solidă în țările nordice. Formațiunile progresiste, puternic susținute de americani, sunt într-o ascensiune controlată. Verzii rămân la același nivel, o soluție de tampon.

Cum se va configura viitorul Parlament European? Nu pare o mare necunoscută. Dar să analizăm scenariile de lucru. Dacă în primii ani ai intrării țărilor din Europa de Est în Uniunea Europeană, deciziile statelor membre, luate cu unanimitate de voturi, ni se păreau cam autocratice - comuniste de-a dreptul - iată că istoricul consens nu permite ieșiri în decor, aventuri progresiste și instituirea dominației noului Big Brother. Ungaria rămâne un stâlp de rezistență al nealiniaților. În tot răul e și-un bine, așa se spune printre români.

Care sunt scenariile post-electorale pentru Europa?

Primul ar fi acela că establishment-ul creat de coaliția popularilor europeni cu stânga socialistă se va menține la putere și va continua parcursul stabilit deja: Agenda Verde, sancțiuni impuse Rusiei și Chinei, politici imigraționiste în acord cu voința marilor puteri europene și buna cooperare cu SUA. Continuarea politicilor de susținere și finanțare a Ucrainei ar duce la topirea brumei de prosperitate. E o iluzie că spațiul ucrainean ar putea fi tărâmul făgăduinței pentru industriașii germani, britanici sau francezi. Locul e de mult rezervat concernelor americane.

Al doilea scenariu, deloc de neglijat, ar fi acela al ascensiunii dreptei suveraniste, care să readucă la matcă Europa Patriilor, gândită, visată și pregătită - până în cel mai mic detaliu - de Charles de Gaulle și Konrad Adenauer, părinții fondatori ai comunității de state europene. Analizând sondajele naționale și studiind real-politicul, situația pare a fi puțin posibilă, în sensul luării puterii de la Bruxelles. Dar dacă în mod paradoxal, s-ar da o asemenea lovitură electorală, Europa s-ar închide în sine, ar putea relua negocierile pentru gazul ieftin rusesc, ar deveni mai egoistă și ar bloca total frontierele în calea imigranților. Riscul ruperii parteneriatului strategic cu SUA ar fi major, dar există soluții și pot fi căutate în decada de după înființarea Comunității Oțelului și Cărbunelui, chiar dacă azi globalizarea a distrus principii și identități. S-ar putea reconstitui visata prosperitate, dar cu o serie de costuri colaterale. Nu vă iluzionați! E doar un scenariu de lucru. Pirueta Giorgiei Meloni și transhumanța "Fraților Italiei" arată că puterea ascunsă a intelligence-ului american e imensă. De fapt și de drept, și Silvio Berlusconi tot de SUA a fost pregătit, lansat și pomădat cu miliarde, doar ca să deschidă porturile sudice Pentagonului.

Al treilea scenariu de luat în calcul ar fi coabitarea în trei: social-democrații, popularii și suveraniștii, impropriu denumiți extremiști de către propaganda progresistă. Cele trei blocuri ar putea constitui o majoritate solidă, în stare să salveze bătrâna corabie de la naufragiu.

Puțini dintre noi cunosc adversitatea republicanilor și a democraților împotriva proiectului identitar european. Elitele de la Washington consideră Europa prea arogantă. SUA n-ar vrea să piardă controlul asupra deciziilor europene. Dacă la începutul istoriei, europenii - mai precis, britanicii - au fondat SUA, astăzi, americanii fondează principiile noii Europe.

Ne place sau nu, America nu va pierde controlul asupra Europei, ba mai mult, o va face și mai vasală în parcursul ei hegemonic. E doar o iluzie că Donald Trump va schimba politica externă a SUA. Administrațiile se schimbă, dar principiile călăuzitoare rămân. Să nu uităm că structurile informale, formate din stakeholders (părțile interesate), Deep State-ul și intelligence-ul activ rămân.

America are rețele mult prea influente în Europa. Doar nu degeaba Lyndon Johnson a coborât firmele CIA de pe prăvăliile europene, redenumindu-le "societatea civilă". E o lege nescrisă a puterilor coloniale. Nu pleacă dintr-un teritoriu cucerit fără război.

Să ne reamintim că, până la aventurierul german al secolului XIX Heinrich Schliemann, se credea că Troia n-a existat decât în imaginația istoricului antic Homer! Calul troian nu e doar o metaforă, ci o tactică de cucerire pașnică a adversarului. Câți cai troieni sunt prin țările europene?

Pe un alt meridian geopolitic, în alte vremi, se zice că s-ar fi întâmplat următorul dialog: Gheorghe Gheorghiu Dej s-ar fi plâns că sunt prea multe cozi de topor ale Moscovei în România, iar Stalin i-ar fi răspuns: Să aveți voi topoare câte cozi avem noi!

"Retragerile aparente ale angajamentelor de bază, cum ar fi Pactul verde european, în timpul campaniei electorale, sunt temporare. Cea mai mare parte a legislației ecologiste a fost deja adoptată și va fi dificil de anulat. Dreapta va împinge centrul politic spre un program eficient în următorii cinci ani.

Cooperarea industrială între statele UE, pentru reducerea dependenței de furnizori străini nesiguri, producerea în Europa a unor arme avansate, accesul la energie și materiale rare reprezintă obiectivele principale ale Comisiei Europene pentru ținta anului 2030 pentru reducerea emisiilor sunt importante în prioritățile noii Comisiei. Discuțiile de aderare cu Ucraina și Moldova se deschid la sfârșitul anului 2024, în ciuda eforturilor președinției ungare de a le amâna," scrie Euroactiv.com

Marius Ghilezan