Planuri misterioase de redesenare a graniţelor Balcanilor alarmează liderii politici
Postat la: 28.05.2021 |
Planuri misterioase de redesenare a graniţelor Balcanilor îi alarmează pe liderii din regiune şi înaltul reprezentant internaţional în Bosnia şi Herţegovina este de părere că o astfel de acţiune ar reprezenta „deschiderea cutiei Pandorei", relatează BBC.
„Schimbarea graniţelor ar însemna deschiderea cutiei Pandorei", a spus Valentin Inzko, înalt reprezentant internaţional în Bosnia şi Herţegovina. Munca lui presupune menţinerea păcii, instaurată odată cu Acordul de Pace de la Dayton care a pus capăt conflictului în 1995, după aproximativ patru ani de lupte în care au murit în jur de 100.000 de oameni.
Cauza consternării lui o reprezintă documente neoficiale care sugerează că unele dintre graniţele Balcanilor ar trebui redesenate. Acestea au circulat în cercuri diplomatice, înainte de a ajunge la presa din vestul Balcanilor. Cât priveşte Bosnia, înaltul ei reprezentat nu are de gând să primească sugestii că răspunsul la disfuncţionalitatea sa continuă ar fi redesenarea graniţelor naţionale.
„Dacă cuiva îi place să se gândească să schimbe graniţele, ar trebui înainte să viziteze toate mormintele militarilor din Franţa până în Stalingrad". a spus el. Nu este cunoscut autorul documentelor al cărui conţinut a cauzat indignare în regiune. Printre sugestiile făcute se numără „o dizolvare paşnică" a Bosniei şi Herţegovinei, cu Serbia şi Croaţia anexând mare parte din teritoriul acestei ţări, unificarea Kosovo cu Albania, şi crearea unei regiuni autonome, în majoritate sârbă, în nordul Kosovo.
„Facem o greşeală dacă ne gândim că conflictele îngheţate rămân îngheţate pe veci", a spus Inzko. „Aţi văzut în Nagorno- Karabah şi Palestina - conflicte îngheţate care pot izbucni oricând. Acestea ar putea fi cazul Bosniei şi Herţegovinei".
Puţini oameni au avut ceva de spus în sprijinirea ideilor conţinute de aceste documente, cu excepţia lui Milorad Dodik, politician sârb din Bosnia, care nu ratează ocazia de a lansa ideea secesiunii pentru regiunea majoritar sârbă din ţară. Sub acordul de la Dayton , ţara a fost divizată în Federaţia Bosniaco-Croată şi Republica Bosniacă Sârbă.
Non-documentele este posibil să nu fie lucrarea unor ultranaţionalişti. Slovenia a fost nevoită să respingă sugestiile care erau prezentate în primul document. Presa din Kosovo a descris un al doilea document ca propunere „franco-germană".
James Ker-Lindsay, expert pe problema Balcanilor de la London School of Economics, a spus că „gândirea vizionară" este un mod pentru liderii europeni de a aborda problemele greu de rezolvat din regiune. „Nu putem nega că există probleme în Balcanii de Vest. Sunt două probleme importante care trebuie să fie rezolvate: disputa dintre Serbia şi Kosovo privind independenţa Kosovo şi disfuncţionalitatea politică înrădăcinată din Bosnia".
Slovenia a propus o declaraţie care afirmă inviolabilitatea graniţelor actuale. Dar Serbia a refuzat. Preşedintele Aleksandar Vucic a declarat că ţara lui a recunoscut „graniţele determinate de ONU". În alte cuvinte, nu voia să semneze un document care ar putea fi interpretat ca recunoaştere a independenţei Kosovo.
După ce s-a întâlnit cu Vucic în Slovenia, preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani, a declarat pentru BBC că este convinsă că Belgradul se află în spatele acestor non-documente. „Nu am avut vreo îndoială de la început - este suficient să citeşti conţinutul şi să vezi ce încearcă aceste non-documente să avanseze. Ideea de redesenare a graniţelor, ca ceva ce poate duce la pacea în regiune, când realitatea este opusul acesteia". În mod normal, Serbia neagă că ştie ceva despre acestea şi James Ker-Lindsay spune că există „tot felul de confuzii şi teorii ale conspiraţiei".
Valentin Inzko, aflat de 12 ani în funcţie, îşi doreşte ca toată lumea să accepte graniţele care există acum şi să se concentreze pe aderarea comună la Uniunea Europeană. „Cea mai bună idee este de a urma exemplul Tyrolului - o parte este a Italiei, alta, a Austriei. Dar este o singură regiune, cu patru libertăţi şi o monedă", a spus el. Însă pentru Balcanii de Vest este greu să pătrundă în UE, ceea ce înseamnă că numeroase astfel de non-documente este posibil să apară.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump anunță întâlnirea care va schimba lumea: "Mă duc în China să mă văd cu Xi Jinping și Vladimir Putin!"
Presedintele american Donald Trump a anuntat duminica o intalnire cu omologii sai chinez si rus, Xi Jinping si Vladimir ...
-
Amenințare devastatoare împotriva Iranului: Donald Trump spune că poate distruge 38 de poduri în doar 60 de minute
SUA au inființat o echipa operativa pentru a viza transporturile de arme și fluxurile ilicite de bani peste granițele te ...
-
Cine este "Voldemort" - evreul dur pe care chiar și Donald Trump îl consideră prea extremist și care de acum conduce Casa Albă din umbră
Autor: Daniel Edelson Nascut intr-o familie evreiasca bogata, descendenta din refugiați, Stephen Miller a devenit motoru ...
-
Un nou Consiliu NATO-Rusia? Planul lui Jared Kushner care stârnește îngrijorare în capitalele europene
Ginerele președintelui american Donald Trump leaga eforturile de obținere a unui armistițiu in Ucraina de inițierea unor ...
-
Rusia, gata să răspundă simetric dacă UE trimite o misiune în Marea Neagră. Rezoluția Parlamentului European reflectă dorința UE de a livra arme Kievului
Încercarile de a pune in aplicare rezoluția Parlamentului European (PE) privind desfașurarea unei misiuni militare ...
-
Trump anunță atacuri iminente asupra ultimelor situri nucleare: Recompensă uriașă de la Centcom
Armata americana a anuntat vineri ca ofera o recompensa de 20 de milioane de dolari „si o posibila relocare" orica ...
-
Vladimir Putin confirmă negocierile de pace! Rusia, Ucraina și americanii se întâlnesc la Abu Dhabi
Vladimir Putin a confirmat vineri ca Rusia, Statele Unite și Ucraina vor participa la o noua runda de negocieri de pace, ...
-
Președintele Paraguayului a fost destituit și arestat! Ce acuzații grave i se aduc
Senatul Paraguayului l-a destituit vineri pe președintele Santiago Peña, dupa prabușirea Ueno Bank, la care fostu ...
-
Tensiuni tot mai mari la vârful Uniunii Europene. Ursula von der Leyen și Friedrich Merz se confruntă într-o dispută privind statutul Canadei
Disputa dintre Ursula von der Leyen și Friedrich Merz privind statutul pe care UE ar urma sa il acorde Canadei scoate la ...
-
JD Vance s-a grăbit să se distanțeze de Donald Trump: Problema uriașă pe care o vor avea republicanii, pe lângă pierderea acestor alegeri
Înfrangerea spectaculoasa suferita de Donald Trump in fata democratilor la alegerile de la jumatatea mandatului a ...
-
Democrații din Congresul SUA anunță anchete legate de corupția Administrației Trump. Fosta ambasadoare Kimberly Guilfoyle e țintă principală pentru investigatorul-șef
Congresmanul democrat Robert Garcia, care va conduce din ianuarie influenta comisie de supraveghere din Camera Reprezent ...
-
Ce înseamnă și cum funcționează dreptul de veto pe care Donald Trump amenință că îl va folosi după ce republicanii au pierdut majoritatea în Congresul SUA
Dupa ce democrații au caștigat majoritatea in Senatul și Camera Reprezentanților din SUA, Donald Trump amenința ca va fo ...
-
Ted Cruz, lider republican: Democrații îl vor pune sub acuzare pe Donald Trump! Vor merge cu toate armele împotriva familiei Trump
Senatorul republican Ted Cruz anticipeaza doi ani de confruntari politice intense in Statele Unite, dupa ce Partidul Dem ...
-
"Tratatul Motorinei" ia foc după victoria din alegeri a democraților în SUA - boicotează înțelegerea dintre Donald Trump și Vladimir Putin
Dupa ce democrații au preluat controlul asupra Senatului și Camerei Reprezentanților, guvernatorul statului american New ...
-
Donald Trump va împărți sferele de influență la întâlnirea cu Xi Jinping și Putin: România riscă să pice iarăși înafara intereselor capitale
Întalnirea dintre Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin seamana ca moment istoric cu cea de la Moscova dintre ...
-
Avertismentul lui Lukașenko privind cum va începe Al Treilea Război Mondial: Ce spune despre războiul din Ucraina și rolul lui Trump
Razboiul in Ucraina se va termina in urmatoarele luni, a prezis marti presedintele belarus Aleksandr Lukasenko, principa ...
-
Varșovia introduce alertă maximă de securitate la frontiera Poloniei cu enclava rusă Kaliningrad: "O posibilă provocare"
Premierul polonez Donald Tusk anunta marti ca Polonia a dejucat, in noaptea de luni spre marti, o posibila provocare la ...
-
Trump anunță că va tăia sprijinul militar pentru Israel dar abia la sfârșitul anului. Sumele uriașe de bani pe care le primea Tel-Aviv erau aspru contestate de electoratul SUA
Președintele Donald Trump a anunțat marți dimineața, in emisiunea „Fox & Friends" a canalului Fox News, ca aju ...
-
Rusia ridică un radar imens care va urmări întreg spațiul aerian din Europa. Sistemul poate detecta chiar și țintele „invizibile"
Rusia se pregatește sa puna in funcțiune o stație radar masiva in exclava Kaliningrad, fapt care ii va permite sa monito ...
-
Crește suspansul alegerilor din SUA: Când vor apărea primele rezultate și de ce americanii ar putea aștepta zile întregi pentru a afla câștigătorii
Experții spun ca este unul dintre cele mai disputate scrutine de la jumatatea mandatului din ultimii ani din SUA. Primel ...
-
"Da, suntem pregătiţi": Zelenski gata să poarte negocieri cu Putin. Erdogan ar putea să-i aducă pe cei doi lideri la aceeași masă
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminica pentru canalul CNN ca este gata sa se intalneasca cu prese ...
-
Donald vs. Donald: Tusk e "omul lui Obama" în Europa și coada de topor pentru lovitura de stat din Polonia cu "bătaie" la Trump
Cine l-a informat pe președintele polonez Karol Tadeusz Nawrocki, in timp ce se afla la bordul unui avion care decola di ...
-
Donald Trump l-a sunat pe Netanyahu: Se pregătește planul pentru un atac de amploare împotriva Iranului
Presedintele SUA, Donald Trump, a purtat o convorbire telefonica cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre oportu ...
-
Kremlinul îl anunță pe Zelenski că Putin i-ar răspunde la telefon și-l invită în Rusia pe liderul ucrainean
Presedintele rus Vladimir Putin nu a refuzat niciodata sa discute cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat un ...
-
Forțele Speciale germane KSK se pregătesc de război împotriva Rusiei. "În patru ore, vom fi în avion, cu tot ce ne trebuie"
Dupa 30 de ani in care s-au concentrat pe salvarea ostaticilor, operațiuni antiteroriste și misiuni de recunoaștere cu g ...
-
România țintă de prim rang a Iranului: Mojtaba Khamenei dă ordin armatei să extindă lista țărilor cu baze americane în cazul reluării atacurilor SUA: "Fără limitări geografice!"
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi ordonat armatei sa raspunda imediat la orice amenințare, indiferent ...
-
PiS pe UE: Jaros ław Kaczyński tocmai a declarat că Polonia ar trebui să fie pregătită să deschidă negocierile privind părăsirea Uniunii dacă alte modalități de remediere eșuează
Luand cuvantul la Forumul de la Krynica, liderul PiS a argumentat ca UE are nevoie de o reforma profunda si a numit Comi ...
-
Putin: Puțin probabil ca Rusia să fie înfrântă strategic până în 2030
Vladimir Putin a vorbit despre incercarile Rusiei de a nu permite ca paginile tragice din istoria mondiala sa se repete, ...
-
Nouă ne convin republicanii, vrem-nuvrem: O victorie a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA ar putea afecta negativ Europa
Alegerile de la jumatatea mandatului din Statele Unite par sa fie nefavorabile republicanilor aflați la putere, sondajel ...
-
Putin propune relocarea unor fabrici ruseşti în Africa, în contextul sancțiunilor occidentale care afectează puternic economia din Rusia
Presedintele rus Vladimir Putin a afirmat - in cadrul summitului Rusia-Africa, care se desfasoara in aceste zile la Mosc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu