• Tweet

Străinilor poate li se pare şocant şi de neînţeles faptul că Stalin, vinovat de moartea a zeci de milioane de oameni, are încă parte de popularitate în Rusia. Mai mult decât atât, popularitatea sa este în creştere în ultimii ani. Iar Rusia lui Putin are grijă ca acest lucru să se întâmple pe fondul unei amnezii istorice şi chiar dacă îl pune în umbră pe actualul lider de la Kremlin.

S-au scurs aproape 60 de ani de când trupul îmbălsămat al lui Iosif Visarionovici Stalin a fost scos în secret din mausoleul din Piaţa Roşie şi îngropat sub zidurile Kremlinului. Cu toate acestea, fostul dictator sovietic, care a ordonat epurări etnice, execuţii, înfometări şi alte atrocităţi, insistă să-şi facă un loc de cinste în istorie. În mai 2021, 56% dintre ruşi l-au declarat un „mare lider" într-un sondaj efectuat de Centrul Levada. Este vorba de o creştere dublă faţă de 2016, când procesul de stalinizare a conştiinţei ruse era lansat deja de câţiva ani, relevă comentatorul politic rus Andrei Kolesnikov în The Moscow Times.
Putin şi rescrierea istoriei întru dăinuirea regimului

Devenit desuet în perioada reconstrucţiei lui Mihail Gorbaciov, Stalin a revenit în forţă în epoca lui Putin, mai ales după revenirea acestuia la Kremlin, în 2012, după patru ani de „interimat" în postul de premier. Fostul dictator este asociat insistent cu victoria Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial. Victoria, la rândul ei, este erijată la rangul de piatră de temelie a identităţii ruse moderne. Totul pentru beneficiul actualei puteri, care vede în aceste înşiruiri de interpretări o pârghie de a stăpâni peste ţară. Contestarea nu este permisă. În această ordine de idei, Parlamentul rus a adoptat recent o lege care subminează cercetarea istorică şi libera exprimare a opiniilor. Legea respectivă interzice echivalarea acţiunilor Uniunii Sovietice cu cele ale Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial şi negarea „rolului decisiv" al poporului sovietic în victoria asupra fascismului.

Străinilor poate li se pare şocant şi de neînţeles faptul că Stalin, vinovat de moartea a zeci de milioane de oameni, are parte de o popularitate însemnată în Rusia. Dar această popularitate este înlesnită de o amnezie istorică peste care se aşterne o nouă mitologie. Cu doar câţiva ani în urmă, ideea unui instrument mediatic de stat care să pună la îndoială fapte binecunoscute despre Masacrul de la Katyn - în care mii de ofiţeri polonezi au fost împuşcaţi de sovietici - ar fi fost imposibilă. Se părea că zilele de învinovăţire a germanilor apuseseră de ceva vreme. Şi totuşi, tocmai asta s-a întâmplat anul trecut. Astăzi, limitele etice sunt încălcate cu obrăznicie.

De exemplu, respectivul instrument de propagandă şi dezinformare a decris timpul petrecut de prizonieri în gulaguri drept „un bilet pentru o viaţă mai bună". Chiar şi în epoca sovietică, când deţinerea sau distribuirea „Arhipelagului Gulag" al lui Aleksandr Soljeniţîn însemna risc de închisoare, nimeni din presa de partid nu a îndrăznit să facă acest tip de judecată în legătură cu maşina de tocat stalinistă. Rezultatele introducerii acestei versiuni simplificate a istoriei în conştiinţa de masă pot fi văzute cel mai bine în modul în care ruşii percep cel mai important eveniment pentru ei din istorie: Al Doilea Război Mondial, constată Andrei Kolesnikov.

Legitimarea actualului regim politic şi unitatea majorităţii naţiunii se bazează în mare parte pe memoria războiului. Putin însuşi a reabilitat protocolul secret al Pactului Molotov-Ribbentrop - în care Uniunea Sovietică şi Germania nazistă şi-au împărţit Europa de Est - dându-i o nouă versiune oficială, şi anume că reprezintă un „triumf diplomatic pentru Uniunea Sovietică". Aşadar, un episod considerat o sursă de ruşine de către ideologii şi conducătorii sovietici, care l-au negat şi l-au ascuns tocmai până la ultimul lor lider, Mihail Gorbaciov, a devenit acum un motiv de mândrie pentru Kremlin.

În plus, o idee pe larg răspândită mai nou este că Armata Roşie a fost „orbită" de brusca invazie a Germaniei naziste şi că Uniunea Sovietică nu s-a pregătit pentru război. De fapt, atacul german nu a fost deloc surprinzător, iar teama de a-i provoca pe nazişti a fost paranoia lui Stalin - deşi asta nu l-a împiedicat să se pregătească pentru război în felul său aparte. Într-adevăr, pregătirile ar fi avut loc în condiţii dezastruoase. În 2005, 40% dintre ruşi erau de acord într-un sondaj efectuat de Centrul Levada că Armata Roşie a fost decimată înainte de război de epurările lui Stalin. În 2021, doar 17% dintre ruşi mai sunt de această părere. Această scădere de 23% în 16 ani reprezintă o degradare uimitoare în cunoaşterea istoriei de către ruşi.

Memoria represiunii nu a reuşit să devină lipiciul naţiunii, aşa cum se întâmplă cu memoria războiului. Pentru mulţi ruşi, nu doar că este o parte neesenţială a istoriei lor, ci şi o perioadă controversată ideologic. La urma urmei, cei care sunt implicaţi activ pentru a păstra memoria represiunii - istoricii de la ONG-ul Memorial - sunt etichetaţi „agenţi străini" de către stat. Când li s-a cerut părerea despre proiectul „Ultima adresă" a Memorialului, care presupunea plasarea de plăcuţe comemorative pe clădirile în care locuiau victimele represiunii, doar 17% dintre ruşii chestionaţi au exprimat o atitudine negativă, dar motivaţiile lor au fost simptomatice. Răspunsurile: „au fost reprimaţi pentru un motiv", „clădirile vor arăta ca nişte cimitire", „nu văd rostul" sau „nu avem nevoie de acest tip de memorie".

Drept urmare, memoria „corectă" a războiului este pusă peste memoria „incorectă", iar actele de vandalism petrecute tot mai des împotriva „Ultimelor adrese" demonstrează acest lucru. În iunie, la Ekaterinburg, persoane neidentificate au acoperit plăcuţele cu autocolante care înfăţişau simboluri ale Zilei Victoriei, o sărbătoare publică exagerată de regimul Putin. Este o ilustrare literală a opoziţiei dintre cele două discursuri care împart naţiunea - când ar trebui să o unească. Deocamdată, în schimb, ruşii se unesc sub figura lui Stalin, 56% dintre ei considerându-l un „mare lider" - în creştere de la 21% în 2012. Paradoxal, deşi această tendinţă se întâmplă datorită propagandei de stat, îşi trage seva totodată din creşterea dezamăgirii faţă de Putin. Din lipsa de eroi moderni, ruşii se întorc la figura familiară a „liderului de război". Dar în Rusia nu poate exista modernizare fără destalinizare, conchide comentatorul politic rus.