FDA a aprobat vaccinarea la copii cu vârste de 5-11 ani: Părinții din SUA care se opun pot fi decazuți din drepturi. Si in România li se pot lua copiii!
Postat la: 30.10.2021 |
Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite a autorizat vineri utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech la copii cu vârste de 5-11 ani, decizie care va face ca vaccinurile să fie disponibile pentru 28 de milioane de copii din SUA. Urmeaza ca aprobarea si pentru Moderna sa fie primita saptamana viitoare.
Înainte ca vaccinurile să fie distribuite este nevoie şi de acordul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC). O comisie de consultanţi ai CDC se va întruni săptămâna viitoare pentru a analiza administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech copiilor, fiind de aşteptat ca aceasta să îşi dea rapid acordul, iar distribuirea să înceapă imediat. Suspicinea în acest caz al vaccinarii in masa a copiilor este ca in paralel se pregateste un amendament ca parintii care se opun vaccinarii, in special, a copiilor cu varste cuprinse intre 5-11 ani (cei peste 12 ani fiind vaccinati deja) sa fie decazuti din drepturi iar copiii sa le fie luati si institutionalizati.
Reamintim ca o astfel de varianta cu vaccinarea obligatorie a copiilor si cu decaderea din drepturi a părintilor care refuza sa-si vaccineze copiii este in dezbatere si in Romania, cazul fiind prezentat pe larg de fostul ministru al Sanatatii Nelu Tataru in primavara anului 2021, la cateva luni dupa ce campania de vaccinare a debutat. Mai jos, ce spunea Tararu:
"În acest moment discutăm la nivelul specialiștilor de la sănătate publică evaluarea și contextul vaccinări acestui copil, care sunt condițiile strice și care ar trebui să fie partea din lege în care ar trebui să găsească un tutore din sistemul juridic care să poată accepta vaccinarea. În condițiile în care nu există acest drept copilul va fi preluat de altcineva", a explicat Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii.
"Ca mamă şi medic ştiu că părinţii, îngrijitorii, personalul şcolilor şi copiii au aşteptat aprobarea de astăzi. Vaccinarea copiilor mai mici împotriva Covid-19 ne va aduce mai aproape de revenirea la un sentiment de normalitate", a declatat comisarul în exerciţiu al FDA, Dr. Janet Woodcock, într-un comunicat. Autorizarea din partea FDA a venit după ce Comitetul consultativ pentru vaccinuri şi produse biologice asociate al agenţiei a votat marţi cu o majoritate covârşitoare pentru a susţine administrarea unei doze mai mici de vaccin Pfizer pentru copiii mici.
Compania a spus că vaccinul său cu doze mici pentru copii, care reprezintă o treime din doza administrată adulţilor, are o eficacitate de peste 90% în prevenirea infecţiilor asimptomatice. De asemenea, a mai spus că vaccinul a fost bine tolerat la copiii mici, producând efecte secundare comparabile cu cele observate într-un studiu efectuat pe oameni cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani.
Până pe 21 octombrie, aproape 6,3 milioane de copii au fost testaţi pozitiv pentru Covid de la debutul pandemiei, potrivit Academiei Americane de Pediatrie, deşi experţii în sănătate spun că numărul este probabil mult mai mare.
Covid-19 este al optulea cel mai mare ucigaş al copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani în ultimul an, a spus marţi un oficial al CDC comitetului FDA. Începând cu 17 octombrie, 691 de decese din cauza Covid au fost raportate în SUA la persoane sub 18 ani, cu 146 de decese în grupa de vârstă de 5 până la 11 ani, a anunţat vineri FDA.
Administraţia Biden a declarat că a procurat deja suficiente doze pentru a vaccina toţi cei 28 de milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani din SUA şi a spus că este gata să lanseze primele 15 milioane de vaccinuri în prima săptămână după aprobare. Experţii FDA au observat un risc de miocardită şi pericardită, dar au spus că beneficiile vaccinurilor, inclusiv prevenirea formelor grave de boală, a spitalizărilor şi a decesulor, ar depăşi în general riscul afecţiunilor cardiace inflamatorii rare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Punctele cheie din prelegerile „Anticristul" ale lui Peter Thiel, care au ajuns în presă: De la Apocalipsa 13 la Bill Gates
Investitorul miliardar Peter Thiel a avertizat in cadrul unor intalniri private ca o figura biblica a Anticristului va e ...
-
Un obiect înghețat de la marginea Sistemului Solar ar putea deveni a șasea planetă pitică
Astronomii au identificat un obiect ceresc inghețat dincolo de orbita lui Pluto, care ar putea fi clasificat drept plane ...
-
După ransomware, problema nu se încheie când pornesc din nou sistemele: iată ce merită pregătit din timp!
Primești o notificare despre o breșa de date mult dupa incident, dar nimeni nu poate spune exact ce informații au fost a ...
-
„Big Brother" devine realitate în UE: rețelele sociale, monitorizate de CE, totul pentru a combate migrația
Agenția de frontiera a UE, Frontex, va putea monitoriza rețelele sociale pentru informații despre fluxurile de migranți. ...
-
Super-bătaie în Parlamentul din Armenia: scene desprinse din filmele lui Jackie Chan VIDEO
Parlamentul Armeniei a fost pentru scurt timp scena unor momente desprinse din filmele celebrului Jackie Chan! O sesiune ...
-
Cornel Dinu își vinde conacul de la Sinaia: "Vine peste mine canalia aia de Țălnar și mai îmi cere vreo 30.000 de euro"
Cornel Dinu (78 de ani) a scos la vanzare vila sa de la Sinaia, pentru care cere 585.000 de euro, dupa ce a ajuns intr-o ...
-
Cele mai bune credite de nevoi personale: ce criterii compari în 2027
Planificarea unui proiect major, fie ca este vorba despre renovarea locuinței, achiziția unei mașini sau acoperirea unor ...
-
A apărut un nou drog, mult mai puternic decât celebrul Fentanil: peste 100 de decese înregistrate deja numai în SUA
A aparut un nou drog, mult mai puternic decat celebrul Fentanil: e vorba despre ciclorfina, iar autoritațile - cel puțin ...
-
Un dispozitiv futurist te ajută să descoperi aspecte mai profunde ale realității prin conectarea minții la câmpul cuantic
Hartmut Neven, directorul Laboratorului de IA cuantica al Google, considera ca am putea testa teoriile privind conștiinț ...
-
Bill Gates prezice că unii oameni vor trăi „ca amishii" pentru a evita IA
Bill Gates susține ca urmatoarele doua decenii de dezvoltare a IA vor aduce „caștigatori și invinși" și afirma ca ...
-
Sateliții gigantici care vor transforma noaptea în zi au primit aprobarea autorităților! Oamenii de știință ripostează dur împotriva proiectului care sfidează natura
Un proiect care pare desprins dintr-un film SF a primit aprobarea autoritaților americane și ar putea schimba radical fe ...
-
După creșterea noilor dinți la adulți, o nouă descoperire uriașă în stomatologie: Nu va mai fi nevoie de găurirea dintilor pentru a repara cariile
O soluție lichida, aplicata direct pe zona afectata, reprezinta o alternativa extrem de eficienta pentru repararea carii ...
-
Țepe luate de cei care joacă Online la cazinouri: fraude pe bandă rulantă sesizate de Comisia Europeană
Un studiu amplu publicat de Comisia Europeana (CE) evidențiaza, in secțiunile referitoare la industria jocurilor de noro ...
-
Alertă în sistemul energetic românesc: Decizia oficială luată cu privire la funcţionarea Centrala Cernavodă
Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a publicat miercuri seara, in Monitorul Oficial, hotararea privind prelung ...
-
Informații despre cauza accidentului feroviar din Spania. Ce ar fi dus la ciocnirea celor două trenuri
O posibila eroare a unui angajat al administratorului feroviar Adif ar putea explica accidentul dintre doua trenuri de m ...
-
Liliana Ryanna Popescu, șefa de imagine a lui Călin Georgescu, a invocat dreptul la tăcere după ce a confirmat mai multe informații pentru DIICOT
Șefa de imagine a lui Calin Georgescu, Liliana Popescu, cunoscuta drept Ryanna, a fost audiata de procurorii DIICOT in d ...
-
Alexandru Toader - fiul fostului ministru al Justiției, dus în cătușe la propriul notariat. Ce s-a întâmplat aici cu studentele la Drept
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iași, arestat pr ...
-
Israel după vot: Alianțele politice se anunță imposibile fără un compromis major - ce arată tabloul electoral la ora actuală
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu si rivalul sau Gadi Eisenkot, plasati de exit-poll-uri la egalitate in alegerile parla ...
-
Alerta mondială de securitate cibernetică a produs panică în România. 17.500 de instituţii publice au fost notificate
Un numatr de 17.416 institutii din sectorul public din Romania au fost notificate cu privire la o vulnerabilitatea PHP2S ...
-
Scule și materiale pentru renovare: ce cumperi înainte de fiecare etapă
Renovarea se poate opri dintr-un motiv marunt: adezivul a ajuns, dar burghiul potrivit lipsește; ruleta s-a stricat, iar ...
-
Vladimir Putin are nevoie de masiv de trupe ca sa deschidă un al doilea front
Vladimir Putin are brusc nevoie de mai multe trupe. Mii de soldați. Nu pentru a lupta impotriva Ucrainei. Putin lupta ac ...
-
Nici nu-ti trece prin cap ce date colectează despre tine: Un hacker dezvăluie ce riscă toți cei care au în casă un televizor Samsung. Dar si alte mărci procedează la fel
Televizorul inteligent din sufragerie ar putea colecta mai multe informații despre utilizatorii sai decat iși imagineaza ...
-
Gigi Becali îl apără pe Călin Georgescu: "Dacă îl întrebi pe om cu ce trăiește îi dau eu să trăiască 50.000 de euro"
Gigi Becali sare sa-l apere pe Calin Georgescu, chiar daca in trecut s-a poziționat impotriva acestuia. Șeful de la FCSB ...
-
Un pastor român din SUA a escrocat 13 milioane de dolari de la enoriași, apoi i-a numit "posedați de demoni" pentru că au cerut banii înapoi
Un pastor din Washington, acuzat ca a inființat o companie fictiva pe internet și ca i-a convins pe enoriașii sai și pe ...
-
Europa ar putea fi aruncată înapoi în Evul Mediu de rachetele Oreshnik!
Fost capitan al armatei americane și analist militar, Stas Krapivnik lanseaza un avertisment exploziv: Rusia produce pes ...
-
Elon Musk i-a răspuns lui Volodimir Zelenski: „Explic pentru proști"
Comentand criticile legate de restricționarea funcționarii, pentru Forțele Armate ale Ucrainei, a sistemului Starlink, f ...
-
Statul aduce muncitori din Asia în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient
Angajatorii spun ca nu gasesc personal, in timp ce numeroși tineri romani se plang ca trimit CV-uri fara sa primeasca ra ...
-
Avocatul Piperea avertizează că impozitele pe locuințe ar putea crește chiar și de 25 de ori de la 1 ianuarie. "Este evident că destinul acelor familii este evacuarea"
Avocatul Gheorghe Piperea avertizeaza ca impozitele pe locuințele din București ar putea crește de cel puțin patru ori d ...
-
Dosarul "Călin Georgescu" - Judecătorul a finalizat motivarea: Procurorii pot depune apelul la decizia prin care poate scapă din arestul preventiv
Tribunalul București a motivat decizia prin care a inlocuit arestarea preventiva cu controlul judiciar in cazul lui Cali ...
-
Analiză pe baza datelor INS: O familie cu doi copii are nevoie de echivalentul a patru salarii minime pentru a trăi decent în România
O familie cu doi copii are nevoie de echivalentul a patru salarii minime platite in Romania ca sa duca un trai decent. A ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu