• Tweet

Dincolo de problemele aduse în spațiul public legate de poluarea produsă de centrele de date, infrastructura pe care se bazează platformele mari de inteligență artificială este susținută de energie ieftină, lanțuri de aprovizionare stabile și industria globală a semiconductorilor, concentrată în câteva puncte geografice extrem de vulnerabile. O analiză recentă atrage atenția asupra legăturii sensibile între dependența industriei AI și fluxurile energetice care traversează Strâmtoarea Ormuz, blocată de câteva zile din cauza atacurilor lansate de SUA și Israel împotriva Iranului.

Riscul perturbării acestei rute energetice nu ar afecta doar piața petrolului, spun analiștii, ci și producția globală de cipuri. Iar paradoxul este că, în încercarea de a limita influența Iranului și a reconfigura echilibrul energetic global, Washingtonul ar putea amplifica vulnerabilități care lovesc indirect chiar în ecosistemul tehnologic de care depinde economia americană.

Inteligența artificială și infrastructura energetică invizibilă. Cipurile din Taiwan și Coreea de Sud depind de gazul natural din Qatar
Una dintre cele mai frecvente critici care i se aduc industriei AI ține de cât de energofage sunt infrastructurile din spatele platformelor. Bloomberg a ridicat această problemă recent, postulând faptul că „chiar dacă lumea în care putem genera videoclipuri AI în câteva secunde de pe propriul telefon pare foarte departe de teatrul de război din Golful Persic, adevărul este că cele două sunt profund interconectate".

Lanțul economic din spatele AI începe cu centrele de date, dar depinde de un sistem industrial mult mai larg, ținând cont că modelele de inteligență artificială funcționează pe servere specializate, echipate cu acceleratoare grafice și cipuri avansate. Toate acestea sunt produse în fabrici de semiconductori extrem de complexe, care consumă cantități uriașe de electricitate și apă industrială. În prezent, industria globală a semiconductorilor este concentrată într-un număr foarte mic de state, iar două dintre ele domină producția mondială de cipuri avansate, și anume Taiwan și Coreea de Sud. Mai exact, potrivit Bloomberg, mai bine de jumătate din cipurile de tip DRAM și NAND care facilitează memoria pentru dispozitive electronice vin din Coreea de Sud, în timp ce 70% din cipurile folosite pentru procesarea avansată din smartphone-uri, calculatoare și centre de date sunt fabricate în Taiwan.

Companii precum Samsung, SK Hynix sau Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) produc componente esențiale pentru aproape orice dispozitiv modern, de la telefoane mobile și laptopuri până la servere pentru inteligență artificială, iar Nvidia, AMD și alte companii americane proiectează arhitecturi de procesare avansate, însă producția efectivă se realizează în fabricile din Asia de Est. Problema este că Taiwan și Coreea de Sud au sisteme energetice foarte dependente de importuri, ambele state bazându-se pe gaz natural lichefiat (LNG) importat din Qatar și din alte state din Golful Persic. Aceasta este legătura care face din gazele naturale o componentă esențială a infrastructurii globale de cipuri. Dacă fluxurile energetice sunt perturbate, producția industrială poate fi afectată rapid, atenționează analiștii.

În acest context, Strâmtoarea Ormuz capătă o importanță strategică cu atât mai mare, mai ales pentru americanii care au dat naștere conflictului complex din prezent. Aproximativ o cincime din petrolul consumat la nivel global trece prin acest coridor îngust dintre Iran și Peninsula Arabică, iar pentru piața gazului natural lichefiat strâmtoarea joacă un rol la fel de importat. Este la fel de crucial, cu atât mai mult cu cât Qatar, unul dintre cei mai mari exportatori de LNG din lume, își trimite majoritatea transporturilor către Asia prin această rută. Situația a devenit săptămâna aceasta cu atât mai alarmantă cu cât centrala Ras Laffan, care produce o cincime din producția globală de GNL și-a întrerupt producția luni, declarând stare de forță majoră. Chiar și o oprire temporară a producției sau perturbarea transporturilor are deja efecte rapide asupra pieței asiatice de energie, situație validată de faptul că piețele financiare, mai ales cele asiatice, au reacționat imediat, încă de la primele evoluții ale conflictului.

Indicele bursier Kospi din Coreea de Sud a suferit o scădere abruptă, de circa 12%, ceea ce este cu atât mai grav cu cât giganți precum Samsung și SK Hynix, ambii producători de cipuri, compun aproximativ 40% din catalogul indexului. Iar în Taiwan, unde compania TSMC domină indicele bursier local, piața a înregistrat de asemenea scăderi importante.

Totodată, un alt element discutat de Bloomberg ține de politicile energetice interne ale acestor state, întrucât în ultimii ani unele decizii politice au redus capacitatea sistemelor energetice de a absorbi șocuri externe. În Taiwan, de exemplu, guvernul a decis închiderea ultimei centrale nucleare, iar în același timp proiectele de energie regenerabilă se confruntă cu obstacole administrative și opoziție locală. Coreea de Sud se confruntă la rândul ei cu probleme similare, reglementările restrictive limitând dezvoltarea parcurilor solare și eoliene, ceea ce nu a făcut decât să adâncească dependența de combustibili importați.

Vulnerabilitate reprezintă o problemă strategică majoră și pentru SUA, în contextul în care economia americană depinde tot mai mult de inteligența artificială și de infrastructura digitală. Și, cu toate că în ultimii ani SUA au încercat să reducă dependența de producția asiatică de cipuri prin programe industriale masive, cum ar fi CHIPS and Science Act, adoptat în 2022, alocând zeci de miliarde de dolari pentru dezvoltarea industriei semiconductorilor pe teritoriul american, cererea din ce în ce mai mare pentru acest tip de mărfuri cu valoare adăugată a făcut ca eforturile interne să nu fie de ajuns pentru a-i face față, iar în prezent companii precum TSMC și Samsung construiesc deja fabrici în Arizona și Texas. În paralel, Statele Unite au devenit unul dintre cei mai mari exportatori de gaz natural lichefiat din lume, consolidându-și poziția pe piața globală a energiei, iar intervenția brutală din Venezuela de la începutul anului face strategia Casei Albe și mai transparentă.

Problema este că această tranziție industrială durează ani de zile. În prezent, lanțurile de aprovizionare globale rămân extrem de dependente de infrastructura energetică din Orientul Mijlociu, iar confruntarea strategică cu Teheranul poate crea perturbări care lovesc indirect chiar în ecosistemul tehnologic occidental. În continuare, spun analiștii, dacă tensiunile din regiune se intensifică, impactul nu se va limita la piața petrolului și ar risca să afecteze tocmai cele mai emergente industrii pe care se bazează masiv actorii principali ai conflictului.