Absolut oribil: Bărbatul decapitat cu o ghilotină a lăsat două bilete de adio. Ce a scris înainte de a muri
Postat la: 20.01.2026 | Scris de: ZIUA NEWS
Polițiștii au făcut o descoperire șocantă într-un apartament închiriat din Timișoara. Un bărbat de 45 de ani a fost găsit decapitat lângă o instalație improvizată, de tip ghilotină. Anchetatorii au descoperit și două bilete de adio.
Bărbatul de 45 de ani găsit decedat a scris un bilet pentru polițiști și le-a transmis că gestul său a fost unul asumat. De asemenea, a spus că își dorea de mult timp să își pună capăt vieții și că, de-a lungul anilor, a mai vorbit despre această intenție În al doilea mesaj adresat iubitei, recunoștea că a mințit-o pentru a-și duce planul la bun sfârșit.
„Nu are rost sa căutați în zadar. Totul e foarte simplu, așa am vrut eu, din propria mea voință și nesilit de nimeni. Așa îmi doream să fie de mult timp. Ici, colo, poate am mai precizat de-a lungul anilor despre acesta dorință proprie, dar absolut nimeni nu a știut că acest moment avea să se întâmple acum. Și mărturisesc, (...) cu toată sinceritatea, că pentru a avea loc acest moment, a trebuit să o mint pe iubita mea, care de acum cel mai probabil sufletul si gândurile ei vor deveni foarte sensibile și foarte anxioase", le-a transmis el poliţiştilor în biletul de adio.
Tragedia a avut loc într-un imobil situat pe Calea Aradului. Originar din județul Mehedinți, bărbatul era divorțat și se confrunta cu probleme personale. Poliţiştii au fost sesizaţi de persoana care se ocupa de închirierea apartamentului.
"La data de 19 ianuarie 2026, poliţiştii Secţiei 5 Urbane Timişoara au fost sesizaţi de către o persoană cu privire la faptul că, într-un apartament închiriat în regim hotelier, situat pe strada Marginii din municipiul Timişoara, se află un bărbat decedat. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 45 de ani, găsit decedat în grupul sanitar al apartamentului", a transmis IPJ Timiş.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Mesaj genial către Nicușor Dan în scandalul Trump-Groenlanda: "Sunteți cu luntrea în două cururi!"
Scriitorul Radu Vancu critica poziția președintelui Nicușor Dan in conflictul dintre Uniunea Europeana și președintele a ...
-
Ce despăgubire a primit România pentru operele de artă furate de la Muzeul Drents. Banii au fost plătiți de Guvernul Olandei
Guvernul Olandei a platit paguba dupa furtul spectaculos de opere de arta de la Muzeul Drents, printre care și Coiful de ...
-
Ochelari progresivi și lentile multifocale pentru presbiopie: claritate la orice distanță
Vederea se schimba odata cu trecerea timpului, iar pentru mulți adulți acest lucru devine evident in jurul varstei de 40 ...
-
Creierul uman ar putea fi simulat integral cu ajutorul unui supercomputer
Datorita progreselor semnificative realizate cu unele dintre cele mai performante supercomputere din lume, cercetatorii ...
-
Carambol uriaș pe o autostradă din SUA - Au fost implicate peste o sută de mașini
O puternica furtuna de zapada alimentata de influența Marilor Lacuri a creat haos pe drumurile din statul Michigan. Pest ...
-
0,0021% - Marea economie pe care Bolojan a făcut-o la buget după ce a tăiat biletele de tren pentru studenți
Alianța Naționala a Organizațiilor Studențești din Romania (ANOSR) afirma ca suma pe care a economisit-o Guvernul Romani ...
-
"Prinții" Catolici se ridică împotriva lui Donald Trump: Semnal extrem de puternic de la Vatican pentru un președinte care își afirmă deschis că "Eu sunt Alesul"
Cardinalii de la Vatican, supranumiți și "prinții" Bisericii Catolice, iau poziție și ii transmit o scrisoare lui Donald ...
-
Profeții "Apocalipsei economice" revin cu un averisment crâncen: Urmează o prăbușire financiară în lanț cum n-a existat până acum!
Cand Dean Baker vorbește despre riscul unei crize economice, piețele financiare tind sa asculte. Economistul și-a caștig ...
-
Mario Iorgulescu a fost prins de carabinieri după ce a fugit din clinica în care a fost internat. A postat un mesaj prin care își cere scuze familiei tânărului pe care l-a ucis
Mario Iorgulescu a fost prins de carabinieri dupa ce a fugit din clinica in care a fost internat. A postat un mesaj prin ...
-
Rusia și Iranul apelează din ce în ce mai mult la criptomonede - în special la stablecoins - pentru a evita sancțiunile
Activitațile ilicite legate de criptomonede au atins niveluri fara precedent in 2025, adresele infracționale primind cel ...
-
Elveția se bagă sub pământ: Un uriaș buncăr constituit dintr-o rețea gigantică poate adăposti populația din orașe în caz de calamitate la suprafață
Elveția a alocat resurse uriașe pentru a crea o rețea complexa de tuneluri destinate transportului de persoane și marfur ...
-
Austeritatea lui BoloJAF: Tot mai mulți români sunt gata să-și vândă locuința și să plece din țară
Romania ramane lider european la capitolul proprietații locuințelor, insa presiunea costurilor ii face pe tot mai mulți ...
-
Cum să alegi uleiul potrivit pentru utilajele tale agricole
Întreținerea corespunzatoare a utilajelor agricole este esențiala pentru maximizarea productivitații și pentru pre ...
-
Iran, Venezuela și evoluția prețului petrolului - Schimbarea tonului la Casa Albă calmează piețele
Cotațiile petrolului au inregistrat creșteri moderate luni, intr-o piața mai calma, dupa ce tensiunile din Iran s-au red ...
-
Ăștia vor să omoare de foame toți pensionarii nespeciali: Casa de Pensii avertizează pensionarii și viitorii pensionari care e regula nouă pentru vechimea în muncă
Casa de Pensii transmite un avertisment important pentru pensionari și pentru romanii care se apropie de varsta de pensi ...
-
Legenda care ne povestește cum a fost păcălit Diavolul de un arhitect mai viclean
Oamenii au fost intotdeauna atrași de poveștile pline de mister, iar de multe ori curiozitatea de a descoperi legende ve ...
-
GRUPUL VOUĂ SE PREGĂTEȘTE SĂ SĂRBĂTOREASCĂ 44 DE ANI CU O PLECARE ÎN CANADA ȘI O NOUĂ PREMIERĂ
Pe 8 Martie 1982, cațiva studenți la Politehnica bucureșteana susțineau in sala de lectura a Caminului de fete de la Dre ...
-
Unui refugiat ucrainean i s-a înfundat: El cerea ajutor social, dar avea Porsche Cayenne și ducea o viață de lux
Un refugiat ucrainean din Elveția a fost obligat sa ramburseze aproape 70.000 de euro, bani luați ca ajutor social. Auto ...
-
Un sătean din Vrancea s-a trezit cu o dronă militară prăbușită în curte. Ce spun autoritățile
O drona militara, de provenienta neconfirmata, ruseasca sau ucraineana, s-a prabusit sambata dupa-amiaza, 17 ianuarie, i ...
-
Polițiștii locali vor avea camere video de corp. Cum, de ce, unde și când veți fi filmați
Polițiștii locali vor avea camere video de corp. Cum și cand veți fi filmați - Ziarul NationalPolițiștii locali vor avea ...
-
Studiu genetic: Ochii albaștri provin pe plan mondial de la un singur homo sapiens din zona Mării Negre
Studiile din ultimul deceniu indica faptul ca toți oamenii au avut, inițial, ochii caprui sau negri. Ochii albaștri au a ...
-
Fată de 14 ani arestată preventiv pentru pornografie infantilă, viol asupra unui minor și șantaj
O fata in varsta de 14 ani a fost arestata preventiv de Tribunalul Bihor, pentru 15 zile, pentru pornografie infantila, ...
-
Programul SETI care caută semne de viață inteligentă în univers au decis să încerce o metodă neobișnuită
Cercetatorii care cauta semne de viața inteligenta in univers (programul SETI) au decis sa incerce o metoda neobișnuita: ...
-
A inventat rucsacul zburător înaintea americanilor, dar în loc de finanțare, Securitatea i-a pus cătușele. L-au acuzat că vrea să fugă din țară cu propria invenție
Justin Capra a fost un geniu cum se naște unul la un milion. Un om care vedea viitorul in timp ce noi ne chinuiam cu pre ...
-
Miliardarii din domeniul tehnologiei nu au un răspuns la întrebarea ce se va întâmpla dacă IA va prelua toate locurile de muncă
Magnatii din spatele celor mai mari corporații din domeniul IA nu au o viziune unitara asupra lumii dupa ce IA va prelua ...
-
OpenAI ar putea rămâne fără lichidități până la jumătatea anului 2027 - un analist prezintă un tablou sumbru după ce a examinat finanțele companiei
Avand in vedere cat de repede evoluția IA a revoluționat tehnologia la nivel mondial și afecteaza diverse piețe, este ap ...
-
Moștenirea lui Nikola Tesla: Inginerii din Finlanda au dezvoltat o tehnologie care transmite electricitatea prin aer
Inginerii din Finlanda au facut un pas care schimba regulile jocului in domeniul energiei, demonstrand ca electricitatea ...
-
Cercetătorii tocmai au descoperit ceva ce ar putea zgudui industria inteligenței artificiale din temelii
Un nou studiu realizat de cercetatori de la Stanford și Yale sugereaza ca modelele lingvistice mari (LLM) precum GPT-4.1 ...
-
Ce sunt Ciclurile Milankovici care afectează de fapt clima globală. Nu este vorba despre niciun factor uman sau emisii de carbon
Gravitatia planetelor sistemului solar au o mare influenta asupra Pamantului, afectand inclinarea pe axa si orbita Terre ...
-
Telescopul Hubble ar putea face victime pe Pământ într-o cădere necontrolată la o viteză extremă
Telescopul Spațial Hubble este o adevarata legenda care ne-a schimbat complet modul in care privim cerul in ultimii 30 d ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu