Palatul secret al lui Putin, care e de două ori mai mare decât Palatul Buckingham, a costat aproape 300 milioane de dolari
Postat la: 19.12.2020 |
Vladimir Putin ar trăi, în secret, ca un rege, iar și mai recent ar fi adăugat un alt palat impresionant, de două ori mai mare decât Palatul Buckingham, la colecția sa de proprietăți și la averea sa impresionantă de miliarde de dolari, conform unui ziar rusesc și alte publicații occidentale.
Vladimir Putin și-ar fi îmbogățit imperiul imobiliar cu un nou palat impresionant, în valoare de peste 270 de milioane de dolari, construit la marginea Moscovei. Conform informațiilor care circulă în presa rusă, citate de publicația Sobesednik, Putin ar fi, în secret, unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Impunătorul palat a fost construit într-o zonă exclusivistă cunoscută drept „cartierul miliardarilor". Liderul autoritar de la Moscova ar avea o avere de peste 216 de miliarde de dolari. Criticii săi spun că a acumulat această avere de când a devenit președintele Rusiei și că deține flote întregi de iahturi, mași și că are palate construite în secret peste tot în țară.
Cea mai nouă reședință a președintelui rus ar fi construită pe o suprafață de 37,7 kilometri pătrați, de două ori mai mare decât cea a Palatului Buckingham. Palatul în stil clasic a fost deținut de o companie denumită „Properietatea-V", pe perioada construcției. Se spune că „V"-ul din nume vine de la „Vladimir". În prezent, reședința apare ca și cum ar fi deținută de statul rus. Conform descrierilor de publicitate, „cartierul miliardarilor" oferă „standare impecabile de viață, independența și liniștea naturii". Ea este compusă din palate ale unui număr de miliardari din Rusia.
Reprezentantul companiei care a construit palatul, Andrei Ertman, a refuzat să spună cine este proprietarul acesteia, ascuns sub numele de „Federația Rusă" în acte, declarând că informațiile sunt confidențiale și că este dreptul proprietarului de a nu își face publicitate dacă nu dorește acest lucru. Companiile legate de construcția palatului sunt legate strâns de elita rusă și au legătură și cu alte astfel de proprietăți. De-a lungul anilor, numeroase alte proprietăți scumpe au fost legate de numele lui Putin. Una dintre ele este imensul palat Gelendzhik de la malul rusesc al Mării Negre, dotat cu mai multe debarcadere, spații de aterizare pentru elicoptere, cinematograf privat, grădini întinse și propria podgorie. Gândită inițial pentru a fi o casa modestă de vacanță cu piscină, construcția aduce aminte de palatele țarilor ruși, construite în secolul al XVIII-lea. Afară, porțile sale metalice sunt ornate cu simbolul de aur al vulturului imperial rus.
În 2017, au apărut informații conform cărora Putin și-a cumpărat o altă casă de vacanță, a cărei piscină era platinată cu aur, în apropiere de granița occidentală a Rusiei. Villa Sellgren este construită pe o insulă în Golful Vyborg, la 19 kilometri de granița cu Finlanda. În mod oficial, ea aparține unor prieteni ai lui Putin, însă localnicii spun că ea ar aparține într-adevăr președintelui rus. Putin ar mai deține proprietăți și în apropiere de Sankt Petersburg, dar și în regiunea Novgorod, pe lângă o mulțime de alte apartamente.
Până în acest moment, Kremlinul nu a reacționat în niciun fel la dezvăluirile făcute în ultimele săptămâni de Sobesednik în ce privește presupusa sa avere impresionantă. Putin încearcă, însă, să pară că este o persoană modestă ale cărui venituri se limitează doar la salariul obținut în calitatea de oficial rus. Experții spun că el ar fi de 60 de ori mai bogat decât președintele american în funcție, Donald Trump. Boris Nemțov, unul dintre criticii cei mai aprigi ai lui Putin, asasinat pe un pod din apropiere de Kremlin în februarie 2015, a compilat informații despre averea liderului rus pe care l-a acuzat că are 43 de avioane, 7000 de mașini și 15 elicoptere, inclusiv o aeronavă cu reacție Illyshin care include, printre altele, un vas de toaletă de aur.
Iubitele secrete ale liderului de la Kremlin sunt întreținute și ele cu sume masive de bani. Svetlana Krivonogikh, despre care se spune că ar fi mama unuia dintre copii ilegitimi ai lui Putin, este o fostă spălătoreasă transformată peste noapte în milionară, iar acum deține un popular club de noapte. Conform unor declarații fiscale care s-au „scurs" în presă, o altă iubită a lui Putin, „gimnasta", se bucură de milioane de dolari în fiecare an, ocupându-se de canale media pro-Kremlin. Alina Kabaeva, fostă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice obține un salariu anual de peste 10 milioane de dolari.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu