• Tweet

Criza datoriei externe a Romaniei trebuie situata in contextul crizei care a afectat economia mondiala la inceputul deceniului al noualea al secolului trecut, spune James M. Bought, unul dintre specialistii in istoria Fondului Monetar International, citat in raportul Evolutia stocului de aur al Bancii Nationale a Romaniei in perioada comunista (1946-1989).

In perioada 1979-1982 economia mondiala s-a confruntat cu mai multe socuri, ale caror efecte cumulate cu slabiciunile economiilor tarilor in curs de dezvoltare au determinat declansarea unei crize financiare de mari proportii, care a afectat mai intai tarile din Europa de Est. Primul a fost socul petrolier din 1979. Acesta a determinat dublarea pretului real al titeiului pentru tarile in curs de dezvoltare importatoare de combustibil lichid. Al doilea a fost cel determinat de cresterea ratei dobanzii de referinta anuntata de Federal Reserve de la 9,5% in august 1979 la 16% in mai 1982. Consecinta imediata a fost cresterea abrupta a nivelului dobanzii reale pe care tarile in curs de dezvoltare importatoare de petrol o plateau pentru creditele externe. Al treilea factor care a contribuit la declansarea crizei a fost extinderea recesiunii in tarile puternic industrializate in anii 1981-1982.

"Aceasta a determinat reducerea posibilitatilor ca tarile in curs de dezvoltare sa-si poata valorifica produsele pe pietele internationale. In consecinta, incasarile din exporturi pentru aceste state au scazut vertiginos determinand reducerea resurselor necesare pentru achitarea serviciului datoriei externe", potrivit raportului Evolutia stocului de aur al Bancii Nationale a Romaniei in perioada comunista (1946-1989). Ultimul dintre factorii care au agravat situatia a fost aprecierea dolarului SUA cu aproximativ 25% in intervalul 1980-1982, ceea ce a ingreunat sarcina datoriei externe pentru tarile in curs de dezvoltare ale caror imprumuturi erau in cea mai mare masura contractate in moneda americana. Contextul economiei mondiale deosebit de nefavorabil a fost agravat, in opinia cercetatorului citat, de mai multe erori comise de tarile in curs de dezvoltare.

Dintre acestea, cel putin doua se pot regasi si in cazul Romaniei: utilizarea unor rate de schimb valutar fixe, ceea ce a accentuat lipsa de competitivitate a produselor autohtone pe piata internationala, si promovarea dezvoltarii economice cu orice pret prin sustinerea intreprinderilor care nu erau eficiente economic. Economia Romaniei, tara in curs de dezvoltare, se numara, in anii 80, printre cele mai vulnerabile in fata schimbarilor dramatice intervenite pe plan mondial. Dezvoltarea industriilor metalurgice, constructoare de masini, petrochimica, precum si a investitiilor in rafinarii si instalatii de procesare a titeiului au determinat cresterea consumului de energie si au accentuat dependenta tarii fata de importul de titei si materii prime. Astfel, in numai cinci ani, cererea de petrol a Romaniei s-a triplat, de la 5 milioane de tone in 1975 la 16 milioane de tone in 1980, in conditiile in care productia interna nu depasea 10 milioane de tone.

"Pentru achitarea importurilor necesare mentinerii in stare de functionare a capacitatilor industriale amintite, precum si pentru acoperirea deficitelor inregistrate prin reducerea incasarilor rezultate din exporturi, autoritatile de la Bucuresti au inceput din 1978 sa se indatoreze din ce in ce mai mult pe piata externa. Astfel, in perioada 1977-1980 numai de la Fondul Monetar International au fost obtinute 3 credite in valoare de 350 de milioane de dolari, suma utilizata mai ales pentru finantarea dezechilibrelor balantei de plati din anii respective", se arata in raport. In plus, daca pana in 1978 deficitele au fost finantate cu ajutorul unor imprumuturi contractate pe termen mediu si lung, ulterior s-a recurs din ce in ce mai frecvent la credite pe termen scurt, ceea ce a determinat cresterea ponderii imprumuturilor scadente in mai putin de un an in totalul datoriei externe a Romaniei.

Potrivit datelor provenind de la Banca Mondiala, in intervalul 1976-1981, aceasta a crescut de la 0,5 miliarde dolari SUA la 10,4 miliarde dolari. Pana in 1979, ratele medii ale dobanzilor la imprumuturile contractate se situau intre 7,5% si 8,5%, pentru ca in urmatorii doi ani ratele acestor dobanzi sa ajunga pana la 10-15 la suta pe an. In luna mai 1980, Nicolae Ceausescu amintea in sedinta Comitetului Central al Partidului Comunist Roman despre "numeroasele neajunsuri si ramaneri in urma" din economia romaneasca. Cat de grava era situatia, ne spun datele transmise de Romania la FMI. La 30 iunie 1980 datoria externa a Romaniei in valute convertibile era de 9,19 miliarde de dolari, la care se adaugau dobanzi in valoare de 1,77 miliarde de dolari. Dar aproape o treime din datoria externa in valute convertibile, respectiv 2,85 miliarde de dolari, era datorie pe termen scurt, la care se adaugau dobanzi in suma de 0,25 miliarde dolari.

In acelasi timp, balanta comerciala pe primul semestru al anului respectiv inregistra un deficit de 1,509 miliarde de dolari la incasarile in valuta convertibila. "Pentru achitarea datoriilor scadente, in suma de 440 de milioane de dolari la sfarsitul anului 1980 si de 1,271 de miliarde de dolari in anul 1981, conducatorii de la Bucuresti au incercat gasirea mai multor solutii", se spune in raport. In acest scop, s-a apelat la ajutorul FMI, incepandu-se negocieri in vederea refinantarii datoriei, dar in acelasi timp s-a urmarit si suplimentarea resurselor valutare prin vanzarea de aur din stocul Bancii Nationale. In lunile septembrie-octombrie 1980, au fost trimise in Elvetia doua transporturi de aur care au totalizat 19.982,6 kg de aur fin. La jumatatea anului urmator, in luna iunie, au mai fost trimise in Elvetia inca 9.996,2 kg de aur fin, iar la Banca Angliei alte 9.990,1 kg de aur fin. Trimiterile de metal pretios in strainatate pentru "valorificare" din perioada 1980-1981 au totalizat 39.969,7469 kg de aur fin.

Din aceasta cantitate, 29.979,6143 kg de aur fin au fost depuse la Banca Reglementelor Internationale intr-un depozit aflat la dispozitia Bancii Nationale a RSR, iar 9.990,1325 kg au fost depozitate la Banca Angliei intr-un cont aflat la dispozitia Bancii Romane de Comert Exterior. Incercand sa obtina o parte din resursele necesare acoperirii ratelor scadente ale datoriei externe in anul 1981, guvernul roman a autorizat Banca Nationala sa vanda din depozitul de la BRI 3.715,3318 kg de aur fin in intervalul 29 mai - 31 iulie 1981, in vreme ce Banca Romana de Comert Exterior a fost, de asemenea, imputernicita pentru vanzarea a 4.244,6965 kg din depozitul de la Banca Angliei in intervalul 15 octombrie - 15 decembrie 1981. Anul urmator, in lunile martie si septembrie, din depozitul de la BRI au fost vandute alte 5.179, 951 kg de aur fin, iar in februarie 1983 inca 1.000,975 kg de aur fin. Potrivit materialului informativ intocmit in ianuarie 1985 de Banca Nationala a RSR, din aceste tranzactii a fost incasata suma de 209 148 932,06 dolari SUA.

Cea mai mare parte a acesteia, mai precis 104 251 793,39 dolari SUA, a fost pusa la dispozitia Bancii Romane de Comert Exterior pentru diverse plati externe, in vreme ce 9.053 179,98 dolari SUA s-au utilizat pentru rambursarea partiala a unui credit SWAP de 56 de milioane de dolari SUA contra aur, angajat de Banca Nationala a RSR la BRI. Alte sume rezultate din aceste vanzari de aur, mai precis 43 de milioane de dolari SUA, au fost puse la dispozitia Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (MCECEI), in vreme ce alte 50 de milioane de dolari au fost puse la dispozitia ICE Petrolexportimport. In pofida aportului valutar obtinut prin vanzarea de aur, situatia financiara a Romaniei a continuat sa se deterioreze in cursul celui de-al doilea semestru al anului 1981. Declansarea crizei datoriei externe nu a putut fi stopata, desi, la 15 iunie 1981, Consiliul Executiv al FMI a aprobat Romaniei un credit de circa 190 de milioane de dolari SUA in cadrul facilitatii de finantare compensatorie pentru nerealizarea exporturilor si un credit de circa 1.320 de miliarde de dolari in cadrul unui aranjament stand-by pe o perioada de trei ani.

"Amintim in acest context ca primul credit a putut fi accesat integral in aceeasi luna, in vreme ce eliberarea transelor trimestriale in cadrul acordului stand-by a fost conditionata de adoptarea anumitor masuri de politica economica de catre guvernul de la Bucuresti. Printre acestea se numarau: stabilizarea financiara, reorientarea directiilor de dezvoltare a economiei, majorarea preturilor, deprecierea cursului de schimb al leului fata de dolarul SUA etc", potrivit raportului BNR. Acordul s-a derulat cu multa dificultate pana la sfarsitul anului 1983, Romania reusind sa obtina numai circa 1 miliard de dolari din creditul initial. La inrautatirea pozitiei financiare a Romaniei au contribuit atat temerile creditorilor privind posibilitatea extinderii crizei datoriei publice care se declansase in Polonia in prima parte a anului 1981, cat si sporirea neincrederii in capacitatea guvernantilor de la Bucuresti de a gestiona datoria pe termen scurt. Bancile straine au inceput sa retraga depozitele din Romania si au anulat liniile de creditare interbancare, iar pana la sfarsitul anului au fost acumulate arierate, in valoare de 1 miliard de dolari SUA, aferente achitarii ratelor scadente la datoria externa a tarii. In aceasta situatie, la 3 noiembrie 1981, autoritatile romane au solicitat principalilor creditori straini sa accepte o amanare cu pana la 6 luni a platii datoriilor.

Cateva saptamani mai tarziu, FMI a anuntat ca din cauza situatiei economice a tarii nu va debloca a doua transa din acordul stand-by, in plus a recomandat initierea de negocieri cu principalii creditori pentru reesalonarea platilor in contul datoriei externe. In ianuarie 1982, Romania a inceput prima runda de negocieri cu reprezentantii a 9 banci occidentale din 6 tari vest europene. FMI a participat la negocieri in calitate de observator. Tratativele s-au finalizat la 7 decembrie 1982. Pentru reesalonarea platilor la imprumuturile guvernamentale, in iulie 1982, s-au purtat negocieri cu 15 state creditoare reunite in Clubul de la Paris. Acestea au acceptat incheierea unor conventii, prin care s-a agreat planul de restructurare a datoriei externe a Romaniei. Pe ansamblu, s-a reusit reesalonarea platilor pe o perioada de 6 ani si jumatate, cu o dobanda medie de 3,5% pe an. Cu toate acestea, rambursarea datoriei externe in urmatorii ani nu s-a derulat fara dificultati. Principala resursa valutara era reprezentata de excedentele balantei comerciale.

Pentru obtinerea acestora au fost fortate exporturile si reduse dramatic importurile. Aceasta politica a afectat nu numai buna functionare a industriei, care s-a vazut lipsita de materiile prime necesare, de piesele de schimb si chiar de reinnoirea dotarilor cu masini si instalatii moderne, ci a afectat in egala masura si nivelul de trai al populatiei. "Un moment de cotitura a fost reprezentat de anul 1985, cand Romania a inregistrat intarzieri in rambursarea ratelor scadente la imprumuturile obtinute de la institutii financiare, precum Fondul Monetar International si Banca Reglementelor Internationale", spune raportul. Nu intamplator, inca din ianuarie 1985, la solicitarea conducerii PCR a fost intocmita nota privind situatia "valorificarii" aurului trimis in strainatate in intervalul 1980-1981. Potrivit acesteia, din valuta obtinuta in urma vanzarilor de aur din anii 1981-1983, mai erau disponibili 2.111.801,67 dolari, aflati in depozit la termen, si 732.157,02 dolari depusi in cont la vedere, in numele Bancii Nationale a RSR la Banca Reglementelor Internationale.

De asemenea, la data intocmirii notei, Romania mai avea in strainatate 20.134,2120 kg aur fin la BRI si 5.745,4360 kg aur fin la Banca Angliei. "Cel mai probabil, informarea amintita a fost solicitata in contextul in care Nicolae Ceausescu pregatea adoptarea deciziei privind interzicerea pe viitor a apelului la credite straine si rambursarea in cel mai scurt timp a intregii datorii externe a Romaniei. In acest scop, la mijlocul anului 1985, a fost conceput un plan, prezentat ulterior creditorilor externi si opiniei publice internationale. Aplicarea acestuia avea in vedere mai ales utilizarea excedentelor balantei comerciale, obtinute in urma fortarii exporturilor, fara a se neglija aportul pe care il putea aduce atingerii obiectivului propus continuarea "valorificarii" aurului din stocul Bancii Nationale a RSR", spune documentul.

Cititi integral articolul AICI.