"Îngroapă-l şi pe el, că are o mamă!”

Postat la: 10.07.2020 |

Şi acum îmi înmoaie sufletul povestea adevărată a trei fraţi: doi băieţi şi o fată cu vârste între 5 şi 8 ani. Au plecat cei trei copii pe pământul triunghiului morţii Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz să caute oasele tatălui lor, căzut în teribilele lupte care au salvat România.

Au scormonit cu mâinile lor de copii, au găsit câteva oase şi au venit mulţumiţi acasă că e o părticică din fiinţa părintelui lor lovit de gloanţele năvălitorilor, pe care eroii Ţării îi ţinuseră pe loc să nu cotropească toată România. Uneori, ceva din interiorul tău te îndeamnă să străbaţi nişte locuri de vitejie românească, simţi nevoia să auzi foşnind de departe pagini de istorie românească. Şi eu am auzit din inima mea susur de strigăt eroic şi m-am dus pe dealurile cu oase de strămoşi de neuitat din epicentrul bătăliilor cu nemţii Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, unde eroii noştri, flăcăii care prinseseră şi ei o oră şi se spălau la râu, au auzit năvala trupelor straşnic înarmate ale mareşalului Mackensen.

Şi au pornit la contraatac ostaşii români în izmene cu baioneta la puştile vechi, zăgăzuind năvala regimentelor bine înarmate şi grindina de obuze din tunurile perfecţionate ale friţilor. Era o zi de vară ca şi acum, zumzăiau albinele pe dealurile cuminţi azi, nu mai regăseam tranşeele însângerate, le acoperise vremea de ani şi ţărână mişcată de vânt. Din păduricea de pe deal se aude talanga de la gâtul a 6 mioare, coborând alături de un moş cu păr alb vâlvoi, cu iţarii prinşi cu o sârmă, urmat de un câine, bătrân şi el, cu blana jerpelită.

„Uncheşule, pe-aici s-au luptat flăcăii noştri?". Se sprijină moşul în toiagul noduros şi începe a-şi depăna amintirile: „Aici a fost iadul pe pământ, ai noştri erau puţini, nemţii ca un puhoi. Noaptea, bunicul mă scula din somn: «hai, că nu e Lună să ne vadă nemţii, hai să-i îngropăm pe-ai noştri». Ne târam şi îi aşezam în morminte anevoie săpate de lopeţile unui moş şi unui copil. Într-o noapte, l-am strigat: «cred că am găsit un neamţ după uniformă printre morţii noştri». A stat în cumpănă niţel bunicul: «ce-a căutat să vină peste noi, că-l înjur, dar îngroapă-l şi pe el că are o mamă»"!
Şi moşul a luat-o la vale cu oile şi dulăul lui, s-a pierdut într-o filă de istorie, aşa cum apăruse. Vă îndemn să mergeţi la Alba Iulia, în vreun an, de 1 Decembrie.

„Mihai Viteazul intră-n Catedrală/Și are harta Daciei în mâini,/Într-însul Burebista se răscoală,/Pe vatra lor se nasc români"! Pe platoul de sus, la Cetate, se plimbă românii cu familiile, o pereche de tineri îndrăgostiţi m-a rugat să le fac o poză, „dar să se vadă şi statuia lui Mihai în fotografie"!

Florin Condurateanu

 

loading...
PUTETI CITI SI...

"Îngroapă-l şi pe el, că are o mamă!”

Postat la: 10.07.2020 |

0

Şi acum îmi înmoaie sufletul povestea adevărată a trei fraţi: doi băieţi şi o fată cu vârste între 5 şi 8 ani. Au plecat cei trei copii pe pământul triunghiului morţii Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz să caute oasele tatălui lor, căzut în teribilele lupte care au salvat România.

Au scormonit cu mâinile lor de copii, au găsit câteva oase şi au venit mulţumiţi acasă că e o părticică din fiinţa părintelui lor lovit de gloanţele năvălitorilor, pe care eroii Ţării îi ţinuseră pe loc să nu cotropească toată România. Uneori, ceva din interiorul tău te îndeamnă să străbaţi nişte locuri de vitejie românească, simţi nevoia să auzi foşnind de departe pagini de istorie românească. Şi eu am auzit din inima mea susur de strigăt eroic şi m-am dus pe dealurile cu oase de strămoşi de neuitat din epicentrul bătăliilor cu nemţii Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, unde eroii noştri, flăcăii care prinseseră şi ei o oră şi se spălau la râu, au auzit năvala trupelor straşnic înarmate ale mareşalului Mackensen.

Şi au pornit la contraatac ostaşii români în izmene cu baioneta la puştile vechi, zăgăzuind năvala regimentelor bine înarmate şi grindina de obuze din tunurile perfecţionate ale friţilor. Era o zi de vară ca şi acum, zumzăiau albinele pe dealurile cuminţi azi, nu mai regăseam tranşeele însângerate, le acoperise vremea de ani şi ţărână mişcată de vânt. Din păduricea de pe deal se aude talanga de la gâtul a 6 mioare, coborând alături de un moş cu păr alb vâlvoi, cu iţarii prinşi cu o sârmă, urmat de un câine, bătrân şi el, cu blana jerpelită.

„Uncheşule, pe-aici s-au luptat flăcăii noştri?". Se sprijină moşul în toiagul noduros şi începe a-şi depăna amintirile: „Aici a fost iadul pe pământ, ai noştri erau puţini, nemţii ca un puhoi. Noaptea, bunicul mă scula din somn: «hai, că nu e Lună să ne vadă nemţii, hai să-i îngropăm pe-ai noştri». Ne târam şi îi aşezam în morminte anevoie săpate de lopeţile unui moş şi unui copil. Într-o noapte, l-am strigat: «cred că am găsit un neamţ după uniformă printre morţii noştri». A stat în cumpănă niţel bunicul: «ce-a căutat să vină peste noi, că-l înjur, dar îngroapă-l şi pe el că are o mamă»"!
Şi moşul a luat-o la vale cu oile şi dulăul lui, s-a pierdut într-o filă de istorie, aşa cum apăruse. Vă îndemn să mergeţi la Alba Iulia, în vreun an, de 1 Decembrie.

„Mihai Viteazul intră-n Catedrală/Și are harta Daciei în mâini,/Într-însul Burebista se răscoală,/Pe vatra lor se nasc români"! Pe platoul de sus, la Cetate, se plimbă românii cu familiile, o pereche de tineri îndrăgostiţi m-a rugat să le fac o poză, „dar să se vadă şi statuia lui Mihai în fotografie"!

Florin Condurateanu

 

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE