• Tweet

Numele său tehnic este „Perimetru", dar unii îi spun „Mertvaya Ruka" sau „Mâna Moartă", un nume potrivit pentru mașinăria construită de Uniunea Sovietică cu scopul de a declanșa un atac nuclear total împotriva Occidentului și a aliaților săi. Sistemul este încă operațional, potrivit unor foști oficiali de la Moscova.

Valeri Iarinici privea nervos peste umăr. Îmbrăcat într-o geacă maro de piele, fostul colonel sovietic stătea într-un colț din spatele unui restaurant prost iluminat din Washington D.C. Era martie 2009, Zidul Berlinului căzuse înainte cu aproape două decenii dar Iarinici, pe atunci în vârstă de 72 de ani, era încă în formă și agitat ca un informator care încerca să eludeze KGB-ul.

El începe să vorbească în șoaptă, încet, dar ferm: „Sistemul Perimetru este foarte, foarte bun". „Noi înlăturăm responsabilitatea unică de la politicieni și militari", spune fostul oficial sovietic. Acesta privește din nou în jur. Iarinici vorbește despre mașinăria Apocalipsei pe care o are Federația Rusă. Da, o mașinărie a Apocalipsei adevărată - o versiune reală și funcțională a armei supreme, una despre care s-a crezut că există doar în imaginația scriitorilor science fiction obsedați de sfârșitul omenirii.

Este lucrul pe care istoricul și sociologul american Lewis Mumford l-a numit „simbolul central al coșmarului de exterminare în masă organizată științific". Iarinici, un membru timp de 30 de ani al Forțelor de Rachete Strategice Sovietice și al Statului Major General al URSS, a ajutat la construirea unui astfel de dispozitiv.

Obiectivul acestui sistem, explică el, era să garanteze un răspuns automat al Uniunii Sovietice ca reacție la un atac nuclear american. Chiar dacă Uniunea Sovietică ar fi fost paralizată de un atac surpriză al americanilor, rușii ar fi putut riposta. Nu ar fi contat dacă SUA au aruncat în aer Kremlinul, au scos din joc ministerul apărării de la Moscova, au tăiat toate liniile de comunicare și i-ar fi ucis pe toți sovieticii cu epoleți pe umeri.

Senzori de la sol ar fi detectat un atac devastator și ar fi inițiat declanșarea unui contraatac. Sistemul a fost construit în 1984 și a rămas un secret atent păzit de Moscova. După căderea URSS au început să apară informații despre Mâna Moartă, dar puține persoane par să îi fi acordat multă atenție.

Iarinici și Bruce Blair, un expert american în securitatea nucleară care s-a stins din viață în iulie 2020, au scris despre sistem încă din 1993 în numeroase cărți și articole apărute în ziare însă existența sa pare să nu fi acaparat atenția publică sau a celor mai înalte eșaloane ale puterii.

Cu puține excepții notabile, rușii încă refuză să discute despre „Mâna Moartă" iar oficialii americani de la cel mai înalt nivel, inclusiv din Departamentul de Stat sau Casa Albă, spun că nu au auzit niciodată de sistem. Întrebat despre el, fostul director al CIA James Woolsey răspundea că „sper, în numele lui Dumnezeu, că sovieticii aveau mai multă minte [decât să construiască un asemenea lucru]". Nu au avut.

Sistemul încă este atât de învăluit în mister încât Iarinici se teme că este în pericol din cauză fiindcă vorbește despre el. Temerile sale s-ar putea să nu fie tocmai nefondate: un fost oficial sovietic care a vorbit cu americanii despre Mâna Moartă a murit după ce a căzut în mod bizar pe scări. Însă Iarinici este dispus să își asume riscurile. El crede că lumea trebuie să știe despre existența Mâinii Moarte fiindcă, în fond, ea încă este operațională.

Sistemul la construirea căruia fostul colonel a ajutat a fost inaugurat în 1985, după câțiva din cei mai periculoși ani ai Războiului Rece. În anii 1970 Uniunea Sovietică a recuperat treptat din handicapul pe care îl avea față de SUA în ceea ce privește focoasele nucleare. În același timp, America părea slabă și confuză. Apoi a intrat în scenă Ronald Reagan, promițând că zilele de retragere ale Statelor Unite vor lua sfârșit. Era dimineață în America și apus în Uniunea Sovietică, clama el.

O parte a strategiei dure a noului președinte american era să-i facă pe sovietici să creadă că SUA nu se tem de un război nuclear. Mulți dintre consilierii săi militau de numeroși ani pentru modelarea și planificarea activă a unor lupte cu arme nucleare. Consilierii lui Reagan erau adepții lui Herman Kahn, un futurolog și strateg militar american cunoscut pentru cărțile „On Thermonuclear War" (Despre Război Termonuclear) și „Thinking About the Unthinkable" (Gândit despre ceea ce nu poate fi gândit).

Aceștia credeau că tabăra cu cel mai mare arsenal nuclear și care își exprimă disponibilitatea să îl folosească va avea un atu în timpul fiecărei crize. Noua administrație de la Washington a început să extindă arsenalul nuclear al SUA și să pregătească silozurile nucleare americane pentru război. Iar administrația Reagan și-a susținut acțiunile cu afirmații pe măsură.

Într-o audiere din Senatul american pentru numirea sa în funcție, Eugene Rostow, fostul director al Agenției pentru Controlul Armelor și Dezarmare, a semnalat că SUA și-ar putea folosi armele nucleare, declarând că Japonia „nu doar că a supraviețuit, dar a și înflorit după atacurile nucleare" din 1945. Vorbind despre un posibil război nuclear între SUA și Uniunea Sovietică, el a spus: „unii estimează că ar fi 10 milioane de victime de o parte și 100 de milioane de cealaltă. Însă aceste cifre nu reprezintă întreaga populație".

Între timp, atitudinea americanilor față de URSS devenise mai dură, atât la nivel micro, cât și macro. Ambasadorului sovietic Anatoli Dorbinin i-a fost revocat locul de parcare preferențial de la Daprtamentul de Stat american. Trupe americane au fost trimise în micuța Granada pentru a înfrânge comunismul în operațiunea Urgent Fury. Exercițiile navale americane s-au apropiat tot mai mult de apele sovietice. Strategia a funcționat.

Oficialii de la Moscova au început să creadă în scurt timp că noua administrație de la Washington este pregătită să lupte un război cu arme nucleare. Însă sovieticii au devenit de asemenea convinși că SUA sunt pregătite și să înceapă un război nuclear. „S-a văzut că politicile administrației Reagan sunt aventuroase și servesc scopului de dominație mondială", declara în septembrie 1982 fostul mareșal sovietic Nikolai Ogarkov în timpul unei întruniri a șefilor de Stat Major ai țărilor membre ale Pactului de la Varșovia.

„În rândurile noastre au existat mulți care au avertizat și în 1941 cu privire la război și mulți nu credeau că vine un război", a mai spus acesta, referindu-se la invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă. „Prin urmare, situația este acum nu doar foarte gravă, ci și foarte periculoasă", a mai spus el. Câteva luni mai târziu, Reagan a făcut una dintre cele mai provocatoare mutări ale Războiului Rece. El a anunțat că SUA vor dezvolta un scut de lasere și rachete balistice lansate în spațiu care să distrugă focoasele sovietice în cazul unui atac.

Reagan i-a spus „apărare cu rachete". Criticii au batjocorit sistemul, poreclindu-l „Star Wars". Însă sovieticii au văzut sistemul ca Steaua Morții din Star Wars și anunțul președintelui american a fost perceput ca o confirmare a faptului că SUA pregătește un atac. Analiștii de la Moscova au considerat că ar fi imposibil pentru SUA să oprească simultan miile de rachete sovietice lansate în cazul unui atac al URSS, așa că pentru ei sistemul american avea sens după un atac inițial al Washingtonului.

Ei considerau că SUA va lansa un atac cu mii de arme nucleare asupra orașelor și silozurilor nucleare sovietice însă că și americanii știu că el nu va distruge toate capabilitățile URSS. Unele arme nucleare sovietice ar supraviețui pentru un contraatac iar scutul lui Reagan ar urma să distrugă o mare parte din ele.

După cum știm acum, fostul președinte american nu plănuia vreun atac preventiv. Jurnalele sale private și scrisorile sale personale arată că el credea sincer că acțiunile sale vor duce în cele din urmă la o pace de durată (el chiar i-a spus la un moment dat lui Gorbaciov că crede că ar putea fi reîncarnarea omului care a inventat primul scut).

Reagan a insistat că noul sistem de apărare american este unul pur defensiv. Însă în mintea sovieticilor, dacă americanii se pregăteau de un atac, exact asta ar spune. Și, potrivit logicii din Războiul Rece, dacă crezi că tabăra adversă se pregătește de lansarea armelor nucleare, poți face unul din două lucruri: fie lansezi primul, fie îți convingi inamicul că poți riposta chiar dacă ești mort.

Mâna Moartă dezvoltată de sovietici asigură exact acest lucru, însă ea nu este ușor de declanșat. Sistemul a fost proiectat să rămână în semi-hibernare până când este activat de un oficial în timpul unei crize. Mâna Moartă ar începe apoi să monitorizeze o rețea de senzori ce oferă date seismice, privind nivelul radiațiior și presiunea atmosferică pentru a depista semnele unor explozii nucleare. Înainte de lansarea oricărui atac, Mâna Moartă trebuie să bifeze 4 propoziții condiționale, cunoscute în informatică și sub denumirea de instrucțiuni „if/then": dacă este activat, sistemul încearcă să determine dacă o armă nucleară a lovit Rusia.

Dacă concluzionează că acest lucru s-a întâmplat, Mâna Moartă verifică apoi dacă mai există linii de comunicare cu Statul Major al Apărării de la Moscova. În cazul în care ele există și trece o anumită perioadă de timp, de la 15 minute la o oră, fără noi semne ale unui atac, sistemul va presupune că oficiali care pot ordona un contraatac încă sunt în viață și se dezactivează în mod automat.

Însă dacă legăturile cu Statul Major sunt tăiate, Mâna Moartă este programată să presupună că a sosit Apocalipsa. Ea va transfera imediat autoritatea de lansare a focoaselor nucleare persoanei aflate la comanda sistemului în momentul respectiv, indiferent cine este ea. În esență, Mâna Moartă va ocoli toate ierarhiile normale de comandă și control pentru a conferi putere deplină persoanei aflate la butoane în momentul respectiv în buncărul secret în care se află comandamentul sistemului.

Posibilitatea de a distruge lumea va fi la îndemâna persoanei aflate la datorie, indiferent dacă ea este un ministru de rang înalt trimis în buncăr într-un moment de criză sau un proaspăt absolvent al Academiei Militare. Iar dacă persoana în cauză decide să apese pe buton, contraatacul Rusiei, odată inițiat, va fi controlat de așa-numitele rachete de control. Ascunse în silozuri întărite pentru a rezista atacurilor nucleare, aceste rachete vor fi primele lansate și ele vor transmite mai departe ordinele de activare tuturor armelor rusești care au supraviețuit presupusului atac inițial.

Practic, acesta ar fi momentul în care oamenii ar pierde orice control asupra războiului, el fiind preluat complet de sistemele automatizate. Faptul că Rusia încă folosește acest sistem a fost confirmat de două ori după interviul acordat de Iarinici în 2009.

În 2011, comandantul Forțelor de Rachete Strategice ale Rusiei, colonelul Serghei Karakaev a declarat într-un interviu acordat publicației Komsomolskaya Pravda că „sistemul de evaluare și comunicații Perimetru este operațional", afirmând că Rusia ar putea distruge Statele Unite în mai puțin de o jumătate de oră. În 2018, general-colonelul Viktor Eșîn, fostul șef al Statului Major al Forțelor de Rachete Strategice rusești, a declarat că sistemul „Perimetru" ar putea deveni ineficient ca urmare a retragerii Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare.