Captivii de la conducerea României

Postat la: 08.12.2019 |

Captivii de la conducerea României

A fost generat din nou un scandal uriaș. În urmă cu câteva zile. Când sute de oameni s-au călcat în picoare pentru a se prezenta la așa-numitul proces al Revoluției. Convocați fiind de către judecători într-un spațiu impropriu. Erau răniții evenimentelor din decembrie 1989 și rudele apropiate ale celor uciși. Sunt mai mulți martori în acest proces, nu și mai multe victime decât în faimosul proces de la Nürenberg. Și de câteva ori mai multe dosare. Și s-a ajuns la proces după 30 de ani. Suntem din nou demni de Guinness Book. Dar ce se vrea de la acest dosar numit al Revoluției?

Despre evenimentele din decembrie 1989 s-a scris imens, în țară și în străinătate, în ultimii 30 de ani. Toată această literatură, în parte istorică, este dominată de două lucrări de referință. Una este istoria loviturii de stat scrisă de cel mai important specialist al istoriei recente, Alex Mihai Stoenescu. Cea de-a doua a apărut foarte recent. Se numește „Puterea umbrei" și este semnată de general de brigadă (r.) Aurel I. Rogojan și de cunoscutul jurnalist Dan Andronic. Această lucrare voluminoasă și temeinic documentată lovește ca un baros în memoria colectivă. Ambele opere vorbesc în mod explicit despre o lovitură de stat orchestrată de agenții interni ai serviciilor secrete străine și demontează astfel toate argumentele care i-au îndreptățit pe unii interesați și pe alții naivi să considere că în România ar fi avut loc o Revoluție în decembrie 1989. Eu mă voi referi acum la „Puterea umbrei" și la uluitoarele dezvăluiri ale generalului Rogojan.

Acest înalt ofițer de intelligence a fost prezent atât în departamentul Securității statului, lucrând sub mai mulți șefi succesivi și sub mai mulți miniștri de Interne, cât și în staff-ul Serviciului Român de Informații, creat în primăvara lui 1990. Este probabil cel mai important tehnician din istoria recentă a serviciilor secrete din România, prin mâna căruia au trecut cele mai multe documente relevante și care a avut astfel acces la nenumărate informații cu caracter secret dintre care unele, nu puține, au vizat evenimentele care au zguduit România în decembrie 1989. Dosarul Revoluției este numit impropriu astfel, iar vina o poartă exclusiv jurnaliștii. Pentru că echipa de procurori de la Parchetul militar, care, în fine a încheiat acest dosar printr-un rechizitoriu, în care Ion Iliescu și alți membri ai echipei sale sunt acuzați de genocid, definește evenimentele în mod clar drept o lovitură de stat. Din ordinul lui Ceaușescu și nu numai, pentru că, până în 22 decembrie, la prânz, au tras nu numai români în români, ci și străini în români, au fost uciși în principalele orașe ale României și în primul rând în Timișoara și în București câteva sute de compatrioți. După care Ceaușescu a fost extras de un personaj cheie al loviturii de stat, defunctul general Atanasie Stănculescu. Și, în scurt timp, luat ostatic de către subordonații acestuia din garnizoana Târgoviște. Dar tirul liber împotriva populației României, adevăratul carnagiu s-a declanșat mai târziu și în mod cert după capturarea lui Ceaușescu, ținută secretă până la Crăciun. În acest interval de câteva zile, peste o mie de români au fost uciși cu sânge rece dintr-un singur motiv. Ca pe fondul panicii create în rândul populației, un grup restrâns, dinainte desemnat în acest scop de către structurile de vârf ale serviciilor secrete sovietice, cu acceptul serviciilor secrete occidentale, să se poată instala cu forța la putere. Și să se substituie practic adevăraților revoluționari. Ei s-au numit „emanații". Aproape fără excepție, cei care s-au plasat la vârful statului român, devenind practic succesorii echipei Ceaușescu, erau desemnați de la Kremlin. Și nu întâmplător. În trecut, aproape toți dintre aceștia fuseseră racolați și instruiți de principalele două servicii secrete sovietice, KGB și GRU, al armatei. Erau cârtițele Moscovei la București. Cele mai multe, cunoscute și documentate de o direcție a Securității statului, creată anume pentru ca Ceaușescu să știe cine sunt trădătorii. Trădători pe care nu i-a pus la zid și nu i-a executat, de teama Moscovei. Dar care toți, fără aproape nicio excepție, erau pe linie moartă. Excepția excepției era Victor Atanasie Stănculescu, care fusese preluat și de serviciul secret britanic și lucra, deci, pentru doi stăpâni externi. În ampla lucrare a generalului Aurel I. Rogojan, elaborată sub forma unui dialog cu Dan Andronic și cu o excelentă prefață scrisă de Ion Cristoiu, „emanat" cu „emanat" este luat pe rând și documentat cu date și informații fără echivoc. Astfel încât, dincolo de acest document cu adevărat istoric, care completează în mod fericit istoria loviturii de stat a lui Alex Mihai Stoenescu, avem o imagine absolut dezolantă a trădărilor la care s-au pretat înalți ofițeri ai Securității și, mai ales, vârfuri ale Armatei Române. Se dovedește astfel cât de temeinic am fost penetrați de serviciile secrete ale Moscovei. Și mă întreb din ce în ce mai serios dacă situația s-a schimbat cu adevărat odată cu intrarea noastră în NATO și în UE. Dacă atunci conducătorii puteau fi desemnați din afară, de ce nu s-ar întâmpla același lucru, în baza aceluiași mecanism, și acum?

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Captivii de la conducerea României

Postat la: 08.12.2019 |

0

A fost generat din nou un scandal uriaș. În urmă cu câteva zile. Când sute de oameni s-au călcat în picoare pentru a se prezenta la așa-numitul proces al Revoluției. Convocați fiind de către judecători într-un spațiu impropriu. Erau răniții evenimentelor din decembrie 1989 și rudele apropiate ale celor uciși. Sunt mai mulți martori în acest proces, nu și mai multe victime decât în faimosul proces de la Nürenberg. Și de câteva ori mai multe dosare. Și s-a ajuns la proces după 30 de ani. Suntem din nou demni de Guinness Book. Dar ce se vrea de la acest dosar numit al Revoluției?

Despre evenimentele din decembrie 1989 s-a scris imens, în țară și în străinătate, în ultimii 30 de ani. Toată această literatură, în parte istorică, este dominată de două lucrări de referință. Una este istoria loviturii de stat scrisă de cel mai important specialist al istoriei recente, Alex Mihai Stoenescu. Cea de-a doua a apărut foarte recent. Se numește „Puterea umbrei" și este semnată de general de brigadă (r.) Aurel I. Rogojan și de cunoscutul jurnalist Dan Andronic. Această lucrare voluminoasă și temeinic documentată lovește ca un baros în memoria colectivă. Ambele opere vorbesc în mod explicit despre o lovitură de stat orchestrată de agenții interni ai serviciilor secrete străine și demontează astfel toate argumentele care i-au îndreptățit pe unii interesați și pe alții naivi să considere că în România ar fi avut loc o Revoluție în decembrie 1989. Eu mă voi referi acum la „Puterea umbrei" și la uluitoarele dezvăluiri ale generalului Rogojan.

Acest înalt ofițer de intelligence a fost prezent atât în departamentul Securității statului, lucrând sub mai mulți șefi succesivi și sub mai mulți miniștri de Interne, cât și în staff-ul Serviciului Român de Informații, creat în primăvara lui 1990. Este probabil cel mai important tehnician din istoria recentă a serviciilor secrete din România, prin mâna căruia au trecut cele mai multe documente relevante și care a avut astfel acces la nenumărate informații cu caracter secret dintre care unele, nu puține, au vizat evenimentele care au zguduit România în decembrie 1989. Dosarul Revoluției este numit impropriu astfel, iar vina o poartă exclusiv jurnaliștii. Pentru că echipa de procurori de la Parchetul militar, care, în fine a încheiat acest dosar printr-un rechizitoriu, în care Ion Iliescu și alți membri ai echipei sale sunt acuzați de genocid, definește evenimentele în mod clar drept o lovitură de stat. Din ordinul lui Ceaușescu și nu numai, pentru că, până în 22 decembrie, la prânz, au tras nu numai români în români, ci și străini în români, au fost uciși în principalele orașe ale României și în primul rând în Timișoara și în București câteva sute de compatrioți. După care Ceaușescu a fost extras de un personaj cheie al loviturii de stat, defunctul general Atanasie Stănculescu. Și, în scurt timp, luat ostatic de către subordonații acestuia din garnizoana Târgoviște. Dar tirul liber împotriva populației României, adevăratul carnagiu s-a declanșat mai târziu și în mod cert după capturarea lui Ceaușescu, ținută secretă până la Crăciun. În acest interval de câteva zile, peste o mie de români au fost uciși cu sânge rece dintr-un singur motiv. Ca pe fondul panicii create în rândul populației, un grup restrâns, dinainte desemnat în acest scop de către structurile de vârf ale serviciilor secrete sovietice, cu acceptul serviciilor secrete occidentale, să se poată instala cu forța la putere. Și să se substituie practic adevăraților revoluționari. Ei s-au numit „emanații". Aproape fără excepție, cei care s-au plasat la vârful statului român, devenind practic succesorii echipei Ceaușescu, erau desemnați de la Kremlin. Și nu întâmplător. În trecut, aproape toți dintre aceștia fuseseră racolați și instruiți de principalele două servicii secrete sovietice, KGB și GRU, al armatei. Erau cârtițele Moscovei la București. Cele mai multe, cunoscute și documentate de o direcție a Securității statului, creată anume pentru ca Ceaușescu să știe cine sunt trădătorii. Trădători pe care nu i-a pus la zid și nu i-a executat, de teama Moscovei. Dar care toți, fără aproape nicio excepție, erau pe linie moartă. Excepția excepției era Victor Atanasie Stănculescu, care fusese preluat și de serviciul secret britanic și lucra, deci, pentru doi stăpâni externi. În ampla lucrare a generalului Aurel I. Rogojan, elaborată sub forma unui dialog cu Dan Andronic și cu o excelentă prefață scrisă de Ion Cristoiu, „emanat" cu „emanat" este luat pe rând și documentat cu date și informații fără echivoc. Astfel încât, dincolo de acest document cu adevărat istoric, care completează în mod fericit istoria loviturii de stat a lui Alex Mihai Stoenescu, avem o imagine absolut dezolantă a trădărilor la care s-au pretat înalți ofițeri ai Securității și, mai ales, vârfuri ale Armatei Române. Se dovedește astfel cât de temeinic am fost penetrați de serviciile secrete ale Moscovei. Și mă întreb din ce în ce mai serios dacă situația s-a schimbat cu adevărat odată cu intrarea noastră în NATO și în UE. Dacă atunci conducătorii puteau fi desemnați din afară, de ce nu s-ar întâmpla același lucru, în baza aceluiași mecanism, și acum?

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE