• Tweet

Vă mărturisesc că mă simt copleșit de cantitatea de prostie care se revarsă prin comentariile unor neaveniți, care s-au regăsit în plan public în postura de a explica ce se întâmplă în geopolitica lumii. Geopolitica nu e „operație pe creier", dar e o știință, totuși, și nu poți să te hazardezi, având frânturi de informații, să explici ceea ce se întâmplă într-un domeniu vital pentru toate aspectele vieții politico-socialo-economice, pentru că aceste mișcări geopolitice afectează tot. De aia îmi reînnoiesc îndemnul pentru cei atât de avântați, cărora le place să se dea mari că se pricep la politică externă, să pună, totuși, piciorul pe frână și să rămână acolo unde au fost validați că s-ar pricepe.

Desantul oamenilor lui Trump în Europa este un eveniment pregătit „în laborator", asta îmi este foarte clar, care, de fapt, a fost menit să genereze instalarea acestui război declarativ dintre SUA și UE. Acest desant a fost organizat să fie în paralel cu convorbirea telefonică dintre Putin și Trump, care era convenită de mai multe zile, convorbire care a generat comunicarea publică legată de amenajarea negocierilor de pace între cele două state care s-au aflat de facto în război, așa cum v-am explicat de atâtea ori în ultimii trei ani, la Gold FM, și am și fost amendați, când aveam dreptate. Războiul a fost prin interpuși, prin proxy, dus între SUA și Rusia. Ei bine, acest desant, laolaltă cu declarațiile consecutive, a avut un efect, anume obiectivarea acestei stări de război instalat dintre SUA și UE, care are drept consecință dizolvarea forței Occidentului Colectiv. De ce? Vă fac o recapitulare scurtă.

Spre exemplu, Secretarul de Stat al Trezoreriei SUA, trimis fiind la Kiev, i-a forțat mâna lui Zelenski, care nu chiar a pus mâna pe pix să semneze, dar a fost aproape, să accepte o împărțire a resurselor minerale ale Ucrainei, inclusiv pământurile rare, doar în favoarea SUA și deși efortul de război a fost comun cu cel al UE, ba chiar cel al UE a fost mai mare decât cel al SUA. Evenimentul 2: Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a șocat Europa, dar și mediul geopolitic al specialiștilor, pentru că a venit cu două afirmații la care nu prea avea dreptul, pentru că a fost informat de consilierii lui cum e cu istoria, anume să se vină cu o contribuție de 5% din PIB pentru apărare din fiecare țară NATO, care bani să fie cheltuiți în favoarea Complexului Militar Industrial american, dar, mai mult decât atât, Uniunea Europeană să finanțeze efortul de război din Ucraina în continuare, până la semnarea păcii, dacă asta se va semna. Ei bine, aceste lucruri ne arată că americanii încalcă orice înțelegere veche; înțelegerea de după Al Doilea Război Mondial, repet, până vă va intră în cap tuturor celor care comentați, mă refer la analiștii publici, înțelegerea a fost că acest Occident Colectiv cedează conducerea Statelor Unite ale Americii pentru ca să poată să se îndestuleze financiar, iar, din acea îndestulare financiară, Statele Unite ale Americii vor finanța efortul de potențial război prin asigurarea protecției colective. Asta a fost, domnule Hegseth.

Al treilea eveniment, legat de JD Vance, tot din acest război declarativ instalat, a însemnat umilirea Ursulei von der Leyen la Paris și am atras atenția public că Europa nu este Ursula von der Leyen, Europa suntem noi, cu toții, și domnul Vance trebuie să se gândească bine la astfel de gesturi atunci când le mai face. Oricum ele n-au avut niciun efect în a ne explica că Vance este un politician experimentat. Dar, la nivelul lui Vance, punctez mai ales mesajele de la Munchen, care au fost extrem de puternice, dar au sunat a falset; „cântecul de sirenă" al lui JD Vance a sunat a falset. De ce? Pentru că el îndeamnă Europa la transparență, la blocarea manipulării, libertate de exprimare, democrație, în condițiile în care, în SUA, acestea sunt puse în pericol încă mai tare decât în Europa, deci cred că trebuie să-și facă treaba la ei. În fine, Keith Kellogg a șocat pe toată lumea în ziua de sâmbătă, statuând, practic, eliminarea UE de la masa de negocieri dintre Rusia și SUA. În fine, Marco Rubio, noul Secretar de Stat al Statelor Unite, mai sofisticat decât JD Vance, a jignit toată Uniunea Europeană, inclusiv pe noi, vorbind despre faptul că ne purtăm ca un „copil mic și isteric", noi, ca Europă.

Acesta este doar un șir de evenimente și declarații menite înadins să arate separarea de facto între SUA și Uniunea Europeană, dar, de fapt, vă traduc eu: este similar unei tehnici securiste, prin care se găsesc motive false ca să se supere cineva pe un partener, eventual și jignindu-l, în scopul precis ca acel cineva să nu mai împartă cu partenerul niște potențiale beneficii ce ar fi trebuit să fie comune. Apoi așa și cu Statele Unite și cu UE în acest episod. Reacțiile publice la așa ceva sunt de tip gâgă: unii din Europa se bucură în mod inconștient că, vezi Doamne, „va pica Ursula de la putere", de parcă asta ar fi marea miză; alții din SUA aplaudă voinicia oamenilor regimului Trump, neînțelegând cât de nepregătiți sunt din punct de vedere geopolitic. Toți pierd din vedere esențialul! Care este esențialul? Că, în urma acestui război declarativ cu Uniunea Europeană, America rămâne singură la negocierile cu Rusia, o Rusie bine secondată de către China. Ești singur, ești mai slab! Desigur că Trump se bucură și crede că a făcut un lucru mare, ce va aduce Americii mari beneficii materiale. Da, poate să fie valabil acest lucru, dar doar într-o primă fază și doar pentru foarte scurt timp. Trump, cel ce nu știe geopolitică, nu pricepe încă cât de mult îl va costa această izolare evidentă astăzi. Pentru mine e clar că liderul SUA, bine fișat și studiat de către intelligence-ul rusesc și chinezesc, mă refer la Trump, a picat într-o mare capcană meșteșugit întinsă de către tandemul Putin-Xi Jinping, ce au demonstrat împreună în ultimii 3 ani de război ucrainean că „unirea face puterea". Da, știu, o să spuneți că asta o știu și babele de la țară. Așa e, și babele de la țară mai știu că „lăcomia strică omenia". E limpede că va afla asta și Trump, și foarte rapid.

Cozmin Gușă