Concluzia lui Mircea Dinescu la 34 de ani de la Revoluție: "Dacă Ceauşescu trăia, la anul ieşea preşedinte cu 90%"
Postat la: 23.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Participant important la Revoluţia din 1989, poetul Mircea Dinescu susţine că Nicolae Ceauşescu ar câştiga alegerile prezidenţiale de anul viitor cu 90%.
"Un om normal, care are o pensie amărâtă sau un salariu mediocru, e disperat că la finalul lunii trebuie să-şi plătească curentul, apa, impozitul. În viaţa mediocră de pe vremea comunismului nu aveai această problemă", a spus Mircea Dinescu la Prima TV.
„Dacă Ceauşescu trăia, la anul ieşea preşedinte. Ieşea Ceauşescu cu 90%. Cum îmi explic? Un om normal, care are o pensie amărâtă sau un salariu mediocru, e disperat că la finalul lunii trebuie să-şi plătească curentul, apa, impozitul. În viaţa mediocră de pe vremea comunismului nu aveai această problemă, erau nimicuri să-ţi plăteşti lumina sau nu ştiu ce. Noi am făcut un capitalism sălbatic. E posibil ca de ani de zile să nu rezolvăm problema pensiilor? Unor oameni care au muncit 30 de ani, daţi-le o pensie din care să poată să trăiască fără spaima că vine ziua în care trebuie să-şi plătească lumina şi medicamentele (...)! În pieţele din România sunt mai mulţi vânzători decât cumpărători. Nu e în regulă. Asta nu e societatea de consum. Şi aici nu e vorba de nostalgii comuniste, că pe vremuri în piaţă erau trei vânzători şi trei cumpărători, că nebunul de Ceauşescu pusese mercurial şi ţăranii nu mai veneau la piaţă. La noi e un coşmar numit capitalism de trei lulele, care nu are legătură cu lumea occidentală", a spus Mircea Dinescu în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV.
Fostul disident Mircea Dinescu susţine că, după Revoluţia din 1989, capitalismul românesc a fost construit de foştii activişti de partid şi de angajaţii fostei Securităţi.
"Nici Marx n-a prevăzut că după comunism va veni capitalism făcut de activişti de partid şi de securişti. Şi ceva bişniţari rătăciţi. Nu mă aşteptam câtuşi de puţin la căderea comunismului. Ceauşescu vorbea de anul 2050, se credea nemuritor. Pe de altă parte, visul nostru era să vină un activist de partid mai luminat, cum era Ion Iliescu, despre care se vorbea la Europa Liberă, că ar putea fi, eventual, următorul preşedinte al României, deşi unii se aşteptau să vină Nicuşor Ceauşescu", a afirmat Mircea Dinescu.
Aproape 50% dintre români cred că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, procentul fiind mai mare decât în urmă cu 10 ani, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. De asemenea, peste 46% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Avertismentul ministrului Finanțelor Alexandru Nazare: „Urmează etapa decisivă - execuția responsabilă"
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, afirma ca bugetul intra in vigoare, fiind publicat in Monitorul Oficial, dar acu ...
-
Rareș Bogdan explică de ce a votat înăsprirea regulilor privind migrația în UE: "Este exact ce își doresc cetățenii"
Europarlamentarul Rareș Bogdan explica de ce a votat inasprirea politicilor privind migrația din UE. Migranții ilegali v ...
-
Diana Șoșoacă răstoarnă ironia lui CTP despre „inviolabilitatea" ei: „Sunteți irefutabil!"
Dupa ce jurnalistul Cristian Tudor Popescu a numit-o pe Diana Șoșoaca „singura femeie inviolabila", politiciana i- ...
-
Diana Șoșoacă cere ieșirea României din UE de la tribuna Parlamentului European
Din plenul Parlamentului European, Diana Șoșoaca cere, in numele „majoritații romanilor", ieșirea Romaniei din Uni ...
-
Ce spune Mirabela Grădinaru despre controversa titlului de "Primă Doamnă" iscată în România după plecarea sa în SUA
Mirabela Gradinaru susține ca implicarea sa civica va ramane o constanta, indiferent de statutul oficial, afirmand ca va ...
-
Călin Georgescu face declarații controversate: "Sunt forțe care vor eliminarea mea fizică"
Calin Georgescu a facut miercuri seara o serie de declarații controversate, susținand ca exista „forțe din Europa ...
-
Parlamentul a adoptat „Legea femicidului". Pedepse până la închisoare pe viață pentru crimele motivate de gen
Parlamentul Romaniei a adoptat legea privind prevenirea și combaterea femicidului, un act normativ care introduce pentru ...
-
Se refac jocurile de putere pentru o nouă coaliție fără PSD: Ilie Bolojan vrea să construiască o majoritate PNL cu AUR
Ce pare, la prima vedere, o noua criza politica intre partidele aflate la guvernare, care nu s-au ințeles perfect inca d ...
-
Mirabela Grădinaru, pe scena internațională alături de Melania Trump: apel pentru educația digitală a copiilor
Partenera presedintelui Nicusor Dan, Mirabela Gradinaru, care se afla in vizita oficiala in SUA la invitatia Primei Doam ...
-
PSD pregătește ieșirea din coaliție. Ce scenarii iau în calcul social-democrații și ce ultimatul au dat liberalii (stenograme)
Criza politica de la varful puterii pare sa fi intrat intr-o faza ireversibila, dupa ce semnalele venite din interiorul ...
-
Surse: Bolojan și Simion au bătut palma în culise. AUR ar susține Guvernul în Parlament
Președintele AUR, George Simion, ar fi avut, saptamana trecuta, o intalnire cu liderul liberal Ilie Bolojan, in urma car ...
-
Zeci de mii de români s-au solidarizat cu mesajul transmis coaliției de guvernare de Ramona Ioana Bruynseels
Prezenta la dezbaterea și votul pe buget, dupa o saptamana de discuții și tensiuni in Comisia pentru Buget-Finanțe, Ramo ...
-
Soarta lui George Simion a fost deja pecetluită. Un europarlamentar știe ce se va întâmpla cu liderul AUR în viitorul apropiat: „E pe cale de a ieşi din acest joc"
Invitat in cadrul unei emisiuni TV, europarlamentarul Serban Dimitrie Sturdza, fost membru fondator AUR, a facut cateva ...
-
Ilie Bolojan joacă cu mandatul pe masă: Vrea să demisioneze, dar are opoziție puternică inclusiv în PNL
Situația din coaliția de guvernare este una cu adevarat exploziva, iar tensiunile aparute la construirea Legii bugetului ...
-
Ministrul Finanțelor, îngrijorat de „creșterile spectaculoase" ale prețurilor carburanților
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat marți, 17 martie, ca „stocurile pe care le au producatorii și d ...
-
Călin Georgescu a cerut amânarea procesului de propagandă legionară. A citat din Nicolae Iorga, asasinat chiar de membrii Gărzii de Fier
Ședința de marți, privind dosarul in care Calin Georgescu a fost trimis in judecata pentru propaganda legionara, nu a du ...
-
PSD extremă-urgență: Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan
Liderii PSD fac primul pas spre indepartarea lui Ilie Bolojan din fruntea Guvernului. Sorin Grindeanu i-a convocat pe pr ...
-
A fost publicat proiectul bugetului de stat pentru 2026. Ministrul Nazare indică principalele domenii care vor primi bani
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost publicat, in vederea dezbaterii publice, a anunțat, in dupa-amiaza ...
-
Nu scăpăm de ăștia, ca de râie: "Nici dacă aruncă pe noi cu apă fiartă nu ieşim de la guvernare!"
Uniunea Salvați Romania nu intenționeaza sa paraseasca actuala coaliție de guvernare, chiar daca PSD ar dori o schimbare ...
-
I se cere lui Victor Ponta să explice din ce bani și-a cumpărat apartamentele din Dubai și Istanbul: „Valoare cumulată de 1 milion de euro"
Filologul Adrian Papahagi intervine in controversa legata de faptul ca fiica lui Victor Ponta ar fi fost impiedicata sa ...
-
Scandalul "Fiica lui Ponta" - Clotilde Armand, reacție după declarațiile Dacianei Sârbu: „Să dovedească public. Cu probe. Nu cu lacrimi în prime time"
Scandalul legat de refuzul repatrierii prioritare a fiicei fostului premier Victor Ponta și a fostei europarlamentare Da ...
-
Miruță e atât de prost că bubuie. Analiza ministrului Apărării: "Iranul evită statele NATO", zice el. În realitate e fix pe dos - celulele teroriste amenință Europa, SUA si Canada
Conflictul din Orientul Mijlociu ramane, in acest moment, limitat la un nivel regional, iar statele membre NATO nu sunt ...
-
Ce crede Călin Georgescu despre războiul isralo-american cu Iranul și daca România e în pericol
Calin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, s-a prezentat, marți, din nou la Poliția din Buftea pentru a semna co ...
-
Cică Georgescu și-a făcut partid. Rămâne să vedem dacă pe ăsta îl recunoaște. Nume cu greutate dintre fondatorii „România Românilor" spun că "Voievodul" o să confirme
Tribunalul București a admis, luni, cererea de inregistrare a formațiunii politice „Romania Romanilor" și a dispus ...
-
Stenograme din ședința PSD - Grindeanu, despre partenerii de guvernare: „Au așteptat 6-7 luni să intre România în recesiune?"
Tensiunile din interiorul coaliției de guvernare s-au amplificat luni, dupa ședința conducerii PSD, in care Biroul Perma ...
-
Ministrul Finanțelor anunță că ianuarie e prima lună cu excedent bugetar
Gura de oxigen pentru Romania, in prima luna a anului 2026. "Prima luna cu excedent bugetar din 2019: o noua confirmare ...
-
AEP a sesizat Parchetul General în privința finanțării campaniei electorale a lui Nicușor Dan. Sunt suspiciuni majore despre deconturi și surse
Un document oficial, semnat de președintele Autoritatea Electorala Permanenta, Adrian Țuțuianu (PSD), arata ca instituți ...
-
Lista numirilor controversate. PSD cere USR să-l retragă pe pensionarul special numit în fruntea unei companii de stat, prieten al familiei ministrului Miruță
Lista numirilor controversate. PSD cere USR sa-l retraga pe pensionarul special numit in fruntea unei companii de stat, ...
-
Mircea Govor rezolvă o problemă majoră: "Subiect închis. TAROM nu renunță la cursa București - Satu Mare!"
Compania TAROM nu va renunta la cursele aeriene Bucuresti - Satu Mare, urmand ca totul sa mearga mai departe in actualel ...
-
Semne de întrebare în CV-ul ministrului Transporturilor. Explicațiile oferite după acuzația că ar fi mințit în privința studiilor
CV-ul ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, a intrat in atenția publica dupa ce au aparut date potrivit carora ac ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu