• Tweet

Micul dejun, prânzul și cina sunt atât de adânc înrădăcinate în rutina noastră zilnică încât puțini dintre noi se întreabă dacă această împărțire a zilei în trei mese este cu adevărat necesară. Pentru mulți, ea pare să facă parte din ordinea firească a lucrurilor.

În realitate, spun istoricii alimentației și sociologii, modelul celor trei mese fixe este relativ recent și are mai puțin de-a face cu nevoile organismului și mai mult cu cerințele lumii moderne a muncii. Încă din 1942, scriitoarea americană MFK Fisher punea sub semnul întrebării această regulă nescrisă. În volumul său „How to Cook a Wolf", (Cum să gătești un lup) publicat în plină perioadă de raționalizare a alimentelor cauzată de război, ea critica ideea că fiecare dintre cele trei mese ale zilei trebuie să fie „echilibrată".

„Nu toți oamenii au nevoie sau își doresc trei mese pe zi. Mulți se simt mai bine cu două, cu una și jumătate sau chiar cu cinci", observa autoarea. La mai bine de opt decenii distanță, reflecția sa pare surprinzător de actuală. Într-o epocă în care gustările luate pe fugă, mesele întârziate și programele haotice devin tot mai comune, modelul tradițional începe să fie contestat nu doar de consumatori, ci și de cercetători.

O tradiție mai nouă decât credem

Deși avem tendința să privim cele trei mese ca pe un obicei universal, istoria spune altceva. Înainte de Revoluția Industrială, oamenii mâncau în funcție de ritmul muncii agricole, de anotimpuri și de posibilitățile gospodăriei. Orele meselor variau considerabil, iar compoziția lor era foarte diferită de ceea ce numim astăzi mic dejun, prânz și cină.

Schimbarea a venit odată cu industrializarea. Programul rigid al fabricilor a impus și un program rigid al alimentației. Micul dejun a devenit o masă rapidă consumată înainte de începerea lucrului, prânzul o pauză scurtă menită să ofere energie pentru restul zilei, iar cina momentul în care familia se reunea după terminarea programului. Astfel, ceea ce astăzi considerăm o alegere personală a fost, în mare măsură, o adaptare la cerințele economice ale secolului al XIX-lea.

Cum au modelat industria și marketingul ceea ce mâncăm

Odată create aceste intervale fixe pentru mese, antreprenorii au descoperit oportunitatea de a influența gusturile consumatorilor. Unul dintre cei mai importanți a fost John Harvey Kellogg, omul care a contribuit decisiv la popularizarea cerealelor pentru micul dejun. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în cadrul sanatoriilor administrate de adepții Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Statele Unite, mesele simple și lipsite de excese erau promovate atât ca o alegere sănătoasă, cât și ca una morală.

Micul dejun ușor avea și avantaje practice pentru angajatori. Se credea că mesele consistente îi fac pe muncitori mai lenți și mai puțin productivi. Mai târziu, apariția sandvișurilor ambalate industrial a redefinit și pauza de prânz. În multe companii, masa de la mijlocul zilei a devenit ceva ce putea fi consumat în fața calculatorului, fără întreruperea activității.

Oamenii încep să mănânce diferit

Există tot mai multe indicii că modelul celor trei mese fixe pierde teren. Pandemia, munca de acasă și creșterea numărului de persoane care locuiesc singure au schimbat modul în care mulți oameni își organizează alimentația. Cu toate acestea, idealul mesei luate împreună la aceeași oră continuă să fie promovat. Numeroase studii evidențiază beneficiile cinei în familie pentru dezvoltarea copiilor și pentru sănătatea emoțională.

Nutriționista Laura Thomas atrage însă atenția asupra unei realități mai puțin discutate: responsabilitatea de a organiza aceste mese revine, în cele mai multe cazuri, femeilor. Iar presiunea de a respecta standardul „mesei perfecte" poate deveni o sursă constantă de stres.

Când alimentația devine motiv de vinovăție

În contextul vieții moderne, regulile rigide despre ce și când trebuie să mâncăm pot genera sentimente de eșec și vinovăție. Numărarea caloriilor, obligativitatea micului dejun sau respectarea unor ore fixe sunt prezentate adesea ca elemente esențiale ale unui stil de viață sănătos. În practică, pentru multe persoane, aceste recomandări sunt dificil de urmat.

Sociologul Anne Murcott observa că ideea cinei gătite și servite la masă a ajuns să simbolizeze însăși imaginea unei vieți domestice ordonate și reușite. Problema apare atunci când realitatea nu corespunde acestui ideal.

Pentru unii oameni, presiunea de a respecta regulile alimentației „corecte" poate alimenta anxietatea și relațiile nesănătoase cu mâncarea. Autoarea articolului mărturisește că, într-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional, simpla alegere a micului dejun devenise uneori o sursă de paralizie și indecizie.

În spatele acestei dificultăți se ascundea convingerea că incapacitatea de a organiza o masă „ca la carte" reflecta un eșec mai amplu în gestionarea propriei vieți.

Întoarcerea la instinct

MFK Fisher propunea o alternativă radicală pentru epoca sa: mai puține reguli și mai multă atenție acordată propriilor nevoi și plăceri. Ideea se regăsește astăzi în conceptul de „alimentație intuitivă", apărut ca reacție la cultura dietelor restrictive. Adepții săi susțin că oamenii ar trebui să renunțe la clasificarea alimentelor în „bune" și „rele" și să învețe să răspundă semnalelor naturale ale foamei și sațietății.

În această perspectivă, gustările nu mai sunt privite ca un obicei nesănătos, ci ca o formă legitimă de alimentație. Desigur, există și aici limite. Pregătirea hranei, fie că este vorba despre o masă completă sau despre o simplă gustare, continuă să fie distribuită inegal în multe gospodării, responsabilitatea revenind în principal femeilor.

Este gustarea viitorul?

Poate că răspunsul nu este abandonarea completă a meselor tradiționale, ci flexibilizarea lor. Înainte ca programul industrial să impună ritmul actual al alimentației, gustările și mesele mici aveau un rol important în viața de zi cu zi. Astăzi, susțin unii autori, ele ar putea reprezenta o cale de a reduce presiunea asociată cu organizarea mesei perfecte și de a readuce spontaneitatea în relația noastră cu mâncarea.

Poate că viitorul alimentației nu constă în respectarea strictă a celor trei mese pe zi, ci într-o abordare mai relaxată, mai adaptată ritmului fiecăruia și mai atentă la semnalele propriului corp. După aproape două secole în care programul de lucru a dictat programul mesei, întrebarea care începe să se contureze este una simplă: mâncăm pentru că ne este foame sau pentru că așa arată ceasul?