• Tweet

Ce face doamna Viorica Dăncilă? Se pregătește de un spectaculos salt în neant? Un salt care poate fi și mortal? Sau pur și simplu se alintă? Ce intenții are când, pe neașteptate, declară că, dacă partidul o vrea, ea se duce demonstrând că nu este lovită de lașitate? Dar ar putea partidul să nu o vrea? Ce șanse are Viorica Dăncilă de a intra în turul doi?

De ce toată lumea vorbește despre intrarea în turul doi? În primul rând, pentru că noua președinție a României nu se poate tranșa în primul tur. Chiar dacă Iohannis organizează nu unul, ci zece referendumuri simultan cu alegerile. De aceea, în paranteză fie spus, eu cred că referendumul pe care-l vrea președintele va fi, dacă va fi, în turul doi. Vorbim despre intrarea în turul doi, pentru că cine nu intră, dintre cele trei formațiuni mari politice, se descalifică din perspectiva localelor și parlamentarelor. Dacă PSD nu intră cu un candidat în turul doi, impactul psihologic va conduce la demoralizarea activului de partid. La demobilizarea lui și, implicit, la o gravă neîncredere instalată în interiorul propriului electorat. Teoretic, la fel stau lucrurile și în cazul celorlalte două formațiuni politice. Pe de altă parte, succesul la aceste prezidențiale, care vor fi foarte înverșunate, va fi dat nu de prestația celor calificați în al doilea tur și de formațiunile care-i susțin, ci de bazinul electoral al celui eliminat la primul tur. Cum așa?

Concret. Să admitem, cum ne spun până una alta sondajele, că PNL își va impune, candidatul calificându-l pentru turul doi, iar Alianța USR-PLUS își va impune și ea candidatul. Cum va proceda în aceste condiții electoratul PSD, dezamăgit, lăsat practic de izbeliște și în condițiile în care, cum e de așteptat, conducerea partidului, cu bagajele gata făcute, va declara că fiecare dintre adepții PSD este liber să-l aleagă pe unul sau pe altul dintre finaliști sau să nu meargă deloc la vot? Alegerile prezidențiale din acest an vor fi extrem de înverșunate. Iar cei mai mulți electori, chiar și cei din bazinul partidului eliminat, vor fi motivați să voteze și nu să stea acasă. Iar de votul acestora depinde cine va câștiga dintre cei doi finaliști. Dar la fel stau lucrurile indiferent cine e eliminat din primul tur.

Desigur, în această ecuație, cel mai dezavantajat dacă intră în finală va fi candidatul PSD. Și asta pentru că noi nu avem în România o Stângă autentică sau o Dreaptă autentică. Dar ce avem? Avem două fronturi. Două tabere care se încaieră. Uneori orbite de furie. Un front PSD, din care fac parte, pe lângă principalul partid, ALDE și Pro România, și un front anti-PSD, din care fac parte PNL, USR, PMP și o parte consistentă din UDMR. Păi dacă așa stau lucrurile, atunci, dacă un candidat PSD ajunge în finală, există toate riscurile ca acolo el să piardă pur și simplu în baza prezumtivei distribuții pe care am prezentat-o mai sus. În oricare altă variantă însă, electoratul PSD va fi arbitru. Și va decide ce și cum.

Dar prețul pentru acest rol de decident va fi uriaș. Dacă PSD nu trece de primul tur, premieră istorică, atunci PSD va înceta să mai fie cea mai importantă forță politică din România și va sări brusc pe locul trei. Aceasta este miza. Iar dacă PSD sare pe locul trei, de aici va rezulta și scorul la locale și parlamentare. Neintrarea în turul doi echivalează cu pierderea pentru o lungă perioadă de timp sau poate pentru totodeauna a puterii.

În aceste condiții, bâjbâielile PSD în ceea ce privește desemnarea unui candidat reprezintă o sinucidere curată. Un candidat poate fi de două feluri. Cu mare notorietate sau cu mică notorietate. Referindu-mă strict la acest partid, voi spune că Viorica Dăncilă sau Gabriela Firea sau Călin Popescu Tăriceanu, dacă PSD decide să-l susțină, reprezintă posibili candidați cu maximă notorietate. Liviu Pleșoianu, care la Congresul PSD a primit cele mai multe voturi după Dăncilă sau Eugen Teodorovici, care la același Congres a fost desemnat președinte executiv, sunt candidați cu slabă notorietate. Adică nu sunt foarte cunoscuți de publicul larg. În cazul candidaților cu notorietate maximă, nominalizarea poate fi făcută relativ târziu, pentru că ei sunt cunoscuți iar timpul scurt rămas până la alegeri ar putea fi utilizat cu folos în direcția construirii profilului lor de președinte și al obișnuirii cetățeanului cu acest profil. Cu alte cuvinte, degeaba este cineva cunoscut de toată lumea, cum ar fi de pildă Simona Halep, dacă în capul oamenilor rotițele nu sunt mișcate în așa fel încât aceștia să o identifice și cu un bun președinte al României. În cazul candidaților cu notorietate mică, nu prea mai e timp. Pentru că efortul de PR trebuie distribuit mai întâi pentru a-i face cunoscuți de toată lumea până în ultimul sat și abia apoi pentru a convinge cât mai mulți cetățeni că respectiva persoană e bună de președinte. În paranteză fie spus, nici Barna nu este departe de această situație. Și el este în întârziere. Numai că în cazul USR situația va fi tranșată foarte repede.

Nu și în cazul PSD. Nu-mi stă în caracter să arăt cu degetul acuzator către oameni aruncați după gratii. Dar nu am ce să fac. Aici vorbim despre politică. La acest capitol, Liviu Dragnea a greșit major. Probabil sperând ca el, având într-adevăr notorietate maximă, să devină candidatul prezidențial al partidului. Și în acest sens a făcut vid în jurul lui. Nimeni, cu cele două excepții pe care le-am enumerat mai sus, Dăncilă și Firea, nu are suficentă notorietate și nu este suficent de pregătit pentru a se bate în primul tur, astfel încât să intre în turul doi. Desigur, dacă îl excludem pe Călin Popescu Tăriceanu, în jurul căruia s-ar putea uni întreg frontul PSD, deci inclusiv Pro România, care are notorietate maximă, care are deja un profil de președinte bine conturat și care, în plus, mai are și capacitatea de a smulge din electoratul PNL.

A doua mare greșeală îi revine doamnei Viorica Dăncilă. Aceasta, bătându-se pentru șefia partidului și reușind să o obțină, a declarat în mai multe rânduri răpicat că nu va candida la alegerile prezidențiale. Până ieri. Când a lăsat deschisă această posibilitate, cu condiția ca partidul să îi ceară acest lucru. Doamna Dăncilă se bucură de o maximă notorietate, are profil de prim-ministru, un profil interesant construit mai degrabă din străinătate către România, atunci când, înainte de a se reinventa, a apărat ferm imaginea Guvernulu, inclusiv poziția acestuia în ceea ce privește reformarea Justiției. Dar nu are deloc un profil de viitor președinte. L-ar putea căpăta, dar asta necesită timp și o armonizare între imaginea ei de premier și imaginea ei de președinte. Foarte dificil, dacă nu imposbil de făcut această armonizare într-un timp atât de scurt. Iar dacă nu va fi armonizare, va fi cacofonie.

Și iată această cacofonie, care reprezintă un pericol mortal pentru rezultatul PSD din primul tur, a și început. Doamna Dăncilă mai întâi a spus că nu va candida nici în ruptul capului. Apoi, că se poate suci dacă partidul i-o cere. Păi ea este președintele nou ales al partidului. Cum ar putea partidul să nu-i ceară așa ceva, dacă ea dorește? Sau cum ar putea partidul să-i ceară așa ceva, dacă ea nu dorește? Intenția doameni Dăncilă, oricât de mult și-o maschează, este transparentă. Și dacă așa stau lucrurile, haideți să ne gândi serios în ce condiții ar putea intra doamna Dăncilă în finala prezidențialelor?

1). Este obligatoriu ca întreg activul PSD, până la ultimul șef de organizație, să o susțină și să alerge efectiv din casă în casă pentru a-i promova profilul de președinte al României. Asta presupune însă ca doamna Dăncilă să fie președinte pe bune al PSD. Și nu un președinte de avarie. Făcut la viteză. Pentru că cineva în definitiv trebuie să preia rapid manșa avionului atunci când pilotul a fost secerat. Îndeplinirea acestei condiții o punem sub semnul întrebării.

2). Este obligatoriu ca doamna Dăncilă să fie susținută de către întreg frontul PSD. Acest lucru este exclus. Tăriceanu a declarat ferm că va candida. Susținut sau nu de PSD. Dar în orice caz într-un parteneriat cu Pro România. Și are o favorabilitate de 80% în rândul electoratului PSD. În orice caz, dacă doamna Dăncilă candidează, electoratele ALDE și Pro România nu o susțin. Și nu poate intra în turul doi.

3). Doamna Dăncilă ar urma să conducă simultan și Guvernul și propria campanie electorală. Să suporte simultan și atacurile frontului anti-PSD, din ce în ce mai năprasnice îndreptate, unde altundeva, decât împotriva Guvernului și să și promoveze o imagine de președinte bun al României. Punem această condiție sub semnul întrebrii, dar înclinăm către ideea că este imposibil de realizat.

4). Va conta mai mult decât niciodată factorul intern și factorul extern. Serviciile secrete în plan intern și poziția marilor puteri în plan extern. Aceste linii de forță vor influența electoratul în diverse moduri. La acest capitol, doamna Dăncilă este defavorizată. Poate cu execepția unei părți din SIE. Dar, e drept, defavorizat ar fi oricare alt candidat al frontului PSD.

Una peste alta, saltul spectaculos pe care l-ar face doamna Dăncilă promovându-și candidatura ar putea fi mortal. La capătul acestuia, doamna Dăncilă s-ar putea metamorfoza într-un simplu pieton. Pierzând președinția partidului, pentru că nu intră în al doilea tur, și pierzând și poziția de prim-ministru, pentru că nu va mai fi numărul unu în partid. Iar finalul e că PSD se duce de-a berbeleacul. Prin urmare doamna Dăncilă devine și gropar. Un pieton gropar.

Sorin Rosca Stanescu