Ilie Bolojan a luat act de demisia ministrului Culturii: "Demeter Andras părăseşte funcţia"

Postat la: 25.05.2026 |

Ilie Bolojan a luat act de demisia ministrului Culturii:

Premierul interimar a luat act de demisia ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu. Declaraţia a fost făcută după apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio atribuite lui Demeter Andras Istvan, în care acesta foloseşte un limbaj vulgar la adresa "interesului naţional".

"Domnul ministru a demisionat, a publicat demisia în care precizează că a făcut demersurile către Parchetul de pe lângă Judecătoria competentă pentru declanşarea demersurilor necesare în vederea verificării autenticităţii respectivului material. Demisia de onoare a fost depusă, premierul a luat act de această demisie, este, cum ar veni, ireversibilă, domnul ministru Demeter Andras părăseşte funcţia", a declarat Ioana Dogioiu, luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ea a adăugat că, pe acest subiect, a văzut "o desolidarizare serioasă a UDMR în această privinţă". "Cred că subiectul îl putem considera, în acest moment, închis, câtă vreme chestiunea a fost soluţionată foarte repede. Domnul ministru a demisionat şi premierul a luat act de demisia ministrului Culturii", a mai afirmat Dogioiu. În demisia sa, Demeter Andras Istvan a anunțat că a sesizat Parchetul pentru verificarea autenticității materialului audio apărut în spațiul public. Cazul a generat reacții dure în spațiul politic, inclusiv solicitări de demisie din partea unor parlamentari ai opoziției și critici legate de limbajul folosit de un membru al Guvernului.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Ilie Bolojan a luat act de demisia ministrului Culturii: "Demeter Andras părăseşte funcţia"

Postat la: 25.05.2026 |

0

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE