Un gând cernit la despărțirea de „colecționarul de cuvinte"
Postat la: 28.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
„Martie în casă, cu flori şi soare şi cu sănătate tuturor!''. Aşa ne-a urat, la intrarea în luna mărţişorului, Nicolae Iliescu, prozatorul şi publicistul de aleasă ţinută, iar noi i-am mulţumit şi am dorit să îi întoarcem însutit bunele gânduri.
Ştiam, dintr-o tabletă publicată în coloanele ziarului „Naţional'', că el traversa o perioadă de grele încercări, fiind internat „cinci săptămâni în salon, nu în balon''. Era, acesta, un mesaj de încurajare şi de speranţă pe care ni-l transmitea nouă, prietenilor şi cititorilor săi, Conul Nic (după cum îmi plăcea să îl apelez). Mesaj pe care am dorit, din tot sufletul, să îl vedem adeverit de faptă!
Dar iată că, şi de această dată, Doamna cu Coasa şi-a luat tributul. Sau, poate, scârbit şi revoltat de „ridicolul nostru local'' pe care l-a stigmatizat în multe dintre tabletele sale, demne să intre într-o foarte necesară antologie a pamfletului românesc, Conul Nic s-a hotărât să dea curs invitaţiei pe care el o adresase nechemaţilor scenei publice: „Sunt şi trăsuri, poţi să şi pleci!''. Din păcate, de data asta, Nic Iliescu a luat nedrept de repede trăsura către lumea de dincolo de nori!
Odată cu Nicolae Iliescu pleacă din această lume sufocată de impostură agresivă şi de veleitari cu patalamale căpătate la apelul de seară al bocancilor un membru marcant al Generaţiei `80. Generaţie efervescentă, formată şi afirmată la cele două cenacluri literare studenţeşti, care au avut ca mentori pe Ov. S. Crohmălniceanu şi pe Nicolae Manolescu. La rândul său, prozatorul şi publicistul Nicolae Iliescu i-a avut ca mentori în arta slovelor cu tâlc pe Fănuş Neagu şi pe D.R. Popescu. Clasici ai literaturii române şi oameni de admirabilă verticalitate morală de care - spre cinstea sa! - Nicolae Iliescu nu s-a dezis la vremea când nişte autoproclamaţi vardişti de bune moravuri politice şi culturale le cereau scoaterea din viaţa literară şi poate chiar din viaţa cetăţii.
Aşa după cum, tot spre cinstea sa, Nicolae Iliescu, deşi un vremelnic ministru ceruse mazilirea celui ce a scris ,,Singur printre poeţi'', nu s-a dezis nici de Marin Sorescu, alături de care a pus piatra de temelie a revistei „Literatorul'', una dintre cele mai importante publicaţii de profil apărute, după 1990, în România. Publicaţie pe care, după retragerea lui Marin Sorescu, Nicolae Iliescu a condus-o cu devoţiune şi cu pricepere. Devoţiune şi pricepere de care a dat dovadă şi în calitate de director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, precum şi în îndeplinirea unor importante atribuţii în instituţii culturale şi academice. Situaţii în care, acest neînduplecat „găsitor de idei enervante'' care a fost şi rămâne Nicolae Iliescu a trebuit să facă faţă unor cabale ale bigoţilor capitalismului de cumetrie din ţara lui Caragiale şi Urmuz.
Rămâne istoricilor literari să evalueze scrierile lui Nicolae Iliescu şi să îi găsească locul în constelaţia de valori a prozei româneşti. Aşa după cum istoria jurnalismului românesc are piese de referinţă în articolele pe care de-a lungul anilor, Nicolae Iliescu le-a publicat în „Amfiteatru'', în SLAST, în „Cotidianul'', în „Timpul-7 zile'' şi în alte cotidiene şi reviste culturale. Nouă, celor care l-am cunoscut şi care ne-am bucurat de încrederea şi de înţelepciunea sa ne rămâne datoria să apărăm şi să continuăm nobila misiune de „colecţionari de cuvinte''. Misiune căreia prozatorul şi publicistul Nicolae Iliescu i s-a dedicat cu o admirabilă ştiinţă şi conştiinţă a datoriei.
Şerban Cionoff
-
Razboiul dintre drona care costa cateva zeci de mii de $ si racheta interceptoare care costa minim 4 milioane de $
Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a dat un comunicat, in aceasta noapte, prin care dezminte informatiile p ...
-
Prostocrația care conduce Romania
În cea mai sensibila conjuctura geopolitica de dupa al doilea razboi mondial (similara cu cea din nefastul an 1940 ...
-
Criza interceptoarelor lovește mai puternic decât rachetele iraniene
Strategia militara adoptata de Teheran in actuala confruntare mizeaza pe un principiu simplu și brutal: uzura. Iranul in ...
-
Iranul a pierdut toate facilitățile de export a petrolului
Terminalul petrolier de pe insula Kharg a suferit o distrugere funcționala totala. Imaginile satelitare arata incendii d ...
-
Trump a atacat Iranul în mod neargumentat. Bilanțul real după două zile de conflict!
Ei bine, razboiul in Orientul Mijlociu a venit totuși in mod implacabil. Sunt convins ca sunteți bulversați, cu siguranț ...
-
Va fi bine, vivat Pax Americana!
Parerea mea e ca nu va dura agitatia asta. In conditii normale, la mica intelegere. Nu așa arata Razboiul Sfarsitului Lu ...
-
Răsturnarea Regimului Islamic de la Teheran e incertă
Ca și in cazul rapirii lui Maduro, americanii au avut macar un ofițer iranian de rang inalt care l-a tradat pe Ali Khame ...
-
Activele regimului teocratic al Iranului
Ayatollahul suprem Ali Khamenei a controlat o avere de 200 de miliarde de dolari administrata prin trei piloni principal ...
-
Câte zile va dura acest nou „război" al lui Trump și Netanyahu cu Iranul
De ce Trump? Pentru ca „Wag The Dog". Avem decizia Curții Supreme, la care se adauga dezvaluirile NPR, de zilele t ...
-
Ce se pregătește la Teheran în timp ce americanii și israelienii bombardează Iranul
Cea mai mare problema in lupta cu balaurul este ca atunci cand ii tai un cap in locul sau cresc alte trei capete. Lideru ...
-
Merz învață chineză - cum se zice în Beijing la: "Arbeit macht frei"?
Cancelarul german Merz a fost in viitor: viitorul e deja in China. Nu se mai sta la coada la Washington, ci la Bei ...
-
Ilie de la puscarie, asa i se zice acum!
Romanii is geniali fara nicio indoiala stiu asta si pot dovedi. Am de exemplu cazul Ilie. Dimineata la ora sase niste mi ...
-
Nesfântul Ilie și Primăria Oradea dau înapoi în cazul Premostratens
Așa cum am anunțat, in baza unei hotarari judecatorești vadit nelegale, pentru luni, orele 10, a fost programata evacuar ...
-
Pacifiștii vs Războinicii MAGA
Mulți se intreaba de ce cunoscutul jurnalist Tucker Carlson, imagine emblematica a luptei pentru libertate in pandemie, ...
-
Ce n-a știut SIE să-i spună lui Nicușor Dan
Ciudațeniile lui Donald Trump șterg pe jos cu toate obsesiile popoarelor mici care se cred egale cu cele mari. Pentru no ...
-
Ne-au luat bulgarii "caimacul". Kogalniceanu a rămas de izbeliște - Măi să fie!
Mișcari masive ale aviației militare americane in Bulgaria amplifica tensiunile in jurul negocierilor cu Iranul. Aeropor ...
-
Ce s-ar putea întâmpla dacă AI-ul se dezvoltă prea repede
Un scenariu interesant de la Citrini Research. Este un scenariu negativ care analizeaza ce s-ar putea intampla daca AI-u ...
-
O lume condusă o mie de ani de Putin, Xi Jinging, Bill Gates, Zuckerberg, Soros...
Exista organizații și oameni de știința care cred ca omul este un virus letal pentru planeta și fac propaganda unui stil ...
-
Apucatul de Bolojan poate aprinde mâine la Oradea o scânteie ca la Timișoara în decembrie 1989
La Oradea exista riscul sa fie aprinsa maine scanteia unei revolte similare cu cea declanșata la Timișoara in dec ...
-
Ilie Sărăcie și-a tras propria oligarhie
Lipsa totala de empatie a premierului Ilie Bolojan fata de oamenii simpli, fața de popor a devenit evidenta și este ine ...
-
Deficitul bubuie!
Deficitul de cont curent al Romaniei s-a ridicat, in 2025 la peste 30 miliarde de euro, cu 1,3 miliarde de euro mai mult ...
-
Squatters
În dreptul civil exista un termen juridic foarte tehnic, dar foarte vechi, antic chiar, care desemneaza dobandirea ...
-
Un secret teribil: cine este în spatele AUR?
AUR-ul este intr-un plin proces de purificare. Claudiu Tarziu perceput ca legionaroid a fost silit sa-și ia talpașița și ...
-
Casele de Putere ale lumii: rolul statelor a devenit de tip ''executant'', iar liderii politici au statut de ''marionete''!
Marea problema, in general, a cetațenilor informați ai lumii, este ca, in ultimii ani, deși se straduiesc și fac efortur ...
-
Evaluarea noului ambasador al României la Washington
Numele lui Cornel Feruța, reprezentantul permanent al Romaniei pe langa Organizatia Natiunilor Unite, este tot mai vehic ...
-
Talentatul domn Rubio și marea resetare occidentală
Marii barbați adevarați din fruntea Americii l-au trimis pe cel mai mic dintre ei sa repare ce-au distrus cu nesaț, in p ...
-
Despre ONG-urile care nu tin loc de Energie!
Superb! Mai e putin si pot cere si anularea legilor fizicii? Daca te-ai format in Societatea Civila (nu stiu de ce unii ...
-
Stau în fața ta și strig!
Trezește-te, popor roman, acum și astazi și nu te increde in cei ce te conduc! Caci ei sunt doar trista și schiloada IN ...
-
Învață-ne pre noi îndreptările Tale
Exista revoluții tacute, care se fac prin conservatori. Cand imperiile și civilizațiile cad, haosul inițial este combatu ...
-
Câteva răspunsuri la câteva "de ce-uri"
1. De ce discursul lui Marco Rubio de la Munchen a fost unul bun? - "Vom fi mereu un copil al Europei".- Pentru ca dupa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu