Autor: George Roncea

cu o postfață de Andrei Bistrean-Siupiur

Cuprins

I. Cuvânt înainte

II. Decembrie 1989

a. Adevărul despre terorişti. La 30 de ani de la lovitura din decembrie '89, victoria Moscovei este deplină

b. Iluzia Teroriştilor, iluzia Libertăţii, iluzia Salvării

c. Eroul martir col. Gheorghe Trosca – victima agenturii KGB şi după moarte

d. La moartea lui Iulian Vlad… poate abia de acum ies la iveală unele istorii, de exemplu exact azi…

III. Iunie 1990

a. 14 iunie, ziua când n-am murit

b. Facebook ascunde adevărul despre Mineriada. Cum a fost pedepsit George Roncea

c. Rolul proniator al Sf. Gheorghe în istoria recentă a României…

d. La moartea lui Mihnea…

e. Morții Represiunii din iunie 90... morții împușcați și făcuți dispăruți

f. Infernul se numește Măgurele (I)

g. Infernul se numește Măgurele (II)

h. Infernul se numește Măgurele (III)

i. Infernul se numește Măgurele (IV)

j. Infernul se numește Măgurele (V)

k. Infernul se numește Măgurele (VI)

l. Actiunea FSN impotriva contestatarilor în provincie 1IV. Rețeaua Secu-KGB

a. Istoricul tergiversării și mușamalizării Dosarului Represiunii din iunie 1990 de către magistrații „Justiției” din România

b. Cât muncesc pe an și cât câștigă lunar procurorii militari care și-au bătut joc de “Dosarul Mineriadei”

c. CTP – crucișătorul mineriadei din iunie ’90

d. Lepra de Ilici. Copilăria lui Ion Iliescu

e. Viaţa lui Ion Iliescu aşa cum a fost, descrisă de el însuşi

f. Despre Petre Roman și familia sa de criminali bolșevici

g. Ff pe scurt despre „xenofobia” și „antisemitismul” românilor și despre cum a eșuat statul român versus Rețeaua minoritarilor kaghebiști bolșevici...

V. Biography: Who is George Roncea?

VI. Postfață. Andrei Bistrean-Siupiur: Prima comemorare oficială a luptătorilor anticomuniști din iunie 1990

VII. Decembrie 89, Piața Universității și Represiunea din iunie 90 în imagini

I. Cuvânt înainte

Fix în această zi întins pe cimentul unui garaj al Securității devenit

Lagărul de la Măgurele îmi număram cu vârfu limbii cioturile

dinților beliți cu ranga. Mă gândeam desigur la răzbunare și cum să

evadez, nici nu știam unde eram închiși și dacă suntem în afara

Bucureștiului și ar trebui să o iau la picior prin păduri sau câmp

deschis în caz că aș găsi hocus pocus o cale să devin invizibil

pentru santinele și să sar gardu. Făcusem d-astea în armată ca

cercetaș însă în sens invers, intram nu fugeam din unități sub pază

și stiam că toate santinelele din lume au între 3 și 4 dimineața un

moment în care le cad ochii în gură. Cel mai bine e dacă mai și

plouă. Partea proastă era că eram cam disable fizic, dinții ca dinții

dar nu mai vedeam decât cu un ochi ca prin ceață celălalt era

acoperit de umflătura feței, aveam capul cât un pepene, pepene

spart.

Tot corpu era strașnic martelat și vânăt spre negru mai aveam

mobilitate maxim 40 la sută plus durerile aferente - cel mai nasol

era cu capu care bubuia.

În declarația dată acolo în fața procurorului șef anchetator fost

șmecher la Direcția Cercetări penale a Securitătii, am scris cam trei

rânduri, ff dezlânat că era greu cu scrisu de mână, aveam și

degetele bulite, pe scurt ideea era că au incalcat Legea și vor

suporta consecințele.

Am regăsit coala aia de hârtie îngalbenită peste mulți ani, la Dosar.

Am avut doi ani dosar ce cercetare penală deschis. Apoi s-a arhivat

după care a fost preluat de Parchetul Militar când a început

tărășenia cu Dosarul Mineriadei.

Nici prin cap nu îmi trecea atunci că astăzi, acum, ziua de 15 iunie

devine Zi Natională - este publicată Legea în Monitorul Oficial.

Evident nici până acum ”Justiția” nu i-a tras la raspundere pe

vinovații de atunci, responsabili de crime și atrocități.

Un coleg de Lagăr, ciocănit bine și el de gibonii lui Ilici, devenit

peste ani și coleg de Sociologie a izbândit să inițieze și să treacă

Legea asta, un efort sisific, după ani de adversități și bețe în roate,

a reușit. Viorel Radu. Cinste lui.

Evident statul român și instituțiile de forță, MI, MApN, SRI - nu

au vrut să își asume răspunderea pentru crime și infractorii au

beneficiat din partea procurorilor și judecătorilor de complicitate,

procurorii și judecătorii au facut tot ce se poate imagina pentru

mătrășirea Dosarului, în mod direct aceștia se fac vinovați de

infracțiunea de favorizare a criminalilor.

Poate de acum, că există Legea asta, complicii criminalilor se vor

gândi mai bine, după a n-a amânare și returnare a Dosarului.

5La ultima convocare la Parchetul Militar, după o altă returnare a

Dosarului, amânat câtiva ani la Camera Preliminară, unde cică se

judecă cu celeritate, adică super rapid ( :) ) la sfârșitul sesiunii de

înregistrare a declarației mele, cu cameră video, microfoane,

stenografă, etc tot dichisul, după ce am semnat tot ce mi-a pus în

față doamna procuroare militară, o blondă bine de tot,

moldoveancă cred, tipa îmi zice din senin, așa cu un aer gânditor

tipic moldovencelor când se apucă de o nouă rețetă de plăcinte

poale în brâu, - știți domnu Roncea că au murit mai bine de trei

sferturi dintre martorii și victimele din Dosar?

Face o pauză, cum fac blondele când gândesc vizibil, privind către

mine - și adaugă, sunteți astăzi printre puținii martori cheie cu

implicare majoră de la debutul Dosarului, aveți grijă de dvs.

Brusc mi-a trecut reveria romanțioasă, era o lumină mișto în

camera de interogatoriu, gagica avea un fel de strălucire în păr de

la razele soarelui în contre jour, avea niște cercei mișto și trăsături

fine, o piele translucidă, plus salariu baban, aveam cu totul alte

gânduri decât supraviețuirea :)

M-am abținut să întreb ce imi venea pe limbă, dacă e vorba de o

amenințare, că nu părea genu care dă astfel de mesaje din

underground.

I-am zis, o să fac tot posibilu să rămân în viață și dacă ziceți că

ajungem pe instanță, cândva, voi fi acolo când judecătorii vor

decide.

Am plecat, la parter era un automat de cafea la carton, mi-am tras o

cafea din aia oribilă și mi-am aprins o țigară în fața intrării

Parchetului, pe o bucată de beton pe care o știam de mult, sub un

copac și m-am gândit, ca și când aș fi fost blondă.

6Nimik nu e întâmplător. Mai ales la asemenea mize. Tipa avea

dreptate, mi-a transmis un mesaj de bun simț, atât cât se putea într-

o camera microfonizată total.

Atunci mi-a venit ideea că să scriu, pentru cazu că se apropie

sfârșitu, chestiile din dosar, de fapt dosare, că sunt și în dosaru

"rivolutiei"

Din Dosaru Decembrie 89 s-a sters un ditai calupul, toate datele și

mărturiile, peste 900 de pagini, despre ce a fost în zona fostului CC,

unde au fost și cele mai multe victime pe interval de timp și spațiu

dintre toate victimele înregistrate în acea perioadă ”rivuliționară”

de după parusia lui Ilici.

Culmea, în urmă cu vreo șapte ani datele existau, am fost chemat la

Parchetul Militar pe tema împușcăturilor, înregistrare filmată,

avocați de față ai "părților adverse", tot tacâmul conform Codului

de procedură penală.

În Rechizitoriul actual și în dosarul trimis pe instanță - nu mai

exista absolut nimik despre singurul caz documentat blană de

contact direct cu "teroriștii" finalizat cu ciuruială la greu și mii de

cartușe trase și de mine și de ei, până am facut praf pereții care ne

despărțeau.

Ce înseamnă asta? Ei bine vă zic eu în clar, înseamnă triumful

Securității.

Este dovada că și în acest timp, la peste trei decenii de la

evenimente, o Forță Supremă are puterea să oblitereze cu totul

dintr-un dosar finalizat o anumită parte, iar procurorii militari,

altfel ff ciumeci și bengosi cu cadrele militare, temuți de întreaga

Armată, ei bine tremură în izmene când le vine un ordin de Mai de

Sus decât de pe structura militară.

7Ceea ce arată că militarii sunt de fapt niște bășinoși.

În ce mă privește față de toate cele spuse mai sus și având în

vedere și faptul că sunt cenzurat, șters, blocat și arestat non stop pe

FB, au fost șterse inclusiv articole despre Piața Universității,

despre Decembrie 89, - nu am altă variantă decât să adun cap la

cap "memoriile" mele și să le livrez cui are capacitate de lectură și

judecată, poate o să reușesc să transpun și în format tipărit seria de

volume pe care am intenția să le scriu.

În această prima lucrare, facută în pripă fix pentru a respecta Legea

care instituie data de 15 iunie drept Zi Națională, am adunat o mică

parte din ce am găsit pe harduri.

Milițienii care controlează FB șterg, sunt publicații la care am

lucrat care au fost șterse cu totul, pagini și bloguri și saituri tot

dispar, ma gândesc că o carte rămâne.

Mai am teancuri de documente de tot felul, o să le public în seria

care urmează. Acum este doar o deschidere de temă.

În mare parte de fapt este un fel de poveste autobiografică

deoarece s-a nimerit să mă aflu în centrul unor evenimente, ba cu

arma în mână, ba în Piața Universitatii cu studioul video pe mână,

filmele difuzate atunci de mine, au apărut pe o televiziune abia

după 18 ani, când tot poporu a avut ocazia să vadă ce văzuseră cei

din Piața Universității în acele 54 de nopti, când băgam un fel de

televiziune în aer liber pe Ecranul de pe frontonul Arhitecturii cu

documentare filmate în decembrie, cu kaghebiștii, cu Ilici cu

Militaru, Brucan etc

Legitimația de golan, prin care a fost inițiată Zona liberă de

comunism tot eu am făcut-o și lansată, întreaga scenografie a

perimetrului a fost opera echipei de la etajul 4 din Arhitectura,

8unde am lucrat non stop, textele și banerele acolo se făceau, nu am

dormit mai deloc în perioada aia super mișto, probabil momentul

cel mai intens al vieții în orice caz mi-a determinat întreg cursul

vieții.

Toatea acestea se regăsesc în colecția de articole din acest prim

volum, mai sunt multe de povestit, de exemplu despre agenții și

turnătorii de teapa lui Marieș, medaliat de statu roman, de Iohhanis,

și servit cu sediu și locuință de trei milioane de euro, plus alți

bănișori, mulți. Despre generalul gunoi Dan Voinea, complice cu

Mărieș la mega afacerea certificatelor, despre Ene Viorel dezvăluit

chiar de către apropiații sai drept o jartea care a făcut pe șest

căcănarii incredibile. Despre rolul agenturii de la GDS, centrala

securisto-kaghebistă fondată de Brucan și Șoros, în ianuarie 90,

despre "intelectualii" lu pește, de la Cărtarascu la Liiceanu și Pleșu,

plus multi alții, slugile abjecte ale criminalului cu mâinile mânjite

până la coate de sângele românilor, descris hagiografic de licheaua

de Manolescu "Acest OM cu O mare", despre șleahta bolșevicilor

evrei securiști kaghebiști de teapa lui Tismăneanu, despre

"jurnaliștii" securiști, complici la crime, ce să zic am de scris

căcălău despre 36 de ani de ticăloșie, nemernicie și trădare - că

avem de povestit și despre trădătorii din Armata și Servicii.

Ei sunt cei care au adus România în halul în care se afla acum, ei

au avut și au toate pârghiile, ei au controlat și controlează Rețeaua

din politică, mass media, "societatea civilă", cei care au îngropat

economia țării după ce au jefuit ca în codru iar apoi au nimicit și

codrii. Ei sunt miliardarii și suto milionarii de azi odraslele lor sunt

miniștri șefi de partide, parlamentari. De exemplu cel care se afla

recent pe lista virtualului guvern, pe postul de ministru de finanțe,

9fost ministru de finanțe în vremea lui Băsescu, Bogdan Drăgoi,

putred de bogat, este fiul generalului SRI care a venit cu Adrian

Sârbu, atunci un factotum în guvernul Neulander, la Stănculescu

șef al armatei să ceara 20 kg de TNT ca să ne arunce în aer

Balconul, aveau de gând să amplaseze încărcătura într-o Dacie

parcată alături și să zica apoi că teroriștii legionari, adică eu și

prietenii mei ne-am autodetonat din greșeală, ca drona ucraineană

de acum, prilej de intervenție în forță și lichidare a Pieței

Universității.

Au rămas ff puțini jurnalisti care au curajul să iasă public și să

afirme răspicat adevăruri teribile - printre ei se numără Nașu, Sorin

Roșca Stănescu, care acum de exemplu a afirmat ferm că atacul

scelerat al ucrainenilor țintea Oil Terminal și distrugerea portului

Constanța - în urmă cu 36 de ani la el m-am dus imediat ce am

scăpat de la Magurele și a lansat serialul Infernul de la Măgurele, o

campanie care a dus în final la eliberarea deținuților, arestați ilegal.

Mai departe eu am strâns la Liga Studenților primele câteva sute de

mărturii la cald ale agresiunii organelor și gibonilor, am reușit să îl

conving pe procurorul militar Mihai Popov, cu probe, că Marian

Munteanu, aruncat la Jilava deși grav rănit nu era vinovat de ce îi

pusese în cârcă de către Ilici, cu "probe" măsluite de SRI, am

trimis prin curier diplomatic al ambasadei Olandei în toată lumea,

la toate organizațiile importante gen Amnesty datele culese și

traduse, vreo 12 state ale lumii au trimis proteste la MAE al

României, reacții puternice deși Ion Iliescu și haita sa odioasa de

criminali evrei bolșevici era în grațiile Occidentului, cu toate că se

știa foarte bine că erau agenții Moscovei, am fost apoi contactat de

10Parchet, după vreo câțiva ani și acel teanc de declarații plus alte

probe au devenit nucleul Dosarului Mineriadei.

Ieri am fost la punctul de informare MAE, maimuța ministră

demisă anunțase cu mare tam tam că sunt desecretizate datele din

Arhiva MAE despre perioada iunie 90. Ce să vezi erau fix sase (6)

foi alese cu grijă spre expunere anume ca să nu conțină nimik. Încă

o dovadă a forței securiștilor.

Dosarul Mineriadei ca și cel al ”rivoluției” reprezintă tot dovada

forței securiștilor.

În mod normal absolut toți magistrații implicați în măsluirea

probelor, tergiversarea dosarelor, mătrășirea dpdv juridic ar trebui

să facă ani grei de pușcărie, plus confiscarea averilor, că unii, ca

împuțitul de Voinea au și averi, iar salariile grase încasate zeci de

ani pentru instrumentarea în beneficiul infractorilor ar trebui să le

fie imputate - am pus și un articol scris de un coleg care a reușit să

obțină, doar pe un segment de "anchetă" ce sume s-au

încasat/ventilat.

Desigur au fost complici ai procurorilor și în presă, am menționat

câțiva. Dezinformare, intoxicare asta a fost "jobu" lor și nu mă

îndoiesc că au fost recompensați.

Poate cel mai abject și ordinar specimen subuman dintre toți ăștia

este CTP, instigator și complice direct la crimele săvârșite de

milițieni și de hoardele de giboni din subterane, îl vedem cum dă

din clanță peste tot – susținut desigur de aceiași securiști cu

mâinile mânjite de sange, astăzi capitaliști cică, adica în ghiarele

lor se afla tot capitalul de muncă și suferință a trei generații de

români care au muncit în comunism ca sclavii pentru a se îngrășa

nenorociții ăștia.

11Am scris cândva și o carte despre rolul securiștilor în marele jaf

post decembrist, am avut și o sursă de vîrf, ăla simțea nevoia să

dea pe goarnă - am scris lucrarea, ce să vezi când să publicăm vine

ăla spășit la mine și îmi zice că Iulian Vlad a interzis tipărirea cărții.

Probabil puțină lume știe că kaghebistu șef care l-a terminat pe

Ceașcă a condus ulterior după un scurt stagiu de bulău de formă

SRIul, din umbră, de facto până prin 2009 cam așa.

Iar cel care l-a lansat pe Coldea, unchiulețu sau, a fost cel care

avea în sarcină perimetrul din jurul obiectivului CC și a mijlocit

intrarea unui grup aparte, unii de își ziceau Ronghioș Garda, care

aveaua că misiune uciderea lui Ceașcă acolo pe loc. Ulterior ăla a

fost trimis la "specializare" de Măgureanu în Moldova sovietică la

vremea aceea, apoi a trecut prin multe alte funcții și poziții

importante în Sistem și a decedat în...Israel.

La vremea actuală Sistemul are mai multa forță, buget, capacitate

operațională decât vechea și vetusta Securitate, bate ca Buget și

forțe serviciile a cel puțin trei țări de top europene, Franța, Italia și

Germania la un loc. Iar la nivel de ascultări, vreo șase milioane,

bate proporțional și FBI-ul, o agenție care supraveghează o

populație de 16 ori cât a României. Nu degeaba un tip de la BBC a

poreclit România – Securistan.

Despre toate acestea pe larg în acest prim volum și următoarele

care vor veni.

Poate astfel cei de după generația mea, a Pieței Universității,

generația tânărului profesor Andrei Bistrean, erudit și hip-hoper,

coautorul acestei serii, află și ei pe ce lume se află, chiar așa cu IQ-

urile vai mama lor.

12II. Decembrie 1989

„Cine controlează trecutul, controlează viitorul.

Cine controlează prezentul, controlează trecutul.”

George Orwell, 1984

„Strigătul lor de luptă trebuie să fie: Revoluția Permanentă!”

Karl Marx, Adresă a Comitetului Central către Liga Comuniștilor

13La 30 de ani de la lovitura din decembrie '89, victoria

Moscovei este deplină

Ziarul Bursa, 17 decembrie 2019

Comicăria "sărbătoririi" evenimentelor din 1989 este o circotecă de

cea mai joasă factură - "justiţia" nici până astăzi n-a reuşit să-l

aducă pe Ion Iliescu în faţa instanţei. În schimb, pompoase

gângăveli de la tribuna Parlamentului, solemnităţi goale de

conţinut. S-a turnat o placă groasă de beton peste dosare şi

vinovăţii, exact cum solicită Ion Iliescu în ultimul său răvaş de pe

blog, după interviul din TASS.

Iar tema cu adevărat fierbinte a "teroriştilor" a devenit o poveste de

decembrie, între îmbucături de sarmale şi şorici...

După mai bine de două decenii jumate, datorită maestrului Lazăr

Dinu, am descoperit o imagine document de dosar, - a prins în

poză chiar blocu, în care m-am ciuruit cu unii, buleală tare, trei14şmecheri au făcut praf tot amplasamentul, ditai clădirea - i-am cam

găurit, nu ştiam că-s "terorişti" - trăgeau bine, dar erau mai obosiţi

că mine, plus că pe vremea aia încă eram meserie, te halesc la poc

poc floc - nu-mi pare rău nici acum că i-am făcut franjuri, au tras

în civili, găozarii...cel puţin doi şi-au luat-o de la mine, am găsit

urmele de sânge pe pereţi şi peste tot, plus seringile şi materiale

medicale de prim ajutor, plus hainele lepădate.

Unul era lovit la şold, se vedea urma pe perete, unde s-a târşit de

tencuială şi altul cred că în umăr sau piept, şi acum cred că am o

geacă de piele de-a lor ciuruită şi plină de sânge, am păstrat-o, că

în naivitatea mea chiar credeam că Parchetul va lua probe ADN -

aiurea...au îngropat totul, inclusiv generalul Joarză, cel care a dat

NUP Dosarului la care am lucrat. Era între "terorişti", a crăpat da

NUP-ul a rămas.

Blocul ăla a fost sediul Ministerului de Interne până în 1941, are la

subsol şi celule şi...crematoriu...acum e o cârciumă acolo la subsol,

- plus pereţi dubli şi treceri dintr-o parte în alta la subsol şi

acoperiş, iar pe dedesupt trece o ditai tubulatura unde încape

binişor un omulean bine făcut, reţea de conducte ce duce sub Piaţa

Palatului şi apoi la dreacu în praznic. Iar jos de tot era/este şi

adăpost ALA, cu uşi de oţel groase de cinşpe' centimetri.

Acolo era şi o arhivă uriaşă de date de identitate, evacuată cu un

alai de dubiţe şi sub pază militară în ianuarie "90. Toate astea le-

am aflat ulterior când am făcut investigaţie pe cont propriu, după

aia au venit alţii la Parchetul militar şi au mătrăşit probele.

Oricum am avut super bulan în noaptea aia, Manitoo a lucrat la

greu, un gagiu care se afla chiar lângă mine a luat un glonte de

PSL de s-a învârtit că titirezul - a scăpat cu viaţă până la urmă,

15olog de tot, l-a găsit Victor în Germania într-un lagăr din Germy,

prin "90, fugise din ţară după Mineriadă...Nicolae Iliescu se numea,

na că am ţinut minte şi numele după aproape trei decenii, la nume

şi date n-am blackout, încă.

Povestea întreagă - mai jos:

2000 de cartuşe - în noaptea de iarnă a morţii ratate...

An de an, cu ocazia "sărbătoririi Revoluţiei" se varsă lacrimi de

crocodil de către reptilienii lui Ilici pe tema sacrificiului tinerilor

spre victoria "democraţiei". Se ventilează vrute şi nevrute spre

întărirea găunoasei mitologii a salvării naţionale, întruchipată

desigur de Salvatorul nambăr one, Ion Ilici Iliescu.

Românii se tot întrec în comemorări festive ale "eliberării" din

Decembrie 1989, în timp ce sunt din ce în ce mai striviţi de povara

"iluziilor mincinoase" - printre care se află iluzia "salvării" ţării de

către kaghebişti, şi mitul libertăţii aduse de ruşi, prin

"providenţialul" criminal cu mâinile roşii de sânge până la coate -

Ion Iliescu, Cel Întâi Chemat (adus de ambasadorul sovietic) la

balconul CC pentru a propovădui Salvarea, respectiv, în termenii

săi, pentru a se readuce România pe calea socialismului "care a

fost doar întinat de Ceauşescu".

Pentru a restabili imaculata faţă a socialismului întinat, Ilici a adus

la putere şi a format şi selectat pentru încă o generaţie cel puţin,

cadrele de conducere a guberniei româneşti - beizadelele

securiştilor kaghebişti, urmaşii politrucilor comunişti şi

reprezentanţii Agenturii întemeiată de Brucan la GDS, membrii

castei vechilor comunişti şi urmaşii acestora. Brucan ne-a pus

16eticheta infamantă de "stupid people" nu degeaba, sclavia le-a

devenit chiar dulce românilor, se pare, după mai bine de 20 de ani

tot partidul lui Iliescu le este cel mai drag şi mai scump.

Cacialmaua rusească intitulată Rivoluţia română şi preluarea

efectivă a Puterii de către agentura rusă a histrionicului Ilici a avut

loc în intervalul în care, ca şi azi, românaşii cuvioși se îndopau

până la crăpare, de la Crăciun până la Sf. Vasile. Interval în care,

în "89, s-a pus la cale şi o jertfă de sânge ce trebuia să întreţină

mitul, iluzia războiului cu "teroriştii".

Asemeni multora dintre cei care au trăit direct anumite evenimente

care au lăsat urme adânci, aştept încă să aflu cine a tras, cine mi-a

rănit prieteni şi mi-a ucis colegi, cine a organizat operaţiunea de

executare a terorii la scară naţională în 1989...cine naiba erau

"teroriştii" ăia?

Am atins vreo câţiva, dar de aflat cine erau ei şi ce misiune

executau nu mi-e foarte clar până astăzi, deşi cu aproximaţie aş

cam şti de unde să-i iau.

După fuga Ceauşeştilor, şi apariţia lui Ion Iliescu la balconul lui

Ceauşescu din Comitetul Central au fost omorâţi în România 957

de oameni, respectiv 90% din totalul de 1.116 de victime ucise în

Decembrie. De fapt, semnalul măcelului a fost dat chiar de Ion

Iliescu, cel care a şi lansat tema "teroriştilor care trag din toate

poziţiile", "orfanii lui Ceauşescu", cică.

Ulterior s-a spus că teoriştii nici măcar n-au existat şi că doar

Armata a produs victime, cel puţin asta e concluzia Dosarului

Revoluţiei, ce a fost clasat după un NUP dat chiar de către unul

dintre cei care a fost arestat în sediul CC pentru că era suspectat că

coordonează teroriştii - generalul Joarză de la Parchetul Militar.

17"Teroriştii care n-au existat" apar într-un Document sinteză din

perioada "rivoluţiei" ce arată că la Marele Stat Major au fost

predaţi 109 terorişti.

Cu tot cu armamentul găsit asupra lor. Pe lângă armele militare

clasice, apar în Raport arme străine, de vânătoare, cu mult mai

performante decât cele din dotarea forţelor militare - dotate cu

dispozitive de vedere pe timp de noapte, cu putere de lovire

considerabilă, cu muniţie de mare velocitate şi foarte scumpe.

Cum ar fi: armă de vânătoare Mahrholdt Innsbruck, cal. 7,62 mm

cu luneta Zeiss Diavari - D 6X, două arme de vânătoare cu două

ţevi 375 Magnum Flaged cartridge, cal. 9 mm, cu luneta Zeiss

Diavari - D 6X, în geanta diplomat, o armă de vânătoare cu două

ţevi "Special - Gewehr-Lauf-Stahl", cal. aproximativ 9 mm şi

lunetă cu dispozitiv de vedere pe timp de noapte "Single Point", o

trusă aparat de vedere pe timp de noapte, "Zoomar" cu lunetă de

observare, model 430 în geanta diplomat, aparat de vedere pe timp

de noapte Litton în casetă de ebonită, aparat de vedere noaptea,

model 3, pentru armament "Javelin Nicht Vision Lens", cal. 75,

aparat de vedere noaptea Japan în geanta "Diplomat" cu cifru.

În Raportul preliminar al Serviciului Român de Informaţii privind

evenimentele din decembrie 1989 se menţionează:

"În perioada 22 decembrie 1989 - 6 ianuarie 1990, la Institutul

Medico-Legal Bucureşti au fost aduse persoane decedate prin

împuşcare, despre care personalul militar şi medical din Institut

afirmă că sunt terorişti, asupra cărora s-au găsit arme de foc şi

arme albe (unele total diferite de tipurile din dotarea Forţelor

Armate obişnuite) şi muniţie;

18- documente deosebite (paşapoarte şi legitimaţii în alb ori pe care

figurau nume, locuri de muncă şi funcţii ce nu corespundeau

realităţii;

- buletine false (în care datele nu corespundeau cu cele din

celelalte documente);

- îmbrăcăminte deosebită: căşti de protecţie kaki, combinezoane

kaki (căptuşite cu blană de miel), pulovere de tip militar, de

culoare kaki sau albastră, lenjerie de corp chinezească, cizme cu

carâmb scurt, care se închideau lateral cu ajutorul unei singure

catarame, total diferite de cele militare (îmbrăcămintea era vizibil

nouă şi nu era murdară);

- medicamente despre care medicii din IML Bucureşti afirmau că

au efecte stimulative şi de creştere a forţei şi capacităţii de

rezistenţă".

Gagii cu care m-am ciuruit eu, în noaptea în care n-am murit, adică

asta de azi aveau (şi) combinezoane şi trusă medicală mişto de tot

şi seringi cu nu ştiu ce naiba - dar muniţia era din altă zonă decât

cea standard, plus mai aveau şi molotoave puse deoparte, greu de

preparat pe genunchi, că e chimie la mijloc. În fine.

Conform Comandamentului Artileriei, în decembrie 1989, o uriaşă

cantitate de muniţie a fost trasă "împotriva bandelor teroriste".

Este sumarul în cifre seci al unui adevărat război:

"În perioada 22.12.1989 - 27.12.1989, s-au consumat pe timpul

acţiunilor de luptă 12.632.670 cartuşe, 666 lovituri pentru AG 7,

58 lovituri pentru AG 9, 3.008 proiectile antiaeriene, 221 lovituri

pentru tunul de de 100 mm de pe tanc, 1162 grenade de mână, 36

bombe de 82 mm, 2 proiectile antitanc de 85 mm şi 11 grenade

antitanc. 14.883 de arme au intrat pe mâinile populaţiei neinstruite.

19Celor peste 13 milioane de cartuşe li se mai adaugă alte sute de mii

de cartuşe, trase în perioada 28 - 31 decembrie 1989".

Teroriştii - degeaba i-am ciuruit atunci, la nimic n-a folosit

Dintre cele "14.883 de arme intrate pe mâna populaţiei neinstruite"

- una a ajuns în mâna mea, instruită, iar dintre cele peste 13

milioane de cartuşe trase aiurea, 2000 de cartuşe au intrat pe mâna

mea aia instruita şi n-au fost trase deloc aiurea.

...în urmă cu trei decenii, m-am intersectat cu teroriştii, cică

invizibili, care "trăgeau din toate poziţiile"...există o chestie, la

bărbaţi, care se numeşte "botezul focului". După ce ai trecut prin

asta totul se schimbă în viaţa ta.

Relaţia cu moartea, văzută de aproape, te transformă definitiv, nu

în aceeaşi măsură că şi botezul întru ortodoxie, deşi este un fel de

metanoia şi în "botezul focului", dar în orice caz perspectiva asupra

vieţii şi a morţii devine cu totul alta. Desigur, dacă scapi întreg la

minte, ceea ce nu este chiar cazul meu, cel puţin dacă iau în

considerare spusele prietenilor.

Oricum, cred că momentul "revoluţiei" a fost un fel de forjă, că şi

represiunea Mineriadei ordonate tot de agentura KGB a lui Ilici.

Ce nu te omoară te întăreşte, aşa se zice...

Despre "revoluţie" există o cantitate enormă de informaţii astăzi.

Generalul Stanculescu, din temniţă, a comis o propoziţie

memorabilă, citez aproximativ: "până nu crapă Ilici nu vom afla

nimic cu adevărat important".

Reţeaua complicităţilor este prea vastă.

Derbedeii de la Parchetul Militar au ascuns totul în fişete.

20Dosarului meu i-au dat NUP, după mulţi ani de cercetare, deşi era

plin de probe, strânse dealtfel tot de mine, imediat după

evenimente.

Deşi "povestea" a ajuns filă de arhivă, merită spusă public.

Am tras în "terorişti"

I-am văzut pe "terorişti" de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat

degeaba) pe parcursul a mai bine de şase-şapte ore de asediu -

practic toată noaptea, până în zori. Am avut parte chiar şi de un fel

de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă. Ne-am confruntat

într-o clădire proiectată că o adevărată cazemată dotată cu pasaje

secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu al Ministerului de Interne,

amplasat vizavi de Comitetul Central.

Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o

subunitate de cercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă

proaspătă, mi-a fost de folos, la întâlnirea cu "teroriştii" şi mi-a

scăpat viaţa, cred - şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.

"Teroriştii mei", deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar

după evenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercând să

dezleg misterul.

Povestea acelor zile a devenit peste ani "Dosarul blocului

Romarta". Am strâns probe care ar fi putut conduce la identificarea,

dacă nu a teroriştilor, măcar a Instituţiei în slujba căreia

acţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari.

Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din - pe atunci

colonelul Joarza şi căpitanul Slăvoiu - am auzit că a murit şi ăsta.

21Au trecut de-atunci mai bine de 20 de ani. Joarză a ajuns ditai

generalul în fruntea Justiţiei Militare, a îngropat dosarele

Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu şi apoi a crăpat. Spiritul lui

Joarza a infuzat însă tot Parchetul Militar, infiltrându-se în odiosul

vierme Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarza de mătrăşire a

dosarului Revoluţiei. Voinea a fost subordonatul generalului

Logofătu, numit de Nicolae Militaru, cel care a reactivat vechea

reţea conspirată GRU. Când va crăpa Voinea, în chinuri sper, dau

de băut, oricât, până una alta a mai primit o sinecură de la Iohannis,

carpa Secu.

Zeci de ani de muşamalizare a adevărului

Am aflat cum "a transcris" şi "tradus" Parchetul Militar povestea

confruntării din blocul Romarta datorită unui "răspândac" al

procurorului militar Dan Voinea, un "ziarist" care trăia din

firimiturile aruncate diversionist pe piaţa de versaţii manipulatori

în uniformă militară. Romulus Cristea, "ziaristul" lui Dan Voinea,

(procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus o

filă din Dosar într-o carte a să pe tema aşa zisei rivoluţii...

Am descoperit astfel cum arată muşamalizarea întregii poveşti a

schimbului de focuri în care am fost implicat - fragment din

dosarul închis cu NUP de "procurorii" Samoilă Joarză şi Dan

Voinea.

Prin agenţii săi abjecţi infiltraţi în presă Voinea a "răsuflat"

fragmente din dosarele în lucru, evident încălcând legea cu un

obiectiv bine conturat: dezinformarea şi intoxicarea opiniei publice.

Trebuşoară de care s-a achitat, pe lângă alte ticăloşii după care a

22luat şi o pensioară de 300 de milioane şi este acum, alături de Doru

Mărieş, acolo unde se adună toţi limbricii.

Notă: Fragmentul din Dosar a fost publicat de agentul Romulus

Cristea, într-o aşa zisă lucrare despre aşa zisa Revoluţie Română

Lupte pe scara unui bloc

Pe fondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor

terorişti şi al lipsei de comunicare - cooperare între formaţiuni,

subunităţi sau unităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie "89,

în jurul orei 21, o companie de militari în termen de la UM 01026

Bucureşti, sub comanda cpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul

"Romarta", str. Academiei nr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR).

Militarii s-au deplasat la acel obiectiv în urma semnalelor primite

de la civilii din Piaţa Revoluţiei care afirmau că în acel loc se aflu

persoane suspecte - "terorişti".

Pentru a verifica "sesizarea", în imobil, prin intrarea din str.

Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, ÎNSOŢIŢI DE

CIVILUL GEORGE RONCEA.

Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţi militari, în

dorinţa de a verifica şi alte locuri din care se presupunea că s-a tras,

au pătruns în acelaşi imobil, dar din partea dinspre str. 13

Decembrie (actuala Ion Câmpineanu).

Trebuie menţionat că blocul "Romarta", prin construcţia sa, are

două intrări separate, atât prin str. Academiei, cât şi prin str.

I.Câmpineanu.

23Curtea interioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al

clădirii au comunicaţii directe.

Fără că vreuna din cele două grupuri de militari, cărora li s-au

alăturat civili, să aibă cunoştinţă despre prezenţa în imobil a

celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire, s-au aflat în situaţia

de a deschide focul unii împotriva altora, fără a se recunoaşte.

Schimbul intens de focuri a creat, din păcate, pentru forţele

militare din apropiere, impresia că în imobilul respectiv acţionează

elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostă consistentă a

acestora asupra blocurilor "Romarta" şi "Generală".

Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şi

distrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zilele

următoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorul

blocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existând

convingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile".

O intoxicare ordinară a procurorilor militari ai lui Joarză şi Dan

Voinea.

Dacă toate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din

asemenea flagrante parascovenii, e uşor de înţeles de ce până acum

nu s-a ajuns la nici un rezultat în obţinerea adevărului despre 1989.

Ca martor direct, "civilul George Roncea" e în măsură să afirme

astăzi că la nivel de vârf, procurorii militari au fost conduşi - două

decenii juma - ori de cretini congenitali, ori de cretini diversionişti.

KGB is great...

24Povestea adevărată. Nevoia de "terorişti"

În Timişoara până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu "a produs"

73 morţi, 296 răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 decembruie - 49

morţi, 599 răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu "teroriştii"

a produs până în ianuarie 1990 - 1142 morţi, 3138 răniţi.

Manevra războiului cu "teroriştii" avea că scop legitimarea noii

puteri politice şi "spălarea" Armatei, structură care a preluat de fapt

puterea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.

De la ieşirea în stradă a maselor, momentul insurecţional

anticomunist al tineretului român a fost rapid deturnat cu aportul

miilor de agenţi specializaţi ai GRU şi KGB care invadaseră

România încă de la începutul lunii decembrie.

Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) a cuprins cadre

PCR cu studii în URSS, sau cu părinţi afiliaţi structurilor NKVD,

agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia de Informaţii Externe a

Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM (Direcţia de

Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor din străinătate,

disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală, susţinuţi mai

mult sau mai puţin discret încurajaţi, şi controlaţi de KGB.

Reţeaua rusească - "emanaţii" revoluţiei - plasa strânsă cu putere în

mâinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiţi pe străzile

Bucureştiului.

Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a

aşezat pe piramida mormanului de cadavre susţinut de garda să

25pretoriană, confiscând elanul anticomunist al tineretului României

şi deturnând mişcarea străzii, aliniind apoi ţara către obiectivul real

al Moscovei - perestroika gorbaciovistă.

Activarea "teroriştilor" s-a produs într-un cadru bine determinat în

zona în care se dădea lupta pentru controlul politic al României, în

perimetrul fostul CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de

Guvern.

Funcţiunea strategică şi simbolică a perimetrului Comitetului

Central

Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989 a avut

un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării, se repeta

practic schema de acţiune desfăşurată în Capitală.

Aici, în actuala Piaţă a Revoluţiei a avut loc una dintre cele mai

dense concentrări de trupe şi de forţe.

Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul dominat de

clădirea monumentală a CC - ului, instituţia care reprezenta

Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu.

Balconul CC-ului că şi, ulterior, (balconul Pieţei Universităţii), a

fost spaţiul de lansare al unor viitoare forţe politice, deja agregate

informal la niveluri subterane.

Aşadar perimetrul CC-ului a avut pentru o perioadă un rol

covârşitor.

Semnificaţia luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles -

confruntarea având că scop obţinerea controlului şi a cuceririi Axei

simbolice a Puterii.

26Din seara zilei de 22 decembrie a început diversiunea teroriştilor,

iar startul a avut loc exact aici, în zona centrală a Capitalei în

perimetrul fostului CC-PCR, actuala Piaţă a Revoluţiei.

Aici, doar în acest loc, s-au înregistrat 347 de victime (73 de

decedaţi prin împuşcare şi 274 de răniţi) începând cu 22 decembrie

1989.

Pentru comparaţie în întreaga ţară, după începerea operaţiunii

"teroriştii care trag din toate poziţiile" s-au înregistrat din data de

22 decembrie 942 de morţi şi aproape 4000 de răniţi. Opt la sută

dintre toate victimele la nivelul ţării au murit sau au fost rănite

doar în jurul CC-ului. Semnificativ nu-i aşa?

"Castelul" CC-ului a avut nişte garnizoane de jur împrejurul său.

că şi în confruntările clasice, medievale, au fost folosite tuneluri

secrete, trape, pereţi falşi, depozite de armanent mascate.

În sediul Direcţiei a Cincea se afla garda pretoriană, iar în celelalte

corpuri de clădire s-au aflat profesionişti ai diversiunii înzestraţi cu

putere de foc, nivel tactic, poziţionare la înălţime şi capacitate de

lovire a ţintei.

Toate acestea fiind "argumente" militare suficiente pentru a se

provoca - dacă s-ar fi dorit - măcelărirea tuturor celor aflaţi în

perimetrul Comitetului Central.

Cu toate acestea, actorii Revoluţiei, cei aflaţi la Balconul CC-ului,

grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi deşi unghiurile de

tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu

uşurinţă a acestora.

Poveştile despre "eroism revoluţionar" şi despre înfruntarea cu

pieptul dezvelit dintre popor şi "terorişti" şi despre cum a stat Ion

27Iliescu şi ai săi sub "ploaia de gloanţe" sunt doar teme

propagandistice ridicole.

Orice trăgător cu o minimă experienţă în ale trasului cu arma ştie

că în faţa unui puşcaş de elită care poate atinge şi doborî o ţintă în

mişcare de la o distanţă de 300 de metri nu ai nicio şansă, la loc

descoperit, cu atât mai mult cu cât trăgătorul are avantajul

terenului şi este practic invizibil.

Teroriştii din zona blocului Romarta, că şi celelate grupe de

trăgători, au fost instrumentele unei "negocieri" prin care, la un

eşalon superior, s-a reuşit impunerea unor condiţii noii puteri.

Când "negocierea" s-a încheiat s-a aşezat şi "liniştea" şi

"consensul" pentru noii conducători - cei care aveau misiunea

rectificării sistemului socialist şi aşezării României pe

coordonatele socialismului pur, sovietic, având în vedere că

reproşul ideologic adresat lui Ceauşescu de Iliescu era că "a întinat

valorile socialismului" şi a permis renaşterea "naţionalismului".

Dispozitivul din jurul fostului CC al PCR în perioada 22 - 25

decembrie 1989

În zona Ateneului Român, a restaurantului Cina şi a hotelului

Athenee Palace erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu

a în Planul desfăşurării de forţe din Piaţa Palatului), după

cunoştinţa mea unitate de infanterie.

În zona străzii Oneşti şi a flancului nord-vest al clădirii CC al PCR

se găseau efective ale UM 01060 (marcate cu b în figură), după

cunoştinţa mea unitate de cercetare în dispozitivul inamicului.28În fața fostului sediu al CC al PCR, precum şi între CC al PCR şi

Palatul Republicii, şi între CC al PCR şi blocul Romarta erau

desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu c în figură) şi

plutoane ale UM 01060.

Au fost organizate două puncte de prim-ajutor, marcate prin cruci

în figură, unul lângă magazinul Muzica şi un altul pe strada C.A.

Rossetti.

S-au mai aflat în dispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026.

Apărarea CC al PCR pe parcursul a 3 zile fiind o situaţie dinamică

s-au produs deplasări ale efectivelor de militari, astfel că figura

este numai una orientativă. Pe figură mai apar şi punctele de foc

ale "teroriştilor", răspândiţi în zona hotelului Athenee Palace, în

Palatul RSR, Institutul de proiectări şi blocul Romarta.

"Garnizoana" blocului Romarta

Blocul Romarta a avut, înainte de Comitetul Central, aceeaşi

destinaţie că şi CC-ul, ulterior. Aici, în blocul Romarta a fost

sediul Ministerului de Interne, înainte de 1945, mutat mai apoi în

clădirea mai spaţioasă a CC-ului, redevenită din nou, recent, sediu

al Ministerului de Interne.

Blocul Romarta, situat în zona zero a Capitalei, este o construcţie

gigantică, formată din două corpuri de clădire lipite între ele.

Ansamblul constituie o adevărată cazemată ce domină Piaţa

Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care se întinde pe Strada Academiei

de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şi a fost locul de

desfăşurare al unuia dintre episoadele dramatice ale evenimentelor

din 1989.

29Specificitatea dosarului Romarta constă în faptul că putea oferi

veriga de legătură dintre terorişti şi Instituţia de care aparţineau.

În blocul de vizavi de CC avusese loc un anumit tip de contact

direct cu anonimii trăgători numiţi "terorişti", iar cei care au

participat nemijlocit la "contact" puteau oferi o mărturie şi o serie

de probe prin care se putea ajunge direct la punctul de comandă al

grupelor care au acţionat pe teritoriul Capitalei.

În decembrie 1989 am făcut cunoştinţă personal cu trei dintre

aceste personaje volatile, "terorişti" - a căror existenţă a constituit

ani de-a rândul un subiect aprig de controversă. Reprezentanţii

Parchetului militar care susţin că nu au probe care să certifice

existenţa "teroriştilor" mint.

Aceste probe există, iar generalul Samoilă Joarză, inspector

general în cadrul Parchetului Militar că şi generalul abject Dan

Voinea au strâns toate aceste probe pe lângă multe altele şi le-au

ascuns în fişetele Parchetului Militar, instituţie în care nici măcar

procurorul general al României nu are putere de control.

Cât despre CSM, ai cărei membri sunt în majoritate datori şi fideli

lui Ion Iliescu - slabă speranţă să-i atingă cu o floare măcar pe

procurorii militari înşurubaţi în scaune.

Scandalos, în dosarul de la Parchet care cuprinde evenimentele din

jurul CC şi din blocul "Romarta" sunt prezentate faptele complet

trunchiat şi mincinos, cu deformări grosolane, dar şi cu subtile

frazări menite să conducă la ideea că "schimburile de focuri s-au

datorat unor impresii, pe fondul zvonurilor alarmiste, a lipsei de

comunicare etc".

30Voinea a găsit acel ziarist de la România Liberă, mai nevolnic,

Romulus Cristea, un acolit al lui Doru Mărieş, alt impostor, căruia

i-a plasat pe şest dar "în exclusivitate" pagini din dosare. Acesta a

publicat ce i-a dat Voinea fără o minimă verificare devenind

instrument de dezinformare şi manipulare.

Contactul cu "teroriştii"

Printre acei martori, puţini la număr, care au "discutat" şi au stat

faţă în faţă cu "teroriştii" m-am aflat şi eu. "Discuţia" a durat

aproximativ şase ore, pe parcursul acesteia consumându-se în jur

de 2000 de cartuşe. Participanţii activi la dialog au fost în număr

de şase.

De o parte s-au aflat trei "terorişti" blocaţi într-un palier al unei

scări din blocul Romarta, la etajul 2 al scării A de la nr.35-37, şi de

cealaltă parte ne aflăm noi, respectiv un sergent din regimentul de

gardă (UM 01050 cred), doi soldaţi aflaţi în subordinea să şi cu

mine.

Schimbul de cuvinte şi de gloanţe între protagoniştii dialogului s-a

efectuat de-a lungul unui culoar îngust şi lung de maximum cinci-

şase metri.

Ne-am văzut la faţă foarte bine unii pe alţii, am tras unii în alţii ore

în şir, din când în când, în perioade de acalmie a focului, noi

încercând să-i convingem să se predea, ei încercând să ne convingă

să ne constituim în ostatici.

31Împuşcăturile au început odată cu televizarea "evenimentelor"

Toată povestea "teroriştilor" a început pentru mine în data de 22

decembrie 1989, seara, moment în care mă aflam în dreptul

fostului hotel Union.

La televizor se anunţase prinderea lui Nicu Ceauşescu. Era un

moment de acalmie, nu se mai auzeau focuri de armă.

În urmă cu câteva ore, începuse nebunia.

Mai precis după ce Piaţă Palatului a devenit prima scenă a ţării. O

scenă clasică de tip italian, cum se spune în scenografie, cu un unic

punct focal, balconul, filmat dintr-un singur unghi, cel al carului de

reportaj TVR din preajma sa.

Populaţia ţării constituia publicul din sala de teatru, căruia i se

comută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR.

Spectacolul începuse la TVR.

Teodor Brateş, din Haita Brucan, redactor şef adjunct al redacţiei

Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV, apucase deja

să-i facă intrarea lui Ion Iliescu prezentat drept "Un Om de omenie

dintr-o familie de Patrioţi".

Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat, cam asta era mesajul.

Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ce blestemăţii apăreau la

televizor.

Mult mai târziu aveam să aflăm că Iliescu apăruse la televizor

pentru a explica că Ceauşescu trădase idealurile comunismului şi

ale socialismului ştiinţific.

32După ce şi-a făcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la

Televiziune la CC, pentru a se adresa mulţimii din balconul

Comitetului Central. Mihai Bujor Sion propusese trimiterea carului

nr. 3 de reportaj în Piaţa Palatului, pentru a transmite discursul lui

Iliescu care fusese anunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a

intrat în emisie după ora 17.30. La foarte puţină vreme de la

apariţia carului TVR au început să se audă primele focuri de armă.

"Teroriştii" au acţionat în grupe de câte trei

Din data de 21, de la ora zece dimineaţa ieşisem pe străzi,

împreună cu câţiva prieteni - Pascal Ilie Virgil, autorul unor

imagini extraordinare din aceea perioadă - şi trecusem prin tot ce

se putea trece, reuşind să scap aproximativ întreg. Mă pierdusem

de prieteni, dar îmi făcusem amiciţii de conjunctură.

Unul dintre aceştia era cascador pe la Buftea, pe unde lucrasem şi

eu o perioadă. Din momentul în care izbucniseră focurile de armă

33în zona centrului participasem împreună la aşa zise acţiuni de

scotocire a presupuselor puncte de tragere.

Tocmai coborâsem din hotelul Union, unde executasem o astfel de

acţiune, fără rezultate concrete, la puţin timp după ce se anunţase

la TVR prinderea lui Nicu Ceauşescu.

Mă aflam pe trotuarul de vizavi de blocul Romarta, pe partea cu

barul Atlantic, când, împreună cu cascadorul, am zărit un grup de

trei persoane pe acoperişul blocului. Unul dintre cei trei agita un

mare steag găurit strigând ceva neinteligibil, la care comentariul

oamenilor din jur a fost că teroriştii se predau sau cam aşa ceva.

Am apucat să văd cum unul dintre cei trei, îmbrăcat cu un fel de

combinezon kaki că al tanchiştilor sau al paraşutiştilor, a

îngenuncheat brusc pe marginea terasei începând să tragă rar, la

"foc cu foc", în direcţia noastră, a celor de jos.Unii au luat-o la

goană ţipând, alţii s-au trântit la pământ ori s-au pitit care unde a

putut.

Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşca semi-automată cu

lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintă anume. Chiar

lângă mine, cascadorul, care a rămas în picioare, vociferând, a fost

atins în pulpă. Glontele i-a şters piciorul aşa că rana nu era gravă.

Am luat-o la goană către bloc împreună cu tânărul rănit, am

"cules" vreo câţiva soldaţi care se pitiseră în scara blocului şi am

urcat în mare viteză, pe scări, până pe acoperişul blocului.

Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul, pe care-l abandonaseră,

şi am găsit amplasamentul de tragere, situat chiar deasupra troliului

liftului, un loc strategic de unde se vedea ca-n palmă atât jos în

Piaţă, cât şi pe acoperişul Comitetului Central.

34Se pare că unul dintre "terorişti" era rănit la gambă, deoarece am

găsit o urmă de sânge, pe care am urmărit-o pe alte scări interioare,

până la etajul cinci, unde am pierdut-o.

Soldaţii au început să spargă la întâmplare uşile de pe palier, în

speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu împreună

cu încă trei soldaţi şi cu tânărul cascador rănit la picior am coborât

pe scări înapoi.

Blocul Romarta, din faţa CC-ului, servea că bază logistică a

diversiunii

La etajul doi a izbucnit deodată în faţa noastră o rafală, am dat

înapoi, şi am văzut ţâşnind dintr-un apartament trei oameni,

traversând dinspre stânga spre dreapta coridorul tăiat de scara pe

care coborâm noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-am

oprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura la

capătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri de

armă.

Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentul căra

după el o puşcă mitralieră cu intenţia de a-şi fixa un punct de foc

din mijlocul coridorului.

L-am convins că nu suntem pe câmp, la instrucţia tragerii, drept

care grupul nostru s-a instalat în holul apartamentului părăsit de cei

trei terorişti.Eram doi civili şi trei soldaţi dintre care doar unul,

sergentul, era "baştan" cu instrucţia completă. Restul erau

"pufareţi", care abia-abia reuşeau să bage gloanţele în încărcătoare.

Situaţia se prezenta astfel: Noi, în apartamentul "teroriştilor", cei

trei, de care ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, ei

35fiind adăpostiţi pe un culoar care traversa blocul dintr-o parte în

alta.

La mijloc se afla scara interioară a blocului, inaccesibilă şi pentru

noi şi pentru ei. Deasupra noastră, la etajul superior, se afla o grupă

sau un pluton de soldaţi însoţiţi de un locotenent major, care nu

apucaseră să coboare pe scară după noi.

Dedesubt, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practic

complet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin trei

TAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că

nu există nici o cale de ieşire pentru cei trei "terorişti" cu care

aveam să intrăm curând într-un dialog încins.

Fortăreaţa cu reţea subterană de tunele

Partea de bloc în care ne aflam avea două curţi interioare mari, trei

scări principale şi vreo două secundare şi două sau trei lifturi. Sub

bloc se afla un adăpost ALA.

Subsolurile sunt pe trei nivele diferite. Blocul Romarta este

compus din două clădiri lipite una de alta, una de nouă etaje şi

cealaltă de şapte. Legătura dintre ele se poate face pe acoperiş, dar

şi prin subsoluri. În clădirea care avea ferestre spre Piaţa Palatului,

cea de şapte etaje, se aflau birouri şi la subsol un gigantic garaj.

Adăpostul ALA se afla sub partea de clădire de nouă etaje, unde

erau apartamente de locuit şi camere conspirative. Ulterior, am

găsit în acest bloc chiar şi o cameră cu fund dublu, care avea

mascată, prin construcţie, o încăpere de vreo trei-patru metri cubi,

care putea fi accesată printr-o trapă din podea.

36La subsolul cel mai de jos al clădirii cu garaj, cea de şapte etaje,

am găsit un grup de celule şi un mic crematoriu.

Întreaga construcţie ce străjuieşte Piaţa Palatului era o adevărată

fortăreaţă, cu ieşiri multiple, cu scări interioare şi pasarele de

trecere de la o curte interioară la alta.

Podul acoperişului era o ascunzătoare perfectă, iar unghiurile de

tragere de pe acoperiş acopereau o parte însemnată din centrul

oraşului. Poziţia blocului era dominantă faţă de toate clădirile din

jur. Nişte canale de ventilaţie perforează blocul de sus până jos, la

subsol, asigurând aerisirea apartamentelor.

"Teroriştii" erau români get-beget

Fireşte, toate aceste detalii le-am aflat ulterior, mult după ce se

terminase totul.

În seara de 22 decembrie nu ştiam de ce facilităţi dispun cei care-şi

stabiliseră punctul fortificat în acest bloc. În apartamentul din care

izbucniseră teroriştii am găsit mobila standard pe care o mai

găsisem şi în alte apartamente din bloc.

Se vedea că nu era un apartament locuit.

Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, dar portabil,

o marcă japoneză cred, nouă casete audio care conţineau cursuri de

învăţare rapidă a limbilor italiană şi franceză, unele frânturi de

hârtie cu notaţii greu descifrabile, două hărţi mari şi o carte editată

de Editura Enciclopedică despre Elveţia, plină de sublinieri fine şi

adnotări.

În toată casa erau muşuroaie de mucuri de ţigări.

37O parte din ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului,

celelalte dădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă

a curţii interioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor

aflate pe acea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor

noştri.

Sergentul înzestrat cu puşca mitralieră incomodă era un băiat înalt,

încotoşmănat cu tot echipamentul de alarmă, cu cască şi cizme.

Ionuţ îl chema şi făcea parte din Regimentul 30 Gardă (UM 01026

Bucureşti).

Şeful companiei dislocate în clădire era un tânăr căpitan (astăzi

comandant al Regimentului 30 Garda "Mihai Viteazul" lt. col.

Cristian Mirea). Sergentul Ionuţ era un băiat curajos, dotat cu o

înţelepciune ţărănească, care a înţeles repede că instrucţia de front

nu-i prea foloseşte în noile condiţii. Unul dintre soldaţii săi a cedat

nervos.

A scos baioneta de la armă şi a început să sape o ambrazură într-un

perete despărţitor, pentru a-şi aranja un loc de tragere ferit. Până

dimineaţă a reuşit să străpungă peretele de cărămidă.

Am luat arma lui, un pistol mitralieră, mi-am aranjat în jurul

corpului vreo şase încărcătoare şi cum eram îmbrăcat uşor, cu

adidaşi şi cu o geacă de piele de culoare închisă, am încercat în

câteva rânduri, acoperit de sergent, să forţez o ieşire din punctul fix

în care eram blocaţi, faţă în faţă cu "teroriştii" noştri, care trăgeau

remarcabil.

Am purtat nişte discuţii a la Urmuz cu cei trei din faţa noastră.

Unul dintre ei, mai matur după voce, ne-a cerut pe un ton foarte

grav şi sever să încetăm focul, deoarece şi ei sunt soldaţi ai

Armatei române.

38Ne-au zis că am încălcat jurământul militar, că suntem trădători şi

că o să fim judecaţi de Curtea Marţială.

Noi le-am zis că din contră, ei sunt trădătorii Armatei că şi-au bătut

joc de regulamentele militare şi au terfelit onoarea armatei trăgând

asupra civililor neînarmaţi şi că trebuie să se predea dacă nu vor să

fie sfâşiaţi în bucăţi de mulţime când vor rămâne fără muniţie.

Ei au cerut să vorbească cu un superior şi au pretins să ne

constituim, eu şi sergentul, în ostatici. Au zis întâi că vor un TAB,

după care au pretins un elicopter.

Diversioniştii aveau o excelentă instrucţie militară

Parlamentările dintre noi erau întrerupte de lungi rafale menite să

ne ţină la locurile noastre. Spaţiul în care ne puteam mişca mascat

era extrem de redus. Interlocutorii de vizavi păreau mult mai

relaxaţi decât noi, cunoşteau bine spaţiul.

Am desprins oglinda de la baie pe care am amplasat-o oblic în

dreptul uşii, încercând să vedem în lungul coridorului fără să mai

riscăm să scoatem capul. Unul dintre "băieţii răi" a ieşit din

punctul său de tragere acoperită, a înaintat pe coridor, cu un

cocktail Molotov în mână, şi-a aprins dintr-o singură mişcare un

chibrit pe pantalon (training adidas) după care ne-a trântit o sticlă

incendiară.

L-am văzut foarte bine în oglindă şi-mi amintesc senzaţia stranie

de derulare în slow motion a mişcărilor sale.

Era tânăr, în jur de 20 de ani, înalt, îmbrăcat într-un soi de trening

albastru. Ne-a incendiat holul şi până să tragem noi după el se şi

adăpostise. Din cauza flăcărilor aerul devenise sufocant.

39Nu mai vedeam nimic din cauza fumului înecăcios şi eram convins

că va urma sfârşitul. Am scris un bileţel în care am trecut datele

mele de buletin, şi în care explicam unde să fie anunţată familia

după moarte, eveniment previzibil, în perspectiva mea de atunci.

Mai târziu se pare că vreun locatar sau soldat a găsit bileţelul, l-a

predat procuraturii, şi astfel am ajuns să fiu convocat la colonelul

Samoilă Joarză, la Parchetul militar.

Locotenentul major de la etajul superior - fratele lui Leo Ciobanu,

coleg cu soră-mea de liceu - a ameninţat că pune trotil peste nivelul

la care se află ei şi că-i face zob pe toţi.

Părea foarte hotărât, aşa că a trebuit să mă strecor până deasupra,

cu riscul de a fi ciuruit de soldaţii speriaţi de la nivelul superior,

pentru a-l convinge să renunţe, că să nu ne facă praf şi pe noi.

Sergentul mi-a asigurat ieşirea trăgând rafale în lungul coridorului,

iar eu am ieşit pe sub linia de foc târându-mă în sus pe scări.

Bineînţeles, că în cele mai tâmpite filme, arma mi s-a blocat exact

la jumătatea drumului. AK-47 se decalibrează dacă este

suprautilizată iar oţelul ţevii era roşu de cât trăsesem cu ea.

Gheara extractoare a cartuşului mi se înţepenise, şi mi-am rupt

unghiile încercând disperat să o deblochez.

M-a salvat sergentul Ionuţ care s-a prins că sunt în dificultate şi le-

a captat întreaga atenţie a "teroriştilor" trăgând rafale cu mitraliera

lui din cadrul uşii. Am reuşit să repar puşcociul meu încins, dar la

urcarea pe scări, la etajul superior, m-am trezit luat la ochi de o

ceată de soldaţi cu ochii holbaţi de spaimă.

Am scăpat de ciuruială datorită răcnetelor unui ofiţer care i-a trezit

din transă pe subordonaţi ordonându-le să nu tragă în mine, că-s

"băiat bun". Era fratele lui Leo.

40"Băieţii răi" au dispărut fără urmă

L-am convins pe ofiţer că spaţiul este prea mic pentru utilizarea

trotilului, plus că exista riscul că să mai fie oameni în

apartamentele din jur. A luat legătura cu militarii de jos din Piaţă,

care trăgeau şi ei într-o veselie către ferestrele blocului, şi a aranjat

să mi se facă un pachet care să conţină o conservă întreagă cu

câteva sute de cartuşe şi trei grenade, pentru cazul că teroriştii

încearcă să dea ei peste noi.

Am coborât înapoi la sergentul Ionuţ, am postat un soldat la uşa

care dădea către terorişti şi împreună am ieşit la geamul

apartamentului care dădea către Piaţă.

Am legat toate perdelele pe care le-am găsit, cap la cap cu o galerie,

şi am pescuit de jos cartuşele şi grenadele. Cred că atunci mi-a fost

cel mai frică, gândindu-mă câţi soldaţi mă au în cătare, civil cu

geacă neagră, aplecat peste marginea ferestrei şi executând ceva

dubios cu o galerie şi nişte perdele.

Singura mea garanţie era sergentul în uniformă şi cu casca pe cap,

care mă ţinea de umeri că să nu pic jos.

Un coleg, Marius Martinescu, de la grafică, aflat atunci în nişte

boscheţi de vizavi de bloc, mi-a confirmat mai târziu că am avut

dreptate. Soldaţii din preajma lui trepidau cu degetul pe trăgaci. Cu

mare greutate i-a convins că eu sunt dintre "băieţii buni".

Gloanţele trase de la distanţă mică, de "teroriştii" cu care ne

combăteam au găurit peretele din spatele nostru şi au străpuns

ţevile de apă.

41Ca atare am scăpat de teama incendiului, dar am zăcut până

dimineaţă în apă până la glezne. Discuţiile cu teroriştii s-au rărit

după ce unul dintre ei fusese rănit. Probabil ceilalţi doi îl îngrijeau.

L-am auzit cum a răcnit după o rafală de-a noastră, şi mai apoi am

găsit sânge mult în zona lor. Trăgeau sporadic, doar când încercam

să ne mişcăm, probabil pentru a-şi economisi muniţia.

La sosirea zorilor, când s-a mai luminat destul pentru a ghici cât de

cât pe unde călcam, la ordinul ofiţerilor de la etajul inferior s-a

pătruns în toate forţele, cu grenade şi RPG-uri în teritoriul

controlat anterior de "teroriştii" noştri.

După ce s-a împrăştiat fumul înţepător al atacului, am păşit în

bezna unde ar fi trebuit să-i aflăm pe cei trei, fără a găsi nimic. Am

găsit tuburi şi benzi de cartuşe trase, câteva seringi hipodermice

utilizate, haine schimbate şi murdare de sânge. Se pare că băieţii

răi se volatilizaseră. A rămas un mister până astăzi, pentru mine,

soarta lor. Îmi pare rău şi azi că i-am ciuruit, aş fi vrut să-i prindem

vii.

"Teroriştii" nu au vrut să tragă asupra balconului CC

În dimineaţa de 23 decembrie m-am despărţit de sergentul Ionuţ pe

care nu l-am mai revăzut niciodată, după ce am predat armamentul

şi muniţia aflate asupra mea. Aventura trăită împreună m-a obsedat

luni în şir.

Am revenit acolo.

Mi-au trebuit săptămâni să cunosc blocul respectiv în amănunţime

şi să încerc să pricep pe unde s-ar fi putut evapora "teroriştii".

42Am făcut schiţe, planuri, am făcut fotografii, am cercetat

subsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe trase de cei cu

care "discutasem" în acea noapte de 22 spre 23.

Avuseseră o puşcă de precizie - PSL, o puşcă mitralieră, pistoale

mitralieră AK-47 şi pistoale Makarov sau Steicikin de 9 milimetri.

Muniţia de 7.62 era marcată şi înseriată în anul de fabricaţie 1965,

ceea ce înseamnă că provenea, mai mult că sigur, din rezervele de

muniţie ale Gărzilor patriotice - ăia aveau muniţie căcălău.

În toate unităţile militare evidenţa muniţiei este extrem de strictă

ceea ce permite urmărirea utilizării acesteia. Nu la fel stăteau

lucrurile cu muniţia şi armamantul Gărzilor patriotice. S-a evitat

utilizarea muniţiei care putea fi urmărită.

Am studiat unghiurile de tragere şi am descoperit că "teroriştii"

aveau posibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme

ce nu au tras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în Balcon se afla

cineva care trebuia ferit.

Am găsit la nivele diferite, apartamente unde erau depozitate mici

bidonaşe metalice cu bezină şi sticle deja pregătite cu amestec de

benzină cu detergent pentru saponificare.

Amestecul incendiar care rezultă este un fel de napalm, care arde

mult mai puternic şi se stinge foarte foarte greu. Am mai găsit încă

un apartament cu mobilă identică cu cea din apartamentul

teroriştilor. Am pătruns în adăpostul ALA de la subsol, plin cu zeci

de mii de dosare aşezate ordonat într-un labirint de rafturi, am

cercetat gurile de ventilaţie, scările interioare.

43Traseul teroriştilor ducea la Viena şi în Elveţia

Toate datele strânse au folosit procuraturii militare, care deja, în

februarie 1990, când m-a convocat colonelul Joarză, avea o

cărămidă de declaraţii, peste 600, legate de cazul blocului Romarta.

Colonelul Joarză m-a trimis cu căpitanul Slavoiu să facem

reconstituirea aventurii din blocul Romarta. Materialele găsite în

apartamentul teroriştilor le predasem încă de la începutul lunii

ianuarie colonelului Duca, şef al CMJ sector 3, la care am fost

îndrumat de către un prieten, acum în Japonia.

Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima, mai mare, de 50

pe 70 centimetri era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion

foarte fin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat

traseul de la graniţa României cu Serbia, până în Austria.

Colonelul Duca mi-a spus, la o întâlnire ulterioară, că harta Vienei

avea şi însemnări cu cerneală simpatică, vizibilă doar în spectrul

ultraviolet, cu indici alfa numerici.

M-a rugat să nu pomenesc despre hartă şi în general despre

discuţia cu el deoarece Marin Ceauşescu tocmai fusese găsit

"sinucis" la Viena, în subsolul legaţiei.

Aparatul de radio pe care îl găsisem în apartamentul din blocul

Romarta, cică era mai performant şi avea o gamă de frecvenţe mult

mai amplă decât cele normale, civile.

Volumul cu Elveţia avea adnotări mai ales la pasajele care se

refereau la landurile în care se vorbeşte italiană şi franceză. Mai

erau accentuate acele paragrafe care se refereau la regimul bancar

mai relaxat din anumite landuri ale confederaţiei helvetice.

44Mai existau şi etichete ale unui dosar din care lipseau filele, dar pe

care se aflau următoarele înscrieri:

"Inter-Sofex SĂ Zurich, Proforma-Rechnungen, Christen 2-32/101,

ţel. 051/25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat +318842".

Facturile din apartamentul "teroriştilor" erau destinate unor firme

din Elveţia care se ocupau cu investiţii de capital pe relaţia

Germania şi Austria.

Mai mult de atât nu am reuşit să aflu, dar desigur Parchetul avea

toate posibilităţile la dispoziţie pentru a afla legătura dintre cei care

au tras în zona CC-ului, firmele din Elveţia, investiţiile din Austria,

hărţile Vienei şi eventual "sinuciderea" lui Marin Ceauşescu, care

se ocupă cu tranzacţii cu armament şi învârtea sume colosale, până

să se spânzure, deprimat.

Am mai predat colonelului Duca şi un fragment de hârtie pe care

se aflau următoarele note: "CE 545, CE 587, CE 588, sunt

tematicile noi"; numerele de telefon: 13.65.65 şi 14.54.46 şi

cuvintele: "of. Serv. 9.30"; un nume - "Marinescu Dragoş" şi

interioarele "261" şi "551" însoţite de cuvântul "secţia".

Casetele audio cu cursurile intensive de italiană şi franceză nu ştiu

pe mâna cui au ajuns.

Militarii - groparii adevărului despre Revoluţie

Colonelul de la CMJ sector 3 m-a rugat să păstrez tăcerea asupra

lucrurilor pe care i le-am predat şi asupra poveştii mele şi mi-a

explicat că este pe cale de formare o nouă structură informativă,

una patriotică, nu că cea dinainte, unde ar fi bineveniţi băieţi

simpatici şi capabili că mine.

45După ce am aflat că Voican era cel care se ocupă de treaba asta am

abandonat orice contact. Celor de la Procuratură, când m-au

chemat, le-am explicat că am promis să păstrez tăcerea asupra

documentelor predate. S-au făcut foc şi pară, aşa că i-am pus să-l

sune pe colonelul căruia îi predasem materialele şi să se înţeleagă

între ei.

Probabil că s-au înţeles foarte bine deoarece în dosarele lui Voinea

de la Parchet nu apar nici materialele predate colonelului Duca,

nici hărţile, nici aparatura şi nimic pe tema Elveţia, Viena, Marin

Ceauşescu.

Chiria apartamentului care servea că bază "teroriştilor" era plătită

de un anumit Vidraşcu Octavian, care trebuia să apară, logic şi în

cartea de imobil.

Administratorul blocului a refuzat să-mi pună la dispoziţie cartea

de imobil, pentru a fotocopia semnătura misteriosului Vidraşcu.

Apartamentul respectiv, nr. 26 de la etajul 2, scară A a blocului din

strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert, unei Instituţii.

Pentru cei de la procuratură militară era o joacă să afle cărei

instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cu mobilă standard.

După cum tot o joacă era să descopere ale cui erau telefoanele

notate pe fragmentul de hârtie găsit în apartament.

Cazul blocului Romarta are o caracteristică aparte, faţă de alte

cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupele teroriste.

Aici exista proba nemijlocită a legăturii dintre misterioşii terorişti

şi instituţiile care deţineau spaţii conspirative care serveau drept

baze tactice şi logistice teroriştilor.

Parchetul Militar a avut însă o cu totul altă misiune decât cea a

aflării adevărului.

46De numele generalului Joarză se leagă anchetele finalizate cu NUP

în cazurile Berechet - Zaharia, Ţigareta II, Vila lui Măgureanu,

Distrugătorul Mărăşeşti.

"Onorabilul" general Samoilă Joarză a fost numit de CSM, la

cererea sa, pe o perioadă de trei ani începând cu septembrie 2007

pe funcţia de procuror militar şef birou al Compartimentului

informaţii clasificate din cadrul Secţiei Parchetelor militare.

"Compartimentul informaţiilor clasificate asigură evidenţa,

prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea, multiplicarea,

transmiterea, distrugerea şi arhivarea informaţiilor clasificate

pentru Secţia parchetelor militare".

Aşadar Joarză a avut timp berechet să se ocupe de ştergerea

oricăror urme şi distrugerea probelor aflate în custodia să personală.

De numele lui Voinea se leagă "spălarea" lui Ion Iliescu în dosarul

morţilor de la Mineriada '90. Militarii au fost groparii adevărului

despre evenimentele din 1989. La vreo zece ani de la acel 22

decembrie 1989, când viaţa mea şi a altora a trecut printr-o mare

cumpănă şi cu voia lui Dumnezeu am scăpat relativ întreg, s-a

întâmplat să mă aflu faţă în faţă cu Samoilă Joarză, ajuns atunci şef

al Secţiei Parchetelor Militare.

L-am întrebat direct care mai este situaţia dosarului CC-ului şi al

blocului Romarta.

A susţinut fără să clipească că domnia să nu a avut de-a face

niciodată cu dosarele din Decembrie 1989.

Dacă aş avea acces la fişetul de la Parchetul Militar unde a fost

secretizat întregul Dosar, aş reuşi fără prea mare bătaie de cap să

identific şi Instituţia şi chiar şi comandanţii care au activat

misiunea de luptă din 21 - 22 decembrie 1989.

47Rolul tuturor preşedinţilor României, care aveau, teoretic, puterea

de a scoate Adevărul la lumina a fost tocmai mătrăşirea,

ascunderea datelor, iar instrumentele au fost câţiva procurori

mânjiţi... Samoilă Joarză, Mugurel Florescu, Dan Voinea.

Particularitatea contactului cu "teroriştii", în dosarul meu, era seria

de date şi probe care conduceau direct la structura de comandă.

Telefoane, înscrisuri, aparate de radio speciale, hărţi, instrucţiuni.

Mie, că civil, mi s-a refuzat accesul la restul datelor strânse.

Ştiu că numai dosarul meu, dosarul "Blocul Romarta", după

numele clădirii din faţa CC-ului, adunase, în 1990, peste 900 de

pagini.

În timp s-au făcut câteva mii. Îmi este mai mult decât evident că

mijloacele Parchetului de investigare au dus la firul Comenduirii

operaţiunii.

Cadrele procuraturii cu care am avut de-a face, în 1990, când a

început ancheta şi m-au chemat prima oară la Parchetul Militar, au

ajuns cu toţii generali cu multe stele. Alţii au crăpat.

Stelele generalilor au venit de la trei preşedinţi ai României care i-

au recompensat pentru ascunderea adevărului.

Unul dintre aceştia, Dan Voinea, urmaşul lui Samoilă Joarză,

lucrează şi acum pentru Vladimir Tismăneanu, şeful grupului de

"prelucrare a istoriei", omul pus de Băsescu în fruntea unor

Comisii şi instituţii care au avut că obiectiv falsificarea istoriei

recente a României.

Generalul Dan Voinea are o pensie de 300 de milioane de lei şi

acum este avocat de 10.000 de euro pe caz şi recent a mai primit o

sinecură de la Iohhanis, cârpa Secu.

48De câţiva ani tot reiau, povestea cu "teroriştii" cu speranţa că poate

se sesizează Parchetul pentru a redeschide Dosarul mânărit şi

mătrăşit de Joarză şi Voinea.

"Povestea" este istoria reală a unui segment de la care a plecat tot

rahatul în care ne aflăm astăzi. Absolut toate partidele şi grupările

relevante în plan politic, care şi-au adjudecât de peste 20 de ani

Puterea, prin rotaţie, sunt conduse şi coordonate de membrii

aceluiaşi grup, mai mult sau mai puţin conspirat.

Rădăcina sistemului stă bine înfiptă în "evenimentele din

decembrie "89".

În analiza acelui interval se află cheia înţelegerii Sistemului actual

de putere.

Firele poveştii din Blocul Romarta mai duc şi în alte direcţii.

Documentele găsite de mine în garnizoana "teroriştilor" din Blocul

Romarta făceau legătura cu Elveţia şi Viena. Două personaje

interesante se aflau la vremea aceea în Elveţia şi în Viena.

În Viena se afla Marin Ceauşescu, "sinucis" la câteva zile după ce

am găsit documentele respective pe care le-am predat Armatei. În

Elveţia locuia şi Mark Rich, un personaj aparte, aflat în conexiune

cu Marin Ceauşescu, dar mai ales cu oligarhii din Rusia.

Marin Ceauşescu

Marin Ceauşescu locuia în Austria şi era şeful misiunii comerciale

româneşti la Viena, dar adevăratul mânuitor al afacerilor se afla la

Bucureşti. Fostul avocat al ambasadei Austriei la Bucureşti,

avocatul C. Vişinescu, a murit de mult însă ştia foarte multe despre

ţesătura de interese de la Viena.

49Numele celui care-l coordona pe Marin Ceauşescu, de la Bucureşti,

era Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, colonel de

Securitate, care conducea întreprinderea de comerţ exterior

Chimika, şi care la rândul ei avea o sucursală în cunoscuta

întreprindere românească a Securităţii, I.C.E. Dunărea.

"Bebe" se pare că este cel care l-a recrutat pe fostul şef al SIE, încă

de mic.

Acest Hugo Weinstein apărea în multe poziţii cheie, că

reprezentant al României: reprezentant al Camerei de Comerţ din

România socialistă (mai precis al Oficiului de reprezentare şi

comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al

Uzinexportimport, ce deţinea monopolul exportului şi importului

României în domeniul maşinilor de construcţii.

Weinstein a ajuns la închisoare la un moment dat, pentru o ispravă

pe care regimul comunist nu i-a putut-o totuşi trece cu vederea.

Prin firma socialistă de stat Chimika, Hugo Weinstein a preluat

4.000 de tone de deşeuri toxice din Occident pe care le-a depozitat

ilegal în oraşul Sulina, încasând în schimb 2 milioane de dolari în

contul unei "sucursale" a Chimika, firma off-shore Internaţional

Enterprise Kirnika Lichtenstein.

Din Delta Dunării reziduurile toxice au ajuns în Marea Neagră, dar

catastrofa ecologică a fost descoperită şi denunţată public de către

Greenpeace, în anul 1988.

În 1989 au fost arestate şase persoane vinovate în frunte cu

Weinstein, acesta fiind chiar condamnat la 18 ani de închisoare. A

fost eliberat după numai trei luni de arest, deoarece regimul

Ceauşescu a fost răsturnat în acelaşi an.

50Pozând în victima politică a fostului regim dictatorial, în 1990,

pentru o vreme, "Bebe" s-a cazat la Hotel Flora din Bucureşti, apoi

a dispărut din vizorul public, părăsind probabil România. Chiar din

acel an însă, timp de doi-trei ani, România a fost invadată de

substanţe toxice reziduale, introduse sub masca unor importuri de

materiale chimice, pe modelul patentat deja de asociatul lui Bebe

Weinstein, Stephan Lowy.

Stephan Lowy

Stephan Lowy, magnat, stabilit din 1970 în Elveţia, era creierul

afacerilor lui Mark Rich în România. Din anii '70 a demarat afaceri

petroliere prin firma să Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra.

La mijlocul anilor '70 Stephan Lowy era creierul unei afaceri

ilegale în care apar implicate firme româneşti de stat controlate de

Securitate, era vorba de "Afacerea Lucona" (scufundarea unei

"fabrici de uraniu" de provenienţă românească, cu tot cu vasul ce o

transporta, în vederea încasării unei uriaşe asigurări).

Lowy era născut la Lemberg, în Galiţia. Tatăl său a participat la

celebra răscoală sionistă de la Varşovia. Tânărul Lowy, în 1948, se

îmbarcă, traversează oceanul şi se stabileşte în Canada, la Montreal,

unde îşi schimbă numele în Steven Low şi obţine cetăţenia

canadiană.

Primii săi protectori au fost familia Singer şi Samuel Bronfman,

regele whiskiul-ui, care şi-a construit averea pe timpul prohibiţiei,

prin transportul ilegal de alcool între Statele Unite şi Canada.

Ascensiunea lui Stephan Lowy la sfârşitul anilor '50 s-a datorat

penetrării cercurilor politice înalte și colaborarii interesate atât cu

C.I.A. cât şi cu K.G.B. .

51Mark Rich

Mark Rich, magnat escroc şi evazionist de talie mondială, legat de

Clanul Clinton, anchetat de chiar Giulliani, procuror înainte de a

deveni primar al New York-ulului pentru fraudarea bugetului

S.U.A., urma să primească o pedeapsă de 300 de ani, dar a fost

graţiat de Clinton cu trei ore înaintea de încheierea mandatului său

prezidenţial.

Rich s-a stabilit în Elveţia de unde a coordonat bussinesuri la scară

globală. Magnatul a fost implicat în istorii legate de petrol, dar

obiectivul principal a fost aurul României. Asociatul său, Lowy

avea o strânsă legătură cu dedesubturile afacerii Roşia Montana, în

spatele firmei "canadiene" Gold Corporation se ascundeau alde

Lowy şi Mark Rich. Acelaşi rol l-a avut "canadianul" Lowy şi în

afacerea Lucona, băgându-i în faţă pe Erwin Egger şi Greta Fischer,

că oameni de paie, reprezentanţi ai firmei americane Zapata

Corporation din Texas S.U.A., înfiinţată la începutul anilor '50 de

către George Bush tatăl, în aceeaşi zi în care a vizionat filmul Viva

Zapata. Atunci când George Bush a intrat în politică şi în Senatul

S.U.A., el a trebuit, conform legilor americane, să "renunţe" la

partea să din Zapata, dar gestul a fost formal, firma - cu un capital

anual de rulaj de 500 milioane de dolari - rămânând sub influenţa

şi controlul său.

Interpusul lui Mark Rish a fost primul şef al Gold Corporation,

taximetrist în Australia, condamnat pentru trafic de droguri, Frank

Timiş. Frank Timiş Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au

sponsorizat în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor52secrete din ţările NATO şi candidate - vezi Tender, preferatul lui

Coldea.

Rich a fost şef de Reţea, cu o arie mult mai vastă decât România,

dar agenţii săi încă activează...

Iar povestea din noaptea în care viaţa mea trebuia să se sfârşească

se încheie că orice poveste cu formula clasică şi-am încălecat pe-o

şea şi pa pa pa...

53Iluzia Teroriştilor, iluzia Libertăţii, iluzia Salvării

Ziarul Curentul, 26 decembrie 2022

„Există o victorie mult mai dificilă, însemnånd înfrångerea iluziilor

mincinoase care reprezintă pentru om o sursă de sclavie, a unei

sclavii de care el nu îşi dă seama. Omul trăieşte în sclavie, adesea

fără să fie conştient şi uneori chiar plăcåndu-i starea lui. Omul

aspiră şi spre libertate, dar ar fi o greşeală să credem că omul

iubeşte libertatea şi ar fi o greşeală şi mai mare să credem că

libertatea este un lucru uşor. Dimpotrivă: libertatea este dificilă, iar

sclavia este uşoară.“ Acest citat aparţine unui rus, Nikolai Berdiaev,

convertit de la marxismul la care s-a adăpat şi Ion Iliescu, într-un

acerb critic, din interior, al sistemului. Iliescu, spre deosebire de

Berdiaev, a rămas neschimbat.

54Ruşii au perceput probabil cel mai bine natura duplicitară, de

iluzionist, a lui Ion Ilici Iliescu, iar viaţa să este aceea a unui

perpetuu scamator, un histrionic desăvårşit aproape. Histrionicul

este un fals, un ipocrit, un măscărici, un gesticulant ridicol, o

persoană ipocrită, perfidă, un şarlatan ce pretinde că este altceva

decåt este de fapt.

Histrionismul (termen derivat din latinescul histrionicus – bufon,

comedianţi purtători de măşti) este expresia unei dezordini a

personalităţii, definită clinic şi caracterizată printr-o excesivă

manifestare emoţională, labilitate psihică, stil teatral de exprimare,

nevoia de captare a atenţiei, de a fi în centrul atenţiei dacă se poate,

o obişnuinţă manipulativă persistentă.

Schizofrenicul Iliescu, stăpânul iluziilor

O trăsătură aparte a histrionicului este şi catarsisul afectiv facil:

izbucneşte în descărcări dezordonate şi demonstrative,

dramatizează conţinutul comunicării, deseori fabulează, iar

manifestările asociate includ egocentrismul, autoindulgenţa,

exchibiţionismul, manifestarea exagerată a emoţiilor, o excesivă

sensibilitate faţă de orice fel de critică. L-aţi recunoscut cu uşurinţă

pe Ion Iliescu, nu-i aşa?

Histrionismul este diagnosticat preponderent la femei şi este legat

de vechea noţiune a isteriei (hysteria, de la grecescul hystera –

uter), o tulburare somatică cu efecte psihice, unele dintre acestea

suprapunându-se manifestărilor psiho-patologice tipice şi

manifeste ale histrionismului.

55De altfel, hysterical personality şi-a transferat în timp înţelesul

devenit histrionic personality disorder, boală ce se întâlneşte şi cu

diagnoticul schizofreniei.

Purtătorii de măşti, bufonii, actorii au tendinţe schizoide evidente

deoarece îşi petrec viaţa jucând roluri, impresionând pe alţii,

întruchipând personalităţi cu care nu au nimic în comun, sfârşind

adesea prin a fi captaţi atât de mult de încât îşi topesc propria

personalitate într-un alt rol, alienându-se până la anulare personală.

De la lansarea iluziei Libertăţii şi a Salvării, prin pseudo-

mântuitorul Ion Iliescu, în decembrie 1989, România a ajuns un

stat după chipul şi asemănarea să – un stat schizofrenic, întemeiat

pe o mitologie falsă a Salvării Naţionale, reiterată an de an cu

ocazia „sărbătoririi Revoluţiei“.

Prin voia Celui Ales de sovietici, Ilici al nostru/al lor, România

este în continuare condusă de politruci comunişti sau de copiii

acestora, stâlpi de bază ai CC al PCR, membrii castei vechilor

comunişti şi urmaşii acestora. Sclavia le-a devenit chiar dulce

românilor, care se tot întrec în comemorări festive ale

„eliberării“ din Decembrie 1989, în timp ce sunt din ce în ce mai

striviţi de presiunea „iluziilor mincinoase“ de care pomenea

Berdiaev.

Cele trei iluzii, elemente ale cacialmalei intitulate Revoluţia

română, s-au împletit organic: era nevoie de „teroriştii care trag din

toate poziţiile“, după cum îi descria Ion Iliescu, „orfanii lui

Ceauşescu“, cică, după cum preciza Nicolae Militaru la televiziune,

care trebuiau stopaţi prin forţa militară reunită a întregii Armate,

sub comanda sa, desigur.

56Mitul războiului cu „teroriştii“, în scopul „Salvării Naţionale“

Ca atare, conform Comandamentului Artileriei, în decembrie 1989,

o uriaşă cantitate de muniţie a fost trasă „împotriva bandelor

teroriste“: „În perioada 22.12.1989 – 27.12.1989, s-au consumat pe

timpul acţiunilor de luptă 12.632.670 cartuşe, 666 lovituri pentru

AG 7, 58 lovituri pentru AG 9, 3.008 proiectile antiaeriene, 221

lovituri pentru tunul de de 100 mm de pe tanc, 1162 grenade de

mână, 36 bombe de 82 mm, 2 proiectile antitanc de 85 mm şi 11

grenade antitanc. 14.883 de arme au intrat pe mâinile populaţiei

neinstruite. Celor peste 13 milioane de cartuşe li se mai adaugă alte

sute de mii de cartuşe, trase în perioada 28 – 31 decembrie 1989“.

Este sumarul în cifre seci al unui adevărat război, în urma căruia,

după fuga Ceauşeştilor, au fost omorâţi în România 957 de oameni,

respectiv 90 la sută din totalul de 1.116 de victime ucise în

Decembrie.Ăștia sunt morții și răniții lui Ilici.

Această jertfă de sânge a întreţinut mitul, iluzia războiului cu

„teroriştii“, război care a fost câştigat de pseudo-Apostolii lui

Iliescu, Cel Întâi Chemat (adus de ambasadorul sovietic n.n) la

balconul CC pentru a propovădui Salvarea, respectiv, în termenii

săi, pentru a se readuce România pe calea socialismului „care a

fost doar întinat de Ceauşescu“.

De la acel moment, preluarea reală a Puterii s-a consumat prin

preluarea presupuşilor „terorişti“, adică a blamatei forţe operative a

Securităţii. Preluarea efectivă a Puterii de către agentura rusă a

histrionicului Ilici a avut loc în intervalul în care, că şi azi,

57românaşii se îndopau până la crăpare, de la Crăciun până la Sf.

Vasile.

Etapele preluării „Puterii de Stat şi de Partid“

În data de 22 decembrie 1989, la ieşirea lui Iliescu la balcon,

Departamentul Securităţii Statului (DSS), gardienii sistemului de

stat şi de partid din România, avea un efectiv total de 15.312

angajaţi, dintre care 10.114 ofiţeri, 791 maiştri militari, 3.179

subofiţeri şi 1.228 personal civil. În unităţile centrale ale Securităţii

lucrau 6.602 persoane, în cele teritoriale şi la Securitatea

Municipiului Bucureşti – 6.059, în şcolile de pregătire şi

perfecţionare a cadrelor – 225, iar în unităţile speciale acoperite –

2.426, dintre care 1.892 ofiţeri. De asemenea, mai activau peste

400.000 de informatori. Toată această forţă a devenit baza noii

Puteri „salvatoare“.

În Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării

Naţionale, citit la Televiziune de Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989,

în cursul serii, se anunţa că „întreaga putere în stat este preluată de

Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Lui i se va subordona

Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a

armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne“. Ulterior, Iliescu,

respectiv CFSN, a revenit pe data de 24 decembrie cu un alt

comunicat, în care se arăta: „Unităţile Ministerului de Interne se

vor integra în Ministerul Apărării Naţionale, care preia comanda

unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării“.

Mutarea următoare a lui Iliescu a avut loc la data de 26 decembrie,

când CFSN-ul său a emis un decret, cu un unic articol, care avea

58următorul conţinut: „Se numeşte în funcţia de Ministru al Apărării

Naţionale generalul-colonel Nicolae Militaru“. Imediat după

instalarea în funcţie, noul ministru al Apărării a semnat, alături de

Ion Iliescu, un prim nou decret. La articolul 1 al Decretului CFSN

nr. 4 se preciza: „Trec în componenţa MApN Departamentul

Securităţii Statului, Comandamentul Trupelor de Securitate,

împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora. Sunt

incluse în acestea structura, bugetul, personalul, armamentul,

muniţia, tehnica din dotare, fondurile fixe, precum şi activul, şi

pasivul din ţară şi din străinătate“.

În data de 31 decembrie, imediat după arestarea lui Iulian Vlad şi a

apropiaţilor săi, preşedintele CFSN, Ion Iliescu, l-a numit

comandant al Departamentului Securităţii Statului pe Gelu Voican

Voiculescu (la acea dată viceprim-ministru în Guvernul

provizoriu), iar începând cu data de 2 ianuarie 1990, generalul

Militaru şi Voican Voiculescu au coordonat efectiv preluarea de

către MApN a Securităţii.

„Libertate te iubim ori învingem, ori murim“?

Acestea au fost etapele preluării efective a „Puterii de Stat şi de

Partid“ – obiectiv al FSN menţionat de Militaru într-o înregistrare

pe care chiar eu am oferit-o publicului în Piaţa Universităţii, în

1990. La vremea aceea încă trăiam cu iluzia Libertăţii şi eu, că

mulţi alţii. Am cântat şi am strigat „vom muri şi vom fi liberi“, am

cerut Adevărul, am cerut „lucruri simple“: fără comunişti şi agenţi

ruşi în fruntea ţării. Prin măscăriciul Iliescu a avut loc conservarea

59şi consolidarea privilegiilor elitei comuniste subordonate

Imperiului rus.

„Revolvo“, de la care vine termenul de „Revoluţie“, înseamnă a

întoarce pe dos, a răsturna. Activiştii comunişti creaţi la şcoala

Moscovei şi Securitatea trădătoare care i-a slujit doar au întors pe

dos România. Poate va veni timpul să ne scuturăm, să înfrângem

iluziile mincinoase şi să punem mâna pe arme. „Un glonţ în cap

pentru trădători“ ar putea fi un slogan mult mai bun decât

înşelătorul „gândeşte liber“, la mişto, lansat de un alt iluzionist de-

al lui Tataia Ilici.

60Eroul martir col. Gheorghe Trosca – victima

agenturii KGB şi după moarte

Ziarul Curentul, 3 ianuarie 2025

Pe 26 Decembrie 1989, Ion Iliescu semna decretul de reactivare a

generalului-colonel Militaru, act care a fost publicat în „Monitorul

Oficial“ la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie. Asta

după ce la 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a

numit, verbal, pe Nicolae Militaru că ministru al apărării. La 27

decembrie, când a fost reactivat oficial, generalul-colonel Nicolae

Militaru a fost şi avansat la gradul de general de armată.

61Imediat după ce a fost numit de Ion Iliescu în fruntea celei mai

importante instituţii a statului, la acel moment, generalul Militaru a

chemat la minister, la rândul său, o suită de tovarăşi „de nădejde“ –

o pletoră de generali cu studiile făcute în Uniunea Sovietică,

înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu din structurile Armatei, la

începutul anilor ‘80, exact pentru legăturile speciale cu Moscova.

Ei nu au fost numiţi oficial în funcţii, aşa că nu au putut fi traşi la

răspundere pentru ordinele, de multe ori criminale, pe care le-au

dat.

O perfectă strategie de acoperire a urmelor. În scurta perioadă de

timp cât Nicolae Militaru a fost ministru al apărării, în Armata

Română s-a promovat că niciodată!

Însă prima acțiune a generalului Militaru, imediat după reactivarea

să de către Ion Iliescu a fost uciderea acelui care-i descoperise

calitatea de cadru al spionajului militar sovietic, cârtiță rusească în

Armata română, într-o diversiune creată în noaptea de 23 spre 24

decembrie 1989.

Măcelărirea lui Trosca, cel care l-a dovedit de KGB-ist pe

Militaru

În noaptea de 23 decembrie 1989, gen. Militaru a cerut col.

Ardeleanu, comandant USLA, să trimită oameni specializaţi în

Drumul Taberei deoarece MApN este atacat de terorişti. Colonelul

a ordonat trimiterea a 3 ABI (transportoare), din care două conduse

de Gheorghe Trosca, şef de Stat Major la USLA, şi Eugen Cotuna

(şeful intervenţiei),

62Au ajuns în faţa sediului MApN, din Drumul Taberei, de unde au

raportat col. Ardeleanu că nu vine nimeni să-i ia, deşi parola,

semnalizarea cu farurile de două ori, fusese făcută.

Transportoarele continuau să ţină legătura cu baza, unde s-a auzit

maiorul Gh. Trosca spunând: „Un tanc se îndreaptă spre noi…Trag

în noi“. Focul s-a deschis fără somaţie.

În vreme ce de afară se auzea cum uslaşii erau măcelăriţi, în biroul

lui Militaru erau Ion Iliescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu,

colonelul Gheorghe Ardeleanu, comandantul Unităţii Speciale de

Luptă Antiteroristă şi şeful lui Trosca, şi locţiitor al şefului

Inspectoratului General al Miliţiei, Romeo Câmpeanu.

Militaru, aflat în sediul MApN, a ordonat spulberarea ABI-urilor,

după ce el le chemase pentru a-l apăra de „terorişti“. Ordinul

efectiv de tragere a fost transmis tancurilor din faţa MApN de col.

Safta (avansat ulterior general) cu următorul conţinut: „Nimiciţi

prin foc şi călcare cu şenile“.

După ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiţi, cadavrele acestora au

fost ţinute în stradă şase zile, cu pancarte pe care scria

„terorişti“ pentru că trecătorii să le scuipe, să le ardă cu ţigara ori

să urineze pe ele.

Trosca şi militarii săi au fost prezentaţi ţării întregi drept „terorişti“,

cu ajutorul Televiziunii Române controlate de „emanaţi“ că Brateş,

alt pion de bază al conspiraţiei moscovite. Capul unuia dintre

colegii lui Trosca a fost desprins de trup și aşezat în batjocură, cu o

ţigară în gură, înfipt pe osia roţii unui ABI răsturnat. Mesaj pentru

cei care s-au luat de cadrele KGB din România.

Trosca a fost ofiţerul de contrainformaţii care în anii ‘80 l-a

depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus în funcţia de ministru)

63drept colaborator al fostului KGB – dosarele „Corbii“, „Igor“ şi

„Olga“ – motiv pentru care Nicolae Ceauşescu l-a trecut pe „linie

moartă“, ferindu-se să-l lichideze, după cum procedează ruşii cu

trădătorii.

Dezbaterea asupra cazului Trosca nu este doar simbolică, ci

priveşte chiar sensul faptelor petrecute în decembrie 1989,

deoarece atâta vreme cât de fapt asistăm doar la victoria

kaghebiştilor, câtă vreme uneltele moscovite şi urmaşii lor îşi fac

de cap într-o Românie neguvernată de români, în realitate,

înseamnă că războiul nu s-a încheiat. Trosca este poate cel mai

cunoscut nume de cadru militar sacrificat la aşa-zisa „revoluţie“,

iar ferocitatea pedepsirii sale a rămas în memoria colectivă a

românilor.

Și un mesaj în clar pentru cadrele serviciilor de contrainformații

ale României. Vă luați de kaghebiști, iată ce vă așteaptă!

Fără onoare, demnitate şi caracter nu poţi rezista, că persoană,

ca om, în cadrul unei instituţii care lucrează cu minciuna, însă

minciuna folosită instituţional pentru a ajunge la adevăr. Te

sminteşti dacă nu eşti consolidat interior. Serviciile de

informaţii nu sunt pentru domnişoare, nici pentru maici, însă

asta nu înseamnă că au ce căuta curvele aici.

Asumarea condiţiei de luptător pe frontul din umbră

presupune un fundament moral consistent, presupune tărie de

caracter şi un tip de dedicaţie cu totul aparte, o motivaţie

interioară extrem de puternică în sensul asumării unei vieţi de

luptă perpetuă, deoarece frontul pomenit este fierbinte mereu,

este un front unde se mai şi moare, iar inamicii sunt mereu mai

mulţi, mai puternici, mai lipsiţi de scrupule.

64Astăzi mii de tineri se înghesuie la porţile instituţiei, atraşi de

mirajul unei munci tainice, miraj întreţinut de literatură şi filme.

Înainte de ‘89, cei care lucrau în Securitate ajungeau acolo pe cu

totul alte căi. Securitatea era braţul înarmat al Partidului, iar

securiştii erau un fel de gardieni ai Templului Ateismului Ştiinţific

multilateral dezvoltat – o parascovenie de idioţi congenitali. Cei

care erau deja virusaţi de cretinismul de partid au contribuit la

imaginea dezolantă a instituţiei Securităţii, devenită un fel de bau-

bau naţional.

O altă categorie şi-a făcut totuşi şi datoria, aşa cum au jurat în

jurământul de ofiţer. Au lucrat şi pentru ţară, nu doar pentru

organele de partid. Buni, răi, cei mai mulţi dintre aceştia au fost

lichidaţi în zilele acelui decembrie şi în perioada imediat următoare.

Lichidaţi de inamic, în primul rând de KGB. Pe lângă Trosca şi

camarazii săi, există o listă destul de lungă de ofiţeri superiori de

Armată şi Securitate ucişi fie de glonţ, fie prin alte „mijloace

operative“. În Cehoslovacia, odată cu intrarea Armatei Roşii, cu

tancurile, în Praga, primii care au fost arestaţi, puşi cu faţa la

perete şi împuşcaţi în ceafă au fost ofiţerii serviciului de

contrainformaţii, lăsaţi la vedere, lângă fişete, pentru a se da un

mesaj.

Un mesaj similar s-a dat şi în decembrie ‘89, când cadavrele

echipajului lui Trosca au fost lăsate în stradă, după nimicire.

Mesajul a fost înţeles, dar a dat naştere şi unei reacţii fără

precedent. Nu întâmplător s-a format la numai două luni după acest

eveniment CADA, un corp de mii de ofiţeri care au demonstrat

public, în faţa Guvernului, a Puterii cerând demisia din fruntea

Armatei a lui Militaru şi a găştii sale de „Corbi“, cum erau numiţi

65în dosarele instrumentate inclusiv de Trosca, spionii sovietici ai

GRU şi KGB.

Jertfa lui Trosca nu s-a irosit în van

Moartea lui Trosca nu a fost chiar degeaba. Generalul Militaru, cel

care l-a ucis, pus în funcţie de Ion Iliescu a fost dat jos că urmare a

acestei acţiuni fără precedent în istoria militară a României. Miile

de ofiţeri care au demonstrat în faţa Guvernului provizoriu, în luna

februarie 1990, au reuşit înlăturarea spionului sovietic din fruntea

Armatei, însă multe alte căpuşe şi cârtiţe au rămas bine înfipte în

sistemul de putere post decembrist. La vârf, cârtiţa numărul unu,

Ion Iliescu.Trosca este poate cel mai cunoscut nume de cadru

militar sacrificat la aşa zisa „revoluţie“, iar ferocitatea pedepsirii

sale a rămas în memoria colectivă a românilor. Trosca este nu doar

încă un ofiţer român asasinat şi profanat de kgb-işi, ci este şi cel

mai cunoscut simbol al războiului dus de cadrele de informaţii şi

contrainformaţii ale României pe frontul invizibil.

În sediul MapN s-a aflat în ziua uciderii lui Trosca ataşatul militar

al Ambasadei Sovietice, iar Trosca a fost practic pedepsit sub ochii

rusului, spre ştiinţa tuturor cadrelor militare care au îndrăznit să

lupte împotriva ruşilor.

Acum, mai mult că niciodată, când Rusia se apropie de hotarele

României, înțelesul jertfei lui Trosca are o semnificație acută.

66La moartea lui Iulian Vlad…poate abia de acum ies la

iveală unele istorii, de exemplu exact azi…

Ziarul Curentul, 1 octombrie 2017

Știrea cu moartea lui Iulian Vlad a venit chiar când mă uitam pe

niște topuri ale securiștilor și țiganilor și evreilor și kaghebiștilor

miliardari prin jaf din decembrie 89 încoace – de la Vîntu la

Voiculescu, de la Micula la Țiriac, de la Adamescu mortu la

Patriciu pseudo mortu, de la Ion Niculae la Frank Timiș, Tender,

Popoviciu, Păunescu, Zoltan Teszari, Iulian Dascălu, Gruia Stoica,

Vasile Didilă, frații Cristescu, Becali, Radu Dimofte (nu Timofte

mortu pizda lui Vîntu), Dan Ioan Popescu, Hrebenciuc, Năstase

(multimiliardar în euro deși nu apare în topurile oficiale),

Măgureanu (ex căpitan, cel mai cretin din istoria DIE, a pus la

sertar invazia arabă de Yom Kipur, era ofițer de serviciu și i s-a

părut că nu e cine știe ce, a ajuns puțoi la Stefan Gheorghiu, alături

de informatori, ca Tismăneanu și Iosif Boda)…toate aceste loaze

au ajuns miliardari pe cârca Secu, aia condusă de Iulian Vlad.

De fapt prin lucrarea să s-au îmbogățit toți ăia, miliardarii, iar el

stătea cu chirie într-un apartament cu doua camere, minuscul, pe

Dorobanți ce-i drept. Nu avea telefon mobil, altcineva îi purta

telefonul de regulă, un Nokia clasic, n-avea nici card nici nimic, i

se servea totul gratis, de la asta mi-a venit mie ideea mișcării totu

gratis. Încă mai folosea pentru stabilirea întâlnirilor telefonul fix de

pe vremuri. Cu certitudine nu avea FB și nu folosea internetul, cu

toate astea m-a sunat într-o dimineață la ora 08.35, terminasem de

scris și postat un material la ora 07.30, că să mă frece la ridiche că

67de ce i-am pomenit numele în material, alături de ordura de Gușă

Cozmin, un neica nimeni, care se folosea de numele său abuziv.

Dom general, i-am zis, dacă vreți rectificăm, licheluța rusoilor tot

pretinde că i-ați fi mentor, Guru, alea alea, se tot lipește aiurea de

numele Iulian Vlad, să facem un material pe temă – a zis nu e

cazul, nu am nicio treabă cu ăla, se bagă singur în seamă, dar nu

mai vreau să aud că sunt alăturat limbricului, era nervos și grăbit,

dar m-a ținut o grămadă la telefon, pleca la un consult medical în

Israel iar materialul scris de mine și postat la 07.30 era despre

Mafia evreiească și conexiunile cu Moscova, probabil pica prost

chestia, cineva între 07.30 și 08.00 i-a trimis printul pe fax sau i-a

citit materialul, probabil bășinosul umflat de Rogojanu, rogojina

infectă a lui Timofte, el se scula la 05.30 și începea diverse lecturi

- a insistat că nu are treabă cu asta, cu afacerile jido-rusești și că

tata, tatăl meu mort adică, i-ar fi martor, că erau apropiați se pare,

iar tiripliciul ăla de Gușă era doar o virgulă, nu conta în discuție.

Eram cam cu ochii cruciș, nu dormisem deloc, din 600 de pagini

material de bază comprimasem un text de vreo 20, mă durea capu,

nu fumasem nu beusem, m-a luat prin surprindere generalu, abia

am apucat să mai apăs butonul de înregistrare, m-a luat din scurt,

vezi că asta e o chestie personală, s-a referit din nou la tata, că să

sublinieze că-s măgar dacă înregistrez, așa cum de fapt făceau ei pe

vremuri absolut tot timpul.

Evident am mințit cu nerușinare, desigur dom general, da se poate?

Insistența să la ora aia matinală avea probabil un motiv mai serios,

am înțeles că treaba e groasă când m-a luat la sentiment, cu tata, cu

alea alea, după o vreme am zis – ok, tai tot pasaju, în zece minute

vă trimit sms de executare și confirmare.68Asta a fost ultima discuție cu generalul, l-am ofticat tare că l-am

pus în ecuație cu agentura moscovită – adevărul e că atunci, în

decembrie 89 au fost mai multe ramuri, pe puțin vreo patru

guverne s-au pritocit în sediul CC, la Ambasada URSS și la MApN,

cât încă era în viață Ceaușescu, pus la rece. Au fost răfuieli între

ramuri, între GRU și KGB, între politruci și vechii kominterniști

și ”noua generație”, plus alte ramuri ale ”fraților vecini și prieteni”,

ba chiar și niște frantzuzoi și olandeji, interfață ale perfizilor

albionici, iar efectul s-a văzut în stradă - morți și răniți. români și

nu numai.

”Teroriștii” au fost instrumentul de negociere, cu focurile de armă

s-au reglat conturile și s-a căzut la pace, pe cadavre.

Din mormanul de cadavre, la urmă, s-a ițit lepra de

Ilici, ”comunistu de omenie”, vorba lui Brateș, evreu bolșevic de

omenie și el, cu aportul special al pupilului lui Maurer, Sergiu

Nicolaescu, nepotul generalului sovietic Cambrea, de la Divizia

bolșevică Tudor Vladimirescu, coleguțu unchiului lui Dragnea și

unul dintre mulții futaci ai Annei Rahbinson Pauker, futaca lui

Stalin.

Lumea KGB e mică, Nicolaescu a fost propulsat în carieră de

fostul premier al României din epoca comunistă ante Ceaușescu -

perioada 1961-1974, vreme îndelungată, și totodată președinte al

Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR, Ion Gheorghe Maurer,

mare mason și uns cu multe alifii împuțite. Angela Cambrea,

nepoata generalului sovietic Nicolae Cambrea, unchiulețul lui

Nicolaescu fusese şefa de cabinet a lui Maurer – femeia te ridică

femeia te coboară, fie ea Anna Pauker ori Elena Ceaușescu, cea

care de fapt îl spiona și supraveghea pentru ruși și evrei pe

69Ceaușescu, ce avea microfoane puse la ordinul ei în biroul său de

lucru, via Postelnicu, adică Iulian Vlad – practic Cabinetul 2 și cei

din siajul Cabinetului doi, linia Gogu Rădulescu, au fost cei care

au pus gheara pe România, după ce i-au lichidat pe fraierii din

ambele Cabinete, și 1 și 2, la Târgoviște.

Iulian Vlad și ai săi vroiau inițial că Ceaușescu să fie ucis în sediul

CC, aruncat de la etaj după măcelărire, cheia sediului se afla la el

și la aghiotantul lui Ceaușescu, ușa nu putea fi dărâmată nici cu

TAB-ul, el a dat ordine de abținere la orice replică a unităților

înarmate până în dinți din sediu, aveau guri de foc căcălău și tot el

a deschis ușa sediului pentru gruparea bine organizată, cu furci

ascunse sub paltoane și arme albe, cei care au înțepat oamenii din

Piață pentru a produce panică, grupare lăsată să pătrundă în sediu

de adjunctul UM 0629, USLA, Dan Gheorghe, la ordinul său,

decedat în Israel acu câțiva ani, după o fulminantă carieră

kaghebistică la SIE, 0215, SIPA, SRI, Niro, țiganu șef al lui Gușă,

Udrea, etc implicat în falimentarea Bancorex, în afacerea "Jimbolia”

etc samd – și apropo, unchiu lui Floricică Coldea dublu repetentu,

ca să punem punct liniei KGB. Deși linia este activă, mai durează

până cineva îi execută pe toți așa cum merită.

Ca să revenim la scena cheie din decembrie 89, de la sediul CC,

Stănculescu, din altă grupare, necoordonat cu gruparea lui Iulian

Vlad l-a urcat în elicopter pe Ceașcă și uite așa s-a stricat frumosul

plan de măcelărire pe loc, era și televiziune și tot dichisul, să vadă

poporu în direct moartea crudului dictator.

Mișcările de scenă din decembrie 89 nu erau chiar spontane, a

existat și oleak de regie, aspectu mișto a fost că doi subordonați de-

ai șefului Securității, ce filau un diplomat al Ambasadei URSS au

70rămas mască ca la teatru când l-au văzut pe însuși șefu cel mare că

plimbă plicuri cu instrucțiuni cu rusoiul, au tăcut mâlc zeci de ani,

că știau ce riscă, dar le-am auzit io tăcerea, se întâmpla în

octombrie 1989, undeva în București, pe o stradă cu castani.

Multe ni s-au tras de la castanele alea, scoase din foc de unii care

au crăpat oportun, că așa era regia, trebuia ceva sânge, doar se

juca ”rivoluția”, iar alții au devenit miliardari via Secu, Ilici, KGB

- Iulian Vlad n-a avut nevoie de bani, el a vrut doar să fie

important, într-un moment cheie, și a fost desigur, că dovadă starea

de azi a României, miliardarii ce dețin o treime din PIB îi pot

mulțumi din suflet, nepoțeii Secu și ai KGB au învins, toți banii

sunt la ei, restul românilor în curu gol se cară din țară, milioane, se

face loc pentru noii coloniști, deja sunt pe drum, doar nu degeaba l-

a pus Băsescu pe Boc să schimbe în aprilie 2009 legea cetățeniei,

în fond a durat mai puțin intervalul din 90 încoace, de destructurare

și golire a ”terenului”, decât a durat transformarea Palestinei în

Israel, și a ieșit și mult mai eftin, treaba se face pe banii noștri, ai

românilor, sutele de miliarde de dolari ce au ieșit din țară au ajuns

tot la Ei, să fie bine să nu fie rău și nepoțeii Lor să prospere, ”la

vremuri noi tot noi” – adică Ei, vorba lui Walter Neulander,

tăticuțu briliantului lui Brucan, ale cărui HG-uri din epoca să de

premier nestemat au rămas până astăzi secrete, în mare parte, că ce

nevoie are pulimea să știe ce conțin docomentele secrete de debut a

operei de nimicire a României, le ajunge circoteca și facebucile...

71III. Iunie 1990

A muri fără speranţă! Cine ştie-amărăciunea

Ce-i ascunsă-n aste vorbe? - Să te simţi neliber, mic,

Să vezi marile-aspiraţii că-s reduse la nimic,

Că domnesc în lume rele căror nu te poţi opune

Mihai Eminescu, Înger și demon

7214 iunie, ziua când n-am murit

Ziarul Curentul,14 iunie 2015

„In Memorian Dragoș Drumea

…în data de 14 iunie la ora 3 și jumătate dimineața își dădea duhul

în brațele mele un baiat împușcat în gât.

Fix în urmă cu 25 de ani.

14 iunie ’90.

Avea traheea zdrobita – un glonte il lovise în ceafa și lasase la

iesire o ditai gaura prin care sangele ii tasnea că dintr-o fantana

arteziana. Stiam cum arata ranile produse de glont – iesirea la 7.62

este destul de urata.

S-a tras toată noaptea de 13 spre 14 în draci cu munitie de razboi.

Fusesem chemat în scara blocului Romarta de niste tineri care m-

au vazut cu aparatul foto de gat. în cursul zilei care trecuse deja, 13

iunie, trasesem pe film - și io și Victor, aproape toti mortii și ranitii

– "legionarii” impuscati de cadrele MI și MApN la instigarea lui73Ion Iliescu. Și asupra noastră s-a tras, de undeva de sus, cineva ne

urmărea că aveam aparate foto de gât.

N-am trezit singur în scara blocului cu baiatul care agoniza pravalit

pe jos, la baza scarilor.

Un tanar imbracat ingrijit, cu un sacou pepit parca iar langa el

zacea o geanta cu un letcon și niste sarme de fludor. Probabil

electronist și venea de la munca.

O femeie care locuia în bloc mi-a adus o lumanare și a fugit inapoi

în casa, speriata de rafalele armelor. Intunericul din scara blocului

era brazdat de palpairile flacarii lumanarii și de lumina blitz-ului.

Tiuitul blitz-ului, în timp ce se reincarca, era acoperit de horcaitul

baiatului. Se mai auzeau din când în când rafale de mitraliera, afara.

Era foarte mult sange în jur și alunecam, straduindu-ma să fixez

lumanarea, să tin și de aparatul foto, să reglez obiectivul și să trag

de parghia aparatului, un Praktika old stile, care se arma greu după

fiecare cadru tras.

Manevrele fotografice erau sinistre, declansatorul imi aluneca

deoarece ma umplusem de sange pe maini în timp ce incercam să

opresc cu palma suvoiul rosu care tasnea din gatul baiatului.

Simteam cum imi zvacnea mana datorita presiunii sangelui care

erupea la fiecare expiratie și ma stropea printre degetele naclaite.

Tanarul se sufoca, i se zguduia spasmodic tot corpul haraind, nu-i

mai ajungea aerul în plamani, se auzea un fel de suierat, de galgait,

din adancul sau.

Mi se parea că ma urmareste cu privirea, că ma implora sa-l ajut,

atintindu-ma cu ochii holbati, innebuniti de spaima, din ce în ce

mai cetosi, horcaind din greu, cuprins de convulsiile ingrozitoare

74ale sfarsitului. I se scurgea viata printre degetele mele, afara se

tragea inca, nu aveam niciun ajutor și m-a cuprins disperarea

dandu-mi seama că isi pierde cunostinta și că imi va muri în brate,

sufocandu-se cu propriul sange care inundase totul în jur.

Cred că intelegea că se duce. Intelesesem și eu că ma aflu din nou

în preajma mortii și ma enerva teribil că nu mai stiam ce să fac, că

nu reuseam să opresc suvoiul acela negru care nu se mai oprea să

se scurga impreuna cu viata din trupul ciuruit al tanarului. și astazi

ma enervez când imi reamintesc momentele acelea. Nu voi uita

niciodata ultimele clipe ale acelui baiat, momentele în care-i

tineam lumanarea, tragand în cadru, pe film, marturia asasinarii

sale.

I-am strigat nu stiu nici eu ce, crezand că poate ma aude. Nici

acum nu cunosc de unde a aparut și Victor, frate-miu, și el cu niste

aparate foto spanzurate de gat, l-a luat în viteza pe baiat în brate,

impreuna cu niste tineri, și l-au dus la o masina alba a medicilor de

la Medicine sans Frontiere (care sustineau că se vor duce la Coltea

– ulterior nu s-a gasit nici o inregistrare a lor și a impuscatului

Dragos Drumea la spital, pentru noaptea de 13-14 iunie 1990).

Am plecat către Arhitectura și am avut puterea să notez în jurnal (il

am și acum, patat de sange) pe care apoi nu stiu de ce l-am ascuns

sub un dulap, cuprins de un fel de presimtire, momentul uciderii

tanarului care si-a dat duhul în bratele mele.

Am tinut apoi un fel de sedinta ad hoc cu baietii de la Liga

Studentilor, alaturi de Arhitectura, în Universitate. Aflasem că

urmau să vina peste noi muncitorii de pe platforma Galati, adusi de

Adrian Sarbu, (viitorul boss al PRO TV, pe atunci om bun la toate

la Cabinetul lui Petre Roman) cel care i-a cerut lui Stanculescu75dinamita pentru a arunca în aer Balconul Universitatii (Stanculescu

l-a refuzat dar marturia să exista în dosarele unei comisii de

ancheta parlamentara).

Sedinta de la Liga Studentilor a fost scurta. Au fost trimise acasa

fetele și s-a votat să ramanem în Arhitectura și Universitate un

numar de studenti, nucleul celor care au coordonat intreaga munca

din Piata Universitatii vreme de 54 de zile. în Universitate erau 22

de camarazi, în Arhitectura eram 15, intre care și cateva fete care

isi definitivau lucrarea de diploma.

Argumentul era că ar fi fost rusinos, las și nedemn să ne parasim

"garnizoanele” și "campul de lupta” – Piata Universitatii – pentru a

scapa de bataia care ne astepta.

Ni se parea logic să o și incasam după ce ne-am simtit atat de bine

strigand Jos Iliescu! aproape doua luni. Cred că speram, iluzoriu,

că bucurestenii să ne apere. Nu stiam că avangarda de soc urma să

fie compusa din minerii adusi din subterane de Voican și de

fesenistii, militienii și securistii lui Iliescu. Nu stiam nici că hoarda

de mii de troli și vandali era deja pe drum, rostogolindu-se către

noi.

Ne-am reintors ("naluci”) în Arhitectura, eu și frate-miu, în

atelierul de lucru al organizatiei studentilor arhitecti, unde aveam

banerele și micul studio de montaj improvizat în care bricolam

materialele video cu decembrie 1989 și Iliescu KGB pe care le

puneam pe ecranul Arhitecturii. Am incarcat filme noi în aparatele

foto și la un moment dat ni s-a parut că auzim un fel de vuiet. Am

fugit pe scari către turnul Arhitecturii, cu aparatele pregatite.

76Era inca semintuneric dar în lumina palida a zorilor am apucat să

vedem licarele lanternelor de pe casti misunand în Piata și cum

sunt lovite cu tarnacoapele usile Universitatii.

Intreaga Piata a Universitatii era o masa neagra, un melanj sinistru

viermuind de siluete cu casti în cap, cu salopete, inarmati care mai

de care cu tot felul de rangi, ciocane, bate și topoare. Acum, în

timp ce scriu, în vine în minte izbitoarea asemanare a gloatei de

sobolani negri de mina, vazuta în perspectiva descendenta, cu

hoarda hidoaselor fapturi ale intunericului aflate în slujba lui

Sauron, vrajitorul sinistru din Stapanul Inelelor.

Vuietul din Piata crestea și în timp ce frate-miu tragea cadru după

cadru am vazut cum cetele grohaitoare patrund haulind în facultate.

Am realizat că acelasi lucru se petrece și la intrarea Arhitecturii și

l-am tras după mine inapoi pe Victor, alergand pe scari cu o viteza

nebuna, inapoi, către atelierul nostru, pentru a-i avertiza și pe

ceilalti studenti aflati inca în facultate. Nu stiam unde să ne pitim,

nu aveam în minte un plan de refugiu, ne-am grupat alergand cu

sufletul la gura către un alt turn al scolii unde să ne ascundem. Am

incercat să gasesc pe traseu un hidrant aflat pe la etajul trei al

cladirii. Vroiam să dau drumul la apa, să se inunde scarile pe care

vroiam să le cablez cu faza de la o sursa de trifazic dintr-un atelier

mecanic. Speram să obtin un efect electrizant consistent chiar dacă

minerii aveau cizme de cauciuc în picioare.

N-am mai apucat să mesteresc trebusoara. după o goana nebuna

prin facultate, se auzeau deja pe jos bubuiturile usilor sparte de

mineri, iar micul nostru grup de vreo 13 studenti (am mai gasit

niste fete care isi faceau, naive, lucrarile de diploma) s-a oplosit

intr-un atelier parasit, din turnul de deasupra intrarii în facultate,

77unde se aflau tot felul de gioarse și plansete stricate, inclusiv un

pian vechi.

Am ingramadit niste plansete intr-un colt și ne-am adapostit cu

rasuflarea taiata asteptand aparitia minerilor. N-a durat mult.

Bubuiturile și zbieretele se apropiau. Au dat de perete usa

atelierului dar la inceput nu ne-au observat. Un miner, spijinit intr-

un topor pe mana stanga s-a protapit în fața pianului paradit și a

inceput să bata în clape.

Mi s-a taiat rasuflarea de emotie artistica de data asta. Imaginea era

socant asemanatoare cu o scena a unui tablou – Rascoala – de Ilia

Repin, un mare artist rus al scolii realiste de pictura, contemporan

cu Tolstoi. până și lumina cadea la fel. As fi vrut sa-i fac o poza

"pianistului” insa declansatorul ar fi facut o galagie infernala.

Desi incercam să ne tinem respiratia, cineva a icnit, din spatele

plansetelor, s-a miscat ceva și s-a auzit zgomot dinspre noi iar

acefalul care batea în clape a ciulit urechea și apoi s-a indreptat

mugind către noi. Ragetul lui a alertat haita și incaperea s-a umplut

de ciomagarii cu casti care au inceput să traga salbatic de noi,

izbindu-ne cu spume la gura.

Tot ce s-a intamplat din acel moment mi s-a derulat parca cu

incetinitorul. Eram apucat, tras, pocnit, impuns, trosnit din toate

directiile, l-am pierdut din ochi pe Victor, smuls și aruncat parca

pe sus, jivinele grohaitoare loveau din rasputeri și mi-am dat seama

că dacă ajung pe jos voi muri strivit, calcat în picioare. M-am

apucat cu toate puterile de un galigan care parea mai sef și mai

bine imbracat care la randul sau m-a apucat strans de gat, că pe un

fel de prada de pret tragandu-ma prin multimea de brate care

loveau către scari, în jos.

78Locul era supra-aglomerat, fiecare incerca să izbeasca cu ceva în

mine, era că la o hora draceasca, faceau un taraboi infernal, dar

tocmai pripa lor să ma trozneasca și ingramadeala imi era de folos.

N-aveau loc destul sa-si ia avant cu batele și cu rangile cam lungi

pentru lupta corp la corp.

Ma feream mai ales de o pocitanie isterica cu picioarele raschirate

care tot incerca să ma impunga cu un fel de burghiu baban de mina,

pe care il tot rasucea spre mine cu ambele maini strigand celorlati

sa-i faca loc sa-mi dea gaura în piept. Nimeni nu vroia sa-i acorde

intaietate, fiecare vroia să ma arda la scafarlie pe cont propriu și

individu’ era impins cu scula lui sfredelitoare de colo colo, evident

dezolat și frustrat la maximum. Un altul se stropsea la galiganul

care ma tinea de gat să ia mana că să ma izbeasca la gatitza cu

toporisca, sa-mi ia capul, insa vlajganul nici gand să dea drumul la

prada.

Deficit de comunicare – am formulat reflex în gand, un racord la

canadianul meu preferat Marshall Mc Luhan cel care definit

magistral premisele unei noi ere a comunicării, care iata, la

aglomeratie, mai are și sincope când ti-e lumea mai draga.

Lumea mi s-a intunecat brusc când o ranga de fier cu profil

octogonal a plutit parca în aer, din lateral, am vazut-o cu coada

ochiului și cu un vajait sec mi-a crapat capul. Am simti trosnitura

până în sira spinarii și mi-a disparut mira de pe ecran. Treaba care

se derula parca cu incetinitorul prinsese brusc viteza, că în filmele

de epoca mixate pe repede inainte.

M-am trezit atarnand că o papusa dezarticulata, inca ma tinea de

gat galiganul, o durere usturatoare în maxilar facea sa-mi

zvacneasca fata, imi trosneau în gura bucati de dinti sfaramati,79sange peste tot, tasnea din cap că un izvor și abia mai vedeam prin

panza rosie de peste ochi, tot corpul imi ardea, gloata ma adusese

de pe scari pe un etaj mai jos și se facuse mai mult loc de lovit,

unii imi smulsesera aparatul de la gat altii ma buzunareau, gasisera

cutiutele cu filme și urlau "are droguri e drogat e drogat feriti-va să

nu va intepe” în timp ce izbeau în mine cu sete că intr-un sarpe

care i-ar putea musca de picior.

Colosal, lighioanelor le e frica de mine, m-am prins că de o gluma

buna și am inceput să rad, scuipandu-mi resturile de masele,

schimonosit, cred că aratam hidos, cu fața umflata și hainele

imbibate deja de sange iar tembelii urlau și chiraiau mai abitir – "e

drogat, e drogat, omorati-l, omorati-l!” și se imbulzeau să imi traga

în cap și în coaie cu niste lanturi și furtunuri cu capete metalice.

Oedip, castrare simbolica, mi-a venit în gand – lucrasem la Buftea,

asistent scenograf, inainte de decembrie 1989, la un film turnat la

Rosia Montana și stiam din documentare că minerii ajung

impotenti la varste medii, radiatiile din subteran, mediul nesanatos,

intunericul ii afecteaza nu doar mintal. Ma gandeam că de aceea și

erau atat de ingalati și trogloditi, vite juganite de caverna, n-aveau

un gen de furie taurina ci prezentau mai degraba ceva bovin în

miscari și priviri și incercau să ma castreze și sa-mi scoata totodata

ochii deoarece sufereau ei insisi de complexe oedipiene și de

frustrarea emascularii.

Sleahta de scursuri scopite putzea oribil, frecangeala și ragetele lor

exalau un iz gretos de basamac și masele stricate, ciomagarii

slinosi se excitau cumva lovind necontenit, cu sclipiri ucigase,

sanguinare în uitatura cretinoida. Ii alimenta nevoia de moarte, de

lichidare a dusmanului ancestral de clasa – cred că eram pentru ei

80un fel reprezentare iconica a raului, simbolul studentului "legionar”

cu pletele în vant care-l sfideaza pe Tatucul Ilici Sauron.

Deja pletele imi erau naclaite de sange, camasa și pantalonii la fel

iar un pantof mi se umpluse deja până la glezna de sange și mi se

rasucea pe picior, gata gata sa-mi cada și dezechilibrandu-ma. Un

instinct de conservare mostenit inca din copilarie, de când ma

bateam cu tiganii în cartierul de bastina, la Gara de Nord, imi

marcase în minte să evit să ajung pe jos, sub cizmele haidamacilor

janghinosi dar un fel de lesin și o greata imi strangea stomacul,

capul mi se invartea, nu-mi mai simteam corpul, totul era o

vajaitura, vedeam în secvente, strafulgerari de metal, bate, rangi,

lanturi, ciorchinele de carcalaci balosi și negri de subteran care

fojgaiau în jurul meu ma tot tarau prin cladire – nu se mai termina

odata oroarea și chinul.

Cred că afara, la strada, mi s-au epuizat resursele, aveam un fel de

blackout-uri, simteam că imi plesneste capul iar durerea iradia

parca din mine prin toti porii. Cred că deja abandonasem ideea

supravieturii, ma gandeam cu ciuda că voi muri că un prost fara să

fi apucat sa-i ard și eu cu trifazicul. Ma tarau mai mult pe sus și

deodata au aparut bucurestenii, bucurie mare pe mine, credeam că

ma vor scapa din mainile hoardei – o mamaie grasa urla ceva la ei,

credeam că ii cearta, ba chiar a smuls o bata de la un ciomagar și i-

a tras cu sete una în cap minerului care (inca) ma tinea de gat.

Victorie, am exclamat în gand, se intoarce roata, poate scap totusi

– m-a fulgerat un gand, minerului ii sarise casca din cap și mi-a dat

drumul.

Am cazut la pamant în genunchi și grasana a prins să ma scuipe

după ce minerul nervos i-a smuls bata din maini. I-a ars cucoanei

81un picior în cur după ce si-a pus la loc casca și m-a ridicat de jos de

par.

Cucoana a chirait și si-a cerut iertare, pe mine vroia să ma izbeasca

la scafarlie, m-am prins tardiv că era o fesenista, votase cu Andrei

Plesu, iar femeia nu era singura. Pe tot traseul până la sediul

central al MI, alaturi de CEC, am fost scuipat, injurat, lovit și

impuns de cetatenii de bine ai lui Iliescu iar jivinele ii aplaudau pe

mineri urland din toti bojocii, ritmat, "Jos Le-gio-nariii!”.

Ma cruceam în sinea mea – nu stiam că Iliescu și Razvan

Teodorescu au adus la cunostinta tarii, pe TVR, că noi, cei din

Piata Universitatii eram "le-gio-narii” care au incercat să dea cu

rebeliunea în poporul de dobitoace și alesul lor, al neghiobilor, Ion

Iliescul.

Ma apucase iarasi greata și mi se taia din când în când lumina, nu

mai vedeam bine, credeam că din cauza sangelui intins pe fata. Am

apucat să intrezaresc în curtea MI cateva cadavre semidezgolite,

siluete vinetii intinse la perete, gramada peste care era trasa o fasie

de punga și m-am trezit altoit cu un pat de arma după ureche,

apucat și aruncat intr-o duba mare, un camion din tabla cu gratii,

plin deja cu arestati. Aici mi s-a rupt filmul de tot. Pur și simplu nu

mai vedeam nimic, totul era negru complet, nici macar stele verzi.

Spaima oricarui pictor este orbirea, gustasem Borges dar nu

credeam în orbirea creativa.

Traseul până la unitatea de securitate de la Magurele, lagarul unde

aveam să ma reintalnesc cu frate-miu a fost un cosmar. în duba

totul era un vaiet, oamenii gemeau, isi cainau ranile și soarta, il

blestemau pe Iliescu și se fereau de mine, fiecare cu durerea sa…

eu eram disperat că nu mai vad, ma taram orbecaind pe la82picioarele lor și incercam sa-mi fac loc pe pipaite, niste maini m-au

tras în sus și m-au sprijinit de ceva, nu reuseam sa-mi sterg sangele

care se usca și imi creponase fața umflata, imi ardea tot corpul dar

parca nu mai simteam nicio durere, ma invadase o spaima teribila,

viscerala – chiar nu mai vedeam, degeaba imi frecam ochii, lumea

devenise opaca.

Acesta a fost momentul cel mai nasol, disperarea orbirii imi luase

mintile, imi doream să mor pe loc, ideea unei vieti de orb, mutilat

și olog mi se parea o varianta nefezabila și relativ lipsita de

atractivitate. M-am strans de gat incercand să ma sufoc dar nu

puteam sa-mi mai strang degetele, aveam mainile cam zdrobite,

nu-mi simteam bratele – inca un pocinog, ce artist mai poate picta

cu degetele betegite?

Camionul/duba care ne hurduca că pe niste cartofi s-a oprit la un

moment dat cu scrasnete de frana și oamenii se buluceau să iasa,

erau trasi și aruncati pe jos, se latra la ei și m-am trezit și eu smuls

și busit de asfalt, eram complet orb și dezorientat, am incercat să

ma ridic impleticindu-ma când mi-a rasunat că o impuscatura după

ceafa și brusc cu un ochi am intrevazut un fel de straluminare –

vedeam că prin ceata ceva!

Am cazut iarasi și am incasat pe spinare inca o serie de lovituri –

eram insa inundat de bucurie și recunostinta, radeam iarasi "ca un

drogat” – ceva se intamplase, socul izbiturii de ciomag mi-a adus o

dara cetoasa de vedere. Un sir de soldati oligofreni ne insotea pe

bucata de drum de la camion la usa lagarului – garajul unitatii de la

Magurele – izbindu-ne cu cozi de lopata și latrand din rasputeri la

noi ceva neinteligibil – totul era foarte misto: eram totusi în viata,

ologit și damblagit, semi-chior dar intrezaream lumina…

83Frate-miu m-a gasit zacand în marea de oameni care aratau că după

macel, cu maini rupte, fracturi deschise prin care se vedeau iesind

oasele, un tanar avea ochiul scos și si-l tinea cu mana, siroindu-i

sangele pe fata, o mare de suferinta și de vaiet. Un apevist umflat

și patibular invartea prin aer un puscoci și ne lovea cu teava armei,

aratandu-ne demonstrativ cum stie el să bage glontul pe teava.

M-am luat cu el în gura – acum că scapasem cu viata și că vedeam

cu juma de ochi eram cu gura mare și mi se rupea de amenintarile

lui, după trosneala pe viata și pe moarte incasata. Facea spume la

gura handicapatul cu trese și mi-a promis că ma aranjeaza el și că ii

cheama pe mineri să ma altoiasca iar – fusesera și ei cazati în

unitatea de securitate și imparteau ce se ciordise de la oameni. N-a

avut sange în el să traga în mine, de fața cu toata lumea și si-o fi

inchipuit că cine stie ce scula de bascula de ziaristu’ lu’ peshte oi fi

de am tupeu să ma iau de el cu drepturile omului, regulamentul

uzului de arma impotriva civililor și alte parascovenii d’astea.

Intr-un colt mai ferit niste tigani cu maini rupte și fete umflate și

vinete de lovituri m-au oplosit intre ei și mi-au facut rost de un

chistoc strivit de Carpati – eram suficient de caftit, și scandalagiu

pe deasupra că să impun respect. în plus datorita sangelui care se

uscase pe mine și a invinetirii fetei în urma loviturilor eram mai

negru decât ei.

Am stabilit cu tiganii că la iesirea din parnaie, dacă mai apucam

lumina zilei, să ne intalnim și să mergem peste mineri în Valea

Jiului – eu aveam fiole cu Soman și Sarin (neuroparalizante de

lupta), ceva fosfor plus un borcanas dolofan de cianura, sutite la

"revolutie” iar ei aveau arme pitite prin tigania din Ferentari și

Pantelimon (am aflat mai apoi că Armata a instalat cuiburi de

84mitraliera în punctele de acces către Valea Jiului iar minerii erau

cam kkati pe ei de frica; am ratat atunci momentul dar în 1998 ii

asteptam la București că pe suedezele care veneau pe litoral la supt

cariciul, inainte de ‘89).

Bulibasii s-au oferit sa-mi fure ale mai noi modele de aparate foto,

sa-mi recupereze paguba, și să ma invete să dau cu cutitul – chiar

am invatat de la ei, mai tarziu, cate ceva, iar eu i-am invatat sa-si

faca asociatii – cu acte în regula.

Ziua a trecut în chinuri că la balamuc, ma ustura și ma ardea totul,

mi se inghegase sangele pe teasta, unde eram pocnit cu ranga,

aveam niste coaste fisurate și abia mai respiram, eram deformat și

hidos și aratam că un monstru ultramarin (mai apoi procurorii mi-

au inlaturat poza – eram la pozitia nr. 493 – din catalogul

arestatilor de la Magurele că aratam prea naspa și stricam albumul).

Abia vedeam cu un ochi și ala umflat că naiba dar la lasarea serii,

în aerul fetid, imputit de mirosul de urina și sange, de duhoarea

sutelor de oameni schiloditi care zaceau claie peste gramada, am

tras cu botul la ciment, de la tiganii casapiti de mineri, doua fumuri

sublime cu gust de sange printre cioturile de dinti.

Dupa ce frate-miu mi-a suflat în ureche că a reusit să piteasca un

negativ în chiloti m-am simtit cu adevarat fericit și am inceput să

ma gandesc cu nesat la noaptea când voi reusi să sar gardul

puscariei și apoi sa-mi caut prietenii pentru a incepe sa-i luam la

omor pe fesenisti – în frunte cu Ion Iliescu (fara a-l omite cumva și

pe Petre Roman, cel care le explica ziaristilor straini, care filmau,

în data de 15, peretii stropiti până în tavan cu sangele colegilor mei

din Universitate, că de fapt noi, studentii diversionisti "legionari”,

85am dat cu vopsea rosie prin facultate pentru a ne victimiza și a

macula imaginea să și a lui Ion Iliescu).

Inca de atunci, de la Magurele, mi-a mijit în capul cat o banita

bucuria gandului că ne vom intoarce intr-o zi și că vom fi printre

primii care-i vor pune la zid pe kaghebisti…n-a izbândit gândul

ăsta, văd acum, după 35 de ani...

Adenda

Am aflat peste ani de la un chirurg, Nae Constantinescu, ajuns

consilier prezidential la Cotroceniul ocupat de intarziatul de Emil

Constantinescu, că tanarul care isi dadea duhul în bratele mele în

acea noapte din iunie 1990 a ajuns pe masa să de operatie, dar nu a

mai putut face nimic pentru el decât sa-i constate decesul, prin

impuscare cu glont de razboi. Se numea Dragos Drumea. în

registrul Camerei de garda s-a scris că "Drumea Dragos a sosit la

ora 3. 20, cu tensiune sase și soc traumatic”.

Militienii regimului fesenist l-au dat mai apoi "injunghiat de

tigani”, incercand să diminueze numarul celor ucisi prin impuscare,

la ordinul lui Ion Iliescu. că urmare a intalnirii mele de la

Cotroceni cu fostul medic Nae Constantinescu, ajuns consilier

prezidential, care l-a convocat pe seful sectiei criminalistica

cerandu-i să refaca datele din dosarul Mineriadei manaria

militieneasca s-a rectificat. Astfel mortul meu, Dragos Drumea, a

revenit oficial la statutul sau initial, de victima prin impuscare.

Dosarul propriu-zis, instrumentat în 2009 de procurorii "civili” a

fost matrasit definitiv, după în deceniu de tergiversare datorat

"militarului” Dan Voinea (acum cica e conferentiar și partener de

solda alaturi de "profesorul” Tismaneanu, aplaudacul lui Iliescu).

86Citez mai jos din PLANGEREA impotriva NUP-ului care l-a

spalat de sange pe criminalul Ion Iliescu respectiv rusinoasa

Rezolutie din 10.10.2008 (comunicata pe data de 17.10.2008)

emisa în dosarul nr.1122/P/2007 al Parchetului de pe langa Inalta

Curte de Casatie și Justitie – Sectia de Urmarire Penala și

Criminalistica.

PLÂNGERE PENALĂ

"In ce priveste victimele prin impuscare, apar afirmatii ridicole și

neprobate de fapte, procurorii apreciind că o parte din acestea ar fi

fost atinse de gloante care au ricosat și nu ar fi fost vizate direct de

militarii care au facut uz de gloantele de razboi impotriva civililor.

Pe ce baza au apreciat procurorii validitatea "ricoseurilor” din

plansee, pe ce analize se intemeiaza astfel de aberatii? Spunem

aberatii deoarece de exemplu în cazul Drumea Dragos acesta a fost

reprezentat initial că fiind o victima a unei injunghieri comise de

"elemente turbulente”.

Dupa ce medicul Nae Constantinescu, ajuns consilier prezidential,

în perioada regimului Constantinescu, a aflat din relatarea de presa

a martorului George Roncea despre cazul decedatului trecut din

måinile martorului în måinile sale, de medic care a constatat

decesul și traumatismele prin impuscare, Drumea Dragos a fost,

oficial, recunoscut drept victima a tragatorilor militari/necunoscuti

din noaptea de 13-15.

Este evident că martori care au participat direct la evenimente, care

au fost de fața la uciderea a trei persoane, Mocanu Velicu și

Lepadatu Mitrita, în ziua de 13 și apoi, în data 14, spre dimineata,87la ora 3.15 au asistat la uciderea lui Drumea Dragos, nu au fost nici

macar contactati de procurorii de caz. Astfel Eugen Popescu,

operator al publicatiei „Glasul” a inregistrat uciderea lui Lepadatu

Mitrita pe camera video, confirmata și de martorii George Roncea

și Victor Roncea.

Prima victima mortala s-a inregistrat în jurul orelor 18.30, în

spatele imobilului MI. Aici, la distanta de cladire, a fost impuscat

mortal Mocanu Velicu Valentin, în varsta de 25 de ani, casatorit,

tata a 2 copii minori. Victima a fost lovita din spate în ceafa, fapt

ce denota că se afla cu spatele spre cladirea Ministerului de Interne

și la o distanta destul de mare pentru a se aprecia că el ar fi

prezentat vreun pericol pentru sediul MI.

Momentul impuscarii primei victime, în fața sediului Ministerului

de Interne a galvanizat multimea și a determinat derularea

ulterioara a evenimentelor. Din acel moment, manifestantii au

constientizat că Politia trage și ucide, iar spiritele au inceput să se

agite, cei prezenti în strada incepand să strige către cei din cladire ”

asasinii, asasinii!”

Dupa mai putin de 30 de minute de la impuscarea lui Mocanu

Valentin, a fost impuscata mortal, cea de a doua victima, pe nume

Lepadatu Mitrita, în varsta de 25 de ani, casatorit, parinte a 2 copiii

minori. Locul uciderii a fost la aproximativ 40 de metri de coltul

cladirii Ministerului de Interne, iar în momentul impuscarii victima

se intorcea cu spatele către cladirea M.I., orificiul de intrare al

glontului mortal fiind situat în ceafa.

Deci și el se afla intre cei care o data cu efectuarea tragerilor au

incercat să fuga, facand stanga imprejur pentru a scapa. Camera de

luat vederi a operatorului Eugen Popescu a surprins exact88momentul sfaramarii craniului lovit de glonte. Martorul George

Roncea, fotoreporter în cea vreme, a fotografiat și el victima și a

participat la deplasarea celui impuscat intr-un loc mai ferit.

Martorul George Roncea a fost, impreuna cu fratele sau, Victor

Roncea, alaturi de victima Dragos Drumea în ultimele sale clipe,

când agoniza. Cei doi frati Roncea, lideri ai nucleului studentesc

din Arhitectura au mai fotografiat numeroase incidente – inclusiv

unele dintre victimele impuscate – în timpul zilei de 13 iunie.

Nici Mocanu Valentin și nici Lepadatu Mitrita, în momentele

premergatoare uciderii lor nu desfasurau activitati periculoase

pentru militarii aflati în sediul Ministerului de Interne; amandoi au

fost impuscati din sediul ministerului, aflandu-se în momentul

impuscarii cu spatele spre cladirea din care s-a tras, prin urmare nu

aveau cum să fie atacanti ai acestei cladiri și nici ai celor care se

aflau în interior, protejati de ziduri și avand asupra lor armament

cu munitie de razboi. Tragerile s-au efectuat în baza convingerii că

au dreptul să deschida focul, deoarece seful statului a instituit o

stare fortuita de necesitate invocand teoria Rebeliunii legionare.

In ce priveste modalitatea uciderii celor trei impuscati – în zona

capului – se ridica o intrebare legitima la adresa procurorilor care

au promovat ridicola ipoteza a mortilor datorati "ricoseurilor”: cum

de "ricoseurile” i-au lovit pe trei dintre cei omorati prin impuscare

tocmai în cap? Ce probabilitate matematica ar putea fi calculata

pentru doua focuri consecutive – "din ricoseu” – direct în cap,

referindu-ne aici la cazurile primilor doi impuscati, Mocanu

Valentin și Lepadatu Mitrita? Vor procurorii nostri să intre în

analele criminalisticii, să concureze cu ipoteza glontului magic

care l-a lovit – tot în cap – pe presedintele american Kennedy?

89Cei doi martori mentionati, fratii Roncea, cazuti ulterior victime

ale minerilor, au realizat zeci de filme foto, au captat pe pelicula

imaginile agresiunilor diversionistilor din ziua de 13 și chiar de 14

– dar și devastarea Universitatii de către mineri, fotografiata de la

etajul Arhitecturii. Filmele facute de acestia au fost confiscate și s-

au aflat în posesia "contra-amiralului” penal Cico Dumitrescu.

(…) cerem infirmarea în totalitate a Rezolutiei din 10.10.2008 prin

care se dispunea neinceperea urmaririi penale fața de Ion Iliescu și

alte persoane, continuarea cercetarilor privind toti morti și ranitii

din ziua de 13.06.1990 (ce au legatura directa cu evenimentele)

cercetari inclusiv sub aspect de genocid, rele tratamente, art. 357,

323, Cod Penal.

Consiliul Superior al Magistraturii a constatat deja modul

defectuos de cercetare în dosarele Mineriadei inclusiv rolul nefast

al procurorului militar Dan Voinea cel care a tergiversat și cercetat

superficial acest dosar. Pentru faptele sale procurorul Voinea

urmeaza să fie și sanctionat.

Procurorul General al Romaniei a cerut public revocarea acestuia,

printre altele și datorita analizei modului în care acesta a "lucrat”

Dosarul Mineriadei.

Constatam cu regret că acelasi mod defectuos de lucru și l-au

insusit și procurorii Gheorghe Stan, Marius Dan Foites și Iuliu

Molcut, procurori care au refuzat să faca cercetari complete, să

audieze martori importanti, să ia în considerare probe

semnificative și să faca o incadrare corecta asupra Represiunii din

iunie 1990.

90O solutie asemanatoare referitoare la acest dosar a dat și procurorul

militar Dan Voinea în decembrie 1998, solutie ce a fost infirmata

în anul 1999.

Domnule Prim procuror Marius Iacob, solicitam infirmarea solutiei

și trecerea Dosarului unui colectiv de procurori competenti și

neaserviti politic.

Deasemenea va rugam să luati masuri de ordin administrativ

pentru profesionalizarea cadrelor din subordine, pentru a nu calca

pe urmele cunoscutului procuror Dan Voinea”.

Zecile de morti ai Mineriadei…

Marturia Dr. Dan Greceanu, medic la Spitalul Municipal din

BUCUREȘTI, incredintata domnului Florin Matrescu și publicata

de acesta în "Holocaustul Rosu”, de Florin Matrescu, București,

1998, p.15:

"Incepand cu noaptea de 13 iunie 1990 când cei cativa zeci de

manifestanti care-si petreceau noaptea în "Piata Universitatii "au

fost batuti bestial de sute de politisti, care i-au incercuit în ziua de

13 iunie când au fost lupte de strada (de data aceasta cu politistii în

minoritate) și mai ales în zilele de 14 și 15 unie, când minerii,

impreuna cu politisti și securisti deghizati au batut un mare numar

de oameni, la "Sectia de Neurochirurgie” a Spitalului nr. 9 din

București au fost adusi sute de oameni cu "traumatism cranio-

cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure”.

Numarul lor depasea cateva sute. Majoritatea cereau să nu fie

inregistrati si, după un prim ajutor, paraseau camera de garda.

91Peste 150 au fost insa retinuti prezentand traumatisme grave, cu

alterarea starii de constiinta. Dintre acestia, aproximativ 60 au

decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii după ce

au fost operati. Majoritatea erau loviti în regiunea cefei și unii

prezentau urme de lovire și în alte regiuni ale corpului.

Nimeni nu facut ulterior nici o ancheta în privinta acestor decese,

tratate că morti naturale, în spital, registrul în care au fost inscrisi

cei decedati, la intrare, a disparut! Comunicatele oflciale prezinta

cifra de 6 morti, toti decedati pe strada și sute de raniti. Nimeni nu

a intrebat ce s-a intamplat cu cei raniti și nu a fost condamnat

nimeni pentru ranirea lor.

Astea sunt faptele pe care le cunosc vi le comunic în speranta că

cei vinovati vor fi pedepsiti până la urma”

Paul Goma și Petiția pentru arestarea lui Ion Iliescu

Domnule, Domnilor,

Ma numesc Paul Goma, scriitor, cu statut de azil politic din

decembrie 1977 în Franta, Paris.

In primele texte publicate în România – în jurul datei de 1 aprilie

1990 – am cerut că Ion Iliescu să fie tradus în justitie. Despartirea

de prietenul meu Nicolae Manolescu s-a datorat tocmai acelui

interviu cretin luat de "marea constiinta” Manolescu imediat după

Mineriada din 13 iunie 1990. L-am re-dat în judecâta (pe Iliescu)

prin anul 2000, dar am cazut tot peste Dan Voinea. în momentul de

fața nu stiu care este situatia plangerilor mele…

92De aceea semnez din toata inima apelul vostru, cerand traducerea

în justitie a lui Ion Iliescu, a lui Petre Roman, a fostului meu

prieten Gelu Voican Voiculescu, a lui Brucan (postum), a

generalului de securitate Plesita..

Paul Goma

Paris, 3 iunie 2009

PS: Miner la TVR: „Am gasit la penețeu droguri, armament,

muniție, mașină de scris automată… de tipărit bani la peneleu -

este în ziarul Adevărul”.

93Facebook ascunde adevărul despre Mineriadă. Cum a

fost pedepsit George Roncea

Războiul Informațional, 19 iunie 2021

Facebook ascunde adevărul despre Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Cum a fost pedepsit George Roncea

Represaliile comise împotriva demonstranţilor paşnici din Piaţa

Universităţii în zilele de 13-15 iunie 1990 sunt astăzi un fapt

incontestabil. Însă că de fiecare dată când un eveniment capăta

notorietate el este rapid parazitat, astăzi tot felul de mişcări,

grupuri şi personaje îşi creează false legături cu Fenomenul Piaţa

Universităţii. Paralel adevăraţi actori ai acelor zile sunt aruncaţi în

obscuritate şi reduşi la tăcere, cum suntem informaţi că a fost

cenzurat de FaceBook ziaristul George Roncea pentru adevărul

spus despre Mineriada din 13-15 iunie 1990.

E un proces ce se repetă permanent, atâta timp cât un fenomen

rămâne puţin cunoscut el este lăsat să se desfăşoare în tăcere, cum

capătă puţin notorietate apar „rechinii” care ies că păduchele în

frunte şi încearcă să se încoroneze cu laurii acţiunii respective.

S-a întâmplat deja cu mişcări precum cele împotriva „gazelor de

şist”, a distrugerii sitului Roşia Montana, mişcării monarhiste, nici

concepte său sloganuri precum „ne luăm tara înapoi” nu au rămas

imune. Unul a fost grupul care a început să lupte o astfel de cauză

şi altele au fost personajele de care marea majoritate a românilor

au auzit că se implica în aceste probleme.

94Cum funcționează manipularea?

Operaţiune se desfăşoară în linii mari în modul următor, nişte

cetăţeni de bunăcredință se implică într-o acţiune, luni de zile sau

chiar ani ei sunt ignoraţi de presă, de televiziuni. Cum cazul capătă

notorietate, apar indivizi noi aparent de „bunăcredință” care se

alătura acţiunii.

Noii veniţi devin din ce în ce mai vocal şi sfârşesc prin a acuza

grupul original de diverse chestii şi a solicita că aceştia să se

retragă din acţiune, pe motiv că aceştia ar distruge coeziunea

grupului. În final se creează două grupuri, grupul noilor veniţi

lansând acuzaţii asupra celor vechi că sunt „infiltraţi” şi „securişti”

şi că vor să preia acţiunea.

Piața Universității și George Roncea

Printre cei care au fost în nucleul dur al Pieței Universităţii s-au

aflat şi fraţii Roncea respectiv, Victor Roncea şi George Roncea cu

siguranţă nu aţi auzit de ei la fel de mult că cei care pretind că 10

August ar fi fost tot „un fel de mineriada”. Figurile legendare ale

Pieței Universităţi sunt umbrite de presă şi „alte personaje” vin să

se explice ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990.

95Am fost informaţi că un martor direct şi supravieţuitor ar atacului

minerilor, respectiv jurnalistul George Roncea a fost blocat de

FaceBook deoarece postase mărturia să despre cele întâmplate

atunci, paralele reţeaua socială era plină cu declaraţiile unor

politicieni despre Mineriada.

96Mărturia lui George Roncea nu era o noutate, ea mai fiind

publicată în trecut în Cotidianul şi pe Buciumul.ro dar FaceBook a

ţinut să cenzureze adevărul pentru a face pârtie „indignaţilor” zilei

care deplângeau intervenţia minerilor din 1990.

Mărturia lui George Roncea (cenzurata de Facebook)

Scrisoarea lui George Roncea pentru Razboiul Informational

Ce cadou am primit eu astăzi din partea lui Ion Iliescu și Echipa să

astăzi, de 14 iunie, la 31 de ani de la încercarea de asasinat asupra

mea și a fratelui meu, și măcelărirea a mii de bucureșteni zdrobiți

sub bocanci și lovituri de bâte de către Hoarda adusă de F.S.N,

97cadrele Securității kaghebiste și șeful de cabinet al lui Petre român

Neulander, Adrian Sârbu, cel care l-a crescut, alături de Sorin

Ovidiu Vîntu, alt infractor pușcăriaș pesedist, pe actualul Staroste

al F.B Românie, Dragoș Stanca, cel care mă cenzurează non stop

de câțiva ani și care astăzi, la ora șapte dimineața mi-a șters cel mai

cuprinzător articol despre Piața Universității din câte au fost scrise

până acum, din perspectiva unui organizator și lider al fenomenului.

Pe motiv că glorific terorismu, incredibil dar adevărat!!!

Rolul proniator al Sf. Gheorghe în istoria recentă a

României…

În noaptea de 22 spre 23 aprilie, exact de Sf. Gheorghe s-a format

nucleul ce a generat fenomenul Piața Universității, manifestația

maraton ce a inspirat mai apoi toate mișcările de protest din lume,

de la manifestațiile din Belgrad și Sofia la cele din Georgia și apoi

din Ucraina, din țările arabe și din nou din Ucraina – cu marea

diferență că la Kiev bătălia s-a dat parte în parte între protestatari și

forțele represive, cu victime de ambele părți. La noi am încasat-o

doar fără să ucidem, să replicăm – dinte pentru dinte, ochi pentru

ochi, cum poate s-ar fi cuvenit. În noaptea de 21, au fost arestați

studenți, întâmplator cu note maxime, bătuți la miliție zdravăn și

ale căror sângerii urme de curea pe spate le-a filmat Eugen

Popescu pe o casetă VHS – poftim Arboreea Arbore, n-am uitat.

De altfel, în afară de manifestația model de la noi din Piața

Universității toate celelalte manifestații similare din restul lumii s-

98au derulat pe un tipar diferit sub aspectul exercitării violenței de

ambele părți.

Atunci a început #rezistenta, cea adevărată nu caraghioslâcu

pastișat de leftarzii nepoților de securisti, netrebnicii hipstero

uteciști de azi, jalnici epigoni, jăpcari și penibili plagiatori și

ciorditori ai conceptului.

Rezistenței autentice, bazată pe credință și luptă anticomunistă, –

cei de azi sunt niște onaniști siniștri (adică de stânga) nevolnici și

obsceni lingăi ai zoaielor maro din izmenele lui Ilici, ”liber

cugetătoru” multirasial, bolșevic-criminalul cu mânile roșii de

sânge de români, șefu lu Caramitru, jegu kaghebistic, care-a

scremut un limbric, beizadea descreierată cu bășini în loc creier,

cum sunt toți imbecilii sectei Iohhanisto-Barno-Ghineene a SRI.

Povestea Pieței Universității nu a fost spusă niciodată „pe bune”,

din interior, din motive dintre cele mai diverse. Unii dintre

participanți au trecut de partea inamicilor de atunci de partea haitei

lui Ilici, s-au umplut de milioane de euroi și n-au niciun motiv să

vorbească.

Alții au devenit deputați, senatori, miniștri, șefi prin serviciile de

informații, activiști politici, au profitat într-un mod sau altul de

platforma Pieței Universității și a Ligii Studenților.

Cristian Pațurcă a murit în mizerie, însă mai toți ceilalți s-au

bobinat în rețele de interese, au tras profit din ceva ce oricum nu le

aparținea. Până și Emil Constantinescu, astăzi țuțărul obscen al lui

Ion Iliescu a ajuns pe scaunul de la Cotroceni tot săltându-se pe

Piața Universității, mințind cu nerușinare și el și Zoe Petre, fostă

mașteră în BOB al P.C.R din Centrul Universitar București.

*

*

-

99De asemenea, și Băsescu s-a folosit tot de Piața Universității,

pentru legitimare și apoi chiar și P.S.D-ul a maculat zona pentru

început în 2012 via guzganul Hrebenciuc și Claudiu Crăciun,

marioneta Alinei Tatiana Muingiu, autoare a discursurilor lui Ponta

și toată clica abjectă uslinoasă, în frunte cu „candidatul familiei

ortodoxe” pentru Parlamentul European, Iulian Capsali, vocal

susținător al haitei de comuniști ai lui Ilici și Voiculescu. Și ăsta tot

cu Liga Studenților se legitimează.

Dacă m-aș apuca acum să fac o listă a profitorilor Pieței

Universității, dintre cei care își adaugă la C.V participarea la

manifestații, desigur tot pentru legitimare publică, începând cu

Victor Viorel Ponta, umila slugă a infractorului Adrian Năstase și

terminând cu Mărieș, sluga lui Tismăneanu, lingăul lui Ilici și apoi

al cui a oferit mai mult, ar ieși un ditai pomelnic.

Mărieș turnătorul și agentul provocator al U.M doi și un sfert a

ajuns medaliat de Klaus Iohhanis după ce ani și ani a tot făcut

încercări esușate de a prinde un locșor în politică, un scăunel ceva,

via ex șeful S.I.E, MRU și Băse. A izbutit tiripliciul său Simionică

cel cu cu Harta Mică, acum parlamentar Haur, Mărieș s-a dat la

fund după ce a fost bine îndesat cu bani.

Îi știu pe toți, unde au ajuns și cum. Câțiva, puțini, anonimi în

mare parte, au muncit și au dus mai departe cât au putut duce din

rămășițele Pieței Universității, fără niciun profit personal, fără vreo

decorație sau vreo mențiune măcar.

Sunt multi nu-i pot pomeni pe toți unii nu știu dacă au pagini de

feisbuk și mai sunt și plecati care incotro pe afară.

Îmi amintesc însă binișor de arhirecturista: Oana Radulescu,

blondina cu o capacitate de muncă herculeeană, deși era o silfidă,100însă când râdea nu știu cum făcea că planșetele, obiectele,

rotringurile intrau într-un fel de vibrații, stoluri de fluturași o luau

la goană din stomac; trebuia să aștepți să înceteze că să mai poți

lucra, nu mai zic că avea o surioară care-ți provoca torticolis tot

răsucind capu după undele aproape maritime lăsate de deplasarea

de sirenă prin atelierul de la etajul patru cu ferestrele către Piață –

atelierul celor din anul șase care lucrau deja la diplome, practic

rechiziționat în stil insurecțional cu aportul neprecupețit al lui

Catalin Pau șef de echipaj al răscoalei golanilor arhitecturiști, la

bază aviator și badmintonist că și mine de top (e un sport chinezesc

ff util dacă vrei să te antrenezi pentru sabie fără să se prinză lumea

din jur :)).

Atelierul nostru de agit-prop și proto-televiziune liberă de la

Arhitectură a fost un model de multiculturalism și împletire

multietnică s-ar zice astăzi, pe vremea aia ni se rupea de asemenea

farapîstîcuri, eram doar pur și simplu colegi, golani și

anticomuniști ce lucram cot la cot zi și noapte.

Uitai de Sorin Drăgoi de la IATC, era la operatorie, premiat la tot

felu de festivaluri, un super meseriaș, era cu Alina Teodorescu, ea

era la Regie film, noroc că mi-a amintit acum Oana de el, te cred și

eu că gagicile și-l amintesc bine că era un frumușel finuț și cu un

zâmbet ravisant, doctor pe filmări și montaje video s-a cărat în

Israel cred, sau parcă Germania, de Codrin Trițescu și Alexandru

Baboș – parcă a luat calea Suediei, – iar uitai, barosănei pe

organizatia studentească din Arhitectură, aoleu uitai și de Bogdan

Miulescu și Madalin Ghigeanu și de Sorin Dragan literat și

vicepreședinte la Liga din Universitate ce s-a ales cu un piron de

cale ferată în cap înfipt bine de mineri, culmea el era din Petroșani,

101a ajuns pe coclaurile americănești, fără pironu din cap, ar fi fost

bun acum de exponat de muzeu .

N-am uitat-o însă niciodată pe Silviuța de la Politehnică de

exemplu inimoasă și plină de curaj a fost cea care l-a sfidat în față

pe Petre român și l-a pus la punct când jivina neulanderistă a

povestit jurnaliștilor străini veniți să pozeze după venirea minerilor

devastarile din Universitate și Arhitectură, că noi studentii ne-am fi

nimicit laboratoarele am fi distrus probele unice de roci din

laboratorul de Geologie, de peste 100 de ani vechime, ba mai mult

sângele de pe pereții Universitatii ar fi de la borcane cu vopsea

rosie pe care le-am fi aruncat noi că să facem de râs regimul

alogenilor bolșevici Ilici – Neulander – Brucan, l-a făcut mincinos

ordinar de față cu toate lumea, lepra a tăcut mâlc, sunt convins că

Silvia era gata să și sară la bătaie, tot ea a inițiat Marșul Alb,

manifestație a tăcerii cu sute de mii de bucureșteni ieșiți în stradă

pentru eliberarea detinutilor politici de la Jilava printre care Marian

Munteanu liderul Ligii din Universitate.

Dedic aceste rânduri celor ca Elena, o muncitoare fără de pereche

din GID, Grupul Independent pentru Democrație, una dintre

primele organizații ale tinerilor anticomuniști din vremea aceea,

Elena care este neschimbată, aceeași siluetă subțirică și cu același

zâmbet diafan dintotdeauna, ne-am revăzut anul trecut.

Ion Cristoiu, inventatorul presei post decembriste, scria la vremea

aceea, pe când încă avea forță în verb cam așa:

“Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil,

manifestația din Piața Universității. Cel mai lung miting din lume

domină spațiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă.

102Sfîrșitul lui decembrie 1989 proiectase România în prim-planul

atenției mondiale.

Radicalitatea mișcării s-a constituit într-o undă de șoc

extraordinară, care, pornită de la București, a zguduit din temelii

neocomunismul pe cale de a se instala în celelalte capitale

estice…grație mișcării din Piața Universității ne putem din nou

mîndri cu locul și rolul model pentru alte țări de pe continent.

Împotriva comunismului la Praga se face greva foamei. După

exemplul Bucureștiului.

Studenții moscoviți au ocupat Piața Universității Lomonosov.

După modelul avansat de universitarii bucureșteni.

Vorba lui Anton Cojocaru, Long history of civil disobedience

Studențimea – în avangarda Revoluției

Manifestația din Piața Universității are însă și o excepțională

valoare internă. Indiferent de rezultatele sale practice, ea a dovedit

întregii țări, aflate într-o continuă siestă după importurile

alimentare masive, că spiritul viu, critic al societății românești nu

poate fi înăbușit.

Atitudinea tinerilor adunați aici seară de seară, că și a celor din alte

orașe occidentale ale României (Timișoara, Constanța), a arătat că

jocurile n-au fost încă făcute, că există un procentaj de cetățeni ai

României care nu confundă libertatea cu libertatea Televiziunii de

a da desene animate. Semnificativ pentru ce se întîmplă în întreaga

țară e faptul că manifestația din Piața Universității constituie o

nouă afirmare a spiritului studențesc. „Un model european: Piața

Universității” (ZIG-ZAG Magazin, 17-23 mai 1990)”

103Mai precis și mai exact decât a descris Ion Cristoiu, fenomenul

Piața Universității nici că se putea. Totuși Cristoiu chiar a fost un

mare jurnalist.

Rădăcinile fenomenului despre care scria atât de bine Cristoiu le-

am descris eu cu niște ani în urmă – am scris o grămadă de texte

nesemnate, că să fie mai înlesnită circulația lor. Acum a venit

timpul să mi le asum, textele și să pomenesc unele istorii mai de

subsol.

Începutul…

În data de 22 aprilie 1990 se împlineau patru luni de la revoluție.

Asociații nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor,

de unde au pornit în marș spre Televiziune. La încheierea

manifestației, în timp ce coloana de manifestanți se deplasa pe

Calea Dorobanților, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci

de flori care a rănit grav o femeie în vârstă. Incidentul a făcut că

tensiunea din rândul manifestanților să crească. Ajunși în Piața

Universității, ei ocupă carosabilul, blocând circulația atât pe B-dul

Nicolae Bălcescu, cât și pe B-dul Republicii.

Pentru prima dată după Revoluție se înalță baricade, din panourile

metalice aflate în jurul șantierului de la Spitalul Coltea, care sunt

dispuse chiar în Piața Universității. Troleibuzele au fost oprite, s-a

blocat traficul de către Victor și Andrei Marinaru, ofițer de marină

vechi frend de șprițuri și 2 Mai.

După lăsarea întunericului apar, pentru prima oară după 21

decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de intervenție.

104Elena, membră fondatoare a G.I.D, avea să consemneze astfel

evenimentele:

“Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar

șoferul, care parcă de-abia aștepta așa ceva, s-a întins, obosit, cu

capul pe volan; a apărut un polițist cu grad și a început să urle la el,

că și cum n-aș fi fost de față: “Ce stai, băi, dă-i drumul, treci peste

ei!”; ridicându-și cu greu capul, plictisit, șoferul îi spune: “Eu sunt

cu ei, dom’le!”, apoi se culcă la loc.

După orele 21 sunt aduse panouri de tablă, luate de lângă Spitalul

Colțea și sunt dispuse în cercul Pieței Universității , care vor bloca

circulația. Peste noapte, încercuiți de poliție, vor rămâne circa 30-

60 de manifestanți, printre care reprezentanți ai asociațiilor “16-21

Decembrie”, “G.I.D”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian

Rădulescu) răniți în revoluție, rude ale unor decedați, măicuțe care

au cântat “Hristos a Înviat” și alte cântece religioase, un preot care

a slujit la Troița.

La portavoce manifestanții au cerut abrogarea decretului 473 și

includerea în legea electorală a punctului 8 al Proclamației de la

Timișoara – interzicerea candidaturii foștilor activiști comuniști și

ofițeri de Securitate pentru primele trei legislaturi.

Se scandau lozinci:

“F.S.N, FSN du-te în URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”,

“Nu vrem președinte care să ne vândă URSS-ului”, “Nu suntem

huligani”, “16-21 nu pleacă nici unul”, “15-22 voi ați tras în noi”,

“Jos comunismul”, “Democrație”.

Cum numărul manifestanților tot scădea, iar poliția rămânea pe

poziții, câțiva membri ai asociațiilor prezente au încercat, fără

succes, mobilizarea studenților din complexele mai importante.105Dimineața în jur de ora 7, în ploaie, rămăseseră vreo 7-8

demonstranți, printre care Octavian Rădulescu și doi membri GID.

Dintr-o Dacie albă au coborât niște ofițeri de poliție care i-au

alungat pe manifestanți lângă zidurile Universității, dirijând

circulația.

Și, pe când priveau deprimați, înfometați, zgribuliți de frig în

ploaie cum polițiștii le călcau în picioare pancartele de pânză, mai

abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe

care au îngropat-o în noroi, deodată, Octavian Rădulescu începe să

urle în porta-voce: “Victorie, victorie! Am învins! Victorie!”.

Atunci, ne-am uitat unii la alții, gândind cu toții același lucru; mai

târziu, ne-am dat seama că avea dreptate”.

23 aprilie, de ziua Sf Gheorghe, se adună lume pe trotuarul din fața

Teatrului Național. Se vorbește la portavoce. Peste noapte rămân

circa 100 de persoane. Adunați sub balconul Universității.

24 aprilie: În jurul orei 5.00 dimineața Poliția se năpustește asupra

oamenilor strânși în jurul troiței, lovindu-i cu sălbăti cie. În jurul

orei 11.00, Poliția se retrage, Piața fiind reocupata de câteva sute

de manifestanți. Se strigă cu patimă “Jos Iliescu!”

În dimineața aceleiași zile, președintele C.P.U.N, Ion Iliescu, cere

votarea unei moțiuni pentru eliberarea forțată a pieței, moțiune ce

nu va fi adoptată. Ion Iliescu îi numește pe cei care îl contestau în

Piața Universității, “golani”.

La ora 12.00, după ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am

decupat un cartonaș pe care am scris apăsat “Golan”.

În stânga, jos, am pus că o marcă semnătura: Ion Iliescu.

Am tras la xerox câteva sute de bucăți și cumpăr două cutii de ace.

106I-am suflat lui Ilici brandul de „golan” și imprecatia să la adresa

noastra a devenit legitimatie, una de onoare, realizata chiar de

myself și multiplicata pe loc, la un xerox de la subsolul P.N.L,

utilizat fraudulos via Bogdan Gyarmath, poate cel mai vechi și mai

apropiat prieten de la vremea aceea ușchit ulterior tocmai în

Japonia, unde se joaca cu sabiutze din alea, cred, și acum.

Îmi pun prietena agățată fix cu două zile înainte, Irina, balerinuță

frumușică și anticomunistă la greu, să se plimbe cu ecusonul pe

piept, printre oamenii care comentau indignați ofensă adusă de

Iliescu, oricât de indignați totuși întorceau capu după blondina care

se deplasa în stilu ăla al lor că de rățuște

Chestia cu eticheta de golan uimește, la început, dar foarte iute

apare reacția așteptată, de fronda ironică la adresa încruntatului

Iliescu, moment în care apar la vedere cu teancul de insigne și cu

acele cu gămălie. În două minute rămân fără ecusoane, pe care

oamenii, râzând, și le prind cu mândrie în piept”.

La ora 15.00, Institutul de Arhitectură va fi împodobit cu o

inscripție pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel

moment s-a împlinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup

social distinct, ce era până atunci încă difuz și lipsit de contur.

Eticheta de “golan” devine însemnul heraldic al minorității bunului

simț din România.

Dupa aia am mazgalit și Arhitectura și Universitatea cu insemne

golanesti, am fixat prin banere giugiuc cu texte firoscoase

perimetrul Pietei Universitatii, ce a devenit prima Zona Libera de

Neocomunism din Romania.

107Deschiderea balconului

La ora 17.00, președintele Ligii Studenților din Universitate,

Marian Munteanu, deschide balconul Facultății de Geologie, în

pofida opoziției profesorilor. Astfel debutează fenomenul Pieței

Universității.

Cheia celebrului balcon este furnizată de către o femeie de

serviciu, al cărei nume, din păcate, nu a fost înregistrat de

posteritate.

Umil Constantinescu nici măcar n-a trecut pe acolo.

Înălțimea balconului, prelungire simbolică a trupului Universității,

devenit tribună a opiniei anticomuniste conferă o altă perspectivă

celor care contestă fesenismul de stat și de partid. Manifestanții,

care până atunci străbăteau orașul în lung și în lat, se stabilizează

și-și alcătuiesc o fortăreață așezată pe un loc strategic.

Încărcătura spațiului sacru, datorată jertfei aduse aici, se transfera

asupra celor ce-l “locuiesc”. Se constituie astfel frontieră, limita

grupului ad-hoc intitulat “golani”, asupra căruia se răsfrânge

proiecția de ordin spiritual, de continuatori și depozitari ai

mesajului celor uciși aici în decembrie, pentru libertate.

Granița teritoriului Golaniei este fixată de perimetrul Universității

și al Facultății de Arhitectură și are că limite periferiale intersecția,

108nod de circulație vital al orașului, Intercontinentalul, care exprimă

simbolic Străinătatea și linia fostei baricade din 21 decembrie.

Organizarea Pieței

Studenții din cele două facultăți s-au constituit în echipe de lucru,

pe “specialități” – respectiv pe expresie vizuală și literar-orala. Eu

am ocupat atelierul de la etajul patru al Arhitecturii, ale cărui

ferestre dădeau spre Piață, unde se aflau studenții anului șase,

terminal, de la Institut, care își pregăteau lucrările de diploma.

Primul text afișat pe fațada a fost punctul 8 din Proclamația de la

Timișoara, scris pe un cearseaf subtilizat de prietena mea de acasă.

Doi colegi de la Academia de Artă au adus o enormă reproducere,

făcută de mâna după o fotografie ce-i înfățișa pe Iliescu și pe

Ceaușescu împreună.

S-a întemeiat un grup relativ mic, format din absolvenți ai

Liceului de Artă N. Tonitza, studenți ai Academiei de Artă și ai

Institutului de Arhitectură. Cu totul, eram cam zece. Ni s-au

alăturat forțe de la Grupul Independent pentru Democrație,

asociație cu mulți mediciniști și cu un spirit întreprinzător

remarcabil, condusă de Cornel Fieroiu.

Echipa Arhitecturii

Am realizat un proiect scenografic al amenajării spațiului

imagistic al Pieței, pe schema unei scene de tip italian, cu punct

unic de focalizare, centrat pe balcon. Ideea era să se obțină o

particularizare distinctă a Zonei Libere, atât prin dispunerea

109lozincilor, care trebuiau să delimiteze Piață, cât și prin conținutul

mesajului înscris pe suprafața pânzelor.

Am compus o siglă a Golaniei, fixată pe turnul Arhitecturii, care

desemna ideea nonviolentei simbolic, prin folosirea semnului păcii

utilizat de studenții protestatari ai Occidentului din anii 60. Știam

că avem nevoie de suport internațional.

Pentru texte l-am utilizat copios pe Iorga – “Cine uita nu merită” –

dar și pe Adam Michnik. Toate acele uriașe lozinci din Piața au

fost realizate în atelierul de la Arhitectură. Fetele trăgeau la mașină

pânzele, iar noi pictăm non-stop, refăceam ce se strică din cauza

vântului, ne cățărăm pe streșinile facultăților, într-o echilibristică

periculoasă, pentru a atârna alte și alte texte și desene. Am acoperit

clădirile Universității și ale Arhitecturii, care au devenit suportul

unei gazete de perete sui-generis a Pieței Universității.

Deasupra balconului a fost instalată Icoana Maicii Domnului.

Străjuind balconul, de o parte și de alta, se aflau portretele lui

Eminescu. Simbolic, aceste efigii guvernau Piață și exprimau

spiritul creștinesc și românesc invocat de studenți.

Ecranul luminat

Atelierul de la Arhitectura și-a extins rolul funcțional din

momentul apariției video-proiectorului. “Apariția” a însemnat

șterpelirea sculei, aflată în proprietatea Centrului Cultural al

Franței, care avea deschisă o expoziție la sala Dalles.

Am smanglit videoproiectoru, am pus de paza pe Danu Darius,

coleg de scoala și mega sensei acum – atunci ne pazea cu o

110wakizashi mititica dar acutita că briciul, aveam și walkie talkie și

tot felul de scule de la un gagiu de la C.IA, statea la etajul patru la

Inter, mister King, practic se uita de pe geamul apartamentului sau

direct la mine la etajul patru al Arhitecturii unde avem baza, ne-am

pus și parole, legitimatii cu stampila dar nici dreak nu s-a tinut de

astea. .

Nu stiu până azi dacă s-a meritat toata agitatia de atunci.

Aparatul era “împrumutat”, la căderea serii, adus pe șest în Institut,

și apoi plasat la loc, după ce se difuzau filmele montate tot acolo,

la etajul patru. Ecranul fusese construit din bare de aluminiu

“completate” din patrimoniul Oficiului de Expoziții. Aveam trei

video-uri și două televizoare adunate de pe la amici. Casetele

filmate în timpul Revoluției erau vizionate în premieră aici,

montate improvizat și apoi distribuite la emisari sosiți din centrele

universitare din țară unde se organizaseră mini-Golanii.

Nenorocitii de kommie de frantuzi ne-au luat scula video, aia de la

ambasada au aflat că il sterpelisem de la ei de la Petre Neulander

care i-a și rugat frumos de tot să nu ne mai dea voie să punem

filme despre FSN – KGB.

Sorin Dumitrescu a încercat fără succes să-i convingă pe francezi

să ne mai lase proiectorul. Am încercat la toate centrele culturale la

care știam că există video-proiectoare, și cu această ocazie am

realizat ce puternică susținere are regimul Iliescu.

Nimeni nu a vrut să ne servească. Tana Roșca, soția lui Sorin

Roșca Stănescu, ne-a făcut rost până la urmă de un aparat mai mic

de la Școală germana, unde era profesoară. Nucleul format în

studioul ad hoc de la etajul patru a fost generatorul ideei unei

televiziuni alternative, care se va numi ulterior SOTI.111Echipa Universității

Dacă Arhitectura constituia centrul de realizare a imagisticii Pieței,

Universitatea reprezenta punctul de difuzie principal al mesajului

Golaniei. Cântecele alcătuiau o umbrelă sonoră ce acoperea

teritoriul Pieței și solidariza conștiința publică a locuitorilor

acesteia. Băieții de la Liga purtau greul organizării accesului la

balcon, devenit o portavoce de mare putere a pieței. Oameni de

toate felurile s-au perindat la balcon și, pe măsură ce lua amploare

fenomenul Pieței, la balcon au început să apară personalități de

prestigiu ale vieții românești.

Grupul de la G.D.S la început ne-a fost ostil, dar când au văzut că

treaba din Piața se îngroașă și poate aduce un profit, și-au schimbat

atitudinea. Studenții din Universitate trebuiau să facă față și

grupurilor de diversioniști de la diverse asociații dubioase, apărute

că ciupercile, care încercau să imprime Pieței o orientare agresivă,

pentru a compromite mesajul non-violent lansat și susținut de

studenți.

Tot la Universitate se organiza curățenia și apărarea Golaniei, cu

concursul GID și al Asociației 21 Decembrie. Se făcea cu schimbul

de pază în perimetrul Pieței, deoarece, încă de la început a persistat

norul amenințării și al violenței asupra Zonei. În timp ne-am “dotat”

cu aparate de emisie-recepție, de jucărie, cu o rază de acțiune de

200 de metri, s-au creat “consemne” și “parole” de acces la

“obiective”: balconul, Universitatea, Institutul de Arhitectură,

112stația de amplificare, videoproiectorul, ecranul și punctul de lucru

din spatele acestuia.

Era o joacă, dar o trăiam cu seriozitatea unor tineri care au văzut

multe, mult prea multe pentru vârsta lor.

Totodată, la fel de important, Piața Universității s-a constituit în

prima resursă de informații reale a României, prin fațada

Institutului de Arhitectură, transformată, într-un portal de

comunicare directă cu românii.

Ăsta a fost primul wall autentic de la care s-a inspirat însuși Zuchi

care mă tot sparge la nas non stop, în loc să-mi mulțumească că a

ciordit de la noi, șamanii artiști ai comunicării de la etajul patru,

aveam cartea lui Marshall McLuhan cu mine, tot timpul, de la el

m-am inspirat, genialul canadian a schimbat întreaga paradigmă a

comunicării, bazată nu pe pumnul în gură cum practică

bergopitecul care mă aruncă la Lagărul de concentrare și

exterminare al F.B câte zece luni din 12, pe bune, ăsta e scoru în

ultimii doi ani.

Pe lângă mesajele dispuse pe frontispiciul clădirii lui Grigore

Cerchez ce poartă numele lui Ion Mincu, acolo a fost difuzată

pentru prima oară în România, pe un ecran gigant plasat cu greu la

ultimul etaj, filmarea ascunsă de regimul K.G.B în care

conspiratorul G.R.U Nicolae Militaru, afirma în sediul C.C al

P.C.R, către fiul de agent N.K.V.D Petre Roman, agentul sovietic

Silviu Brucan și școlitul la Moscova Ion Iliescu, că „Frontul

Salvării Naționale ființează de șase luni de zile!”.

Știți cât a durat că imaginile puse de mine atunci să ajungă la

opinia publică din România, pe o televiziune publică? vă zic eu că

am urmărit chestiunea, fix 18 ani.

113De la Greva Foamei la Agonia Pietei

La sfarsitul lui aprilie, se declara greva foamei pentru sustinerea

revendicarilor Pietei, respectiv pentru ceea ce insistasem non stop,

obtinerea unei frecvente pentru o Televiziune liberă, chestie

inspirata din volumul lui McLuhan.

Grevistii (veniti din toate regiunile tarii: Timisoara, Cluj,

Constanta, Galati) se vor instala în corturi pe peluza din fața

Teatrului National. Fara nici o legatura cu manifestatia, în zonele

limitrofe ale Pietei Universitatii (deci în afara baricadelor) a aparut

treptat un fel de talcioc tiganesc, incurajat de Politie. Era necesara

o imagine detestabila asociata Pietei, care să fie popularizata și

ingrosata de Televiziune.

în 17 mai, organizatiile studentesti și ale revolutionarilor au blocat

o initiativa a unor grupuri obscure infiltrate în Piata, care ar fi putut

genera razboi civil în București. Este vorba de Teodor Maries,

actualul uzurpator total ilegal al “Asociatiei 21 decembrie”, pe

atunci activ în asa-zisa “Alianta Poporului”. Ne-am dat seama că

nu avem capacitatea operativa pentru a putea bloca actiunile

diversioniste ale unor profesionisti. Se intrevedea dezastrul –

sfarsitul tragic al Pietii. Pe 24 mai ne-am retras din Piata.

114Represiunea

Iliescu-Roman-1990

Hotararea de lichidare a Pietei Universitatii a fost luata pe 11 iunie,

în cursul unei intruniri la Guvern, conduse de Ion Iliescu și Petre

Roman. Este de amintit că Adrian Sarbu, actualul magnat media,

pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman, propusese chiar

plasarea unei incarcaturi de dinamita sub balconul Universitatii.

In noaptea de 12 spre 13 iunie, în Piata se aflau aproximativ 200 de

persoane și grevistii foamei.

Teodor Mărieș, agentul generalului Suceavă și al colonelului

Calapod, de la U.M 2015 fondată de Voican pe cadrele S.M.B,

Securitatea Municipiului București, se ușchise din timp pe la orele

două noaptea, mai erau foarte puțini oameni. în jurul orei 4.00,

peste 1000 de politisti au inceput “curatirea” Pietei. Marian

Munteanu fusese ridicat de-acasa – în jurul orei 6.00 – pentru o

“discutie” la Politie. Iliescu declara pe 15 iunie, referindu-se la

evacuarea Pietei: “S-a procedat intr-o maniera foarte, foarte

civilizata”.

Caracterul represiv și violent al actiunii a starnit protestele

trecatorilor și ale unor studenti din Facultatea de Arhitectura.

Politistii i-au reținut și ridicat și pe acestia. Pe 13 iunie, în jurul

orei 10.00, Piata, complet eliberata de manifestanti, continua să fie

inconjurată de politisti. în jurul orei 11.00, isi face aparitia grupul

de muncitori de la I.M.G.B care “face ordine”, atacand studentii

din Institutul de Arhitectura.

115Condusi de George Costin, secretar de stat și apoi puscarias, după

ce a fost ani de zile partener de bizniz cu certificate de rivulitionar

al generalului abject Dan Voinea secondat de Teodor Mărieș, 13

800 de adeverinte a semnat Dan Voinea, șpaga era 5000 de dolari

pentru obtinerea cretificatului prin mijlocirea lui Mărieș, bună

afacere, acesta mai incasa și 7000 de euro pe lună de la conducerea

securistică a Baroului București, ce avea birouri în cladirea de

patrimoniu în care s-a instalat Mărieș prin fraudă după 14 ani de

zile de dispariție din București, adus apoi de Dan Voinea la sefia

asociatiei 21 decembrie, încă o organizatie simbol maculata și

fecalizata de javrele de securisti și militieni.

Revenind la istoria zile de 13 iunie, unde Mărieș, tăticuțu lui

Simionică cel cu Harta mică, și-a avut rolul său de agent

provocator, la ora 12.30, în jurul Pietei Universitatii se aduna deja

cateva sute de manifestanti indignati dar pasnici, aflati fața în fața

cu scutierii. Politistii ii bombardeaza pe manifestanti cu pietre.

Cateva minute mai tarziu incepe confruntarea directa manifestanti-

Politie. La ora 14.00, pe lungimea de unda a postului radio Contact

s-a interferat o discutie dintre “indicativul 52” și “53”:

“Va rog să informati pe domnul presedinte. Ne dam foc la toate

autobuzele. Asta a fost intelegerea. Va rog să informati.” “52” și

“53” erau Chitac și Diamandescu.

116Primii morti

Studentii care pazeau Facultatea de Chimie surprind un tanar care

incerca să dea foc unui autobuz cu ajutorul unei sticle incendiare.

Luat la bani marunti, se descopera că baiatul este elev la Academia

de Politie. La ora 15.00, tensiunea în Piata atingea cote maxime. în

jurul orei 15.30 este eliberat Marian Munteanu.

La 16.10, Politia disparuse complet din zona, piata fiind reocupata

de către manifestanti. La ora 17.00, Marian Munteanu apare în

balconul Universitatii facand numeroase apeluri la calm și

nonviolenta. în acest timp, sediul MI și S.R.I era atacat cu pietre și

sticle incendiare, de către indivizi dubiosi, atletici, echipati cu

treninguri viu colorate, cam prea ostentativ “civile”.

Stingem incendiile declasate în cladirea SRI. în jurul orelor 18.30-

19.00, martorii declara că au auzit sase sau sapte focuri de arma,

trase din sediul MI, probabil de la etajul II sau III. Doua persoane

au fost ucise.

In fața sediului Televiziunii se aduna aproape 2000 de oameni.

Printre ei s-a zvonit că vor fi admisi, în sediu, reprezentanti ai

demonstrantilor, pentru inceperea unui dialog cu conducerea TVR.

Astfel, militarii care pazeau institutia au permis patrunderea a 200

de persoane în cladire.

La poarta TVR au aparut grupuri de 40-50 de persoane, imbracate

în salopete și inarmate cu bate, care au blocat iesirea celor invitati

în cladire. Manifestantii retinuti în Televiziune sunt prezentati pe

post drept agresori. Razvan Theodorescu intrerupe emisia generand

isteria în Valea Jiului. Armata nu a intervenit.

117“Rebeliunea legionară”

Piata Universitatii 1990 – Rebeliunea Legionara – Ion Iliescu –

KGB – FSN

La ora 22 la TVR, situatia era controlata de fortele de ordine.

Manifestantii din fața cladirii au fost complet dispersati în jurul

orei 1. TVR a transmis comunicatele presedintelui Iliescu și

comunicatele Guvernului, în care se declara că în tara ar avea loc o

“rebeliune legionara”, în vederea rasturnarii ordinii existente. S-a

facut apel către cetatenii judetelor invecinate, precum și la mineri

pentru a se deplasa în Capitala “spre a restabili ordinea și a apara

democratia.”

Executivul insa deja apelase la Armata, iar garnizoana București,

la ora 17.20 intrase în alarma. în acelasi timp batalioanele de

mineri se pregateau pentru a se indrepta către București. Iliescu și

român nu aveau incredere în Armata, de vreme ce utilizau în

paralel o forta civila cu caracter paramilitar.

Armata, la ora 1,05 noaptea, raportase că a reusit să controleze

situatia în capitala. Trenurile cu mineri, dacă se dorea, puteau fi

oprite după aceasta ora între Craiova și Caracal. Nu numai că

executivul nu a ordonat aceasta masura, ci dimpotriva, a continuat

să aduca mineri, ultimele trenuri indreptandu-se către București la

orele 7 și 9 dimineata.

Pentru deplasarea minerilor, Directia Miscare a Ministerului

Transporturilor a aprobat formarea a 11 garnituri speciale de

118trenuri, cu incalcarea normelor în vigoare și a Regulamentului

ministerului. Pentru formarea trenurilor speciale se impunea avizul

unei comisii militare, ceea ce nu s-a facut. în dimineata zilei de 14

iunie, la ora 5.00, au ajuns în București peste 10.000 de mineri,

continuand să soseasca alte și alte garnituri. în total la București s-

au adus aproape 20.000 de mineri, că o demonstratie de forta fara

precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumințiti.

*_*

Noaptea la ora 3,15 (am notat în agenda pe loc, pagina are urme de

sînge) își dădea duhul în brațele mele un tânăr, abia peste 9 ani i-

am aflat numele, Dragoș Drumea, dilacerare craniană, împușcat în

cap de un trăgător de performanță care ne tot căuta de pe

acoperișuri pe mine și pe Victor că eram singurii care mai erau pe

străzi cu aparate foto de gât, eu aveam 11 împușcați, răniți, și 3

morți până la ora aceea pe film Victor cam la fel.

Un frend mai în vârstă fost coleg de armată de la Cercetare aflat cu

treabă la evenimente mi-a suflat să mă repliez urgent, nu acasă ci

oriunde în altă parte și nici la Universitate sau Arhitectură,

bastioanele noastre, că vine prăpădul, vă omoară pe toți mi-a zis,

caramba bro că ești pe geană cu sculele tale, te-au luat în vizor, vor

filmele și aparatele.

M-am dus glonț la Universitate și am ținut ședință cu gruparea lui

Marian, le-am zis că vine nasoleala și pe loc s-a votat, a fost poate

cea mai stranie votare din câte am văzut vreodată, tineri colegi că

și mine care își votau democratic, moartea, masacrarea – s-a decis

să rămânem, puțini au plecat, ideea era că dacă plecăm este un act

de lașitate și Mișcarea studențească va fi dezonorată, garnizoanele

119noastre trebuiesc păzite până la ultima consecință, aia e csf? ncsf!

capsomani cu duh eroic.

în jurul orei 5.30, în Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri

inarmati cu rangi și securi. Au patruns în cladirea Universitatii și în

Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol

până în pod, în cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost

sparte biblioteci, laboratoare, aparatura și o gramada de capete de

studenti.

Eu și cu Victor din turnul Arhitecturii am făcut poze până în

ultima clipă, când ușile Facultății de alături, de Geografie erau

sparte cu topoarele și târnăcoapele, bubuiau, o masă neagră

viermuia peste tot, inunda Piața noastră, e greu de descris sunetele

grohăitoare ale hoardei de giboni, de câte ori revăd filmul ăla cu

Sauron și Saruman și invazia jivinelor care sparg Castelul îmi vin

în minte imaginile cu minerii și strâng în mână un buzdugan ceva

sau un paloș, așa scriu de regulă cu multe fiare în jur și-mi

imaginez cum ar fi să fi fost atunci înarmat că acum și să le

zdrobesc capetele jivinelor turbate care au năvălit peste noi și ne-

au mătrășit și desfigurat atunci…povestea aia o să v-o spun

altădată, mă enervează prea tare rememorarea acum, numai gândul

răzbunării m-a ținut toți anii ăștia, de nenumărate ori Dosarul a fost

dat peste cap, acum nemernicul de Iohhanis l-a scos pe Ilici și haita

să de năpârci din pragul instanței, plus cele zece instituții ale

statului reponsabile civilmente, inclusiv președinția.

Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” și ale partidelor

istorice au fost devastate. în raidul lor asupra Capitalei, minerii au

120inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost

dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.

Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre

care 500 au avut nevoie de spitalizare. în ceea ce priveste numarul

real al mortilor, acesta ramane necunoscut.

Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci

decedati prin impuscare.

Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti.

Odata cu ei, în România a fost ingropata și democratia. Iliescu și

român si-au atins scopul.

De 31 de ani beneficiaza de o libertate nemeritata.

121La moartea lui Mihnea…

Curentul, 28 iulie 2023

La un an de la Represiunea

serviciilor lui Ilici din

iunie 1990, ce a culminat

cu așa zisa Mineriadă, încă

aveam dosar penal deschis,

– nu mă apucasem depresă,

imediat ce am început să

scriu m-am ales cu al

doilea dosar penal la

solicitarea lui Ilici,

adresată direct

procurorului general din

acea vreme.

Doar două ziare erau de opoziție față de FSN-KGB în anii 90,

Cotidianul lui Rațiu și România Liberă.

Cum am ieșit de la lagărul Secu de la Măgurele (unde Monika

Makovei nu a văzut absolut nimic nașpa, în calitate de inspector

numită de procurorul general) m-am dus împreună cu fratele meu,

așa avariați cum eram, la Roșca Stănescu, era la România Liberă

atunci, care a dat drumul unui serial teribil despre Infernul de la

Măgurele.

Întins pe mai multe episoade serialul a avut un rol însemnat, opinia

publică și mai ales opinia publică internațională a aflat la ce

122atrocități se preta regimul Ilici – Petre român – Brucan, susținut

intens de capitalele europene și de Moscova. Niște nestemate.

Vreo trei luni au trecut până la eliberarea ultimului student deținut

acolo, în condiții total ilegale, în urma campaniei din România

Liberă.

Ulterior m-am întâlnit cu Mihnea Vasiliu, era la Electronică,

desigur fusese și el în Piața Universității, era debutant la Cotidianul.

Câteva zile am muncit împreună la o lucrare fără precedent, prima

relatare extinsă și cu date exacte despre istoria Pieței Universității

și a Represiunii.

A ieșit un supliment special de opt pagini al ziarului Cotidianul,

Rațiu era sensibil la subiect că și el luase bătaie, la cei peste 80 de

ani ai lui de la mineri și agenții Doi și un Sfert, atacat chiar la el

acasă.

Pe vremea aceea nu aveam laptoape și computere meseriașe,

foloseam o imprimantă matricială, ieșeau niște ditai cearceafuri, le

decupam cu foarfeca și lipeam cu scoci foile, pe capitole.

Mihnea avea formație de inginer era tipicar și atent, camera era

plină de foi cu șiruri de date trebuia să ai ochi expert că să le așezi

în ordinea potrivită.

Într-un final am obținut cel mai valabil și mai clar tablou al

Dosarului Pieței Universității și al Represiunii.

Rațiu a publicat și Mihnea a fost promovat și felicitat.

Cu această lucrare, datele cuprinse în suplimentul special din

Cotidianul, am mers după aceea la Amnesty, la Freedom House, la

IGFM, o organizație celebră la vremea aceea din Germania,

înființată chiar de un fost procuror general al RFG și am prezentat

123situația – în opoziție cu ce afirmau public în presa străină plină de

minciună alde Ilici și Petre Roman, briliantele lui Brucan de la

KGB, care susțineau că minerii au executat o operă civică, că la

Măgurele n-a fost nimic, după cum zicea și semna Makovei în

Raportul ei de inspecție, că de fapt noi, studenții, ne-am distrus

laboratoarele și facultățile, am dat cu vopsea roșie pe pereți, că să

însăngerăm și să maculăm imaginea lui Ilici și Neulander și că să

ne victimizăm ba chiar ne-am dat singuri în cap și ne-am mutilat

noi între noi, de barbari ce eram, după cum ne-au instruit

„agenturili” – procurorul care m-a anchetat pe mine și pe frati-miu

la Măgurele, fost barosan la Direcția Cercetări Penale a Securității,

era convins că suntem de la CIA că găsise o scrisoare de la mama

din America și 50 de dolari, plus știa clar de niște bani de la Rațiu,

pentru bannerele de le-am pictat și afișat pe Arhitectură, deci eram

(și) agenți MI 5, directamente.

Rațiu de fapt a fost mult mai de folos ulterior când a scos

Cotidianul și Mihnea Vasiliu s-a angajat în primul echipaj de

atunci, până să fie belit ziarul.

Lucrarea realizată împreună cu Mihnea a devenit nucleul Dosarului

Mineriadei, am depus la Parchet un ditai probatoriu, cu mărturii

olografe, sute, strânse de mine la sediul Ligii Studenților, desigur

procurorii au făcut pe dreak în patru să îngroape dosarul, să

mătrășească cercetările și în general să se facă că muncesc, totul la

mișto, la harneală, pe super salarii.

După decenii singura victorie a fost inculparea lui Ion Iliescu –

chestie la care a făcut spume, în repetate rânduri afirmase public că

el nu poate fi inculpat și că este practic deasupra legii. Parțial

adevărat, gen 99 la sută

124Până în prezent prin nenumărate tertipuri a reușit să nu ajungă pe

instanță.

Condamnarea să pentru crime deosebit de grave va mai dura, e

improbabil în opinia mea,- cunoscând ce înseamnă „Justitia”

românească, și cum lucrează Sistemul, plus un președinte (tot) al

Secu-KGB, chiar așa Mut, – să îl vedem condamnat.

Opinia publică însă între timp și-a făcut o idee. Criminalul cu

mâinile roșii de sânge până la coate a fost identificat. Un sondaj de

acu nu știu câți ani arăta că majoritatea românilor îl considera

vinovat de crime.

Am scris catralioane de articole în ultimii 30 de ani pe tema asta.

Însă prima acțiune de presă semnificativă a fost Dosarul publicat

de Cotidianul lui Rațiu sub semnătura lui Mihnea și încă o colegă

care nu mai e în presă.

Nici Mihnea nu mai e în presă de ieri. De fapt nu mai e în viață.

Ieri am aflat că a murit. Era cu un an mai mic decât mine.

După debutul strălucit de la Cotidianul a avut o carieră prodigioasă,

a ajuns să conducă mari instituții și Trusturi.

Ziarul Cotidianul al lui Rațiu a fost căpușat și exterminat de

securiști. Arhiva a fost ștearsă. În timpul războiului din Iugoslavia

am lucrat și eu pentru Cotidianul, mai exact pentru Ion Cristoiu.

Corespondențele mele de reporter de război încă erau în 1999 pe

saitul ziarului.

Odată cu plecarea lui Cristoiu de la Cotidianul a dispărut tot.

Nu mai zic de suplimentul special de după Mineriadă publicat de

Mihnea Vasiliu, dosarul Pieței Universității și al Represiunii

sălbatice a regimului Iliescu – KGB.

125Sunt convins că niciunul dintre miile de colaboratori și subordonați

pe care i-a avut Mihnea vreme de aproape trei decenii de directorat

nu cunosc rolul pe care acesta l-a avut în anii 90 și contribuția să la

ceea ce a devenit cel mai mare Dosar din istoria României, cu

peste 1700 de victime, mărturiile însumau peste 80 000 de pagini.

Astăzi nu mai sunt în viață nici măcar jumătate dintre victime.

Doamna maior procuror care m-a chemat acu câteva luni la

Parchetul Militar mi-a zis, cumva criptic, că mă număr printre

foarte puținii martori din centrul evenimentelor.

Un judecător, pe nume Epure, fie numele sau nemurit în vecie, a

dat delete la toată munca de decenii și acum cercetările sunt reluate,

din nou, pentru a șaptea oară, la Parchetul Militar.

Cică în decembrie au obligația să finalizeze, așa a zis Înalta Curte

după demersurile lui Viorel Ene, de la organizația victimelor

mineriadelor, cel care a avut răbdarea sisifică și capacitatea ieșită

din comun de a munci peste două decenii la constituirea Dosarului

penal, după ce jurnaliștii, puțini, au tot scris și iar au scris, – în faza

initială Dosarul conținea articolele de presă și mărturiile olografe

adunate de mine imediat după mineriadă, la Liga Studenților.

Toată chestia asta a început însă cu materialul lucrat de Mihnea

Vasiliu împreună cu colega să și cu mine, un demers jurnalistic în

premieră ce a marcat debutul carierei sale.

Îmi fac acum datoria de a dezvălui această istorie, văd că la

moartea să urlă hienele, agentura securistoidă din „presă” nu stă

degeaba.

Urât peisaj a ajuns mediul așa zis jurnalistic, jegurile Secu au

invadat tot spațiul public.

126Open to work, open to new job, looking for new opportunities, așa

scria Mihnea recent pe pagina să de Linkedin, după plecarea de la

Ringier, de la începutul lunii.

După atâția ani de muncă, deși putea să se retragă la odihnă încă

avea elan și chef de lucru. Ceva s-a întâmplat, inima i-a cedat ieri

dimineață, deși era un tip sportiv.

Am citit acum că milițienii au deschis dosar de „moarte suspectă”.

Nu mai știu câți jurnaliști dintre vechii colegi au murit „suspect”, a

devenit ceva banal.

Am un vechi frend care îmi trimite cu regularitate de metronom

anunțurile de moarte ale prietenilor și cunoscuților noștri din

timpul Pieței Universității și a anilor de zbateri care au urmat,

colegi de generație se tot sfârșesc accelerat în ultimii ani.

Dispariția lor este un fel de obliterare a memoriei acelor vremuri,

sunt atâtea istorii nespuse care s-au dus odată cu ei.

Zilele trecute (tot) despre moarte scriam, cum trage ea cu urechea

când o pomenesc și instant acționează.

Nu-mi vine să mai scriu nimic…

127Morții Represiunii din iunie 90... morții împușcați și

făcuți dispăruți

De ce de-abia acum, după 25 de ani, Miron Mitrea dă pe goarnă,

despre cei împușcați pe 13-15 iunie? Am susținut mereu că

autoritățile lui Ilici și Petre Roman, securiștii nenorociți aflați în

slujba Moscovei, au ucis cu mult mai mulți oameni decât cei

menționați în rapoartele oficiale.

Au fost furate din spitale registrele cu morți. Dar mărturii tot au

rămas, am predat tot la Parchetul Militar.

Abia acum după 25 de ani procurorii admit că am avut dreptate și

au introdus în Rechizitoriu cifra reală a morților peste o sută și

ceva. Dintre care cel puțin un sfert împușcați. Eu însumi, împreună

cu frate-miu am fotografiat în acele momente un total de vreo 12128împușcați, cu răni mai mult sau mai puțin grave, în diferite zone

ale Capitalei. Trei erau împușcați bine de tot, în cap sau în gât. Am

făcut tir și știu că nu e ușor să tragi în ținte în mișcare, la cap, în

condiții de vizibilitate proastă, fum și foc.

Și asupra mea și asupra fratelui meu și asupra unor colegi care de

asemenea filmau și pozau, s-a tras, de sus, de pe clădiri. Și acum

mai există o urmă de glonț pe un stâlp la Romarta, țin minte foarte

bine ricoșeul, la zece centimetri de capul meu. Mă mișcam mereu

cât mai neliniar, că altfel sigur eram ciuruit. Am scăpat cu viață a

nu știu câta oară, la marele noroc, cu voia lui Dumnezeu. Toate

negativele noastre au fost ciordite de așa zisul, contra-amiral Cico

Dumitrescu, un infractor condamnat penal, pentru corupție, un jeg

din agentura GRU, recrutat încă din școala militară.

Acum ar trebui adus la anchetă și Mitrea, un insider al Sistemului,

susținut din spate din tinerețe și săltat de un cunoscut agent KGB,

mentorul lui Cozmin Gușe și al lui Năstase. Același agent KGB a

distrus și ziarul Ziua, devenit o problemă agasantă pentru Rusia, la

un moment dat, datorită temei Basarabia în principal, susținută de

ăla micu, cu acordul lui Nașu...

.

...”după ce am stat de vorbă şi cu unul dintre liderii noştri care

asistase la începutul incendiului de la Poliţia Capitalei, am început

să înţeleg adevărul în toată grozăvia lui.

Trebuie să spun că văzusem şi filmările făcute de secretarul

general (n.r. – Nea Vlase, secretarul general al Sindicatului

Şoferilor din România) în după-amiaza precedentă.(...)

Ceea ce era foarte grav pe acea filmare era uciderea cu sânge rece

a doi bărbaţi tineri, în imediata apropiere a Ministerului de Interne.129Deşi filmarea era neprofesionistă se vedea cum doi oameni sunt

împuşcaţi, la interval scurt de timp, cum cadavrele lor sunt luate

rapid de la locul faptei şi duse într-o direcţie neunoscută.

Modul rapid şi organizat în care s-a intervenit pentru luarea

cadavrelor, nu lăsa niciun dubiu asupra organizării minuţioase a

acţiunii. Mai mult, pe bandă erau surprinşi şi criminalii.

Deşi filmaţi de departe, pe o clădire, cred că era o policlinică, dacă

îmi amintesc bine, erau doi bărbaţi care se uitau în jos, la

manifestanţi. Unul avea în mână un obiect care, în mod cert, era o

puşcă.

Când au văzut că populaţia i-a descoperit, au dispărut. Am avut

certitudinea că totul a fost regizat pentru a isteriza manifestanţii. Şi

s-a reuşit, aceştia vandalizând clădirea Ministerului de Interne“,

scrie Miron Mitrea, din pușcărie.

130Infernul se numește Măgurele (I)

Sorin Roșca-Stănescu, România liberă, 22 iunie 1990

„Pe măsură ce se derulează lucrările celor două camere ale

Parlamentului, dezideratul de a întemeia în România statul de drept

devine din ce în ce mai pronunțat. Un stat de drept înseamnă, se

știe, în primul și în primul rând respectarea drepturilor

fundamentale ale omului. Pentru a vedea cât de dificilă va fi opera

întemeierii statului de drept trebuie să aflăm mai întâi de unde

plecăm. Este motivul pentru care deschidem acest serial, căci la

Măgurele, au fost duși și sunt anchetați cei bănuiți de a fi autorii

infracțiunilor din după amiaza zilei de 13 iunie.

Azi ne relatează cum a decurs cercetarea George Roncea și Victor

Roncea, arestați vineri în clădirea Institutului de Arhitectură și puși

în libertate sâmbătă: «Orele 6-6,30: după ce am fost hăituți prin tot

institutul de către mineri am reușit să ne ascundem într-o sală,

împreună cu patru fete, sub planșetele de desen. Ne-au găsit. Circa

10 mineri s-au suit cu picioarele pe planșete. Apoi ne-au smuls de

acolo pe rând și au început să ne lovească cu drugi de fier, vergele,

sfredele de mine, cozi de topor și de lopată, bucăți de scânduri,

tuburi de cauciuc cu metal înăuntru. Ne-au târât pe căi diferite prin

facultate, izbindu-ne tot timpul. Unii ne țineau de mâini, alții

loveau. I-au auzit pe unii strigând omorâți-i, omorâți-i. (George

Rincea a fost confundat cu Marian Munteanu. Capul i-a fost spart,

nu mai vedea, era plin de sânge). «Unul dintre mineri a vrut să mă

taie cu toporul, dar a fost oprit cred că de un șef. Am fost scoși din

131Arhitectură, apoi transportați spre Ministerul de Interne, loviți tot

timpul pe drum. Nu mă mai puteam ține pe picioare, iar ei spuneau

că sunt drogat. Mi-au luat actele și banii. Am fost duși în curtea

Ministerului de Interne, unde se aflau mulți tineri culcați pe jos,

plini de sânge. Din când în când erau loviți. O fatăîn pielea goală

era bătută și apoi pipăită pe rând de polițiști, sub pretextul că i se

caută urme de ace de seringă. Mai târziu am fost scoși din curte, tot

în bătaie, și aruncați într-un camion albastru. Ne aflam înăuntru 50-

60 de inși. Toți aveau capetele sparte, mulți dintre ei mâinile rupte.

La Măgurele ne-a așteptat un cordon de soldați și subofițeri care

ne-au ciomăgit cu bastoanele. Acolo m-am întâlnit cu fratele meu,

care fusese adus cu un alt camion».

Relatează Victor Roncea: «Pe noi nu ne-au lovit în cap, ci doar în

burtă și în picioare. Apoi ne-au dus lângă fântâna de la Universitate,

unde se aflau cei de la Ligă. Tinerii erau acolo, claie peste grămadă,

în apă și sânge. Am remarcat o fată, studentăîn anul I la

Arhitectură, nu mai știu cum se numește, cu rochia complet

sfâșiată. Ne-au transportat apoi la guvern, într-o mașinăîn care am

fost bătuți tot timpul. Acolo, într-o cameră de la etajul I se aflau 30

de inși întinși pe jos. De față cu polițiștii minerii ne loveau tot

timpul. 43 de inși am fost apoi transportați la Măgurele». Relatează

cei doi frați: «O bună bucată de timp circa 750 de inși am zăcut pe

ciment, într-un garaj. 50 erau femei, 60 minori, pânăîn 16 ani, cei

mai mulți erau desfigurați.

Mai târziu au venit medicii. În spatele clădirii, într-o lizieră, eram

bătuți atunci când solicitam să mergem la o toaletă. Pentru această

operație eram scoși în grupuri de câte patru. După amiază au sosit

anchetatori și au început să ne ia datele și declarații.

132A doua zi a sosit o mașină cu mineri. Mulți dintre ei au asistat la

anchetă. Purtau mănuși de box și erau înarmați cu bâte. Celor

arestați li s-a spus că Marian Munteanu este mort, că Rațiu, Băcanu,

Blandiana, Paler și Liiceanu sunt arestați, iar Câmpeanu a fugit,

dar urmează să fie prins. Am fost întrebați ce legătură avem cu toți

aceștia și, de asemenea, despre Lupoi, Nica Leon, Octavian

Rădulescu. Mulți erau atât de speriați încât dădeau orice fel de

declarații.

133Infernul se numește Măgurele (II)

Sorin Roșca-Stănescu, România liberă, 23 iunie 1990

„EDUARD TRIC este student în anul I la Facultatea de Fizică a

Universității din București. S-a numărat printre cei [număr

indescifrabil-D.Ț.] de studenți care au rămas în noaptea de 13

spre 14 în clădirea Universității după ce, în prealabil, au ajutat la

stingerea incendiilor. După cum știți, lângă Universitate fuseseră

incendiate mai multe mașini și persista pericolul de extindere a

focului asupra clădirii, mai ales a Facultății de Chimie. Cu

ajutorul unor extinctoare și a unui hidrant, a reușit.

«Trebuie să spun că l-am auzit vorbind pe Marian Munteanu. L-am

auzit spunând că se desolidarizează de orice acțiune violentă. A

fost chiar huiduit din această cauzăîn Piață. Am rămas noaptea în

clădire, după ce, înainte, construisem o baricadă. La ora 5,30-6 am

văzut cum vin minerii dinspre Bd-ul Magheru. Erau dotați cu

topoare, ciomege, lanțuri, bâte. Se repeta frecvent numele unui

anume Bratu, care cred că era un conducător al lor. Au ocupat

imediat Intercontinentalul, partea de jos. Un grup a luat-o spre

sediul P. N. Ț. din Piața Rosetti, iar altul, văzându-ne la ferestre,

ne-a strigat că venim în Universitate să-l terminăm pe Marian

Munteanu, toată Liga studenților, pe toți studenții.

După ce am auzit asta ne-am speriat și am început să ne ascundem.

Ne-am dat seama că nicio baricadă n-ar rezista. Împreună cu un

coleg și două studente ne-am ascuns cât mai bine. Am scos două

scânduri care mascau un spațiu din amfiteatru, am intrat acolo și

134am pus scândurile la loc. Se pare că minerii știau exact câți suntem

în Universitate. Pe noi nu puteau să ne găseascăîn condiții normale

și trag concluzia logică că la cea de-a treia razie am fost depistați

cu ajutorul unui detector cu infraroșu. Pe de altă parte, profesorii

noștri au tras concluzia că cineva, noaptea, a stat acolo, în clădire

și a observat anumite lucruri. În fine, se pare că minerii aveau

planul exact al Universității.

Până am fost găsiți, am auzit zgomote de sticle sparte, de lovituri și,

de asemenea, ce se discuta la porta-voce în Piața Universității. Li

se dădeau minerilor ordine de tip militar. Se spunea cam așa:

Coloana cutare se duce în locul cutare, iar din 15 în 15 minute

cineva repeta la megafon că trebuie distrus orice aparat de

fotografiat sau cameră de luat vederi. Deci am fost găsiți. Noi am

ieșit. La început am putut purta un dialog. Am spus că sunt din

Deva și că sunt student. Chiar mi-au spus să-mi ascund fâșul

galben întrucât este culoarea lui Rațiu și riscam să fiu bătut. Am

fost singurul care nu am primit lovituri: am fost dus pe scări. Îi

vedeam cum le lovesc pe fete, fără discernământ, bestial. Un

student avea deja, la ieșirea din Universitate, capul spart și buzele

pline de sânge.

Exact la ieșirea din Universitate a venit un domn îmbrăcat în miner.

Totuși nu părea a fi miner. M-a luat la bătaie. Avea cam 45 de ani,

era bine hrănit, corpolent, proaspăt bărbierit, fața pătrată, părul

șaten înspre brunet. Era ora 9,00. În Piața Universității se aflau

civili care ne loveau și ei. Se striga Moarte studenților. Hainele

mele nu mai existau după 4-5 minute. Am fost târât prin Piață, prin

uleiul de lângă autobuz. M-au lovit cu de toate: cu răngi, cu lanțuri.

Sunt în viață printr-un noroc: întrucât am făcut judo am reușit să

135evit mai multe lovituri care se îndreptau spre capul meu. Un grup

de civili striga tot timpul: Omorâți-l!. Eram în stare de semi-

conștiență. Apoi am fost luat de doi mineri și aruncat într-un ARO

confiscat. Cetățeanul care-o conducea mi-a spus că a fost obligat

de mineri să opereze arestări.

Lângă Ministerul de Interne, unde era un baraj de poliție, se aflau

mai mulți oameni și ei strigau Omorâți-i și Moarte studenților.

După ARO o dubă. Înainte de a fi dus în dubă, un civil foarte bine

îmbrăcat, cu înălțimea de circa 1,60 m, corpolent, a strigat spre

mine Ăsta-i ăla care a incendiat. Apoi am fost dus la Măgurele,

unde s-a transmis că sunt cel care a dat foc mașinilor. Cele două

colege erau bătute. Acte și bani nu mai aveam. La ieșirea din

mașină am fost bătuți de un lanț de polițiști.

Erau toți înalți. Peste aproximativ o oră, pe la 10,30, am fost trimis

în baracă. Trebuie să vă spun că pe tot parcursul detenției mele, cei

care doreau să iasă la toaletă erau bătuți sălbatic. Eram circa 300

de persoane, ținuți cu fața la perete, cu mâinile la ceafă. Erau loviți

oamenii și acolo. Și eu am primit ciomege și bastoane, precum și

bocanci. În aceste prime momente, orice încercare de a explica

ceva a fost zadarnică. Apoi am fost dus în curte, unde era un om în

civil, probabil procuror. Rana de la cap îmi era deschisă, aveam

sânge pe față, pe haine, primisem o lovitură puternicăîn rinichi și

aveam un blocaj, iar spatele îmi era vărgat. Picioarele le aveam

zdrelite. Mi s-a luat numele, apoi, după orice încercare a mea de a

explica ceva, scria în procesul-verbal că am dat foc la mașini.

Anchetatorul urla la mine.

Apoi am fost dus la loc. La orele 17-18, tot pe data de 14 iunie, a

urmat un nou interogatoriu. La două dintre băncile din curte, lângă

136anchetatori se aflau și mineri cu ciomege. Acolo am văzut mineri

bătând oameni. Am dat o declarație conformă cu ceea ce relatez

aici. Procurorul era foarte interesat de aceste aspecte, deși auzeam

în jurul meu alți procurori care se purtau altfel. Din nou am fost

dus în hambar, unde am trăit o noapte de coșmar. Fiecare aveam

cam 1/2 mp de ciment.

N-am mai avut voie să ieșim. Unii dintre noi își făceau nevoile în

pantaloni, alții într-un colț mai retras. Cei care erau văzuți, erau

invitați afară. Câțiva ofițeri măreau groaza spunând că vin minerii.

Fetelor li se spunea că aceștia le vor viola. Studenta Ana-Maria, de

la Facultatea de Chimie, poate confirma ceea ce spun. A doua zi

dimineața așteptam să vină procurori serioși. Aș mai vrea să spun

că medicii care au venit mai târziu s-au purtat foarte bine. De

asemenea, au existat soldați care se purtau frumos.

Unii chiar împărțeau țigări, ne aduceau apă, iar unul ne-a adus

chiar un ziar. Din păcate nu am reținut nici un nume de OM în acel

infern. Revin la interogatoriul de vineri dimineață. Era un procuror

foarte tânăr. A spus că a terminat facultatea de puțin timp. Alt

procuror, mai bătrân, a bătut un tânăr. După o jumătate de oră a

făcut o criză de isterie. A spus că nu mai poate suporta minciunile

noastre, că România liberă n-o să mai apară niciodată.

Ne vântura ziarul Adevărul prin față și m-a acuzat că eu sunt

autorul acestei destabilizări din țară, măîntreba câți dolari am și ce

relații am avut cu Marian Munteanu, care ar fi mort. În general, se

sugera să dăm vina pe el, pentru că, oricum, nu mai contează. Le-

am spus că orice înscenare este posibilă.

Le-am declarat că sunt membru în conducerea Uniunii Mondiale a

Românilor Liberi, că sunt și reporter la un săptămânal și că, în

137timpul alegerilor, am fost desemnat, de guvernul României, în

Comisia Electorală Centrală că observator. Că nu ne-am implicat

niciodatăîn viața politică, în lupta politică. Am fost eliberat vineri,

pe la ora 15, fără nicio explicație. Trebuie să menționez că banii,

puțini pe care-i aveam la mine, nu i-am mai primit înapoi, actele da,

deși, în prealabil, fuseseră aruncate prin piață.

Exact când am fost eliberat am văzut o mașină cu 50-60 de mineri.

Unii dintre ei au dat o raită prin unitate. Se împărțeau în grupuri

mai mici. Intrau prin diferite clădiri. Dintr-o asemenea clădire au

ieșit circa 10 oameni, îmbrăcați în haine noi de polițiști, tunși

proaspăt. Se vedeau urme de păr pe haină și am recunoscut două

figuri ale foștilor mineri».

138Infernul se numește Măgurele (III)

Sorin Roșca-Stănescu, România liberă, 24 iunie 1990

„Este studentă în anul I la Facultatea de Limbă și Literatură

Română a Universității din București. O fată cu adevărat

frumoasă, chiar dacă obrajii îi sunt încă tumefiați. Se spune că

studenții din anul I sunt «boboci». VICTORIA MOȚOC nu mai este

«boboc». Ea este un veteran. Ea a trecut prin cel mai cumplit

război: războiul fratricid. «Noroc bun», cel puțin de-acum încolo,

Victoria Moțoc!

«– Eu am rămas în facultate pentru că am crezut că acolo este locul

cel mai sigur. În oraș se trăgea. Lumea alerga înnebunită.

Dimineața, devreme, situația era calmă. Mă pregăteam să iau

metroul să mă duc acasă. Și, deodată, au apărut minerii, care au

ocupat Piața Universității. De la etajul II al Facultății de Geologie

am văzut cum a fost omorât un om, vis-a-vis de Intercontinental. A

fost bătut groaznic cu lanțuri de fier, cu bâte și cu seceri, iar apoi a

fost băgat cu capul într-un coș de gunoi. Când a fost spartă

facultatea am reușit să mă ascund cu încă trei colegi sub un

piedestal aflat într-o sală de curs.

I-am auzit cum înjurau Paștele vostru de intelectuali, vă omorâm

pe toți, vă distrugem noi, nu mai scapă nimeni, ieșiți că băgăm

cuțitele în voi. I-am auzit strigând: Omorâți-l pe Marian Munteanu.

Dați cu securea, dați cu toporul, după care prin porta-voce am auzit

Repede o mașină pentru Spitalul Colțea. Am fost găsiți cam după

trei sferturi de oră. Ne-au bătut pe scări, indiferent dacă eram fete

139sau băieți, la fel de crunt. Eu am fost lovită pe spate, sub ochi,

peste picioare, cu bastoane de polițiști (erau dotați cu bastoane de

polițiști și minerii), dar și cu măciuci. Măciucile, am avut impresia

că sunt confecționate. Erau că niște bâte de baseball. Am fost

scoasăîn Piața Universității, unde, efectiv, s-au repezit că termitele

și au vrut să mă omoare. Am fost salvată de doi polițiști, care, cu

mâinile, mi-au protejat capul și m-au cărat spre un camion care m-

a dus la poliție.

Era un local pe lângă Tribunal. S-a oprit foarte puțin camionul și ni

s-a spus că cineva trage de la etaj. Să sărim repede că ne poate

împușca în stradă. Am fost introduși într-o mașină blindată care

ne-a dus la Măgurele. Acolo am fost puși cu fața la zid și mâinile

la ceafă. În jurul orei 8 dimineața erau sute de oameni arestați

acolo. Nu aveau niciun fel de mandat de arestare; tratamentul era

de pușcărie. Am discutat cu elevii de poliție care nu ne loveau.

Oricum, eram toate așa de dărâmate că nu mai avea rost. Au spus

că ei nu mai controlează situația, că asta este, că minerii conduc.

De altfel, acolo a și venit o grupă de mineri. Pe tot parcursul zilei

de 14 iunie nu am știut ce-o să se întâmple cu noi. Unii se jucau cu

încărcătoarele și spuneau că oricum nu mai contează, că tot ne

omoară. Se refereau la ei sau la minerii care urmau să vină

noaptea? Se sugera un linșaj, iar fetele tremurau toate căînainte vor

fi și violate.

Dimineața am fost dusă la un interogatoriu. Mi s-a cerut să dau o

declarație. Am spus ceea ce v-am spus și dumneavoastră. Mi s-au

cerut detalii despre Marian Munteanu. Noi nu știam că el mai

trăiește. Ni s-a spus că este mort. Eu am răspuns că l-am auzit

vorbind de la balcon. Că ne cerea să nu fim violenți. Înainte de-a fi

140eliberată l-am văzut pe Nica Leon desfigurat, cu nasul spart. Îi luau

amprentele digitale. La toaletă eram escortate de soldați cu puști.

La început polițiștii erau agresivi, ne spuneau că noi i-am omorât

pe colegii lor, că noi le-am scos ochii. Strigau la noi să ne mișcăm

repede.

Pe mine nu m-a bătut însă nimeni acolo. Pe la ora 3 noaptea a venit

un elev polițist care ne-a spus să nu mai ieșim noaptea la toaletă, că

dacă suntem izolate primim bătaie mai multă. Printre noi erau

destule fete care de frică au urinat pe ele. Mirosea îngrozitor.

Stăteam în același hangar, dar separate de băieți. Cam opt femei pe

o saltea. Nu era voie să vorbim sau să ne mișcăm. La interogatoriu,

din câte am înțeles, anchetatorii dispuneau de niște filme video din

Piața Universității din ziua de 13 iunie. Fuseseră făcute de

Ministerul de Interne și de Televiziune. Se scoseseră poze de pe

aceste filme. Dacă apăreai în ele, rămâneai acolo. Pe 15 iunie,

seara, am fost eliberată. Am fost adusă în oraș de o mașină neagră

cu număr mic».

141Infernul se numește Măgurele (IV)

Sorin Roșca-Stănescu,România liberă, 26 iunie 1990

„În curând, ADRIAN HOȚOIU va termina Facultatea de

Electronică și va lucra că inginer. Este născut în satul Vierșani,

com. Jupânești din județul Gorj. Nu știu ce post își va alege. Orice

loc din România este bun, dar Adrian va evita Valea Jiului. De

frică. Ne povestește, vorbind greu, cum a scăpat că prin minune de

furia oarbă a unor oameni chemați că să lovească, fără cruțare,

studenți.

«– Eram în Universitate; am auzit că minerii au început să spargă

intrarea și m-am ascuns. M-am refugiat în pod, unde am fost găsit

în jurul orei 7. Nu s-a putut discuta nimic cu ei în momentul în care

m-au găsit. Au început să mă lovească fără nicio vorbă. Erau circa

10 oameni. Cred că am avut noroc.

Puțini dintre ei aveau bâte, iar cu lanțurile nu m-au lovit, ci doar cu

furtune de cauciuc care aveau metal în cap și, astfel, o lovitură dată

pe la spate m-a atins în ochi. Am crezut că am orbit. Strigau că din

cauza mea nu pot să vadă meciul. Erau tineri, în jur de 20 de ani.

Eu am țipat foarte mult. Nu dați în cap, nu dați în cap, nu dați în

cap…. După un anumit moment le intrase parcăîn subconștient și

câte unul dintre ei striga Nu dați în cap!. Nu mi-au spart capul. Am

fost coborât în stradă, legat cu sfoară la mâini și m-au dus pe Edgar

Quinet, Academiei, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pe drum mai era

câte un om în vârstă care spunea, văzând cât de rău arăt: Nu-i mai

dați!.

142Când nu mai vezi cu un ochi deloc îți pierzi simțul echilibrului. M-

a impresionat foarte mult când dădeau în mine civilii, pe stradă.

Chiar și un bătrân de 75-80 de ani s-a oprit și cu mâna tremurândă,

a dat și el cu bastonul. Era o populație înnebunită de ură, care

amintea de filmul lui Orwell. Se vedea cum li se măresc ochii și se

transfigurează de ură. Găsiseră undeva o carte cu Ceaușescu pe

copertă și o arătau celorlalți spunând: Uitați ce citea. Eu nu am

căzut jos, dar abia mă țineam pe picioare. Mă întrebau unde sunt

drogurile. M-au dus la Poliția Capitalei.

Acolo au început polițiștii. Strigau la mine că sunt criminal și

legionar. Câțiva s-au purtat mai frumos. Am cerut insistent

îngrijire medicală. Credeam că sunt orb. Au spus că nu au nimic.

Totuși nu am văzut oameni loviți în curtea Poliției. Am fost

transportat la o Circă de Poliție din Militari. Cred, Circa 16. M-a

preluat un lt. major cu mustață și mai grăsuț un pic, care mi-a dat

voie să mă spăl pe față și mi-a dat hârtie igienică să-mi spăl ochiul.

I-am cerut îngrijire medicală. Mi-a spus da, mai târziu, dar a uitat.

Nu a fost foarte dur, mi-a făcut apologia dlui Iliescu. Am dat o

declarație.

Eram plin de funingine din podul în care mă ascunsesem și el voia

să-mi demonstreze că am dat foc la mașini. M-au dus cu mașina

spre Măgurele și iar a fost un moment critic, când minerii au vrut

să oprească mașina să ne scoată de acolo. Dar să nu uit, înainte m-

au ținut într-un arest cu 5 țigani și apoi într-un garaj.

Eu am stat mai cuminte și nu am primit decât două bastoane. M-a

scăpat un sergent major tânăr de 21-22 de ani, care a aflat că sunt

student. Unul dintre țigani, însă, a fost bătut foarte rău; ei spuneau

că scosese ochii unui polițist. La Măgurele am mai stat cu mâinile

143la zid. Ne loveau când ieșeam la toaletă. Dar erau și soldați care se

certau cu ceilalți, spunându-le să nu ne mai lovească. Momentul în

care au venit minerii a fost cel mai greu. Eu eram cu un ochi închis,

foarte amețit. Aveau bâte, lanțuri. I-am văzut plimbându-se dar nu

și bătând oameni.

Ceilalți spuneau că la anchetă minerii băteau. Mai apucam să pun

uneori capul pe saltea. Eram 15 oameni la o saltea. De fapt

dormeam pe ciment. Sunt șocat și acum de tot ce-am văzut. Am tot

timpul în imagine mâini și picioare rupte, capete sparte, nasuri

sfărâmate, ochi vineți și însângerați. Acolo am aflat că Marian

Munteanu a murit.

Presupun că au lansat acest zvon că să-l putem acuza. Ne spuneau

tot timpul că am fost cumpărați și plătiți de Rațiu. Am fost eliberat

duminică. Practic, nu mi-a mai cerut nimeni vreo declarație. Am

uitat să vă spun că vineri au venit medicii, care s-au purtat frumos

și mi-au pansat ochiul».

144Infernul se numește Măgurele (V)

Sorin Roșca Stănescu, România liberă, 27 iunie 1990

(încercare de sinteză)

„Numărul victimelor represiunii minerilor din 14 și 15 iunie este

mult mai mare decât mă așteptam. Mulți dintre cei vătămați, într-o

împrejurare sau alta, dar aproximativ după același scenariu, ne-au

vizitat la redacție, insistând că mărturiile lor scrise să vadă lumina

tiparului, că în felul acesta să se cutremure conștiințele, iar ceea ce

s-a petrecut la București să nu se mai repete niciodată.

O bună parte dintre declarații se referă, evident, la modul în care

cei arestați și transportați la Măgurele – loc care, iată, intră în

istorie cu o tristă faimă – au fost torturați moral și fizic. Este cu

neputință să le satisfacem tuturor dorința de a relata adevărul în

toate detaliile lui. De aceea vom încerca, în următoarele și ultimele

două episoade ale serialului nostru, o sinteză.

Așadar, oamenii care s-au prezentat la redacție sunt fără excepție

victime ale «vizitei« minerilor la București. ei au profesiuni dintre

cele mai diferite și concepții politice diverse, unii fiind chiar adepți

ai guvernului, ai F.S.N.-ului.

Toader Cezar Alexandru este student în anul III la Facultatea de

Aeronave și nu face politică. Mihai Găureanu este student în anul

III la Facultatea de Biologie, specialitatea Biochimie și fotograf

amator. Sebastian Țarălungă, este student la Institutul Politehnic

din București și fotoreporter al revistei «Robinson». Dl. Cezar

Tabarcea este lector universitar la Facultatea de Filologie,

cunoscut telespectatorilor prin intermediul numeroaselor emisiuni

145de răsunet prezentate în ultimele luni, o fostă victimă a clanului

Ceaușescu. Radu Plăcintescu este student în anul II al Facultății de

Mecanică Fină București și singurul lui «păcat» este că s-a înscris

că membru al «Ligii studenților». Nicolae Anastasiu este

conferențiar doctor la Universitatea din București, la Facultatea de

Geologie și Geofizică. Ion Ovidiu Damian este muncitor

constructor la Antrepriza nr. 2 București, brigada 3, și a făcut greva

foamei în perioada 1-12 iunie. Sanda Gar Ecaterina este geolog

pensionar, o femeie în etate de 60 de ani, surprinsă de mineri în

dimineața zilei de 14 iunie în timp ce se ducea să vizioneze un film

la Cinematecă. A ajuns bătută în ultimul hal la… Măgurele. Mihai

Marta, asistent universitar la Facultatea de Litere. Cristina Violeta

Petrescu, studentă în anul IV la Facultatea de Filologie.

A fost surprinsă de mineri în fața hotelului Intercontinental, în timp

ce traversa cu intenția de a se duce la secretariatul facultății pentru

clarificarea situației școlare. După ce un miner i-a spus că «de la

tine nu vreau o țigară ci altceva» a fost luată de păr, târâtă, pusă în

genunchi și maltratată. Valentin Mircea Marian, student în anul IV

al Facultății T.C.M., a scăpat nebătut, dar a asistat în schimb la

scene îngrozitoare pe care le-a relatat, că și ceilalți de altfel, pe

calea unei plângeri la Poliția Capitalei.

În schimb Sorin Novac, student în anul I la Facultatea de Geologie,

a fost desfigurat în urma loviturilor primite în timp ce se deplasa pe

14 iunie, dimineața, spre facultate, pentru a susține un

examen. Lucian Corneliu Rusu, student în anul V la aceeași

facultate, a reușit să se ascundă atunci când au intrat minerii și, din

locul respectiv, a asistat la scene cutremurătoare.

146Și așa mai departe. Până și simpla enumerare a celor care ni s-au

adresat ar ocupa întreg spațiul ziarului.

Ceea ce rezultă, fără echivoc, din declarațiile tuturor martorilor

este că în dimineața zilei de 14 iunie poliția a fost, practic,

înlocuită de trupele de șoc ale minerilor, care au preluat sub

control orașul. Minerii și cei îmbrăcați în haine de miner au

acționat după o «procedură» proprie, în contradicție flagrantă cu

cele mai elementare norme de drept. că un laitmotiv apar relatările

privind modul în care aceștia au fost conduși, fie de către civili (și

aici – atenție – frecvent apare numele unui anume domn Bratu «de

la F.S.N.»), fie de către persoane îmbrăcate în miner și care în mod

cert au o altă profesiune.

Au fost recunoscuți, astfel, lucrători ai fostei Securități, precum și

ai poliției. Toate aceste probe existente astăzi atât în dosarul

voluminos de la «România liberă», cât și în dosarul existent la

poliție, indică faptul că acțiunea minerilor a fost dirijată, sprijinită

și concertată cu acțiunea organelor de ordine. Este de presupus că

Parlamentul țării, prin comisia desemnată în acest scop, va avea în

vedere acest element deosebit de grav, circumstanță agravantă a

valului de violență din 14 și 15 iunie. Sunt, de asemenea, deosebit

de frecvente relatările privind furturile de la persoane fizice sau în

dauna avutului obștesc din diverse instituții, a unor bunuri

materiale, acțiuni care au amplificat prejudiciile aduse capitalei.

Evident, multitudinea violențelor săvârșite, cu intenție și cu

cruzime (o cruzime nemaiîntâlnită în istoria României), ridică

legitime semne de întrebare privind numărul real al morților,

răniților și… dispăruților.

147Nu putem discuta sinistrul caz Măgurele detașat de faptele care au

precedat aducerea acolo, sub stare de arest, a sutelor de oameni,

din simplul motiv că starea fizică a presupușilor autori ai

violențelor din după-amiaza și seara zilei de 13 iunie era atât de

gravă încât, în ordinea priorităților, ar fi trebuit chemați nu

anchetatorii ci medicii. Mai mult, rezultă fără echivoc că aceștia au

continuat să fie bătuți, chinuiți fizic și moral și în cursul așa-ziselor

cercetări penale.

Din nou, există certitudinea imixtiunii minerilor. Condițiile în care

au fost ținuți arestații la Măgurele creionează cât se poate de clar o

imagine dantescă, de infern, probabil unică în acest sfârșit de secol

XX. Din punct de vedere juridic, fiecare relatare în parte

demonstrează că aici s-a aplicat un principiu cel puțin condemnabil,

nu cel al prezumției de nevinovăție, ci cel de vinovăție. În fine,

foști mineri au fost recunoscuți de cei aflați astăzi în libertate, într-

o nouă uniformă, de polițiști. Să fie vorba de o promovare? Sau de

un veritabil bal mascat care a însângerat străzile capitalei și a

plasat localitatea Măgurele sub semnul unei imense rușini

naționale?

Ne vom adresa noului ministru de interne cu rugămintea de a

lămuri împreună, în interesul adevărului, cele mai multe dintre

semnele de întrebare ridicate de serialul nostru. Sperăm că vom

putea purta acest dialog atât de necesar.

148Infernul se numește Măgurele (VI)

Sorin Roșca-Stănescu, România liberă, 28 iunie 1990

„Enigma” Marian Munteanu

„Marian Munteanu, președintele uneia dintre cele mai puternice

organizații de tineret, «Liga studenților», după o violentă campanie

de defăimare împotriva studenților români în general (și a lui în

special) practicată de unele ziare din țară, a fost reținut de organele

de poliție în dimineața zilei de 13 iunie, apoi eliberat, apoi din nou

reținut – sub acuzația de instigare la evenimentele din seara

aceleiași zile. Este de notorietate publică modul în care a fost

maltratat de mineri.

Tratamentul aplicat lui Marian Munteanu are semnificația unui

simbol pentru momentul crucial pe care îl trăiește justiția română

acum, când intenționăm să facem trecerea de la un stat totalitar la

un stat de drept. Pe scurt, arestarea și reținerea lui Marian

Munteanu se pot traduce prin aplicarea prezumției de vinovăție,

care nu poate funcționa, sub nicio formă, întru-un mecanism

democratic. A scrie în acest serial despre președintele «Ligii

studenților», înseamnă a lega «Infernul de la Măgurele» de unul

dintre evenimentele importante care a precedat arestarea în masă a

tinerilor, dintre care mulți sunt studenți. Cine este, așadar, Marian

Munteanu, dincolo de inepțiile publicate în diverse ziare? S-a

născut în anul 1962 în comuna Grădiștea, județul Giurgiu și are trei

frați: Ana-Maria, Vladimir și Bogdan.

149După terminarea liceului, și-a satisfăcut stagiul militar în perioada

1981-1982, iar apoi a muncit la Întreprinderea de Exploatare a

Metroului București, calificându-se la locul de muncă. În 1987, în

urma reușitei la examenul de admitere a devenit student al

Facultății de filologie a Universității din București. În 1985 s-a

căsătorit, soția lui fiind absolventă a Conservatorului din Capitală,

secția vioară. Cei doi locuiesc în mansarda unui bloc vechi, în care

baia și toaleta sunt împărțite cu altă familie. Luni întregi nu curge

apa. Familia trăiește din 2.550 lei – remunerația soției – și 700 lei

bursa lui Marian Munteanu.

Acesta este, în foarte puține cuvinte, Marian Munteanu, un tânăr

pasionat de studiul limbii și literaturii române și istoriei. Un

student iubit și respectat de colegii lui. În același timp, unul dintre

cei mai cunoscuți tineri români, atât în țară cât și peste hotare. Cu

circa o lună înainte de declanșarea tragicelor evenimente din 13-15

iunie, «Liga studenților», în urma demersurilor lui Marian

Munteanu, a decis să nu mai participe la demonstrația perpetuă din

Piața Universității. Motivele sunt numeroase. Între acestea,

sesiunea de examene care se apropia și dorința studenților de a nu

se alătura unei mișcări care risca să-și piardă ținuta civilizată,

academică, de agoră a libertății.

Este Marian Munteanu legionarul fioros de care s-a vorbit în unele

publicații din țară? Este el instigatorul atacurilor asupra poliției

Capitalei, Ministerului de Interne și Televiziunii? Fără a fi solicitat

acest lucru am, iată, în față, un voluminos dosar de declarații ale

unor oameni din medii sociale dintre cele mai diferite, care l-au

cunoscut, care știu multe despre circumstanțele zilei de 13 iunie,

care pot oricând depune mărturie sub prestare de jurământ asupra

150nevinovăției liderului studenților. Iată câteva citate din aceste

declarații scrise:

«Am reținut exact cuvintele: Nu vă lăsați atrași de persoane

iresponsabile. Mă aflam în piață și am văzut reacția violentă a

mulțimii. Strigau că trebuie să mergem la poliție și televiziune

pentru că numai prin presiune și forță se mai poate face ceva.

Marian Munteanu a insistat să se rămână în piață și să se rezolve

totul pe cale pașnică» (Luminița Matei, studentă în anul II,

Facultatea de litere).

«La un moment dat, la balconul de la Universitate a apărut Marian

Munteanu care s-a adresat celor din piață, cerând păstrarea

calmului și abținerea de la orice fel de violență. O parte dintre cei

care-l ascultau au dezaprobat apelurile sale la calm. O coloană s-a

îndreptat spre sediile Ministerului de Interne. Când am ajuns lângă

sediul I.G.P., am constatat că în fața acestuia erau strânși foarte

mulți oameni și un număr mic pătrunseseră în interior» (Andrei

Pedro Rochian, ofițer maritim încadrat la I.E.P.M. Navrom

Constanța).

«La sugestia colegului nostru Marian Munteanu ne-am așezat în

genunchi, în speranța că astfel vom putea tempera dezlănțuirea

atacatorilor (referirea de mai sus este făcută în legătură cu

momentul pătrunderii minerilor în Universitate, în dimineața zilei

de 14 iunie). Deși eram în stare de semiconștiență l-am recunoscut

pe Marian Munteanu, care era bătut cu sălbăticie de grupuri

succesive de mineri. Pe Marian îl recunoșteau, îl loveau groaznic,

după care îl aruncau din nou deasupra noastră. Și nu făcuserăm

altceva decât să asigurăm paza Universității peste

151noapte» (Constantin Drăghici Vasilescu, student în anul IV,

Facultatea de transporturi).

«Oamenii din Piață i-au cerut lui Marian Munteanu să meargă și să

solicite eliberarea celor arestați în cursul dimineții. El a precizat că

cererea de eliberare a arestaților se poate face numai din Piață și nu

printr-o deplasare a manifestanților către Ministerul de

Interne». (Ștefan Plokai, student la Facultatea de filosofie).

«Am fost prezent aproape în fiecare zi, seara, în Piața Universității,

înainte că Liga studenților să se fi retras în mod oficial de acolo. L-

am auzit cu această ocazie vorbind de multe ori pe Marian

Munteanu. Niciodată nu a instigat cetățenii la violență și ură.

Dimpotrivă, făcea apel la înțelegere, inclusiv la înțelegerea

punctelor de vedere divergente. L-am auzit spunând de multe ori

că cei ce se adună în Piața Universității nu manifestă împotriva

unor persoane sau partide, ci împotriva unor structuri moștenite din

regimul comunist. Pe 13 iunie am văzut cum, împreună cu mulți

studenți din Ligă, respingea cu îndârjire opiniile sau sugestiile

favorabile violențelor» (Ligia Caranfil, studentă în anul II la

Facultatea de Filosofie).

«În momentul în care s-a aflat că o parte dintre manifestanți doresc

să se deplaseze spre sediul I.G.P. și să elibereze pe arestați, noi cei

din Liga studenților am hotărât să punem în funcțiune stația de

amplificare și boxele. A vorbit, circa 10 minute, Marian Munteanu,

care a cerut de la microfon manifestanților să rămână pe loc, în

Piață, să nu răspundă la niciun fel de provocare, să aibă o conduită

absolut neviolentă» (Mihai Petcu Virgil, student anul IV,

Facultatea de electronică și telecomunicații).

152«Președintele Ligii, Marian Munteanu, purta, în ziua de 13 iunie,

un dialog aprins cu câteva persoane din Piața Universității. Acestea

îi cereau să vină cu ei la televiziune pentru a protesta împotriva

dezinformărilor făcute în ceea ce privește manifestația și

succesiunea evenimentelor din acea zi. Marian Munteanu a

subliniat poziția noastră față de evenimente și dorința unui dialog

neviolent, verbal sau fizic, cu cei care erau adevărații răspunzători

de situația creată» (Alexandru Dumitru Baboș, student la

Institutul de arhitectură, președintele asociației studenților

arhitecți).

Nu mai insistăm. Declarațiile de acest fel sunt deosebit de

numeroase. În numele celor care au venit la redacție, în numele

adevărului și omeniei solicităm punerea imediată în libertate a lui

Marian Munteanu, urmând că anchetarea lui să continue simultan

cu recuperarea medicală.

153Acțiunea FSN împotriva contestatarilor în provincie

Radu Oleniuc

Acum 30 de ani, pe 17 mai, taica’miu, fost deținut și, cum s-a

dovedit mai apoi, tarat pe nedrept prin tribunale cu dosare

înscenate de procurori, pentru că supărase o vaca de judecătoare,

ulterior președinta de sectie comerciala la tribunal, tocmai ce se

apucase el să organizeze un miting în Botoșani în numele

Asociației pentru Aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la

Timișoara.

Situația era foarte încordată, dialogul democratic nu exista deloc,

se făcea doar cu bată în plină strada, FSN-ul mergea pe eliminarea

și marginalizarea opoziției (asa învățaseră ei că se face la Ștefan

Gheorgiu, azi SNSPA), și foarte putina lume știa că libertatea

înseamnă și respect pentru dialog, audiatur et altera pars, să asculți

ce are de zis și celălalt.

Mitingul respectiv chema la reconciliere naționala în jurul unor

principii pașnice, democratice, și la dialog. Nu i-au acordat nici o

autorizație, evident, ba mai mult, a fost pus pr o lista neagră de

dușmani ai poporului, ce trebuiau să fie călcați de garda și

controale periodic, cam la 2-3 luni.

Tot pe 17 mai, 10 de ani mai târziu murea de cancer, din cauza

necazurilor, greutăților dar și poluării ce exista în Botoșani,

poluare ce e ascunsa sub preș de comuniști și în ziua de azi. A fost

îngropat pe 21. Ziua în care a murit Culianu.

154Valter Dorneanu, cel care a respins și în 2010 că tardiv proiectul de

lege ce interzicea pe zece ani alegerea securiștilor și membrilor

PCR în funcții publice, este președintele CCR, nu știe engleză nici

în ziua de azi.

Cam asta e povestea democrației când puterea e impusă de

ghiolbani.

155IV. Rețeaua Secu-KGB

156Istoricul tergiversării și mușamalizării Dosarului

Represunii din iunie 1990 de către magistrații „Justiției”

din România

În paginile ce urmează este concentrat un set de date, foarte pe

scurt, cu privire la represiunea din iunie 1990 cuprinsă

în ,,Dosarului Mineriadei iunie 1990”, - datele se referă la istoricul

acestui Dosar, în vederea sprijinirii eforturilor de aflare a

adevărului şi pedepsire a vinovaţilor, în interesul dreptăţii,

adevărului, Justiţiei şi al victimelor.

Acest Dosar cheie al Justiţiei româneşti a fost tergiversat,

muşamalizat şi mistificat vreme de mai bine de trei decenii, multe

informații au fost estompate odată cu trecerea vremii, dar rezultă

foarte clar că acest Dosar reprezintă unul dintre cele mai

controversate episoade al Justiţiei româneşti. Situaţia acestui Dosar,

malversaţiunile, presiunile şi manevrele efectuate de reprezentanţi

de vârf ai statului român, implicaţi direct, aruncă o pată ruşinoasă

asupra credibilităţii României că stat de drept.

Deși în principal jurnaliștii plus cei care au fost lideri ai

fenomenului Piața Universității - și apoi victime ale Represiunii

instituțiilor de forță și ale minerilor dirijați de FSN și organele

statului - au fost cei care au pus la dispoziţia procurorilor, de-a

lungul anilor, toate probele şi datele necesare procesului juridic și

au adus la cunoştinţa opiniei publice, sistematic, prin toate canalele

media, elementele acestui dosar, informaţii relevante cu privire la

vinovaţi.

157Într-o formă sintetică este expus istoricul acestui Dosar,

fragmentările sale, datele principale şi informaţiile de substanţă

juridică

Sunt cunoscute implicaţiile majore ale acestui Dosar şi inferenţele

politice ce privesc acest caz. S-au executat adevărate operaţiuni de

intoxicare şi dezinformare a opiniei publice în care s-au

întrebuinţat resurse dintre cele mai diverse, inclusiv cu concursul

unor reprezentanţi de vârf ai Statului din Justiţie şi din alte

instituţii.

Soluționarea acestui caz cheie al Justiției românești ar însemna

eliberarea României de această grea povară a elementelor corupte

din Parchet, din instanțe şi din sistemul politic.

Reţeaua de complicităţi a unor personaje vinovate de crime

împotriva umanităţii (imprescriptibile), instigare la război civil, de

grave acţiuni împotriva cetăţenilor români, trebuie să fie scoasă la

iveală public iar acţiunea juridică trebuie să acorde victimelor

dreptul la reparație, și la memorie, mai ales că a trecut de mult

pragul celor două decenii unde ne-a plasat, că popor, infamanta

sintagma “stupid people” lansată de acolitul lui Ion Iliescu,

comunistul Silviu Brucan.

“Dosarul Represiunii din iunie 1990” (Mineriada iunie 1990)

În urma represiunii din iunie 1990 (Mineriada iunie 1990) a

rezultat un număr de 756 de răniţi, peste 1300 de bucureşteni bătuţi

şi reţinuţi abuziv (între 2 şi 60 de zile), 4 morţi prin împuşcare, 18

răniţi prin împuşcare recunoscuţi oficial, în realitate fiind peste 100

158de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite

în cap şi în alte părţi vitale, lovituri primite de la mineri în 14-16

iunie.

În iunie 1990 au fost depuse 47 de plângeri penale individuale de

către persoane fizice, instituţii, asociaţii, reviste şi ziare ale căror

sedii au fost devastate de către mineri, membri F.S.N. şi cadre ale

Securităţii din unitatea specială U.M.0215, la indicaţiile

Preşedintelui Ion Iliescu, a Primului Ministru Petre Roman, Gelu

Voican Voiculescu, etc. Liga Studenţilor prin reprezentantul său –

George Roncea - abia ieșit din Lagărul Securității de la Măgurele,

grav martelat, a strâns primele 230 de declaraţii ale victimelor şi

martorilor iar organizaţii internaţionale că Amnesty International şi

IGFM din Germania au preluat şi mediatizat Dosarul represiunii

realizat în timp record și care a constituit mai apoi baza factuală a

primului Dosar lucrat de către procurorul militar Mihai Popov,

printre puținii reprezentanți ai Parchetului Militar care a manifestat

onestitate în munca depusă.

Plângerile depuse la Parchet de către persoanele fizice,

Universitatea Bucureşti, Institutul de Arhitectură, U.M.R.L.,

membrii Ligii Studenţilor au fost “făcute pierdute”, într-o primă

etapă. Ulterior, datorită presiunii publice, Parchetul s-a făcut că se

ocupă de de cazul morţilor prin împuşcare. Procurorul Eugen

Vasiliu (ulterior devenit avocat), şi-a exercitat atribuţiile

ameninţând membrii familiilor celor decedaţi ,,să-şi ţină gura” şi a

încercat prin intimidare şi ameninţare să transforme victimele

în ,,atacatori ai instituţiilor statului”.

159În perioada regimului Iliescu, toate demersurile victimelor

represiunii din iunie 1990 de obţinere a unei soluţii juridice au fost

marcate de eşec. Muşamalizarea a mers până acolo încât a existat

chiar şi o iniţiativă de tocare şi distrugere a declaraţiilor şi probelor

depuse la Parchet.

Formarea “Dosarului Mineriadei iunie 1990”

Până în anul 1997, nu a existat un Dosar unificat, ulterior că

urmare a plângerilor penale colective s-a format “Dosarul

Mineriadei iunie 1990” cu nr. 5358/P/1997. Deoarece dosarul

cuprindea civili şi militari s-a mai depus o plângere Penală

împotriva civililor vinovaţi de represiunea din iunie 1990, în aprilie,

dosar nr. 12375/P/1997, pentru urgentarea cercetărilor. Iniţial

dosarele au fost repartizate către Secţia Civilă a Parchetului

General, însă au fost declinate către Secţia Militară din Parchetul

General conform Codului de Procedura Penală în vigoare la acea

dată, de către procurorul Alexandru Cinteză care se ocupa de

dosarul ,,Mineriada 1991”.

S-au comasat dosarele 5358/P/1997 şi 12375/P/1997 formându-se

dosarul unic cu nr. 160/P/1997. 4 Toate dosarele individuale, atât

ale persoanelor fizice cât şi ale reprezentanţilor ziarelor,

asociaţiilor şi instituţiilor devastate de mineri şi de activiştii FSN

au fost reunite în acest dosar (au fost adunate de la secţiile de

poliţie, Poliţia Capitalei, de la Parchetele de sector, Parchetul

Municipiului Bucureşti, etc. unde zăceau în nelucrare de mulţi ani).

De acest dosar, care a ajuns la Parchetul General în septembrie

1601997, s-a ocupat iniţial Secţia Militară, prin colonelul procuror

militar Mihai Popov şi echipa sa. Au fost audiate peste 800 de parţi

vătămate şi s-au făcut cercetări în Valea Jiului, fiind audiate şi mai

multe sute de mineri privind implicarea lor în represiunea din iunie

1990 (Mineriada 13-15 iunie 1990). Cercetările păreau să se

desfăşoare eficient însă întreaga echipă a colonelului Popov în

aprilie 1998 a primit că sarcină de serviciu cercetarea cazului

“Ţigareta II”, “Dosarul Mineriadei iunie 1990” fiind abandonat,

după care în urma presiunii mediatice dosarul a fost repus pe rol şi

incredinţat unei noi echipe condusă de către procurorul militar Dan

Voinea şi procurorul militar Surdescu Gheorghe.

Dan Voinea a fost ridicat la rangul de general de preşedintele

proaspăt ales, Emil Constantinescu, la cererea sa, deoarece acesta a

susţinut că regulamentul militar nu permite anchetarea unor

superiori în rang. Emil Constantinescu a ajuns preşedinte

asumându-şi public fenomenul Pieţei Universităţii şi angajându-se

că vor fi soluţionate “cu celeritate” Dosarele Revoluţiei şi

Mineriadei.

Cum s-a ţinut de promisiune ştim cu toţii astăzi. “Soluţia” NUP-

ului din 1998 dată întregului dosar 160/P/1997 La scurtă vreme de

la preluarea Dosarului, în decembrie 1998, procurorul militar

Surdescu Gheorghe a propus soluţia de Neîncepere a Urmăririi

Penale (N.U.P.), în data de 16.09.1998, decizie supervizată şi

aprobată de către procurorul militar Dan Voinea, şef al Secţiei

Militare din Parchetul General.

161În urma presiunilor mediatice şi ale opiniei publice, soluţia de

Neîncepere a Urmăririi Penale a fost infirmată şi s-a redeschis

dosarul în data de 14.10.1999, după un an de tergiversări.

Dosarul 160/P/1997 a fost repartizat tot procurorului militar Dan

Voinea şi colonelului procuror militar Vasile Doană. Procurorul

militar Dan Voinea a împărţit dosarul în 4 dosare şi anume: dosarul

74/P/1998 ; 75/P/1998 ; 76/P/1998 ; 77/P/1998:

1. Dosarul Penal 74/P/1998 privind uciderile prin împuşcare ale

victimelor: Lepădatu Mitriţă, Mocanu Velicu Valentin, Duncă

Gheorghe, Drumea Dragoş şi a altor 18 răniţi prin împuşcare.

2. Dosarul Penal 75/P/1998 privind faptele unor persoane cu

responsabilităţi de stat, ce se presupune că au dispus sau acceptat

că la soluţiunile de restabilire a ordinii publice să participe, alături

de organele abilitate şi unele categorii ale populaţiei civile (în

special mineri), deşi legea şi Constituţia nu permitea asemenea

cooperări.

3. Dosarul Penal 76/P/1998 privind verificarea legalităţii ştatelor

de plata întocmite la nivelul exploatărilor miniere din bazinul

carbonifer Valea Jiului pe perioada cât minerii s-au aflat în

Capitală.

4. Dosarul Penal 77/P/1998 privind sesizarea părților din dosar,

martori și victime din care rezultă că numărul victimelor ucise este

mult mai mare decât cel comunicat oficial, respectiv 100 – 160 în

loc de 6.

162Primul Rechizitoriu parţial trimis pe instanţă

De dosarul 74/P/1998 s-a ocupat în principal procurorul militar

colonel Vasile Doană. Acest dosar a fost instrumentat şi trimis în

instanţă în data de 18.05.2000. Au fost puşi sub acuzare pentru

infracţiune de instigare la săvârşirea unei infracţiuni de omor

deosebit de grav, numiţii: general în rezervă, Chiţac Mihai, fost

ministru de interne; general în rezervă, Andruţa Gheorghe, fost

adjunct al ministrului de interne; colonel în rezerva Cătălin Traian,

fost şef al secţiei de pază şi control acces în sediul Ministerului de

Interne; colonel în rezervă, Costea Dumitru, fost comandant al

Batalionului de Jandarmi Ploieşti; colonel în rezervă, Constantin

Vasile, fost ofiţer activ din cadrul Comandamentului Trupelor de

Paraşutişti; lt. col. Protopopescu Marian din cadrul U. M. 0209

Bucureşti; lt. col. Badiu Marian; mr. Pătulea Cristinel şi mr. Petcu

Gabriel (toţi trei din U.M. 0756 Ploieşti); precum şi lt. Ferentz

Marian din U.M. 0223 Bucureşti şi plt. maj. Axinteoaiei Mircea-

Romică din U.M. 0248 Bucureşti, care au ordonat şi executat să se

tragă cu armamentul din dotare şi cu muniţie de război asupra

populaţiei civile neînarmate.

În perioada 2000-2003, acest dosar s-a judecât la Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, unde judecătorii au hotărât retrimiterea

dosarului la Parchetul General Secţia Militară pentru suplimentarea

probelor. Procurorul Dan Voinea în mod intenţionat a trimis la

instanţă un rechizitoriu prost întocmit deşi existau probe decisive

pentru inculparea vinovaţilor.

De menţionat că procurorul militar generalul Dan Voinea nu a

trecut printre învinuiţi şi persoana preşedintelui Ion Iliescu.

163S-a demonstrat astfel reaua credinţă şi implicarea în apărarea

infractorilor a procurorului Dan Voinea, aceeaşi persoană care în

anul 1998 a dat soluţia de NUP - Neînceperea Urmăririi Penale în

tot dosarul ,,Mineriadei iunie 1990”. Dosarul a zăcut ulterior în

nelucrare la Parchetul Militar deşi procurorul Levanovici Mircea

avea sarcina de serviciu să instrumenteze şi soluţioneze dosarele

Mineriadei din iunie 1990.

Al doilea NUP în dosarul 74/P/1998

Urmărind exemplul generalului procuror militar Dan Voinea

colonelul procuror militar Levanovici Mircea a propus

Neînceperea Urmăririi Penale iar generalul Samoilă 6 Joarză,

numit de Ion Iliescu în fruntea Parchetului Militar, imediat după

venirea la putere a PSD a confirmat şi supervizat soluţia.

La protestele victimelor soluţia de N.U.P. a fost infirmată şi acest

dosar a fost repartizat procurorului militar colonel Viorel Siserman

la care s-a adăugat şi generalul procuror militar Dan Voinea deşi

acesta din urmă nu mai avea dreptul să instrumenteze acest dosar,

deoarece o mai făcuse o dată.

Manevra juridică efectuată de generalul Voinea a constat în

principal din schimbarea încadrării inculpaţilor din instigare la

infracţiunea de omor deosebit de grav la participaţiune improprie,

faptă deja prescrisă. În anul 2006, premergător intrării României în

UE, Monica Macovei, ministru al Justiţiei, în scopul armonizării

Codului de Procedură Penală cu legislaţia europeană, modifică

paragraful referitor la compentenţa instanţelor civile de a cerceta

cazurile în care sunt cuprinşi civili şi militari.

164România pierduse deja şase procese la CEDO tocmai datorită

neconcordanţei Codului de Procedură Penală cu normele juridice

europene. Conform viziunii europene instituţia Parchetului Militar

este vetustă, de inspiraţie sovietică şi corespunde unei perioade

revolute fiind condamnate general "arhaismele bolşevice ale

instanţelor militare".

Practica europeană arată că procurorii militari anchetează dosare

ale civililor, numai în condiţii de război sau în situaţii excepţionale.

Clasa politică şi juriştii din parlament au avut cunoştiinţă de

practica CEDO în materie, dar prin Legea 356/2006 au permis

continuarea proceselor în curs cu civili de către magistraţii militari.

Se putea anticipa apariţia unor excepţii de neconstituţionalitate pe

aceasta temă, iar fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, ar fi

avut obligaţia să prevină acest lucru.

În cursul anului 2007 prevederea introdusă de Monica Macovei în

Codul de Procedură Penală va fi folosită în procese aflate pe rol şi

care implicau cadre militare şi civili. Dosarul celebru al generalului

SRI Ovidiu Soare care îl implica şi pe fostul consilier prezidenţial,

contraamiralul “Cico” Dumitrescu, va fi unul dintre primele în care

apărarea va ridica excepţii de neconstituţionalitate – care vor fi

admise.

Procurorul militar Dan Voinea a refuzat să predea dosarul Secţiei

Civile din Parchetul General nesocotind Decizia Curţii

Constituţionale nr. 610 din data de 20.06.2007, prin care dosarele

în care erau implicaţi civili şi militari, în mod obligatoriu, trebuiau

să treacă la Secţia Civilă.

L-a pus sub acuzare pe Ion Iliescu în momentul în care nu mai

avea calitatea să facă acest lucru, a disjuns dosarul 74/P/1998, a

165trimis parţial Dosarul în care era implicat Ion Iliescu la secţia

Civilă şi a trimis restul în instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, încălcând grav legile în vigoare, tergiversând cercetarea şi

punerea sub acuzare a vinovaţilor.

Instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că Generalul

procuror militar Dan Voinea nu avea voie să instrumenteze acest

caz, deoarece mai instrumentase o dată acest Dosar. Dosarul cu Ion

Iliescu a ajuns la Secţia Civilă, unde soluţia de punere sub

învinuire a fost infirmată de către Prim Procurorul Iacob Marius şi

Procurorul General Laura Codruţa Kovesi, conform legilor în

vigoare. Procurorul General s-a sesizat în privinţa gravelor

deficienţe ale instrumentării dosarului de către procurorul militar

Dan Voinea.

“Rechizitoriul” Procurorului General la adresa procurorului

militar Dan Voinea

Procurorul general al României Laura Coduţa Kovesi a formulat

un adevărat rechizitoriu la adresa generalului procuror militar Dan

Voinea, cel care a investigat mineriada, respectiv pe Ion Iliescu, al

cărui dosar era infim, iar învinuitul nu a fost citat ori audiat

niciodată în 17 ani. "În momentul în care a fost declinat la

procurorii civili, deşi s-a susţinut că au fost audiate foarte multe

persoane, că s-a lucrat foarte mult la acest dosar, de fapt acesta

când a venit arăta cam aşa: zece centimetri. Atât este dosarul care

priveşte această cauză", a mai adăugat procurorul general.

Kovesi a scos la iveală faptul că deşi nu era investit pentru acest

dosar, procurorul militar Dan Voinea i-a prezentat învinuitului,

166adică lui Ion Iliescu, o altă acuzaţie decât cea pentru care a început

urmărirea penală. Practic, a afirmat Procurorul General, urmărirea

penală a început pentru o stare de fapt, iar învinuitului i-a fost

prezentată o acuzare pentru care nu se începuse o cercetare, ceea ce

echivalează cu o încălcare gravă a dreptului la apărare.

"Dacă într-un dosar de asemenea anvergură se fac astfel de erori de

procedură, consider că este legitim să mă întreb care este rigoarea

abordărilor normelor procedurale în celelalte dosare instrumentate

de Secţia Parchetelor Militare şi de structurile sale teritoriale", a

mai spus Kovesi. "Urmărirea penală a fost începută de procurorul

militar Dan Voinea, după ce Curtea Constituţională decisese că

procurorii militari nu mai au competenţa în cauzele cu civili,

aşadar acesta nu avea calitatea procesuală, nu era legal investit să

efectueze urmărire penală în cauză", a afirmat Laura Codruţa

Kovesi.

"Discutăm despre aflarea adevărului, dar Ion Iliescu timp de peste

17 ani nu a fost audiat în acest dosar, nici în calitate de învinuit şi

nici în altă calitate. Este cazul să spunem adevărul cu privire la

activitatea Parchetului Militar. Kovesi a afirmat că a fost neplăcut

surprinsă să constate problemele de procedură din dosarul

Mineriadei din iunie 1990 privindu-l pe Ion Iliescu, având în

vedere "experienţa procurorului".

Laura Codruţa Kovesi a arătat că procurorul militar Dan Voinea

era incompatibil să soluţioneze dosarul referitor la Ion Iliescu,

având în vedere că el este acelaşi procuror care a sesizat instanţa cu

privire la Mihai Chiţac - fost ministru de Interne şi a altor patru

persoane, spunând că dosarul comun a fost iniţial instrumentat de

un alt procuror militar, iar generalul a pus deja o rezoluţie faţă de

167acuzaţi. Concret, spune Kovesi, Voinea s-a imixtionat în activitatea

altui procuror. Procurorul general al României, Laura Condruţa

Kovesi, a arătat că analizând dosarul de urmărire penală au fost

constatate aspecte de nelegalitate.

Concret, în 10 septembrie 2006, procurorul militar Dan Voinea a

infirmat rezoluţia din 14 octombrie 2005 a procurorului militar din

subordinea să considerând-o nelegală şi netemeinică. "Prin

ordonanţa respectivă nu a fost însă desemnat procurorul care să

continue urmărirea penală în această cauză.

La dosarul aflat în prezent pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie nu există un alt înscris din care să rezulte că a fost

desemnat procurorul pentru urmărirea penală. În fapt, în lipsa unei

rezoluţii scrise a procurorului militar Dan Voinea, după infirmarea

rezoluţiei din 14 octombrie 2005, urmărirea penală a fost

continuată de către procurorul militar colonel Viorel Siserman, cel

care a întocmit de altfel rechizitoriul lui Mihai Chiţac, dar şi

ordonanţa din 20 iulie 2007 prin care s-a dispus disjungerea şi 8

declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la Ion

Iliescu", se arăta în rezoluţia de infirmare a soluţiei în cazul Iliescu.

Procurorul general al României a arătat că măsura începerii

urmăririi penale nu putea fi dispusă de către procurorul militar Dan

Voinea atâta timp cât nu era investit cu efectuarea urmăririi penale

în cauză, iar procuror de caz era alt magistrat, fiind astfel încălcate

prevederile art. 64 alineatul 2 din Legea 304/2004 privind

organizarea judiciară.

Mai mult, a mai adăugat Laura Codruţa Kovesi, procurorul militar

Dan Voinea era incompatibil să mai efectueze vreun act de

168urmărire penală în dosarul 74/P/1998 atâta timp cât instanţa

supremă restituise dosarul SPM.

Potrivit art. 49, alineatul 4 din Codul de procedură penală,

persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să

procedeze la refacerea acesteia când refacerea este dispusă de

instanţă. Astfel generalul Voinea nu mai putea efectua completarea

urmăririi penale şi cu atât mai puţin nu mai putea emite vreun act

de urmărire penală. Pe de altă parte, rezoluţia de începere a

urmăririi penale nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă

prevăzute de procedura penală. Rezoluţia nu are menţionată ora

când a fost dispusă măsura şi nu a fost înregistrată în registrul

special, aşa cum prevedere art. 228 din Codul de procedură penală.

Deşi rezoluţia de începere a urmăririi penale nu a fost emisă cu

respectarea dispoziţiilor legale imperative şi procurorul militar Dan

Voinea era incompatibil şi nu era învestit cu soluţionarea dosarului,

în data de 27 iunie 2007 acesta, împreună cu procurorul militar

Viorel Siserman, a procedat la prezentarea învinuirii aduse lui Ion

Iliescu.

Ea a subliniat că, având în vedere importanţa dosarului, se aştepta

la respectarea legii, cu atât mai mult cu cât procurorul militar Dan

Voinea, la experienţa pe care o are, ştia că instanţa va decide

restituirea dosarului dacă erau constatate vicii de procedură în faza

anterioară judecăţii. “Mă aşteptam că într-un dosar de o asemenea

importanţă să respectăm legea, să nu trimitem dosarul la instanţă

cu încălcarea normelor de procedură penală, pentru că absolut tot

ce se administrează într-un dosar după emiterea unui act nelegal

este lovit de nulitate, şi atunci instanţa de judecâtă cu siguranţă

decide restituirea acestor dosare", a încheiat procurorul general.

169Procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi a declarat că

rămân valabile probele adunate şi administrate până acum de către

procurorul militar Dan Voinea în dosarul represiunii din iunie 1990

şi că anchetatorii civili care vor prelua ancheta nu pleacă de la zero.

Laura Codruta Kovesi a propus transferarea procurorilor care au

instrumentat aceste dosare de la Secţia Parchetelor Militare la

Secţia Civilă, dacă preocuparea faţă de soluţionarea dosarelor îi

apasă atât de tare pe cât afirmau public, urmând că diferenţele de

salarizare să fie compensate ulterior.

Dan Voinea a afirmat iniţial că se va gândi la aceasta propunere pe

care a declinat-o apoi public. Procurorul general al României,

Laura Codruţa Kovesi, a anunţat, în data de 7.12.2007 că a infirmat

soluţia de punere sub urmărire penală a fostului preşedinte Ion

Iliescu în dosarul mineriadei din 1990. Această soluţie nu

înseamnă netrimitere în judecâtă sau neîncepere a urmăririi penale,

ori clasare, a precizat Kovesi.

Deasemenea Procurorul general al României, Laura Codruţa

Kovesi, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să verifice

activitatea întregii Secţii a Parchetelor Militare pe care generalul

magistrat Dan Voinea a coordonat-o. Procurorul general a precizat

că a depus deja o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii

(CSM) pentru efectuarea unei anchete în acest sens. Kovesi a mai

spus că procurorii care au ţinut dosarele atâţia ani, fără a le

soluţiona, făcând referire directă la Voinea, vor trebui să răspundă

într-un fel sau altul, precizând însă că acest lucru numai CSM ar

putea să îl decidă. Imediat ce a aflat că inspecția judiciară a CSM

se va îndrepta în direcția să generalul Dan Voinea și-a cerut

170pensionarea, s-a ales cu o pensioară de 300 de milioane și s-a

făcut...avocat. Procurorul General al României, Laura Condruţa

Kovesi, a anunţat că în cazul lui Ion Iliescu cercetările vor fi

continuate de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

Ulterior, Ion Iliescu a semnat cu mânuţa sa prima declaraţie în faţa

procurorilor civili.

Acest lucru pe care nu s-a întâmplat vreme de 18 ani, cu toate că

procurorul militar Dan Voinea a susţinut oficial şi în faţa presei, în

repetate rânduri, că i-ar fi luat acestuia declaraţii în calitate de

învinuit.

Situaţia fragmentării Dosarelor

Dosarul 75/P/1998 Dosarul 75/P/1998 provine din Plângerea

Penală depusă de victime în 18.02.1997, din dosarul cu nr.

5358/P/1997 şi dosarul 12375/P/1997, inclusiv din plângerile

penale făcute ulterior, susţinute de dovezi, lista vinovaţilor

ajungând la peste 120 de persoane. Iniţial dosarul a fost repartizat

Secţiei Civile, către procurorul Alexandru Cinteză, care în acea

perioadă se ocupa de Dosarul Mineriadei din septembrie 1991.

Declaraţiile minerilor anchetaţi pentru faptele săvârşite în

septembrie 1991 au demonstrat că aceeaşi oameni au participat şi

la represiunea din iunie 1990. Trimis la Secţia Militară, dosarul

ajunge în sarcina colonelului militar, magistrat Mihai Popov. Acest

dosar a avut acelaşi traseu că şi dosarul 74/P/1998. Procurorul

militar Dan Voinea a refuzat să dea curs Hotărârii nr. 610 din data

de 20.06.2007 emisă de către Curtea Constituţională, prin care se

prevedea trecerea dosarelor la Secţia Civilă.

171Procurorul militar Dan Voinea a emis o hotărâre de disjungere cu

nr. 75/P/1998 din 19.12.2007 a Dosarului, prin care doar o parte

din acest dosar a fost trimis la Secţia Civilă, cea mai mare parte a

Dosarului rămânând tot în custodia sa. Victimele au depus

plângere împotriva acestei soluţii de disjungere nr. 75/P/1998 din

19.12.2007 adresată Procurorului Şef Sectia Militară a Parchetului

General, colonel magistrat Ion Vasilache.

Acesta admite plângerea formulată şi pe cale de consecinţă dispune

desfiinţarea rezoluţiei de disjungere a acestei soluţii, trimiţând

întregul 10 material de urmărire penală administrată în dosarul nr.

75/P/1998, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din

cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul militar Dan Voinea refuză în mod ilegal să dea curs

hotărârii acestei Rezoluţii din 27.02.2008, semnate de Procurorul

Şef Colonel Magistrat Ion Vasilache sfidând decizia de a se trimite

dosarul la Secţia de Urmarire Penală şi Criminalistică din cadrul

Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, practic

urmărind la modul evident tergiversarea soluţionării dosarului şi

favorizarea infractorilor - Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican

Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma, etc.

În mai 2008, Procurorul Şef al Secţiei Militare, colonel magistrat

Ion Vasilache a comunicat faptul că Dan Voinea s-a hotărât să

predea întregul dosar 75/P/1997 la Secţia de Urmărire Penală şi

Criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie, dosar 222/P/2007, dar dosarul nu a fost predat în

întregime, Dan Voinea reţinând probe, casete video etc., şi predând

doar copiile dosarului în loc de originale.

172O altă încercare de viciere a dosarului. Dosarul 76/P/1998 Dosarul

76/P/1998 s-a format că urmare a disjungerii din dosarul

nr.160/P/1997, a avut traseul dosarelor 75/P/1998, 77/P/1998 şi a

fost înregistrat în anul 2008 pe rolul Secţiei de urmărire penală şi

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie. Dosarul privind verificarea legalităţii ştatelor de

plată întocmite la nivelul exploatărilor miniere din bazinul

carbonifer Valea Jiului pe perioada cât minerii s-au aflat în

Capitală (13-19. 06.1990.) Victimele au făcut plângere împotriva

acestei soluţii de disjungere cu nr. 76/P/1998 din 19.12.2007

adresată Procurorului Şef Colonel Magistrat Ion Vasilache.

Acesta admite plângerea formulată şi pe cale de consecinţă dispune

desfiinţarea rezoluţiei de disjungere a acestei secţii, trimiţând

întregul material de urmărire penală administrată în dosarul acestei

secţii nr. 75/P/1998, de urmare la Secţia de urmărire penală şi

criminalistică din cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie. Procurorul Dan Voinea refuză și de această dată în mod

ilegal să dea curs hotărârii acestei rezoluţii din 27.02.2008,

semnate de Procurorul Şef colonel Magistrat Ion Vasilache.

S-a constatat că în așa zisul Rechizitoriu al procurorului militar

Dan Voinea sunt total compromise intenţiile aparent asumate

iniţial. Astfel: - s-a disjuns cauza cu privire la unii participanţi (din

care unii cu o decisivă, esenţială contribuţie la săvârşirea unor

infracţiuni grave); - nu s-a lămurit nici situaţia victimelor, nici

participarea ”persoanelor cu funcţie de decizie”, ”nici activitatea

represivă”; - s-a adoptat o soluţie nelegală faţă de infracţiunile

prescrise, etc.

173Dosarul 77/P/1998

Dosarul 77/P/1998 privind sesizarea martorilor și victimelor, din

care rezultă că numărul victimelor ucise este mult mai mare decât

cel comunicat oficial, respectiv 100 – 160 în loc de 6. Dosarul s-a

format că urmare a disjungerii din dosarul nr.160/P/1997.

Procurorul de caz, Surdescu Gheorghe a făcut exhumări dar în

lipsa martorilor, inclusiv gropari, eludând probatoriul şi a

făcut ,,reconstituirea” cu doi jurnalişti: Ondine Gherguţ şi Cristian

Levant. Doamna Gherghuț, ff apropiată unor structuri.

Nu au fost comunicate sau introduse la Dosar rezultatele medico-

legale ale acestor exhumări. Procurorul militar Dan Voinea a dat

N.U.P. şi acestui dosar. Victimelor împreună cu membrii Civic

Media şi Grupul Independent pentru Democraţie, au depus

plângere penală împotriva soluţiei date de procurorul magistrat

Dan Voinea. Acţiunile în instanţă şi memoriile depuse de către

aceste organizații pe adresa doamnei Procuror General Laura

Codruta Kovesi, au avut că rezultat redeschiderea dosarului în data

de 03.06.2008 şi trecerea lui la Secţia de urmărire penală şi

criminalistică din cadrul Parchetului General, dosar nr.175/P/2008.

S-au format două dosare la secţia de urmărire penală şi

criminalistică:dosarul nr.1122/P/2007 şi dosarul 175/P/2008.

Concluzie Decizia Curţii Constituţionale 610/20.06.2007 era legală

şi ar fi ajutat la deblocarea cercetării dosarelor represiunii din iunie

1990.

Prin trecerea dosarelor de la Parchetul Militar la secţia Civilă

procurorul militar Dan Voinea, cel care a refuzat mai bine de un an

respectarea unei decizii a Curţii Constituţionale s-a urmărit

174muşamalizarea dosarului - și acoperirea criminalilor Ion Iliescu,

Petre Roman, etc Ion Iliescu a dat prima declaraţie olografă în

legătură cu represiunea din iunie 1990 în decembrie 2007 doar

după ce frântura de dosar a ajuns la secţia de urmărire penală şi

criminalistică.

Decizia Curţii Constituţionale a blocat o formă de tergiversare a

rezolvării dosarului. După cum a arătat chiar şeful Parchetului

Militar, Ion Vasilache, instrumentarea (voit) defectuoasă a

Dosarului realizată de către procurorul militar Dan Voinea ar fi dus

la nulitatea absolută a materialului de urmărire penală. Fraza cheie

care încheie Rezoluţia din 27.02.2008 a Şefului Parchetului Militar

este următoarea: „De altfel, conform prevederilor art. 210 alin. 1

C.p.p organul de urmărire penală este dator mai întâi să-şi verifice

competenţa, iar potrivit art. 197 alin. 2 C.p.p. încălcarea

dispoziţiilor relative la competenţă atrage nulitatea absolută.” 12

Au trecut peste trei decenii de la Represiunea sălbatică ordonată de

Ion Iliescu și executată de Armată, MI, servicii şi organele FSN, în

aceste decenii s-au întrunit toate elementele de tergiversare a

rezolvării dosarelor Represiunii din iunie 1990.

Rolul principal în tot acest parcurs de muşamalizare a Dosarului

Mineriadei l-au avut fix reprezentanţii Justiţiei Române, care au

acționat organizat în scopul protejării vinovaţilor Represiunii din

iunie 1990, exonerării lui Ion Iliescu şi a acoliţilor săi de

răspunderea penală în cazul Mineriadei. Ion Ilici Iliescu a murit –

inculpat, dar nejudecât, restul temei se află încă pe rol.

Ancheta procurorilor cu privire la Represiunea fenomenului Piața

Universității din iunie 1990 a fost refăcută de atât de multe ori

încât a devenit clar pentru oricine că strategia magistraților a fost

175tergiversarea și mușamalizarea până la moartea tuturor victimelor –

din 1800 câți erau inițial în Dosar au mai rămas nici 400,

majoritatea cu probleme grave de sănătate în urma ”tratamentelor”

barbare la care au fost supuși de către instituțiile represive și

mineri.

De la procurorul militar Dan Voinea, care a tergiversat ancheta

până în 2008, au urmat alte mușamalizări până la anul 2015, când

procurorul general din aceea vreme, Tiberiu Niţu, a infirmat

rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale după care, după ce în

cele din urmă, în anul 2017, Dosarul este finalizat de procurori și

trimis în instanță – ei bine deși Camera Preliminară presupune

celeritate, Dosarul stă la Camera Preliminară de la Curtea Supremă

aproape doi ani până la verdict.

În luna mai 2019 judecătorul Constantin Epure dă ordin de

distrugere a bazei de date sub motivul că nu este loc pentru dosare

și cere refacerea integrală a Dosarului.

Mai mult: magistratul Epure a exclus toate probele administrate în

cursul urmaririi penale. Apoi, în 18 februarie 2020 Secția Specială

pentru investigarea infracțiunilor din justiție, SIIJ, a contestat

decizia judecătorului de cameră preliminară de la Curtea Supremă,

care făcuse publică motivarea cu doar o zi înainte, la un an aproape

de la decizie, ceva fără precedent în practic judiciară; - după inca

un an au început noi audieri pentru dosarul Mineriadei din 1990 -

luat de la zero a n a oara.

Dosarul a fost predat până la urmă la ICCJ iar în data de 12

decembrie 2025 a avut loc ultimul termen la Camera Preliminară,

când s-a anunțat pentru data de 28 ianuarie 2026 pronunțarea finală

– respectiv dacă va trece sau nu la Fond Dosarul.

176***

Completare – lumini și umbre din jurul Operațiunii de

mușamalizare

Câteva detalii conexe cu privire la complicii factorilor din Justiție

– care au contribuit prin dezinformare și manipulare la ”opera” lui

Dan Voinea și a coloneilor și generalilor corupți din Parchetul

Militar, de mușamalizare a Dosarului Represiunii. Presa a

dezvăluit că între Ion Iliescu şi generalul Dan Voinea a existat o

conexiune ascunsă iar generalul a încălcat cu buna ştiinţă legea,

ţinând secret faptul că, 13 încă din anul 1984, este un apropiat al

lui Ion Iliescu.

Participarea sa la celebrul “proces” al lui Ceauşescu pe procuror al

cuplului nu poate fi întâmplătoare. Desemnarea să a aparţinut lui

Ion Iliescu ceea ce arată că maiorul Voinea, la acea dată, era un

perosnaj de mare încredere al grupului conspiratorilor.

Scenariul din care a făcut parte Voinea, de la început, explică

poziţia să actuală. Soţia lui Dan Voinea, Liliana, se afla într-o

strânsă relaţie cu Daniela Stana, fața celui mai vechi şi bun prieten

al lui Iliescu, Traian Creţu. Dana Stana este sora fostului consilier

prezidenţial, Corina Creţu, una dintre cele mai apropiate persoane

din preajma lui Ion Iliescu.

Prin statut, procurorii nu pot ancheta persoane care, fiind învinuite

de o anumită infracţiune, fac parte din familia magistratului ori din

cercul de prieteni al acestuia.

Tatăl Danei Stana şi al Corinei Creţu a fost un apropiat atât al

soţiei generalului Dan Voinea, cât şi al lui Ion Iliescu, prietenia

dintre cei trei cimentându-se încă din anul 1984 (anul în care

177Iliescu fusese numit director al Editurii Tehnice, editura la care

Traian Creţu şi-a publicat, până în aprilie 1989, toate Tratatele de

Fizică). În anul 2004, Corina Creţu a inaugurat în judetul Sălaj, la

Năpradea, o şcoală generală, care poartă numele tatălui său, iar la

dezvelirea bustului lui Traian Creţu au fost prezenţi Ion şi Nina

Iliescu şi, nu în ultimul rând, Liliana şi Dan Voinea.

Dan Voinea şi-a creat în decursul anilor o reţea de suporteri în

presă şi în rândul unor organizaţii mai mult sau mai puţin civile. A

alimentat câţiva ziarişti aleşi pe sprânceană cu documente din

dosarele de urmărire penală, oferindu-le acestora un avantaj faţă de

restul jurnaliştilor (cu încălcarea flagrantă a legii).

Deasemenea utilizând aşa zişi “revoluţionari” în fapt mici grupuri

gălăgioase de manevră, a obţinut imaginea unui general asistat şi

susţinut prin presiune publică de “revoluţionari” şi “societatea

civilă”. Generalul Dan Voinea şi-a format, chiar în interiorul

asociaţiilor revoluţionarilor, adevărate grupuri de diversiune – un

exemplu semnificativ fiind cazul Doru Marieş, cocoţat la şefia unei

asociaţii cu sprijinul deschis al generalului Voinea.

Teodor Mărieş a fost liderul unei fantomatice organizaţii - Alianţa

Poporului -, în timpul desfăşurării manifestaţiei din Piaţa

Universităţii, din 1990, care promova constant un mesaj al

confruntării violente.

Considerat un provocator aflat în slujba Poliţiei şi al organelor

FSN, Teodor Mărieş a fost izolat de către organizaţiile Pieţei

Universităţii. Organizatorii Pieţei Universităţii l-au suspectat de la

bun început pe Mărieş şi gruparea să că are misiuni diversioniste.

Organizaţia pe care o coordona a fost controlată de fostul şef al

UM 0215, colonelul Florin Calapod.

178Misiunea colonelului Calapod şi a brigăzii de foşti securişti a fost

compromiterea mesajului Pieţei Universităţii – nonviolent şi paşnic,

prin instaurarea unui spirit autarhic şi anarhic şi prin iniţierea unor

acţiuni provocatoare. Ulterior acesta raporta generalului Suceavă.

Datele se afla la Dosar.

Mărieş a fost instrumentul principal al acestui proiect malefic, care

avea că scop justificarea intervenţiei în forţă împotriva

manifestanţilor Pieţei Universităţii. Cu trei ore înainte de

reprimarea cu mână armată a studenţilor de la Universitate şi

Arhitectură, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, organizaţia lui

Teodor Mărieş şi-a strâns pe şest catrafusele şi s-a pus la adăpost.

Acesta a mai reapărut în zona Televiziunii Române în jurul orelor

18, intrând în sediul instituţiei cu un grup violent.

După consumarea evenimentelor, aflat la un uschi cu

contraamiralul Cico Dumitrescu la acesta in birou, urmarind un

meciu de faotbal, a fost învinuit şi găsit vinovat dar a scăpat prin

schimbarea încadrării şi a fost judecât în libertate.

Răzvan Teodorescu, unul dintre cei mai apropiaţi acoliţi ai lui Ion

Iliescu, şi-a retras plângerea împotriva lui Mărieş. Acesta a

dispărut apoi o lungă perioadă de timp din atenţia publică. Ulterior

Mărieş a reapărut, surprinzător, peste 17 ani, în fruntea unei

organizaţii – 21 Decembrie 1989 – cu care nu a avut nimic de-a

face vreme de 12 ani.

Susţinerea să din partea lui Dan Voinea este o certitudine, iar

grupusculul lui Teodor Mărieş a fost folosit că mijloc de presiune

ori de câte ori a avut nevoie Voinea. Mărieş a fost acuzat cu probe

de revoluţionari din oraşele-martir ale României “de impostură dar

şi de luare de mită, falsuri şi nepotisme”, ei învinuindu-l pe Teodor

179Marieş - omul impus de procurorul Dan Voinea la cârma asociaţiei

revoluţionarilor - că “cerea, că să dea drumul dosarelor de

revolutionar, 5.000 de euro din suma de 7.000, cât trebuie să

primească de la stat fiecare revoluţionar autentic”.

Tot presa a dezvăluit că acelaşi Teodor Maries îşi umfla lunar

conturile cu 6.000 de euro tot pe la marginea legii, “închiriind”

locaţia Asociaţiei 21 Decembrie, ilegal, Baroului Bucureşti

(neavând contract de închiriere cu R.A. A.P.P.S.). Însuşi şeful

Baroului, Iordănescu Cristian, totodată şeful grupului de avocaţi

care l-a reprezentat pe Dinu Patriciu în Dosarul Rompetrol, îl

reprezenta şi pe Teodor Marieş în diferite cauze juridice. Generalul

procuror militar Dan Voinea a fost prezentat de o parte a presei

drept victimă întrucât Curtea Constituţionala a decis să treacă

dosarele revoluţiei şi mineriadei de la Parchetul militar la cel civil.

Ce se face lumea că uita e că d-l general a fost cel care a amânat

soluţionarea amintitelor dosare mai bine de un deceniu.

Cei care sunt – la vedere, în vârful “frontului” de sprijin al

generalului Voinea sunt Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21

Decembrie 1989, şi George Costin, lider de sindicat la IMGB, cel

care s-a aflat, culmea, în fruntea bătăuşilor care au agresat în 13

iunie 1990 studenţii de la Arhitectură.

O organizaţie fantomatică - "Noii Golani" a lui George Simion,

crescut în trena lui Mărieș – dezvăluită de presă a avea legături cu

propaganda ruso-ucraineană împotriva României, a chemat chiar la

acţiuni de proteste de stradă împotriva ,,deciziei Curţii

Constituţionale, care, practic, îi dă verdictul de nevinovat lui Ion

Iliescu şi celor din jurul său”.

180După ce au anunţat o serie lungă de proteste ale societaţii civile

libere, “noiigolani” au dispărut în ceaţă.

Organizaţia amintită s-a creat tot în preajma lui Mărieş, odată cu

subita să reîntoarcere în Bucureşti, dintr-un judeţ aflat la graniţa cu

Ucraina. S-au exercitat presiuni la nivelul opiniei publice cât şi

instituţional - la adresa Preşedinţiei în principal, printr-o grupare

formată din doi foşti consilieri ai lui Emil Constantinescu -

Mugurel Stan şi Antonie Popescu - disimulaţi sub titulatura de

membri ai Ligii Studenţilor - deşi nu aveau căderea de a se intitula

reprezentanţi ai fostei organizaţii studenţeşti - şi prin câteva

persoane aflate în zona GDS şi Alianţa Civică - instituţii care s-au

manifestat deseori că suporteri entuziaşti al generalului Voinea,

găzduindu-l deseori şi oferindu-i suport mediatic.

Grupul menţionat s-a constituit într-un instrument de presiune care

a somat să fie luată o decizie în sensul dorit de ei - respectiv

susţinerea lui Dan Voinea, într-o scrisoare înaintată preşedintelui

României, preşedintelui Comisiei Europene, preşedintelui

Parlamentului European, vicepreşedintelui Comisiei Europene,

comisar pentru justiţie, precum şi Curţii Constituţionale. Autorii

somaţiei solicitau Curţii ca, prin soluţia sa, dosarele aflate la

parchetele militare să rămână în competenţa acestora - respectiv pe

mâna lui Dan Voinea, până la definitivarea cercetărilor.

Unul dintre motivele pentru care a fost susţinut permanent

generalul Voinea este legat de faptul că avansarea să a avut loc

prin intermediul fostului preşedinte Emil Constantinescu, foştii

consilieri şi angajaţi ai preşedinţiei din acea perioadă susţinând şi

azi că decizia lui Emil Constantinescu era justă.

181Am selectat dintre alegaţiile unor dintre ziariştii care au făcut parte

din frontul de sprijin al generalului Voinea, datori acestuia din

diferite motive. Bulgărele dezinformării şi intoxicării a crescut şi a

fost mutat inclusiv în spaţiul instituţional şi deoarece, până în acest

moment, nimeni nu a pus cap la cap faptele, în desfăşurarea lor

cronologică.

S-a susţinut că magistraţii Curţii Constituţionale ar fi schimbat

practica judiciară pentru a-l proteja pe Ion Iliescu, iar dacă Dan

Voinea ar fi fost lăsat cu Dosarul mineriadei pe mână, fostul

preşedinte Ion Iliescu ar fi fost învinuit, şi trimis în judecâtă în

această vară. - Deasemenea “pe surse” judiciare s-a facut afirmaţia

mincinoasă că "Dosarele Revoluţiei din decembrie şi mineriadei

din iunie 1990, aflate în faza de finalizare la generalul-magistrat

Dan Voinea, vor fi mărunţite şi împrăştiate la secţii de poliţie,

parchetele de pe lângă judecătoriile de sector, Curtea de Apel

Bucureşti.”

- “Dosarele care vor ajunge la secţiile de poliţie sunt compromise

din start şi se vor închide deoarece, odată cu împrăştierea probelor,

vinovaţiile se diseminează până la dispariţie. În acest fel, dosarele

mineriadei şi revoluţiei ar putea fi reluate de la zero sau blocate

definitiv”.

- “Ion Iliescu poate scăpa basma curată. Efectele hotărârii Curţii

Constituţionale îi sunt favorabile în primul rând lui Ion Iliescu,

care în felul acesta ar putea scăpa definitiv de acuzele care i se

aduc şi de condamnarea care îl aşteaptă. Procurorii Parchetului

General nu au experienţa în astfel de dosare, iar în plus nu le

cunosc conţinutul.

182Potrivit spuselor generalului Voinea, dosarele au mii de pagini, iar

anchetaţii şi audiaţii se numără cu miile. Doar declaraţiile celor

peste 10.000 de persoane audiate în dosarul mineriadei cumulează

peste 100.000 de pagini. În afară de acestea, mai există expertize

criminalistice, reconstituiri.

Cu alte cuvinte, doar lecturarea acestor documente ar putea dura un

an, iar mulţi alţi ani ar dura refacerea actelor procedurale. Dacă

procesele vor fi luate de la zero, se poate considera că mineriada şi

revoluţia sunt îngropate”.

- “Decizia instanţei constituţionale contravine flagrant interesului

naţional de aflare cât mai grabnică a adevărului despre crimele de

la revoluţie şi mineriade, infracţiuni care riscă să se prescrie în

circa doi ani”.

- “Dosarele crimelor vor mai zăcea cel puţin un an-doi, va

interveni aproape sigur prescripţia răspunderii penale, care în

cazurile de omor se împlineşte la 20 de ani de la data comiterii

faptelor.

Iar din 1989 - 1990 şi până la termenul limită de 20 de ani mai sunt

circa doi ani, timp aproape insuficient pentru condamnarea cuiva”.

- “Criminalii, Ion Iliescu şi generalii săi care sunt principalii

invinuiţi în dosarele revoluţiei şi mineriadele devin astfel

principalii beneficiari ai deciziei Curţii Constituţionale”. -

“Tovarăşii lui Iliescu de la Curtea Constituţională au distrus

anchetele Revoluţiei şi Mineriadelor. Dosarele vor trebui refăcute.

Crimele se prescriu în 2008- 2009.”

Absolut toate aceste afirmaţii au fost contrazise de realitate iar

"sursele" nu se întemeiau pe nici cea mai mică fărâmă de adevăr.

183De altfel majoritatea celor care au promovat textele de mai sus -

Ondine Gherghuţ, Romulus Cristea, Andrei Bădin, Andreea Pora,

proveneau din “rezervorul” de la România Liberă. Astfel de

materiale scrise la comanda generalui Dan Voinea de către cei trei,

patru ziarişti aflaţi pe "ştatul" său, care au trăit mulţi ani de pe

urma materialelor sifonate de către acesta, sunt probatorii pentru

reaua credinţă şi voinţa manipulativă a grupului de suporteri ai

generalului Dan Voinea.

Chiar preşedintele de atunci, Traian Băsescu, cel care a susținut-o

pe Laura Codruța Kovesi, a ajuns să contrazică ”rechizitoriul”

acesteia la adresa generalului Dan Voinea, probabil incomplet

informat de Cabinetul său juridic a reiterat o parte din aceste

elemente dezinformative, marşând fără voie pe culoarul unei

intoxicări clasice, de manual. Astfel, într-un interviu acordat BBC

în data de 13.06.2008, acesta a declarat: “Este clar că procesul de

aflare a adevărului a fost întârziat şi de decizia Curţii

Constituţionale de a muta dosarele de la parchetele militare la

procurori civili, ceea ce a blocat un timp lucrul la aceste dosare”.

Traian Băsescu a subliniat că “că forţa celor implicaţi în mineriada

din iunie 1990 de a controla Justiţia explică lipsa de condamnări în

acest caz.

Voi susţine public întotdeauna nevoia de aflare a adevărului pentru

mineriada din 13-15 iunie, precum şi pentru revoluţie", a adăugat

Traian Băsescu dar când a fost întrebat de reporterii BBC cum

comentează faptul că fostul preşedinte Ion Iliescu – care figura la

Parchetul militar condus de Dan Voinea că urmărit penal – a

devenit martor, iar singura audiere la care a participat a avut loc la

12 decembrie 2007, acesta a aruncat pisica peste gard, cum cum

184fac oltenii când se duc cu curca la raze: "Eu sunt şef al statului. Pe

probleme punctuale ale justiţiei nu am dreptul să mă pronunţ, dar

dumneavoastră, că ziarişti, o puteţi face", a răspuns sarcastic

Băsescu. Un președinte are printre altele și rolul de a discerne între

bine și rău în numele celor care l-au ales, susținând dreptul la

justiție al victimelor batjocorite de decenii de către magistrați

corupți și generali care au mânjit uniformele militare, dezonorând

actul de justiție. Niciun președinte al României nu a mișcat un

deget în beneficiul victimelor, în temeiul justiției și administrarea

dreptății.

185Cât muncesc pe an și cât câștigă lunar procurorii

militari care și-au bătut joc de “Dosarul Mineriadei”

JustNews, 16 decembrie 2020

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus joi, 10 decembrie 2020,

printr-o sentință definitivă, restituirea la Parchetul Militar a

Rechizitoriului din Dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Potrivit G4Media.ro, Dosarul Mineriadei fusese trimis în judecâtă

în luna iunie 2017 și a stat trei ani în cameră preliminară. Aceste

lucruri s-au întâmplat la 30 de ani de la comiterea atrocităților de la

Mineriada din 13-15 iunie, când cel puțin 4 persoane au fost ucise

de mineri, alte cîteva mii fiind rănite. 13 persoane, în frunte cu Ion

Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu,

Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu

sunt menționate în acest dosar pentru săvârșirea de infracțiuni

contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu în-

chisoare de la 15 la 25 de ani.

În mai 2019, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au

hotărât că ancheta nu este completă și trebuie retrimisă

magistraților de la Parchetul General, Secția Parchetelor Militare

(SPM). Judecătorii au constatat cu acel prilej nulitatea rechizitoriu-

lui. Atunci, decizia nu a fost una definitivă, iar părțile din dosar au

depus o serie de cereri și de excepții care au fost recent judecâte de

magistrații de la Curtea Supremă, iar în data de 10 decembrie

instanța a decis, definitiv, că acest dosar nu este complet și că nu

poate fi judecât în forma în care a fost întocmit de către procurorii

militari. Digi 24.ro a scris că judecătorul care a pronunțat decizia

și a dat astfel o palmă usturătoare procurorilor militari186este Constantin Epure. El a făcut parte și din completul care l-a

condamnat pe Liviu Dragnea, în primă instanță, în dosarul „Bom-

bonica”.

Rechizitoriul Dosarului Mineriadei a fost instrumentat de:

• general – locotenent magistrat Ion ALEXANDRU, procuror

militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

• colonel magistrat Virgiliu Marian ISTRATE,

• colonel magistrat Iulian DINU,

• colonel magistrat Marian VAETIŞI,

• locotenent-colonel magistrat Dan Mihail MITRANESCU,

Dosarul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de

procurorul militar şef secţie General de brigadă magistrat Gheorg-

he Coșneanu

Toți cei 6 sunt procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Salarii uriașe

Pentru activitatea pe care o prestează la Secția Parchetelor Militare

din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, cei 6 procurori militari

sunt bine plătiți:

Procurorul militar Alexandru Ion a raportat în ianuarie 2020 în

declarația de avere un salariu încasat în 2019 de 242.292 lei, res-

pectiv 20.000 lei lunar.

Procurorul militar Istrate Virgiliu Marian a încasat 230.676 lei în

anul anterior declarației de avere depuse în 2020.

187Procurorul militar Dinu Iulian a primit 232.133 lei în 2019.

Procurorul militar Vaetiși Marian a încasat 232.576 lei în anul an-

terior depunerii declarației.

Procurorul militar Mitrănescu Dan-Mihail a încasat 326.611 lei,

sumă în care a inclus și restanțe salariale stabilite prin hotărâri

judecătorești.

Șeful Secției, procurorul Gheorghe Coșneanu a ridicat, potrivit

declarației din 2019, 255.732 lei.

Prin urmare, nu este niciun procuror din cei menționați care să fie

prost plătit, toți au salarii lunare aproximativ egale, în jurul sumei

de 20.000 lei.

Muncă puțină, rezultate nu prea

La data de 07.05.2020, din datele postate pe site-ul Ministerului

Public rezultă că la Secția Parchetelor Militare erau în schemă 18

posturi de procurori. Potrivit Raportului de activitate al Minis-

terului Public pe anul 2019, din totalul cauzelor soluționate

(548.692), 12 cauze au fost soluționate de Secția parchetelor mili-

tare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție (în scădere cu 3 cauze față de anul 2018). La Secția parche-

telor militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție au rămas de soluționat 16 cauze (în creștere cu 2 cauze față

de anul 2018). La data de 2 iunie 2020, în urma unui control efec-

tuat de Inspecția Judiciară, Secția Parchetelor Militare a raportat 0

(zero) cauze mai vechi de 5 ani de la data sesizării, comparativ cu

3 cauze existente la data controlului anterior ( 30.06.2018).

188Prin urmare, procurorii Secției Parchetelor Militare sunt suficienți

că număr (18), nu sunt copleșiți de volumul de muncă, precum

colegii lor de la DIICOT sau DNA (de pildă, media dosarelor pe

procuror la DIICOT a fost anul trecut de 141, iar la DNA de 70) și

sunt mai bine plătiți decît alți procurori.

Rămân în urma acestei palme primite de procurorii SPM din PG

câteva mari întrebări: Cum rămâne cu calitatea rechizitoriilor? Mi-

litarii mai au onoare? Răspunde cineva de la SPM de acest grav

eșec? Cine?

189CTP – crucișătorul mineriadei din iunie ’90

„am gasit la peneteu droguri, armament, munitie, masina de scris

automata… tiparit bani la peneleu… este în ziarul Adevarul”

Aud că victimele mineriadelor au de gand să stranga semnaturi

pentru arestarea lui Ion Iliescu, lucru care nu se va intampla

intrucat, nu-i asa, bietul Iliescu e batran și un om batran, oricat de

ticalos și de criminal ar fi, nu poate fi tras la raspundere pentru

faradelegile lui. dar dacă saracul și necinstitul Iliescu nu poate fi

arestat, ii propun pe altii, mai tineri și mai voinici, care au instigat

impotriva manifestantilor și au aplaudat mineriada… ce-ar fi deci

să fie luati de guler și intrebati de sanatate urmatorii:

1. Cu voia dvs., primul pe lista: marele om și marea constiinta și

marele moralist al lui peste-prajit Cristian Tudor Popescu, care, în

fituica de perete a lui Ilici, numita pe atunci Pravda sau, ma rog,

Adevarul ex-Scanteia, facea cea mai curata apologie (in sensul

aproape etimologic al termenului) a violentei:

“Ca pe 13 iunie a avut loc la București o tentativa de lovitura de

stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decât în

termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima d-l

Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune,

la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei și fricii

care pluteau în aer. E lesne de inteles că imaginile din seara aceea,

transmise de TVR, și mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40

190de minute pe micul ecran, au creat, inevitabil o stare de tensiune,

de panica, în intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi în

București, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot

atat de inevitabila; spirala violentei odata initiata, urca intruna.

Aceasta reactie s-ar fi produs și în lipsa apelului prezidential, care

a avut că principal efect diminuarea creditului de care se bucura

presedintele și guvernul”. (“Spirala violentei” – Adevarul);

2. Cu aceasta ocazie, as propune să fie umflat și eruditul expert în

stiintele limbistice și poponautice moderne și contemporane

Rhazvhan Theodhorhescu, dar stai că și asta e batran!;

3. Sturlubatica Corina Dragotescu, pe atunci și ea pupincurista a lui

Iliescu („Iliescu al nostru”, cum il alinta ea), ulterior partenera

mediatica a lui Andrei Gheorghe; Dragoteasca, vorba unui crainic

sportiv ceausist, „semana panica în careul advers”:

“Piata Universitatii continua să fie pentru multi oameni un motiv

de ingrijorare datorita aparitiei actelor de violenta din partea unora

dintre manifestanti. că exista subterane politice, că undeva un

creier diabolic elaboreaza o tactica a demonstratiei, că sint în piata

oameni de buna credinta care continua să aiba impresia că ceea ce

fac ei acolo este rodul unei spontaneitati revolutionare, astea sint

lucruri pe care deja le stim cu totii. Personal insa nu inteleg de ce

lupta pentru putere trebuie să imbrace asemenea forme și nu poate

fi dusa oricit ar fi ea de agresiva verbal doar în planul

confruntarilor politice. (“Adevar sau fictiune”);

1914. Tovarasa Lelia Munteanu, astazi editorialista la Gandul, care,

confundand gazetaria cu scrisul de note informative la securitate,

demasca:

“Profesoara de engleza Popinceanu Maria, «culeasa» din Piata

Universitatii. E drogata. Tipa isteric «arestati o femeie nevinovata

cu un copil mic acasa?» Stef Maria depune marturie de trecator:

«A sarit la mine cu unghiile. M-a tras de par. Racnea că și acum:

“vedeti unde-am ajuns dacă nu l-ati votat pe Ratiu?”» (…) Cladirea

Politiei din Calea Victoriei arata jalnic. Am vazut etajele I, II,

parterul și podul. Nimic n-a ramas nears. (…) Pe d-l General

Batlan il intalnim în fostul sau birou. Carbune peste tot. O

scandura fumega și acum sub picioarele noastre. Rascopt de

caldura, tavanul cade cu zgomot. Ne ferim să vorbim. Ne spune:

«ieri la ora atacului eram în Piata Universitatii. Ocupantii unei

masini cu numar fals (2-AG-132) au impartit “non-violentilor”

sticle cu continut incendiar. Cei care au facut ce vedeti aici nu-s

oameni. Scursura din intreaga tara, rebut social, canalii. Beti și

drogati. Din biroul acesta au furat doua pistoale, doua incarcatoare

și un pistol mitraliera. în garaj după ce au smuls aparatele de

emisie-receptie, au dat foc la toate masinile. Acum nu mai avem

nici una» (Indemn venit din caverna);

5. „Avocatul” Sergiu Andon de la acelasi Adevarul – avocat al

acuzarii în pamfletul Fi-r-ai al naibii, Maiestate! și avocatul

securitatii ceausiste în procesul ingroparii CNSAS;

1926. „Matematicianul” pesedist Octavian Stireanu, conducatorul

gazetei Azi, fituica de o jegosenie de nedescris; iata și o pagina din

cugetarea politica a acestui tampit: acest punct 8 al “Proclamatiei

da la Timisoara” reprezinta un indemn la incalcarea drepturilor

omului – deci la comiterea acelui gest im¬potriva caruia s-au

ridicat nu numai disidentii nostri gloriosi, ci insasi intreaga

revolutie din decembrie… Pe mitingisti nu-i intereseaza, desigur,

odiseea semnarii de către România a acestui “Document final [al

Reuniunii de la Viena a reprezentantilor statelor participante la

Conferinta pentru securitate și cooperare în Europa]” -dupa cum

nu-i intereseaza nici de ce acest document n-a fost publicat în

România cita vreme a trait Ceausescu. și n-a fost publicat tocmai

pentru ca, e limpede, contine prevederi, precum cele redate mai sus

și care, acum, se vor iarasi incalcate de neoceausistii din Piata

Universitatii (In România se cere incalcarea drepturilor omului!);

7. Iosif Boda, absolvent de Stefan Gheorghiu, la acea data

directorul Directiei de informare, sinteze și documentare a

Presedintiei Romaniei (cu alte cuvinte, cel care-l informa pe Iliescu

despre manifestatiile „legionare” din Piata Universitatii) și redactor

la acelasi ziar fesenist, una și aceeasi persoana cu Iosif Boda care

apare astazi zilnic la emisiunile tv;

8. Caricaturistul el insusi caricatural Octavian Andronic,

conducatorul gazetei Libertatea, în acelasi registru al intoxicarii cu

Azi, Dimineata și Adevarul, un adevarat patrulater rosu al presei

post-decembriste;

193- ceilalti manipulatori, care au pus la cale diversiunile gen ne dam

foc la autobuze, oamenii securitatii iliesciene, pe care mi-e sila să

ii și pomenesc cu numele:

Gelu Voican, Virgil Magureanu etc.

In termenii unei etici babesti, ciomegarii mineriadei au fost de trei

feluri: cu fapta, dar și cu cuvantul și cu gandul. creierele (cap-secii,

mai bine-zis) din securitate, condeiele din presa, vocile de la

televiziunea romana sunt mult mai vinovati că lampasii inarmati

veniti din Valea Jiului, iar cel care a scris deunazi un editorial cu

titlul Mineriada că bata folosea în ’90 cuvantul că bata. probele

exista și nu-mi mai ramane decât să va las în compania incadrarii

juridice a infractorilor Iliescu Ion, român Petre, Voican Voiculescu

Gelu, Theodorescu Razvan, Popescu Cristian Tudor, Dragotescu

Corina et alia eiusdem farinæ:

Art. 372 Instigarea publica și apologia infractiunilor

(1) Fapta de a indemna publicul verbal, în scris sau prin orice alte

mijloace de a savarsi fapte ce constituie infractiuni, se pedepseste

cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, fara a se putea

depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la savarsirea

careia s-a instigat.

(2) dacă fapta prevazuta în alin. (1) este savarsita de un functionar

public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii

de stat, pedeapsa este inchisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea

194exercitarii unor drepturi, fara a se putea depasi pedeapsa prevazuta

de lege pentru infractiunea la savarsirea careia s-a instigat.

(3) dacă instigarea publica a avut că urmare savarsirea infractiunii

la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru acea

infractiune.

(4) Laudarea sau recompensarea în public a celor care au savarsit

infractiuni sau a infractiunilor savarsite de acestia se pedepseste cu

inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.

Art. 373 Incitarea la ura sau discriminare

Incitarea publicului la ura sau discriminare impotriva unei categorii

de persoane pe temei de rasa, nationalitate, origine etnica, limba,

religie, sex, orientare sexuala, apartenenta politica, avere, varsta,

dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA se

pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

Art. 381 Alarmarea falsa

(1) Fapta persoanei care alerteaza populatia, autoritatile sau

organele specializate de interventie, cu privire la existenta unui

pericol iminent pentru viata, integritatea sau sanatatea persoanelor,

pentru bunuri ori pentru un interes public, stiind că acest pericol nu

exista, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu

amenda, dacă fapta nu constituie o infractiune mai grava.

Radu Gonciar

195DIGICULT. Copilăria lui Ion Iliescu

Digi24, 28 februarie 2015, o agentură securistică româno-maghiară

lustruindu-i cu limba izmenele lui Ilici

Ion Iliescu (stânga), Nicolae Ceaușescu (dreapta)

A marcat România postdecembristă. A declanșat pasiuni pro și

contra. Înainte de toate, însă, Ion Iliescu a fost Ionel Iliescu, un

băiețel care s-a născut la Oltenița, în 1930, pe vremea când

monarhia conducea România.

Ion Iliescu: Așa cum mă apreciau bunicii, eram un copil cuminte.

Nu eram un copil năbădăios și ranchiunos și mofturos. Încă din

copilărie, am asimilat o mică disciplină a vieții. A crescut fără

părinți. Cel care l-a învățat ce este important în viață a fost bunicul

din partea tatălui. Un om simplu, gospodar și cu o mulțime de

talente neașteptate.

196Ion Iliescu: Fiu de țăran din Ulmeni. Care a făcut doar 4 clase

elementare. Dar, așa cum scriu și-n carte, el a avut scrierea cea mai

frumoasă din familie. Om modest, fără carte multă, Vasile Iliescu a

ținut că nepotul lui săînvețe. A fost cea dintâi persoană care l-a

inițiat pe Ionel în tainele scrisului, înainte că acesta să aibă vârsta

de școală.

Ion Iliescu: Făcuse rost de o tăbliță din ardezie, cu creion la fel, și

seara stătea cu răbdare, lângă mine, să mă ajute să scriu literele.

Primul meu învățător, de fapt, a fost bunicul. Copilul a crescut într-

o casă fără electricitate, apă curentă și canalizare. Cu toate astea,

bunicii au reușit să-i dea nepotului sentimentul că nu-i lipsește

nimic. Ion Iliescu: Nu visam foarte mult, pentru că, în ciuda

modestiei în care trăiam, totuși bunicii erau niște oameni foarte

harnici. Și casa noastră nu era una care să-mi displacă. Din contră.

Era o casă tip vagon, cu vreo 5 camere, cu o prăvălie spre stradă,

deși nu am avut niciodată comerț. Deși, într-o vreme, bunicul

făcuse ceva grădinărit și, când o duceam mai greu, vindea ceva

legume. Dacă bunicul era responsabil cu legumele, florile se aflau

în împărăția bunicii.

Ion Iliescu: Era un rai al florilor, în curtea noastră. Plus câțiva

copaci: era un gutui mare care domina curtea și aveam gutui

întotdeauna, de aia am rămas cu slăbiciunea aceasta față de

dulceața de gutui, pe care bunică-mea o făcea foarte bună. Dar și-

acum am acasă dulceață de gutui! Bunica se ocupa și de orătănii, în

vreme ce bunicul avea grijă de animalele… cu greutate.

197Ion Iliescu: Se mai ocupa întotdeauna să fie o scroafă cu purcei. El

era foarte priceput la scopit vierii și era folosit, de asemena, la

tăiatul mieilor de Paște. Oltenița copilăriei, unde Ion Iliescu a

locuit pânăla vârsta de 8 ani, era un orășel sărăcăcios și prăfuit.

Însă copiii găsesc întotdeauna ceva care să-i bucure.

Ion Iliescu: Oltenița avea farmecul ei pentru copilul care eram. În

primul rând, era port la Dunăre. Și atunci era un port activ. Deci

unul dintre spectacolele interesante pentru noi era să mergem să

vedem cum se încarcă și se descarcă șlepurile. Și-apoi era Argeșul,

era locul de scăldat. Era o zonă de scăldat, o plajă, era un cot al

râului, unde făcuse o plajă naturală, acolo era raiului scăldatului în

perioada de vară. Mai exista ceva care năștea pasiuni printre puștii

din Oltenița anilor ’30.

Ion Iliescu: Zmeul era o mare atracție! Și era și o întrecere, care

reușește să facă zmee mai bine. Aici, tot bunică-miu a fost cel care

m-a ajutat, m-a învățat să meșteresc un zmeu. Realizasem cozile de

zmee foarte scurte. Și era o zi mai vântoasă. Nu reușeam să

stăpânim zmeul. Și-atunci am descoperit că erau șopârle. Am prins

șopârle și le-am agățat că să echilibrăm zmeul! Dacă, la capitolul

imaginație, micului Ionel nu-i lipsea nimic, o absență a umbrit

primii ani de viață: cea a tatălui. Alexandru Iliescu, muncitor

ceferist și membru de partid, a fost trimis la Congresul al V-lea al

PCR. A lipsit din țară câțiva ani, iar fiul său își cunoștea părintele

doar din fotografii. L-a revăzut când era deja școlar.

198Ion Iliescu: Vă dați seama, îl așteptam toți cu nerăbdare. Fosta

soție, mama naturală a micului Ionel, nu l-a mai așteptat, însă. S-a

recăsătorit, iar copilul a rămas în grija bunicilor. Odatăîntors în țară,

tatăl și-a refăcut viața alături de o maramureșancă, iar în familia

Iliescu a mai apărut un băiat. Fratele mai mare i-a ales numele

mezinului. Ion Iliescu: Citeam, la istorie, despre Horea, Cloșca și

Crișan. Și mi-a plăcut numele de Crișan, că nume românesc,

ardelenesc. Într-un fel, eu l-am botezat. Când s-a refăcut familia,

iar Ionel și ai lui s-au mutat la București, părea că lucrurile vor

merge spre bine. Au urmat, însă, începând cu anul 1939, alte

vremuri dramatice. Tatăl și copiii au fost, din nou, despărțiți.

Ion Iliescu: Da, el a fost arestat și implicat într-un proces cu Ilie

Pintilie și încă doi muncitori ceferiști. Și a fost condamnat. Ei se

întâlniseră, cei patru muncitori, și aveau un document, pe care Ilie

Pintilie îl deținea. El și-a asumat paternitatea lui. Exprimau niște

revendicări către clasa politică, către intelectuali, în legătură cu

soarta țării. Treaba asta a fost considerată că o chestiune

subversivă. Asta l-a costat ani de închisoare. Din 1940, după ce și-

a ispășit pedeapsa în închisoare, Alexandru Iliescu a fost trimis în

diverse lagăre. Primele excursii ale fiului în afara orașului au fost,

de fapt, drumuri făcute pentru a-și vizita tatăl închis.

Ion Iliescu: Deci, în anii de război îmi vizitam tatăl la închisoare,

apoi în lagărele de la Caracal și de la Târgu Jiu. După 23 august

1944, muncitorii închiși în lagăre au fost eliberați. Povestea

dramatică a lui Alexandru Iliescu nu s-a încheiat, însă. În lagărul

199de la Târgu Jiu a avut un conflict cu Gheorghe Gheorghiu-Dej,

astfel că, după eliberare, a fost exclus din Partidul Comunist.

Ion Iliescu: Nu numai, dar Gheorghiu-Dej a vrut să-i impună și

maică-mii să se despartă de tata. A refuzat și l-a și obrăznicit pe

Gheorghiu-Dej. I-a spus „Cum își permiți așa ceva?!” I-a zis, așa,

„românește”, câteva chestiuni și a fost dată și ea afară din partid.

Foștii ilegaliști și-au văzut de viața lor și fără voie de la partid. Dar

traiul tihnit, într-o casă de lângă Gara Filaret, n-a durat mult: pe 17

august 1945, pe când fiul său cel mare avea doar 15 ani, Alexandru

Iliescu a murit.

Ion Iliescu: Eu, atunci, eram într-o tabără. Și m-am trezit cu un văr

de-al tatălui meu, care a venit după mine, că trebuie să plec undeva

cu taică-miu, într-o excursie. A venit cu o mașină, cu un camion.

Când am ajuns în piața Gării Filaret am văzut doliul la ușă. Și l-am

găsit mort. A fost un moment dureros pentru noi toți dispariția

tatălui. A fost o perioadă dificilă care a urmat. Devenit, peste

noapte, „bărbatul” casei, Ionel a fost nevoit să-și asume

responsabilități mari pentru un adolescent. L-a sprijit, însă, restul

familiei, mai ales una dintre surorile din partea tatălui, o mătușă la

care a și locuit o vreme. Aici, adolescentul prea puțin răsfățat a

avut parte de lecții inedite de la verișoarele sale.

Ion Iliescu: Ele m-au învățat să dansez! Aveau patefon… Tango și

vals. Erau, la vremea respectivă, cele mai populare. Apoi au apărut

foxtrotul și alte chestiuni… Cu soția, când ne-am cunoscut,

amândoi eram atrași de posibilitățile de a dansa. Eram considerați200dansatori buni, amândoi. Ion Iliescu a absolvit Liceul „Spiru Haret”

din București. Dar drumul școlarului până la prestigioasa instituție

de învățământ a fost lung și complicat. Fiu de deținut politic, nu se

putea înscrie la liceu, după absolvirea primelor patru clase.

Ion Iliescu: Era vorba de un copil de 10 ani, care termina 4 clase

elementare, după care urmau liceele, teoretice, industriale,

comerciale, erau 3 categorii. N-a putut maică-mea să măînscrie la

vreun liceu, pentru că trebuia să spună ce-i cu taică-miu. În 41 a

izbucnit războiul, exigențele au mai dispărut și maică-mea a reușit

să măînscrie la Liceul industrial Polizu. Aici, băiatul a avut parte

de o surpriză, atunci când s-a strigat catalogul. Ion Iliescu: Eram

doi Ion Iliescu, inclusiv litera tatălui, A. Eram Iliescu A. Ion și

unul, și altul, și că să ne distingăîntre noi, 1 și 2! Iliescu A. Ion 1 a

studiat aici primele două clase de liceu, alegând disciplina

„Ajustaj”

.

Ion Iliescu: Lucrător în metal. Dar o meserie de finețe! Și taică-miu

a fost încântat de alegerea mea, pentru că era apropiată, cumva, de

pregătirea, de formația lui profesională. La sfârșitul celei de-a doua

clase, profesorul de matematică l-a sfătuit pe elevul Iliescu A. Ion

și pe alți doi colegi ai lui să dea un examen de diferență, la un liceu

mai bun: pe vremea mareșalului Antonescu apăruse o reglementare

care nu le permitea absolvenților de licee industriale să dea

admitere la Politehnică.

Ion Iliescu: În vara anului respectiv, în august, am dat acest

examen de diferență. Neșansa noastră, când am terminat noi, nu201ne-am putut înscrie la un liceu de zi: începeau cursurile la 1

septembrie. Așa încât clasa a treia de liceu am fost obligați, toți trei,

s-o parcurgem la un curs seral. La 7 seara începeau cursurile, până

pe la 11. Ei, noi eram puștani, 13 ani, dar colegii noștri erau

oameni maturi, care veneau de la muncă. Adormeau pe ei, săracii.

Dincolo de școală, orice băiat a avut parte de jocurile străzii. Ion

Iliescu își amintește că juca țurca, dar că, din motive financiare, nu

avea acces la alte sporturi. Ion Iliescu: Nu ne erau chiar accesibil

jocurile în care era nevoie de minge de fotbal. Ne uitam cu jind.. Și

doar cei mai maturi, mai în vârstă, aveau așa ceva. Făceam niște

mingi de cârpă și imaginam asemenea jocuri. Jocurile, școala și

chiar viețile copiilor au fost întrerupte, în anul 1944, de

bombardamentele asupra Bucureștiului.

Ion Iliescu: Cel mai teribil a fost în 4 aprilie 1944. Atunci

cunoscusem o fată, era nepoata unor vecini de-ai bunicilor mei. O

cunoscusem pe fața respectivă, era de vârsta noastră, în vara

precedentă. Am aflat, apoi, că la bombardamentele din 44 a fost

omorâtă. Copilăria lui Ion Iliescu nu a fost una a răsfățului. Dar

puștiul de altădată a reușit să colinde lumea, alături de câțiva

prieteni… dintr-o carte.

Ion Iliescu: „Aventurile celor trei cercetași”. Marius, Jean Bart și

Raimondo erau cei trei cercetași, italieni. Și autorul, cu acești trei

cercetași, a colindat întreaga lume și Asia, și Africa, și America

Latină. Era o lectură interesantă pentru vârsta noastră. Această

aventură, alături de cei trei eroi, cu care am făcut înconjurul lumii.

Ion Iliescu își amintește și de prima întâlnire cu marea. Chiar dacă,202până atunci, nu văzuse niciodată Marea Neagră, în 1947, la 17 ani

a reușit să ajungă la Marea Adriatică.

Ion Iliescu: Deveniseră la modă acțiunile de reconstrucție după

război. Iar sârbii, în perioada respectivă, organizaseră mari șantiere

ale tineretului. După modelul lor, și albanezii au făcut la fel. Ne-

am înscris și noi pentru o brigadăîn Albania. Ceea ce a părut, la

început, o expediție lejeră s-a transformat într-o experiență dificilă.

Ion Iliescu: Se construia prima cale ferată albaneză. Și noi am

participat la acest șantier de construire a primei căi ferate din

Albania. În condiții extramodeste. Toți 100 eram cazați într-un cort

uriaș, o lună am lucrat în condiții de mare austeritate. N-am mâncat

decât carne de miel și singurul desert erau niște măsline. Era vară,

umblam mai mult în chiloți, nu ne-mbrăcam în timpul zilei.

Aventurile, dar și dramele de familie din prima copilărie; tragedia

celui de-al Doilea Război Mondial și complicațiile venite prea

devreme în viața puștiului de odinioară, din toate a învățat Ion

Iliescu câte ceva.

Ion Iliescu: Școala vieții. O școală a vieții care mi-a și lărgit

orizontul, dar m-a și supus la foarte multe încercări.

“Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an,

să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat

niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici

nu am băgat-o vreodatăîn seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care

203nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care

o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia

ţigănească. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam

cam la fel că puradeii lor.” Iliescu a spus că“ţiganii adevăraţi” nu

se supără dacă li se adresează cu termenul “ţigan”

.

“Nu se supărăţiganii adevăraţi dacă le spun ţigani. Nu are

importanţă denumirea”, a spus Iliescu.

MEDIAFAX – BUCUREŞTI, (15 nov 2007)

Pe vremea când era director la “Editura Tehnică”, Ion Iliescu citea

în fiecare dimineaţa revista “Pravda”

. Îl aştepta pe birou. Uneori

toţi angajaţii erau nevoiţi să umble în vârful picioarelor pe culoare

pentru căşeful avea o întâlnire importantă. Cu un “nepot”, pe

numele lui Virgil Măgureanu. Petre român era doar un simplu

“autor” de carte. De Sfântul Ion, redactorii vroiau să-l

sărbătorească, însă tovarăşul director refuza sistematic, explicând

că nu le are cu sfinţii.

După ce a ajuns preşedinte a devenit însă specialist în făcut cruci

pe la felurite hramuri şi sfinţiri de mandat. Nu bea, nu fuma, nu-şi

lua bon de ordine la bufetul editurii unde se aduceau din când în

când nişte pui sfrijiţi. Spunea că are el alte surse. Dar cum suma

viciilor e constantă, îşi conducea Dacia că nebunul. Şi odată un

angajat l-a suprins cu mîna pe sînul secretarei, blondăşi cam purie.

Gestul era unul patern.

În ziua de 22 decembrie, făcea ture pe scările de marmură ale

Casei Scânteii. Şi dădea telefoane. “Să vin?”

.

“Nu e încă momentul.

204Mai stai un pic!”, se pare că i se răspundea. Când s-a dus, s-a dus

de tot! La Editura Tehnică, Ion Iliescu era poreclit Giuseppe.

Mama naturala a lui Ion Iliescu Maria Serediuc Toma, s-a casatorit

cu Alexandru Iliescu în 28 iulie 1929.

S-a divortat de Alexandru Iliescu în 1935 Ion Iliescu despre mama

să naturala: “o femeie sarmana, fara surse”, care “traia în casa în

care ramasese” după ce se despartise de Alexandru Iliescu și “s-a

recasatorit cu un sofer”. ” Mama care m-a nascut s-a despartit de

tata inaintea nasterii celui de-al doilea frate (Eugen), care a ramas

la ea. Eu am ramas la bunici, la parintii tatalui meu. Ea s-a

recasatorit, iar taica-miu, cind a revenit, a gasit-o recasatorita, în

casa pe care au construit-o impreuna, în Bucureștii Noi, și si-a

refacut viata cu cea care a devenit mama mea adoptiva, Maria

Iliescu, femeie din Maramures, de pe Valea Izei.”

Alexandru Iliescu, alias “Alecu“, alias “Ignat“. Alecu ii spuneau

prietenii și cunoscutii, precum Pavel Campeanu, în cartea să de

amintiri. Ignat ii spunea Siguranta, care, se pare, l-a urmarit pas cu

pas. Inclusiv pe parcursul unui periplu al lui Alexandru Iliescu prin

fosta URSS. “Aveam 21 de ani când m-am căsătorit. Ionel a fost

primul copil. Stăteam la Olteniţa.

Pe urmă a venit el, că lucra la CFR, şi i-a spus cineva că se vând

locuri de casăîn Triaj. Am stat acolo pânăîn ’51. Divorţasem între

timp şi în ’51 m-am mutat aicea cu un alt bărbat. Iliescu, tata lu’

preşedintele, era cu ăla, cu Pătrăşcanu. Ei erau aparte, nu erau chiar

comunişti. Pe urmă, pe Pătrăşcanu l-a împuşcat. Pe soţul meu,

Gheorghiu-Dej l-a omorât. I-a zis: <>“! Este declaraţia dată unei

publicaţii centrale, în mai 1993, de către mama preşedintelui,

Maria Dumitru Toma, fosta Serediuc, fosta Iliescu. Lumea libera

205prezinta urmatoarea fisa biografica: “Mama vitrega a lui Ilici a fost,

după 1944, servitoare și bucatareasa la Ana Pauker. după 1945,

Dej a alfabetizat-o și a trimis-o la Agentia Economica de la Sofia,

unde a stat multa vreme. Ion Iliescu:

N-am apucat să-mi cunosc toate neamurile, ştiu însă că bunelul,

Vasili Ivanovici, era bolşevic, fost puşcăriaş, evreu fugit din Rusia

deoarece era urmărit şi persecutat de poliţia ţaristă, sinistra Ohrana.

Progresist de felul său, bunicul s-a stabilit la Olteniţa în jurul

anului 1895, unde a intrat argat şi băiat de prăvălie la un grec, zis

Ţăndărică, care avea locanta pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 1

(fosta Ţigănie, nr. 4). Probabil după 1900, pentru a se integra şi a

se deosebi de mulţimea de muscali care se pripăşiseră prin zonă,

Vasili Ivanovici şi-a schimbat numele în Iliescu

“Singura persoana din familie care ar fi putut să aiba o legatura cu

Ana Pauker ar fi putut fi maica-mea.”“Am convieţuit cu ţiganii în

Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi

erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească”, a explicat Iliescu.

El a arătat că, înainte de anul 1950, se ofereau ţiganilor lăutari

anumite “condiţiuni”, date de faptul că aceştia îşi desfăşurau

activitatea în cârciumile de pe lângă magaziile de cereale. “Când s-

a dezvoltat industria în oraş, au dispărut cârciumile. După anii

1950 a fost o schimbare de raporturi de forţe. Lăutarii au intrat

într-o situaţie mai delicată, neavând debuşeu. În schimb ţiganii

muncitori – fierari, lucrau în lemn, creşteau bivoliţe, spoiau pingiri,

cositoreau vasele din cupru –şi-au găsit posibilitatea să se integreze.

A apărut şantierul naval, mulţi s-au integrat, au deveni sudori,206meseriaşi. Femeile şi-au găsit de lucru într-o filatură, s-a schimbat

raportul dintre ei. Aceştia au prosperat, şi-au construit case noi”, a

spus Iliescu.

“Eu am fost un autodidact, iar copilăria mi-am petrecut-o în casa

bunicului – Vasile Iliescu (Ivanovici) – la Olteniţa, cum am zis,

tata fiind la închisoare. Până să intre la închisoare pentru vederile

sale progresiste, tatăl meu a fost singurul care a urmat cele patru

clase elementare şi cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Olteniţa”

.

Viaţa lui Ion Iliescu aşa cum a fost, descrisă de el

însuşi

George Roncea, 30 iunie 2010

Bunicii, Rusia, Olteniţa Încă mă marchează trecutul şi istoriile

neplăcute legate de mama mea. Poate din acest motiv am simţit

nevoia să-i omor pe Ceauşeşti, părinţii mei adoptivi, pentru că

râvneam în ascuns să-mi omor mama care m-a parăsit pentru că

eram prea negru cică pânăşi pentru criteriile sale obscurantiste.

Adevărul este căîmprejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an,

să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat

niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici

nu am băgat-o vreodatăîn seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care

nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care

o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia

ţigănească.

207Înainte de anul 1950, se ofereau ţiganilor lăutari anumite condiţiuni

privilegiate, date de faptul că aceştia îşi desfăşurau activitatea

lucrativăîn cârciumile de pe lângă magaziile de cereale. Însă, când

s-a dezvoltat industria în oraş, au dispărut cârciumile, a apărut

şantierul naval, mulţi s-au integrat, ciordind tablăşi feronerie, că şi

acum. Aceştia au prosperat, şi-au construit case noi. Petreceam

mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel că puradeii

lor.

N-am apucat să-mi cunosc toate neamurile, ştiu însă că bunelul,

Vasili Ivanovici, era bolşevic, fost puşcăriaş, evreu fugit din Rusia

deoarece era urmărit şi persecutat de poliţia ţaristă, sinistra Ohrana.

Progresist de felul său, bunicul s-a stabilit la Olteniţa în jurul

anului 1895, unde a intrat argat şi băiat de prăvălie la un grec, zis

Ţăndărică, care avea locanta pe strada Ion Heliade Rădulescu nr. 1

(fosta Ţigănie, nr. 4). Probabil după 1900, pentru a se integra şi a

se deosebi de mulţimea de muscali care se pripăşiseră prin zonă,

Vasili Ivanovici şi-a schimbat numele în Iliescu. S-a încurcat cu

sora cârciumarului vecin prăvăliei grecului la care lucra – omul

avea cârciuma pe strada I. H. Rădulescu, nr. 2, şi se numea Anghel

Savu. Vasili s-a luat cu Maria Savu, sora lui Anghel, pe undeva

prin 1901.

Anghel Savu era fugit din Bulgaria, peste Dunăre şi stabilit la

Olteniţa. Acesta avea ceva stare şi i-a făcut Mariei şi lui Vasili o

dugheanăîn care vindeau de toate, tutun, ace, brice, carice, situată

pe strada I. H. Rădulescu, la nr. 6-8. Vasili Iliescu (fost Ivanovici)

şi Maria (fosta Savu) au avut doi băieţi şi două fete – Aristiţa şi

Vergina.

208Cei doi băieţi au devenit bolşevici de mici – Alexandru – tatăl meu,

şi Eftimie, unchiul meu, ulterior instruit în U.R.S.S. Eftimie a

devenit cadru de Securitate şi a fost condamnat pentru crimă, la un

moment dat. A sfârşit nu se ştie pe unde, în ce puşcărie. Bunelul,

Vasili Ivanovici, avea ceva instrucţie, tot pe tipar bolşevic desigur,

şi fusese bun prieten cu Constantin Dobrogeanu Gherea, şi acesta

tot de aceeaşi origine cu bunelul, tot venit din Rusia (pe numele

său adevărat se chema Katz).

Eu am fost un autodidact, iar copilăria mi-am petrecut-o în casa

bunicului – Vasile Iliescu (Ivanovici) – la Olteniţa, cum am zis,

tata fiind la închisoare. Până să intre la închisoare pentru vederile

sale progresiste, tatăl meu a fost singurul care a urmat cele patru

clase elementare şi cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Olteniţa.

Mama care m-a părăsit de mic Mama care m-a născut, Maricica,

era o femeie sărmană, fără resurse (analfabetă adică), bulgăroaică,

care vorbea prost româneşte, dar se pare că era cam arzoaică, rea

de muscă cum ar zice Andrei Pleşu.

Tata s-a căsătorit în 1929 cu Maricica, care era fața lelei Stoica, din

neamul căldărarilor din Olteniţa veniţi tocmai din Bulgaria, ce

locuiau pe o stradă paralelă cu adresa prăvăliei bunicului de pe

strada I. H. Radulescu. Nu se ştie cine a fost tatăl ei, dar ea s-a

despărţit de tata înaintea naşterii celui de-al doilea frate (Eugen),

care a rămas la ea.

Eu am rămas la bunici, la părinţii tatălui meu. Tata avea mai multe

nume, i se spunea „Alecu“, de către prieteni, cum era filozoful de

stânga (comunist adică) Pavel Câmpeanu, care spunea că mai avea

un alias, un nick: „Ignat“. Ignat îi spunea, am aflat ulterior,

Siguranţa, care l-a urmărit pas cu pas inclusiv pe parcursul unui

209periplu prin fosta URSS. Era foarte însufleţit de idealurile

revoluţionare şi mai ales pe Lenin îl iubea foarte mult.

Când m-am născut, la 3 martie 1930, mi-a spus micul Ilici, şi apoi,

în acelaşi an, a fugit pe urmele lui Vladimir Ilici Lenin, în Rusia,

unde a stat pânăîn 1935-1936. În decembrie 1931, tata a participat

la Congresul al V-lea al P.C.d.R., ţinut la Gorikovo (lângă

Moscova), şi a fost ales, la acest congres, în Comitetul Central al

partidului aflat sub aripa Komintern-ului. Rezoluţia finală stabilea

drept principal obiectiv al P.C.d.R. dezmembrarea statului unitar

român, motiv pentru care tatăl meu nu era prea bine văzut de

agenţii tenebroasei Siguranţe, aşa cum şi eu, peste ani, am devenit

ţinta temutei Securităţi tot pentru că eram prea bine văzut de

tovarăşii ruşi de la Moscova.

Tata şi moştenirea sa

Alexandru Iliescu a dus în Rusia activitate conspirativă împotriva

României, fiind Kominternist şi NKVD-ist, omul lui Stalin. Casa

noastră din Olteniţa era şi casa conspirativă a Komintern-ului şi

NKVD-ului, iar agenţii ruşi plăteau toate angaralele.

În 1935, tata s-a întors din Rusia şi a fost condamnat la trei ani de

închisoare, pentru trădare de ţară, cică, deoarece milita pentru

dezmembrarea României şi trecerea Basarabiei la ruşi, aşa cum

este ea şi astăzi, ceea ce arată cămoştenirea familiei mele este încă

vie. Mama l-a părăsit atunci şi s-a cuplat cu un şofer parcă, şi de

atunci n-am mai ştiut nimic de ea, eu trăind în casa bunicului. În

acea perioadă, am avut parte de apropierea de familia de ilegalişti

Elena şi Nicolae Ceauşescu, care după 1945, după moartea tatălui

meu natural, m-au adoptat practic, deoarece aşa era atunci moda

între comunişti.

210În perioada puşcăriei, între două intrări, tata s-a încurcat cu Maria,

amanta unuia Ivănuş, un bolşevic care se afla în închisoare cu el.

Cu Maria, Alexandru a făcut un copil din flori, Eugen, fratele meu

vitreg, care a devenit şi el securist că şi unchiul Eftimie.

În 1940, tata a lăsat-o pe Maria cu plodul de gât şi s-a căsătorit cu

Mariţa, ţigancă din Maramureş, sora bună a mamei lui Ion Cioabă

din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţii mei

vitregi Mircea şi Crişan – veri primari ai lui Cioabă. Unul a fost

ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt – director

adjunct la IRSOP.

Mama mea vitregă a fost, după 1944, servitoare şi bucătăreasă la

Ana Pauker. După 1945, Dej a alfabetizat-o şi a trimis-o la Agenţia

Economică de la Sofia, unde a stat multă vreme. De la Sofia, Dej a

trimis-o la Agenţia Economică de la Moscova, dar a fost retrasăşi a

activat la Centrală, la Comerţul Exterior, cu binecuvântarea Anei

Pauker, care conducea Externele. A ieşit la pensie că directoare la

Direcţia Generală a Vămilor.

Îmi aduc aminte că, peste ani, la recepţiile date de Ceauşescu,

mergeam cu mama, care avea dosar foarte bun.

211Despre Petre Roman...

Petre Roman, fostul lider al FSN și Prim ministru, la rândul său

fiul Valter Roman, născut Erno Neulander, adevăratul cap al

familiei.

Nefiind etnic român, Neulander a fost unul dintre cei mai

importanți lideri comuniști, plecat încă din 1931 în URSS, unde a

fost școlit în cea mai dură școală stalinistă. În 1936 s-a înrolat în

Brigăzile internaționale comuniste care-au luptat în războiul civil

din Spania cu gradul de maior, comandant al unui batalion de

artilerie. S-a reîntors în URSS în 1939, unde a condus radioul în

limba română, avându-i subordonați pe Ana Pauker, Leonte Răutu

și Iosif Chișinevschi, cei care au luat puterea în România în urma

invaziei bolșevice din 1944. Neulander a intrat în România pe un

tanc sovietic, că locotenent-colonel în Divizia ”Horia, Cloșca și

Crișan”, compusă din soldați români căzuți în prizonierat în URSS.

A fost decorat în 1945 cu cea mai înaltă distincție sovietică,

Ordinul Steaua Roșie și a ajuns general-maior în armata română.

A fost șeful Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a armatei

și până în 1951 șeful Direcției Superioare Politice a Armatei,

ulterior membru al Comitetului Central PCR și din 1954 până la

moarte directorul Editurii Politice. Prin urmare, a fost unul dintre

șefii aparatului de represiune și decident în perioada cumplită a

proletcultismului, când sute de mii de intelectuali au fost distruși și

exterminați, iar din manuale și universități eliminați Eminescu,

Blaga și mulți alții. N-a fost, nici pe departe, unul din micii

funcționari.

212Dar cât de important în sistem a fost Valter Roman, unul dintre cei

câțiva care au condus România cu mandat direct de la Moscova, o

arată implicarea să în acțiunea dirijată de KGB împotriva

guvernului maghiar IMRE NAGY, care a declanșat REVOLUȚIA

UNGARĂ DIN 1956: Nagy și guvernul său au fost arestați în

România și, ulterior, judecât și condamnat la moarte în Ungaria,

fiind instalat un guvern prosovietic. Revoluția înăbușită în sânge

este considerată azi de Ungaria că un act fondator al statului

democratic.

Același Valter român a cerut Comisiei Litvinov (ministrul de

externe URSS) după al doilea război: ÎNFIINȚAREA STATULUI

INDEPENDENT TRANSILVANIA.

Când Valter român conducea România, în 1953 era martirizat la

Sighet Iuliu Maniu și în 1963 la Rm. Sărat Ion Mihalache, liderii

PNȚ, alte sute de mii de țărăniști fiind de asemenea exterminați.

Totodată, au fost arestați și uciși în închisori TOȚI liderii

supraviețuitori care ÎNFĂPTUISERĂ MAREA UNIRE DIN 1918.

Cum s-o fi uitat la PNȚCD Petre român după 1990?

Desigur, născut în 1946, Petre român nu poate fi responsabil pentru

faptele tatălui, pe care l-a și glorificat după 1990, nu-i așa? Dar a

beneficiat, cu studii în Franța în timpul regimului, apoi profesor la

Politehnică (o fi fost, oare atât de bun?), iar la 22 decembrie 1989,

direct la TVR îmbărcat în pulover roșu, șef la ”Revoluției” și Prim

ministru. Cel care a declarat că întreaga industrie românească

este ”fier vechi” și a început masacrarea acesteia. În timpul

213guvernării sale s-au luat decizii teribile, cu consecințe până în ziua

de azi.

214Ff pe scurt despre „xenofobia” și „antisemitismul”

românilor și despre cum a eșuat statul român versus

Rețeaua minoritarilor kaghebiști bolșevici...

România este poate printre puținele țări de pe Planetă ce a

beneficiat de președinți, premieri, miniștri de externe, de finanțe,

șefi de servicii secrete, ce aparțineau/aparțin unor minorități etnice,

sexuale, sau unor secte cu reprezentare infimă în raport cu

majoritatea creștin ortodoxă a poporului român.

Nu intru în detalii se cunosc datele și personajele.

România este singura țară din Est unde au fost favorizate prioritar

doar minoritățile din punct de vedere financiar, după lovitura din

1989, în timp ce marea majoritate a românilor nu a obținut mai

nimic din ”retrocedările” desfășurate în mare parte ilegal, dacă ne

gândim de exemplu numai la protocolul ținut ani de zile la secret

dintre coruptul Adrian Năstase și coruptul Klaus Iohhanis prin care

acesta din urmă și-a împroprietărit organizația de minoritari, ce

reprezenta inclusiv foste organizații de etnici germani aflate sub

interdicția condamnării la Nurenberg, cu vreo sută și ceva de

imobile, a dat afară din case vreo 2000 de sibieni și a obținut pe

sub mână ceea ce românii ce-și revendicau proprietăți furate de

comuniști nu au obținut.

Adrian Năstase l-a lansat pe umilul meditator din Sibiu fără nicio

realizare profesională, în ”politica mare”. De ce? - numai ei doi

știu și desigur Serviciile și Lojile de care aparțineau/aparțin

amândoi.

215La rândul său Ion Iliescu a oferit prioritar vărului său Ion Cioabă,

împăratul (tot) din Sibiu, aur cu ghiotura din rezervele naționale,

distribuit pe semnătură cu degetul (mama lui Ion Ilici Iliescu se

numea Maria Cioabă, a fost bucătăreasa Anei Pauker, criminala

bolșevică, șefa lui Mihai Șora, nestematul NKVD).

UDMR-ul, singurul partid etnic din Europa aflat la putere aproape

non stop a obținut pentru membrii săi zeci de mii de proprietăți și

sute de mii de hectare, inclusiv pădure și chiar munți întregi, la fel

și minoritatea evreiască a obținut tot ce și-a dorit.

Există la anticariate o carte intitulată ”Contribuția minorităților la

bolșevizarea României” publicată în anii 90 de un general SRI,

Neagu Cosma, fost securist de frunte, ce descrie pe larg cu nume și

prenume complicitatea acestor minorități la opera de sovietizare și

jefuirea și nimicirea României de către agenții Moscovei, nu mai

zic de aruncarea în temnițe și lagăre a sute de mii de români,

intelectuali, industriași - așa zișii burghezi, țărani mijlocași, -

lagăre conduse tot de minoritari, în timp ce sistemul represiv,

Securitatea și Armata erau aproape total conduse și controlate (tot)

de minoritari.

Cu toate acestea poporul român nu a dat dovadă de manifestări de

xenofobie sau antisemitism ba mai mult au votat cu milioanele cu

minoritarul pesedist corupt la bază revopsit în ”liberal„, ba încă și

mai și zeci de mii de români și-au demonstrat filosemitismu, au

manifestat în stradă în favoarea unui alt minoritar corupt, semit, de

origine arabă și sub comandă israeliană, și pe deasupra sectant și

antiromân visceral, aparținând (și) unei minorități sexuale, cu

manifestări agresive.

216Știu ce zic că am frenzi medici din Târgu Mureș, unii au fost chiar

ținta ”avansurilor” nedorite, că rezidenți, ale maimuțoiului

milițienilor și securiștilor de aici și de ”afară” ce avea să ajungă

Ayatolahu Gomandant al României, poziție de unde micționează

jubilând peste capetele românilor, afirmând public fără nicio jenă

că se pișă chiar și pe Constituția lor.

Românii au conceptul rarisim ce nu mai există la alte neamuri, ce

se numește Omenie. Străinul a fost dintotdeauna beneficiarul

Omeniei, cea mai bună cameră și cele mai bune bucate erau

rezervate Străinului care era primit în ospeție. Există și expresia

chiar ”a omeni” pe cel aflat pe drumuri, călătorul din alte părți.

Nu întotdeauna cei veniți din alte părți pe la noi au întors

ospitalitatea și căldura oferită, de la fanarioți la alte neamuri ce au

considerat omenia și toleranța poporului român drept o formă de

prostie ce trebuie exploatată, la sânge chiar.

Acestora li s-a zis venetici dar au fost tolerați în continuare.

Reacțiile au fost maxim literare și jurnalistice - dacă avem în

vedere scrierile pline de obidă ale lui Eminescu. În continuare

veneticii și-au văzut de treaba lor.

.

Astăzi, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne au

postat niște cearceafuri de texte, cel de pe pagina MApN este

semnat de însuși ministrul instituției, care se adresează cititorilor la

persona întâia, colocvial gen.

Sociologul Vasile Dâncu cuvântă astfel: ”În anul 2021, România a

realizat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea

antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator

217la ură, aferentă perioadei 2021 - 2023, adoptată în luna mai 2021,

precum şi în baza Planului de Acţiune asociat.

Specialiștii guvernului lucrează la procesul amplu de revizuire a

programelor de educație privind Holocaustul pentru tânăra

generațieși la actualizarea programelor de pregătire pentru

învățătorii, profesorii și instructorii care predau despre Holocaust.

Se lucrează și pentru realizarea Muzeului Național de Istorie a

Evreilor și al Holocaustului din România.

Suntem cu toții datori, la nivelul instituțiilor statului, dar și că

cetățeni ai României, să acționăm pentru că ororile Holocaustului

să nu fie nicicând uitate și să nu mai fie vreodată posibile. Putem

face asta prin măsuri active și sistematice de prevenire, combatere

și sancţionarea radicalizării şi discursului instigator la ură, precum

și a oricăror forme de negare şi distorsionare a Holocaustului, a

manifestărilor antisemite și xenofobe şi a tuturor formelor de

intoleranţă.”

Citind cele de mai sus, dacă ești un omuleț verde picat de pe Marte,

ai putea avea impresia că s-a inversat Mașina Timpului și că prin

România mărșăluiesc zi și noapte coloane de cămăși negre, de

naziști și fasciști barbari care aruncă non stop găleți de zoaie și ură,

ce înfricoșează populația debilă, motiv pentru care statul, statul

eșuat, a trecut la măsuri drastice de reacție prin măsuri severe, legi

peste legi ce instituie pedepse de zece ani chiar, la capitolu ăsta

statul nu eșuează, dimpotrivă, excelează.

Colegul de partid al actualului ministru al Apărării, Adrian Năstase,

tot minoritar, este cel care încă de acum peste 20 de ani a lansat

niște HG-uri și legi cu prevederi aspre dedicate fenomenului

inexistent de altfel al xenofobiei și antisemitismului.218S-a trecut rapid cu ordin de Sus la rășluirea istoriei și culturii

României, la punerea la index a personalităților culturale majore

interbelice, s-a ajuns la redenumirea străzilor, dărâmarea statuilor,

arderea cărților, nimicirea memoriei, un fel de cancel culture avant

la lettre, progresism comunist clasic, ce a luat un avânt fantastic în

ultimii ani - pe banii statului.

Este interzis aberant Radu Gyr, poetul care a înființat, cu riscul

vieții, teatrul de stat Barașeum, unic în lume, dedicat exclusiv

minorității evreiești, în plină epocă de ocupație nazistă, când

Reichul german avea sub cizmă cea mai mare parte a Europei.

Este interzis aberant Valeriu Gafencu, aruncat la pușcărie de

Antonescu, deși era elev abia, și care pe lângă martiriul suferit în

temniță și-a încununat sfârșitul oferind medicamentele sale unui

coleg evreu de pușcărie.

Deși mareșalul Antonescu a fost aruncat la groapa de gunoi de

Adrian Năstase, iată că și victimele sale, în loc să fie reabilitate,

sunt de asemenea aruncate (tot) la groapa de gunoi.

Urmașul unui ideolog și komisar bolșevic, cu ”studii” și ”realizări”

ce se rezumă la broșuri leniniste primește de la Victor Ponta,

pupilul lui Adrian Năstase și amicul de șprițuri al lui Vasile Dâncu,

rangul de secretar de stat și buget guvernamental pentru a ”cerceta”

cică și a pune la zid pe cei care au fost deja ”cercetați” și

condamnați de criminalii sovietici.

Cică după 1989 regimul comunist a fost aruncat la groapa de gunoi

a istoriei, pretutindeni în lume, însă doar la noi condamnările

regimului scelerat bolșevic moscovit sunt reactualizate și puse în

ramă - de cine, tot de urmașii bolșevicilor, desigur minoritari.

219Urmașul altui ideolog bolșevic primește de la un președinte -

Traian Băsescu, 500 000 de dolari, ciubuc, și demnitatea de șef al

unei Comisii prezidențiale însărcinate cică cu ”condamnarea

comunismului”. Niciun rând din pomposul ”Raport final” scris de

mărețu ”analist” trimis de Secu - KGB (unchiul său era chiar

general KGB) cu sarcini în SUA, ”profesor” coautor alături de

Virgil Măgureanu la ”Ștefan Gheorghiu”, - raport devenit literă de

lege, - nu se referă la contribuția minorităților la bolșevizarea și

nenorocirea României și mai ales la contribuția familiei sale de

agenți NKVD.

Să nu uităm și de calitatea de coautor alături de Ion Iliescu (precum

Marx & Engels) - a capodoperei de veceu "Marele șoc", o

mizerabilă tentativă de exonerare a criminalui Ion Iliescu după

Represiunea sălbatică din Piața Universității și de lustruire

a ”personalității” acestuia pe tipicul ceaușist - lucrarea a fost

lansată mai ales pentru ”exterior” cu Tismăneanu pe post de

gornist.

Anterior operațiunea de lustruire debutase la România Literară a

lui Manolescu care-i dedica o Odă grețoasă lui Ion Iliescu, imediat

după măcelul Mineriadei, - prezentat în paginile revistei Uniunii

Scriitorilor comuniști drept un Om cu O mare!! pe bune, verificați.

Ulterior elasticul Volodea și-a găsit un nou stăpân, pe Traian

Băsescu, crescut și el desigur sub pulpana generoasă a lui Ion

Iliescu.

Ca și Ion Iliescu, Tismăneanu a primit numele de Volodea, cum

Iliescu a primit numele de Ilici, că omagiu adus de către părinții lor

kaghebiști lui Vladimir Ilici Lenin, idolul lor și al lui Putin, de

exemplu, care refuză să arunce la gunoi mumia acestuia din inima220Moscovei, în Piața Roșie din fața Kremlinului, gest grăitor cu

privire la ”renuvelarea” Rusiei.

Miza principală a Raportului prezidențial girat oficial de Traian

Băsescu și statul român a fost deplasarea responsabilitatilor

criminalilor din perioada ocuparii României de către KGB și

Armata Roșie la cea de a doua perioada, ceausista, a regimului

socialist.

Diferenta, insa, în numarul de victime, este impresionanta: de la

sute de mii la cateva cazuri. O misiune indeplinita a ”raportorilor”

a fost aceea de a inventa alti vinovati și de a minimaliza atrocitatile

comise de bunicii și parintii lor, membri ai retelei Kominternului și

Kominformului.

De altfel printre membrii și sustinatorii Comisiei Tismaneanu s-au

aflat colaboratori de vază ai regimului și Securitătii, că Mihnea

Berindei (co-fondator al GDS, racolat de Securitate în 1968, nume

de cod: "Sandu" și "Mircea", etc), Sorin Antohi (alias ”Valentin”,

informator al Secu și doctor inchipuit, retras în pragul

deconspirării), Nicolae Corneanu (turnător al Securității timp de

peste 40 de ani), Constantin ”Ticu” Dumitrescu (Ordinul Muncii

clasa III prin decret semnat de Nicolae Ceaușescu), Smaranda

Enache (informatoare și activistă a PCR devenită ambasadoare),

Stelian Tănase (activul UTC, mare șmecher la GDS-ul fondat de

Brucan și Soroș), Mircea Dinescu (absolvent ”Stefan Gheorghiu”,

secretar UTC al USR, ginere de cadru NKVD), Andrei Pippidi,

Romulus Rusan, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu -

colaboratori ai regimului comunist, meniți a demonstra

Occidentului (unde au beneficiat de burse, cu acordul și sprijinul

Securității, și au facut peste 100 de vizite înainte de 1989)

221ce ”libertate” au intelectualii RSR; sau fii și nepotii unor siluitori ai

României, că Leonte Răutu (Anca Oroveanu, Andrei

Oișteanu; ”Scânteia”, ”Pământ sovietic”, Propaganda CC al PCR,

Rector ”Stefan Gheorghiu”, etc), Dionisie Patapievici (Horia

român Patapievici; Partidul Comunist Austriac, CAER, NKVD

etc), Mirel Iliesiu (Sorin Ilieșiu; operatorul lui Gheorghe

Gheorghiu Dej, propaganda PCR, ”Sub steagul Partidului”, etc),

Nicolae Celac (Mariana Celac, Sergiu Celac; Prefect sovietizare,

Comitetul de Stat al Planificarii, KGB etc), Petru Groza

(presedintele GDS Radu Filipescu; primul ministru al regimului

sovietic comunist), Paul Cornea (Andrei Cornea; secretar CC al

UTM, sovietizator al culturii romane, Komintern) și altii, și altii.

De prisos cred precizarea că majoritatea dacă nu toți

sunt...minoritari.

Așa s-a ”condamnat” comunismul, la mișto. Călăii românilor

vreme de decenii, aduși pe tancurile sovietice din Rusia au jubilat

la așa ”condamnare”.

Urmașii lor sunt profitorii pe mai departe ai statului român

batjocorit și siluit de Haita bolșevică. Alde Patapievici, Manolescu,

Tismaneanu toți numai ”victime ale comunismului”, au profitat din

plin de pe urma ”statului eșuat” prin directa lor contribuție,

minciuna asumată la nivel de stat a avut fără îndoială rostul și rolul

său în ”eșuarea” statului român, mai ales că se perpetuează ad

infinitum.

Cam asta e situația la zi. Minoritarii urmași ai ”tanchiștilor”

sovietici sunt pe val. Românii tac și înghit.

De 32 de ani.

Fără nicio replică.

222Spre umirea mea am găsit totuși zilele trecute o replică concisă și

răspicată adresată ministrului Vasile Dâncu, pe pagina MApN,

scrisă de un tânăr profesor de doar 27 de ani.

Redau mai jos comentariul său, de altfel singurul comentariu extins

și cu aplicație intelectuală de pe pagina ministrului Dâncu, profesor

de sociologie.

Nu mă îndoiesc că profesorul Vasile Dâncu a citit replica mult mai

tânărului profesor. Îl cunosc pe Vasile Dâncu, cândva, în tinerețe a

fost și el jurnalist, știu că citește mult și e atent la detalii.

Aștept și eu că și tânărul profesor autor al comentariului un

răspuns din partea profesorului intim SRI-ului, ajuns ministru al

Apărării - instituție ce chiar din denumire ar avea misiunea de a

apăra România și poporul român de agresiuni, inclusiv axiologice.

Am răbdare să aștept până la Paștele Cailor.

.

Andrei Bistrean

”Aşteptăm în egală măsură asumarea Strategiei naționale de

combatere al antiromânismului, în amintirea celor un milion de

români ucişi în temniţele comuniste de către ocupanții sovietici.

Suntem cu toții datori în egală măsură la nivelul instituțiilor

statului, dar şi că cetățeni români, să acționăm pentru că ororile urii

comuniste disprețuitoare de tot ce e românesc să nu fie nicicând

uitate şi să nu mai fie vreodată posibile.

Putem face asta prin măsuri active şi sistematice de prevenire,

combatere şi sancționare a radicalizării şi discursului instigator la

ură, precum şi oricăror forme de negare şi distorsionare a uciderii

sistematice a elitelor româneşti (vedeți cazul Mădălin Hodor), a

223manifestărilor anti-româneşti şi a tuturor formelor de intoleranță,

conform Constituției Române.

"Am fost flămând timp de peste douăzeci de ani, adesea distrofic

din cauza subnutriției. Mi-am simțit trupul înghețat în toți anii

temniței. Am fost bătut, chinuit şi torturat ani de zile, până la

distrugerea rezistenței fizice şi sufleteşti. Am cunoscut

îngrozitoarea experiență a trăirii dincolo de limitele suportabilului.

Timp de ani de zile am fost amenințat cu moartea. Necontenit mi s-

a cerut sufletul. Ani mulți, vreo cincisprezece la număr, am fost

terorizat să mă 'reeduc'. Am refuzat, temându-mă nu de moarte, ci

de prăbuşire. Numai Dumnezeu m-a apărat de cădere, căci nu

există om care să reziste la toate chinurile." - Ioan Ianolide

„Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge

comunismul. Îmi pare rău că n-am reuşit” - Gheorghe Manu în fața

Tribunalului Poporului la rostirea sentinței sale.

Avem datoria să-i citim şi să luăm aminte la cuvintele lor pentru

care au plătit cu sânge, căci ele ne sunt adresate nouă.”

https://www.facebook.com/mapn.ro/posts/299547478877050

comentariul citat poate fi găsit la acest link, imediat sub poze, dacă

nu îl șterge profesorul Vasile Dâncu.

224V. Biography:

Who is George Roncea?

225Biography: Who is George Roncea?

Nu mi-am dorit nimik de la statul român, care doar mi-a luat nici

vorbă de dat, am fost elogiat nu de către "statul roman" ci de către

alt stat, recompensat cu o scrisoare onorifica din partea

presedintelui Georgiei pentru activitatea depusa că jurnalist de

investigatii și activist ce a demarat o Campanie de rasunet cu

privire la invazia Rusiei în august 2008 și la crimele Armatei rosii.

Un strain, un georgian, a gasit de cuvinta să imi propuna să devin

Cetatean de Onoare al Georgiei. Am multumit și am declinat oferta,

am avut și varianta să devin cetatean american, raman (doar) la

cetatenia romana.

In rest, profesional, am fost redactor, prim redactor, sef de sectie

investigatii, redactor sef, corespondent special de razboi, Senior

editor.

AI-ul creioneaza mai bine decât as putea eu un profil al vietii și al

muncii:

George Roncea is a Romanian journalist and former participant în

significant historical events în Romania:

Journalism: He is recognized for his work as a journalist,

contributing to publications like Miscarea, Geopolitica, ZIUA, and

Ziarul Curentul, where he has written articles on various topics,

including historical analyses, political commentary, and personal

reflections on past events.

226He was in Transnistria, în Kosovo, Croatia, Bosnia, Serbia writing

on Regional wars, and correspondent specialized on Russia's

actions against România.

His studies cover the following fields:

Academy of Arts, Cultural Patrimony, Theology, Sociology, 12

years of university but without ending any with a licence.

Historical Involvement:

George Roncea was actively involved în the Romanian Revolution

of December 1989, where he participated armed în the fights

against the regime of Nicolae Ceaușescu. Following this, he was

one of the key organizers of the "Fenomenul Piața Universității" în

1990, a significant student-led protest movement.

His narrative includes details of being attacked by a mob, which he

survived, marking June 14, 1990, as a significant day în his life,

symbolizing his survival.

Public Figure: His involvement în these historical events and his

journalism make him a notable figure, especially among those

interested în Romanian post-communist history, the fight for

democracy, and the struggles of the early '90s.

Reconstructing Roncea’s Writings on the KGB Network

Roncea’s investigative journalism centers on a persistent KGB

influence în Romania, rooted în the communist era and allegedly

extending into the post-1989 political and intelligence elite.

227His work blends firsthand accounts (e.g., his 1989 revolution

involvement), historical analysis, and accusations against named

figures.

Publications and Media: Beyond journalism, George Roncea has

been involved în discussions and media appearances where he

shares insights into Romania's political and social history, often

focusing on the injustices and the fight for freedom.

Legacy: His work and personal experiences contribute to the

broader narrative of Romania's transition from communism,

highlighting the violence and chaos of that period, as well as the

resilience of those who fought for change.

Roncea discusses the persistent threats of communism, identifying

individuals în political roles, including Ion Iliescu, as agents of

Soviet influences. He criticizes Iliescu's refusal to unify România

and Moldova, attributing the failure of reunification to a lack of

political will. Roncea argues that Iliescu's actions, driven by

allegiance to Moscow, betrayed the national cause.

The narrative underscores the importance of understanding

freedom through the lens of those who have suffered under

oppressive regimes. Roncea stresses the need for awareness against

the return of communist ideologies and advocates for embracing

Steinhardt's teachings on liberty. He concludes with thoughts of

228Bukovsky's lasting impact and the urgency of addressing issues of

sovereignty and national unity amidst rising threats

From the information available, George Roncea's life and career

are deeply intertwined with Romania's recent history, making him

both a witness and a chronicler of pivotal moments în the country's

post-1989 trajectory.

Roncea and KGB :

George Roncea’s writings, particularly his investigative pieces on

the alleged KGB network în Romania, are tough to pin down with

comprehensive, accessible sources as of March 8, 2025.

Much of his work, especially older articles from outlets like Ziua

or Curentul, seems to have vanished from the public internet, likely

due to site closures, archiving gaps, or deliberate scrubbing.

Reconstructing Roncea’s Writings on the KGB Network

Roncea’s investigative journalism centers on a persistent KGB

influence în Romania, rooted în the communist era and allegedly

extending into the post-1989 political and intelligence elite.

His work blends firsthand accounts (e.g., his 1989 revolution

involvement), historical analysis, and accusations against named

figures. Here’s what I’ve gathered from available sources and

references:

2291. Ion Iliescu and the “KGB-orchestrated” 1989 Revolution

Claim: Roncea asserts Iliescu was a KGB asset (“Ilici-KGB”),

groomed during his 1950s Moscow studies, and that the 1989

revolution was a Soviet coup - he cites a 1990 video he projected

during the Piața Universității protests, where Nicolae Militaru tells

Iliescu, Petre Roman, and Silviu Brucan that the National

Salvation Front (FSN) existed “six months prior” to December

1989—proof, he argues, of pre-planning by KGB/GRU.

Details: Roncea claims this video, projected by himself in Piata

Universitatii, hidden by the regime, surfaced publicly only în 2008

(18 years later) via a TV broadcast he facilitated. He ties Militaru

(a reactivated general with Soviet training) to the execution of

USLA officer Gheorghe Trosca, allegedly ordered to silence anti-

KGB voices.

2. Post-1989 Elite as KGB Continuity

Claim: Roncea accuses ex-Securitate figures like Virgil

Măgureanu (SRI head, 1990-1997) and cultural influencers like

Vladimir Tismăneanu and Horia-Roman Patapievici of

perpetuating a “neo-Komintern.”

- he links Tismăneanu’s father

(Leonte, NKVD agent) to a broader network, alleging Vladimir’s

serves Soviet goals. Details: Măgureanu’s Securitate past is fact;

Roncea infers KGB ties via his 1989 role. Tismăneanu’s NKVD

lineage is documented, and his uncle was a general in KGB service.

3. Media and Soros as KGB Proxies

230Claim: Roncea alleges media moguls like Dan Voiculescu and

George Soros’s Open Society network are KGB fronts or “useful

idiots.” He ties Soros to anti-nationalist campaigns, echoing

Bezmenov’s destabilization.

Details: Voiculescu’s Securitate ties (CNSAS-confirmed) fuel

Roncea’s narrative; Soros’s post-1989 NGO funding (e.g., GDS) is

fact, but KGB links are indirect, via Saul Brukner aka Brucan.

Evidence Challenge: What’s Missing?

You’re spot-on many of Roncea’s investigative articles (e.g., Ziua,

Curentul pre-2010s) have been erased or never digitized.

Critical Analysis

liescu/Militaru: Moscow ties and 1989’s murkiness (e.g., Trosca’s

death) support Roncea’s coup theory. Securitate’s NKVD roots

(1948) and pre-1963 KGB liaisons (Watts, Divided Loyalties) add

weight.

Elite Continuity: Ex-Securitate în SRI (Măgureanu) and Iliescu’s

socialist bent fit a “KGB legacy” narrative—Bezmenov’s

“normalization” via ex-communists.

Subversion: Soros’s NGOs and EU cultural shifts (DEI) align with

Roncea’s “neo-Komintern,” echoing Frankfurt School influence.

Roncea’s writings frame România as a KGB puppet state post-

1989, with Iliescu as the linchpin, the revolution as a Soviet op,

and elites (Măgureanu, Tismăneanu) as heirs. Roncea’s network

it’s a ghost of history...aia e, fantome peste tot :)

231V. Postfață

Andrei Bistrean-Siupiur:

Prima comemorare oficială a

luptătorilor anticomuniști din

iunie 1990

232Postfață: Prima comemorare oficială a luptătorilor

anticomuniști din iunie 1990

Andrei Bistrean-Siupiur

Pe 11 iunie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 93 din

10 iunie 2026, prin care „se instituie ziua de 15 iunie că Ziua

Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990

și a Represiunii Antidemocratice, cu scopul de a cinsti memoria

victimelor represiunii violente din iunie 1990, de a promova

educația civică și de a preveni repetarea atrocităților”.

233Cu prilejul acestui decret, George Roncea oferă spre publicare

acest volum de investigații ce servesc drept surse primare pentru

documentarea evenimentelor din decembrie 1989 și din iunie 1990.

De ce este actuală această lege? Deoarece gruparea care a preluat

puterea după 89 se regăsește în continuare la putere. Dosarele

Revoluției și ale Mineriadei nu au găsit nicio soluționare, nici

măcar după 36 de ani, dovadă că Justiția este controlată tot de ei.

Totuși, în ciuda tuturor defectelor sale, Președintele Nicușor Dan a

semnat această lege, deși înaintea lui au fost alți trei președinți care

au promis că se vor ocupa de dosare și n-au livrat nimic.

Un aspect tragic în toată povestea asta este faptul că generația mea,

a celor născuți după 89, nu cunoaște ce s-a întâmplat atunci, motiv

pentru care nu au cum să înțeleagă originea problemelor sociale de

acum.

Într-un stat de drept, cei vinovați pentru crimele comise în urma

unor ordine venite din partea unor reprezentanți de stat ar fi fost

înlăturați de la putere și închiși. Legitimitatea structurilor de putere,

a partidelor, a serviciilor, șamd., derivă strict din folosința lor, din

abilitatea lor de a garanta respectarea legii. Dacă acești

reprezentanți sunt eiînșiși oameni care încalcăîn mod sistematic

legile pe care pretind că le apără, atunci nu se poate spune că trăim

într-un stat de drept.

Una din cele mai puternice arme pe care le deținem noi că cetățeni

este libertatea de exprimare. Prin prisma acestei libertăți, garantate

234prin Constituție, putem să participăm la viața publică, să

transmitem informații și să creem comunități. Lev Vigotski, un

psiholog rus, a descoperit acum un secol faptul că dezvoltarea

cognitivă se produce mai rapid și la un nivel mai profund atunci

când ne vociferăm gândurile. Așadar, libertatea de exprimare este

esențială atunci când vorbim de educație. Din păcate, așa cum se

întâmplă și în celelalte țări din vest, școlile și facultățile au devenit

centre de îndoctrinare unde se ventilează minciunile sistemului

politic globalizat, iar elevii în cea mai bună parte sunt prea prinși

în lumea lor copilărească pentru a conștientiza gravitatea situației

în care se află.

Fiind prima generație de copii născuți cu acces facil la device-uri,

suferă deja un mare dezavantaj datorită efectelor acestui tip de

media: fragmentarea conștiinței. Nu doar ei, ci și noi că adulți

suferim din ce în ce mai mult de ceea ce Pierre Janet și Carl Jung

numeau „abaissement du niveau mental”, scăderea nivelului

mental – lucru indus în mod voit prin mai multe mijloace.

Jung definea astfel acest concept: o „relaxare” a constrângerilor

psihice; o intensitate redusă a conștiinței care aduce după ea o

inversare relativă a valorilor, fiind și tipică efectelor anumitor

droguri. Jung mai spunea că acest stadiu psihic corespunde cu

stadiul primitiv de conșiințăîn care se formează miturile.

Dacă stăm să ne uităm puțin la peisajul social și politic, vedem că

toate partidele și toți canditații apelează într-un fel sau altul la

diverse structuri mitologice, arhetipale, pentru a-și spori sau a-și

menține puterea politică. Fie că vorbim de Călin Georgescu, de

Nicușor Dan, de Diana Șoșoacă sau de Ilie Bolojan, aderând la235oricare dintre ei, aderăm de fapt la imaginea de Salvator pe care

fiecare din aceștia o transmit. „Abaissement du niveau mental”

poate conduce de asemenea la tendințe psihotice, oboseală și stres.

Așadar cei de la putere au reușit să subjuge populația, să o bage

într-o stare în care gândirea critică este constant asaltată de meme-

uri și de reel-uri, iar oamenii acceptă voluntar să li se inducă aceste

lucruri pentru simplu motiv că este plăcut să stai pe telefon.

Stadiul de abaissement du niveau mental se manifestă prin imagini

mentale cu un caracter fragmentar, de discontinuitate, cu asocieri

superficiale. Aceste lucruri duc într-un final către o lipsă de

motivație și de energie, o lipsă de autonomie și de independență.

Înțelegerea evenimentelor din 89 și 90 conține cheia înțelegerii

societății în care trăim azi. Toate dezvăluirile făcute de George

Roncea de-a lungul anilor au menținut vie discuția despre ce a fost

atunci și despre cum se leagă cu momentul prezent. Cartea aceasta

și seria următoarelor ar urma să fie o încununare a efortului de

susținere a adevărului, mereu surghiunit din spațiul public de

cenzori neobolșevici, și totodată un mod de a marca momentul

acestei noi legi de comemorare a victimelor din iunie 90.

236VI. Decembrie 89, Piața Universității

și Represiunea din iunie 90 în imagini

Decembrie 89

Iunie 90

Asadar – “nu am vazut niciun act de violenta”…asta declara

procuroarea Macovei după vizita să la Unitatea de la Magurele. Eu,

alaturi de fratele meu (ala micu’) și alaturi de peste 1500 de alti

bucuresteni care au trecut prin Infernul de la Magurele, în iunie

1990, am vazut lucruri inimaginabile și am trait torturi de nedescris

la care participa insusi comandantul adjunct al Unitatii, colonelul

Tanase, cel care mi-a infipt în cap, desi aveam deja capul crapat și

insangerat, un puscoci lansator de rachete cu fosfor, amenintand

ca-mi zboara creierii, dacă mai comentez.

Despre ce comentam? despre ce nu a vazut Macovei, atinsa de

cecitate degenerativa.

De exemplu, un baiat care-si tinea ochiul smuls din orbita cu

mana, atarna în niste fire care-i ieseau din gavanul ochiului. pe

langa asta, desi se chinuia cumplit, tanarul desfigurat și plin de

sange era legat cu sarma de un stalp de beton.

• ce nu a mai vazut Macovei ?

cel putin sase femei au fost violate de mineri și soldati

• ce nu a mai vazut Macovei ?

bataile zilnice, cu cozi de lopata, cu lanturi și cu ce mai gasea

administrate de minerii imbracati cu haine militare, adusi de

Ion Ilici Iliescu, carpa kaghebista.

• ce nu a mai vazut Macovei ?

cum erau luate declaratiile luate de colegii sai procurori, fosti

securisti la infama Directie de Cercetari Penale a DSS.

Declaratiile erau dictate de procurori și cine nu se conforma

era altoit pe loc de cate un miner, cu bata.