• Tweet

Ludovic Orban e decis. În calitate de premier al României, va lista totul pe bursă. Tot ce mișcă în economia încă aparținând statului român. Iar întreprinzătorii vor scoate banii de la bancă și vor cumpăra. După care se vor comporta responsabil în noile consilii de administrație. Iar economia statului va lua avânt. Un nou paradis terestru. După cel pierdut. Chiar așa?

Orban cel Bun, așa cum îi spun bruxellezii, pentru a-l deosebi de Viktor Orban al Ungariei, proscris pentru că luptă pentru suveranitatea țării sale, a dat el însuși un bun exemplu de ceea ce înseamnă să fi întreprinzător într-o economie de piață. S-a învârtit de un venit lunar de 3.400 de lei de la o societate particulară și a reușit să-și câștige bănișorii pentru el și soția sa fără ocupație, de la o distanță de câteva sute de kilometri de locul de muncă. Semna condica electronic. Și a trăit bine-merci, ca un om modest, din această sumă alocată lunar. Ei bine, acest om politic, care a experimentat pe cont propriu, așa cum s-a priceput, virtuțile economiei de piață, liberal pur sânge, cum pretinde că este, a decis o operațiune de mega-anvergură, pe care până acum niciun Guvern nu a visat-o măcar și anume trecerea în privat a tot ceea ce mai aparține statului din economia României. Această mare traversare, extrem de spectaculoasă, se va face simplu, prin intermediul bursei. Printr-o simplă întorsătură de condei. Ludovic Orban, adică Orban cel Bun, va arunca pur și simplu pe piață societățile deținute de stat, sub forma unor pachete de acțiuni. La început, 10-20%. Apoi, rând pe rând, totul va fi scos la tarabă. Pentru că statul e cel mai prost administrator. Iar privatul, cel mai bun. După care România va înflori. Care sunt premizele acestui demers istoric? Și care sunt capcanele?

Patronul cunoscutei publicații Bursa, Florian Goldstein, cunoscut de toată lumea drept Mache, m-a contactat după primul demers editorial pe care l-am făcut pe această temă. Cu intenția de a-mi stârpi din rădăcină orice reticență. Eu afirmasem că nu prea încurajăm în acest fel capitalul românesc. Pentru că acesta este mult prea modest. Grație unei politici economice și financiare care, în loc să-l încurajeze, l-a descurajat, și a unei politici penale, care l-a stârpit de-a dreptul. Și mi-am manifestat îngrijorarea că statul român își va pierde cu desăvârșire orice urmă de suveranitate, în momentul în care toate asseturile de care dispune orice stat independent vor primi ștampila capitalului străin. Nu este chiar așa, mi-a explicat Florian Goldstein. După care mi-a enumerat, conform propriilor prognoze, miliardele de care mai dispun capitaliștii români în țară, în paradisuri fiscale sau sub saltea, precum și miliardele pe care milioanele de români aflați peste graniță le-ar putea investi în acțiuni cu valoare garantată și asigurată, oferite prin listarea la bursă a companiilor deținute de stat. Și mărturisesc că argumentele sale m-au pus pe gânduri. Și ia să vedem cum ar fi, dacă ar fi.

Cum ar fi dacă românii ar dispune, sub diverse forme, de lichidități în valoare de sute de miliarde de euro? Cam cât ar valora companiile deținute în prezent de stat? Și dacă, seduși fiind de un proiect economic de mare anvergură, în care totul zbârnăie și produce profit, ar decide să cumpere în masă acțiunile care urmează să fie listate la bursă? Ce garanții există că economia României se va transforma astfel într-un paradis?

Teoretic, totul este posibil. Pentru că, nu-i așa, în timp ce statul e un prost administrator, privatul este un bun administrator. Încă de la începutul anilor 1990, am fost hrănit și crescut în această iluzie deseori promovată de regretatul Dinu Patriciu, care o mai însoțea și cu expresia privind tăiatul cozii câinelui. Adică un proces rapid și definitiv de catapultare a economiei României total etatizată într-o economie a viitorului total privatizat. Și mult timp am crezut în această paradigmă extrem de ușor de înțeles. Până când au avut loc primele privatizări. Și apoi următoarele. Urmărind procesul, prin care, de dragul de a accelera ritmul trecerii la economia de piață de tip capitalist, au fost privatizate accelerat o serie întreagă de societăți mari, mijlocii și mici, am înțeles că situația nu este chiar atât de simplă cum pare. Am înțeles că sunt destui funcționari de stat, mergând până la cei mai înalți, guvernanții, dispuși, în schimbul unor câștiguri pe cât de consistente, pe atât de ilegale, să privatizeze nu la liber, ci dirijat și interesat, nu în raport cu efectele ca atare ale privatizării, ci cu câștigurile obținute astfel în mod ilegal. Am mai înțeles că totul o ia alandala, dacă lucrurile sunt scăpate de sub control și nimeni nu mai urmărește în ce măsură au fost respectate condițiile din contractul de privatizare. Mult prea târziu am aflat că funcționarii statului, obligați să verifice modul în care cumpărătorii asseturilor și-au îndeplinit angajamentele, au închis ochii din neglijență, din incompetență sau contra cost și, loviți de orbul găinii, nu au mai observat că România a căzut pradă jafului organizat. Și pentru a nu rămâne doar la o formulare teoretică, voi da exemplul Petrom. Una dintre cele mai mari și mai puternice companii românești dintr-un domeniu strategic, cel energetic, a fost achiziționată de OMV, o companie austriacă de câteva ori mai mică, în baza unui caiet de sarcini și a unor obligațiuni contractuale, care niciodată nu au fost onorate. Și care a fost urmarea? Niciuna. Nici o autoritate a statului român nu a îndrăznit să sancționeze OMV. Ce să mai vorbim de rezilierea contractului de privatizare, care s-ar impune cu vârf și îndesat? Asemenea exemple de nefuncționare a mecanismelor de protecție aflate la îndemâna instituțiilor statului sunt nenumărate. Și aruncă în aer orice proiect de genul celui preconizat de Ludovic Orban, atâta timp cât sistemul de control și de sancțiune nu este bine reglat și bine aplicat.

Ludovic Orban, înainte de a lansa o asemenea nucleară, ar trebui să facă curat în urmă. Să vadă ce nu a funcționat cum trebuie, ce a mers alandala în procesul de privatizare declanșat încă din 1990. Unde și de ce s-a blocat sistemul? Cu ce prejudicii pentru cetățeanul român și pentru suveranitatea statului? Abia după ce facem curat în urmă, știm ce trebuie întreprins, pentru ca experiența dramatică a modului în care a fost jefuită economia României să nu se repete într-o nouă etapă, deși de mai mare anvergură.

Deci Orban cel Bun, înainte de toate și înainte de a-și invoca propriul liberalism, ar trebui să-și facă temele. Începând de la prima, până la ultima lecție. Ultima lecție fiind de dată extrem de recentă. Statul român, prin Banca Națională, a pierdut peste un miliard de euro zilele trecute în urma declarațiilor iresponsabile ale lui Florin Cîțu, ministrul Finațelor, una dintre piesele grele ale Guvernului lui Orban cel Bun. Afirmând, chiar cu susținerea premierului, că finanțele României arată ca un șvaițer, că s-a produs la nivel guvernamental, sub Viorica Dăncilă, o contabilitate dublă și că sume colosale de bani nu se mai regăsesc și că economia intră astfel în picaj, nemaiputând fi păstrat în limte rezonabile deficitul, a creat panică pe piață, le-a dat undă verde speculanților, a determinat o scădere vertiginoasă a valorii leului, eveniment de urma căruia speculanții au câștigat sume colosale - și a determinat BNR să umble la rezerve, pentru a menține cursul. Un miliard de euro, stimați cititori, dintr-o singură lovitură! Iar acest Guvern, cu acest prim-ministru și cu acest ministru al Finanțelor vrea să taie coada câinelui. Și să desăvârșească marea privatizare, pe care înaintașii lor au pilotat-o dezastruos.

Așa că Mache nu are dreptate, chiar dacă are dreptate. Ca să mă exprim rabinic. Chiar admițând, prin absurd, că românii au sub saltea sume colosale de bani, pe care sunt dispuși să le investească în acțiuni ale marilor companii de stat, dacă primesc și asigurările necesare, mă îndoiesc serios 1). că ei și nu entitățile străine vor avea cea mai mare viteză și 2). că Guvernul este capabil să protejeze și nu să arunce în aer interesele statului român.

Sorin Rosca Stanescu