Alegeri prezidențiale extrem de disputate și în Polonia. Primarul Varșoviei este favorit
Postat la: 18.05.2025 |
Polonia își alege preşedintele, duminică,18 mai. Polonezii merg la urne pentru primul tur, într-un scrutin care se anunţă strâns, dar decisiv pentru viitorul guvernului său proeuropean, precum şi pentru dreptul la avort şi drepturile persoanelor LGBTQ, relatează AFP.
Primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, un susţinător de lungă durată al UE, ar urma să obţină 30% din voturi în primul tur, în faţa istoricului naţionalist Karol Nawrocki, cu 25%, potrivit sondajelor.
Dacă aceste previziuni se confirmă, cei doi candidaţi se vor confrunta în turul al doilea, programat pentru 1 iunie, într-un moment delicat pentru Europa, în condiţiile în care invazia Rusiei în Ucraina continuă, extrema dreaptă continuă să crească în putere, iar relaţiile cu Washingtonul rămân tensionate.
Secţiile de votare se vor deschide la ora 05:00 GMT şi se vor închide la ora 19:00 GMT. Un sondaj la ieşirea de la urne urmează să fie publicat imediat după aceea.
În total, sunt în cursă treisprezece candidaţi, iar rezultatele finale nu sunt aşteptate până luni.
De la venirea la putere a coaliţiei fostului lider UE Donald Tusk în 2023, iniţiativele guvernamentale cheie au fost adesea blocate de veto-ul preşedintelui conservator în exerciţiu Andrzej Duda.
Unii alegători speră să se pună capăt acestui blocaj.
„Sper că aceste alegeri vor finaliza schimbarea", a declarat pentru AFP Hubert Michalowski, un om de afaceri în vârstă de 50 de ani, care s-a declarat împotriva oricărei viraje spre dreapta a Poloniei. El spune că doreşte ca ţara sa „să rămână în centru şi să inverseze această tendinţă şi în Europa".
Politica internaţională a dominat în mare măsură campania electorală, în special chestiunea locului Poloniei între UE şi Statele Unite, evidenţiind o ciocnire între două concepţii distincte.
Dar problemele sociale au jucat, de asemenea, un rol important în dezbaterile electorale.
Rafal Trzaskowski, 53 de ani, a promis să sprijine dreptul la avort, într-o ţară în care acesta este practic interzis, şi drepturile comunităţii LGBTQ, o perspectivă care îi dă speranţe lui Malgorzata Mikoszewska, 41 de ani, angajată a unei agenţii de turism.
„Mai presus de toate, sper că legea privind avortul şi minorităţile sexuale va fi liberalizată", spune ea.
Partidul Lege şi Justiţie (PiS), care îl susţine pe naţionalistul Karol Nawrocki, a rămas adesea în dezacord cu aliaţii occidentali ai Poloniei şi cu Bruxelles-ul în ceea ce priveşte respectarea statului de drept, până când a pierdut puterea în 2023.
Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, care spune că îl admiră pe Donald Trump, susţine că preşedintele american i-a spus „Vei câştiga" atunci când s-au întâlnit la Casa Albă la începutul lunii mai.
Rezultatul final al alegerilor prezidenţiale va depinde în mare măsură de votul din turul al doilea al susţinătorilor lui Slawomir Mentzen, un candidat de extremă dreapta care se află pe locul al treilea, cu aproximativ 12% din intenţiile de vot.
Mentzen este un libertarian eurosceptic, care se opune ferm avortului şi migranţilor şi care acuză cei aproximativ un milion de refugiaţi ucraineni că profită de Polonia.
Radoslaw Wiecek, un antreprenor independent în vârstă de 25 de ani, care a preluat o parte din retorica lui Mentzen, spune că nu doreşte ca Polonia să fie „total aservită UE".
Pentru Anna Urbanska, o pensionară în vârstă de 74 de ani, problema principală este imigraţia. „Nu vreau ca aceşti imigranţi să fie lăsaţi să intre aici, în Polonia. Vreau să putem trăi mai liniştiţi".
O victorie a lui Trzaskowski ar permite guvernului să îşi îndeplinească cele mai importante angajamente, promisiuni care nu au fost onorate de actuala coaliţie, care a provocat multe dezamăgiri, în special în rândul apărătorilor drepturilor femeilor, inclusiv dreptul la avort.
De asemenea, i-ar oferi ocazia de a face progrese în restabilirea statului de drept, care a fost subminat de guvernul populist anterior şi de preşedintele în exerciţiu.
Şeful statului are puteri limitate în Polonia, dar are dreptul de veto asupra iniţiativelor legislative, o prerogativă utilizată frecvent de preşedintele demisionar.
„Cu Nawrocki, guvernul va fi efectiv paralizat şi acest lucru ar putea duce în cele din urmă la prăbuşirea coaliţiei de guvernare", afirmă politologul Anna Materska-Sosnowska.
Succesul său ar însemna „în realitate revenirea populiştilor, cu o forţă de zece ori mai mare, în cel mult doi ani", la următoarele alegeri generale, consideră ea.
De la venirea la putere a lui Donald Tusk, ţara şi-a consolidat poziţia în Europa şi ocupă o poziţie-cheie la periferia estică a Alianţei Atlantice, în faţa Rusiei.
În acest context, Materska-Sosnowska constată că alegerile prezidenţiale sunt „fundamentale", nu numai pentru Polonia, ci şi în faţa „încercărilor de a stopa tendinţa antidemocratică şi populistă care străbate Europa".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
O altă noapte de groază pentru Kiev: armata rusă a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice în noaptea de vineri spre sâmbătă
Armata rusa a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice in noaptea de vineri spre sambata. În urma ofensi ...
-
Conducerea armatei SUA caută o cale de ieșire din războiul cu Iranul. Îngrijorări mari privind limitele operațiunilor militare și reducerea stocurilor de armament
Generalul Dan Caine, președintele Statului Major Interarme al SUA, ar cauta o modalitate de ieșire din razboiul cu Iranu ...
-
Atacurile SUA asupra Iranului ar fi fost amânate din cauza crizei de muniție. Donald Trump i-a cerut explicații lui Pete Hegseth
Președintele Donald Trump i-ar fi cerut explicații secretarului apararii Pete Hegseth cu privire la penuria extrema de m ...
-
Întâlnire de taină la Viena: Foști oficiali ai Kremlinului și 3 puteri europene pun la cale oprirea războiului lui Putin
Diplomația lui Donald Trump legata de negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia a dus la un eșec total, fara rezultate ...
-
America se retrage în liniște din bazele pe care a spus că Iranul nu le-ar putea atinge niciodată
Pete Hegseth a stat in fața camerelor de filmat in primele saptamani ale Operațiunii Epic Fury și a spus lumii ca Americ ...
-
Cum a fost evitat în ultimul moment un atac al Iranului asupra Ucrainei
Consilierul principal al liderului iranian, Mohsen Rezaee, a declarat luni ca armata iraniana se pregatea sa lanseze un ...
-
Talibanii, primiți la Chișinău pe ușa din față: Guvernul caută acum cine le-a emis invitația și vizele
O delegație a Ministerului Agriculturii, Irigațiilor și Creșterii Animalelor din Afganistan, instituție aflata sub contr ...
-
Prima fotografie cu nucleul partidului lui Tucker Carlson. Grupul e format din foști suporteri ai lui Donald Trump, dezamăgiți de implicarea sa în războaiele globale
Fosta membra a Congresului Statelor Unite, Marjorie Taylor Greene, a anunțat lansarea neoficiala a mișcarii care iși pro ...
-
Trump manipulează iar prețul petrolului: Iranul neagă existența unui acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Iranul respinge informațiile potrivit carora ar fi ajuns la un acord privind redeschiderea Stramtorii Ormuz și susține c ...
-
Semnal de alarmă la Kremlin: „Radioul Apocalipsei" s-a reactivat după incidentul din Polonia
„Radioul Apocalipsei" al președintelui rus Vladimir Putin a emis din nou mesaje criptice dupa ce o racheta ruseasc ...
-
Apelul telefonic care i-a schimbat planurile lui Trump de a ataca Iranul
Președintele american Donald Trump a facut o schimbare surprinzatoare de strategie, anuland loviturile militare de amplo ...
-
Lupte grele între forțele iraniene și kurzii din Iran. Scopul SUA și Israelului de a crea un cap de pod pentru forțele separatiste pare să eșueze până acum
Medicul Semilunii Roșii, Omid Souresrafil, povestește pentru publicația greaca To Vima experiența sa ca doctor in Kurdis ...
-
SUA și Israel se pregătesc să lovească infrastructura energetică a Iranului. Trump ar putea ordona atacul chiar în zilele următoare
Statele Unite și Israel pregatesc una dintre cele mai ample campanii de lovituri aeriene de pana acum, indreptate impotr ...
-
Criza din Ceuta zguduie UE - Italia suspendă Acordul Schengen cu Spania
Guvernul italian a decis sa suspende Acordul Schengen privind libera circulatie cu Spania, ca raspuns la intrarea in mas ...
-
India: mișcarea "gândacilor" amenință să reia protestele împotriva guvernului. Milioane de studenți vor să iasă în stradă
Mișcarea "gandacilor" acuza guvernul ca nu iși respecta promisiunile, indica The Guardian. Cotidianul britanic relateaz ...
-
Donald Trump are trei scenarii de atac asupra Iranului dar toate duc la un dezastru
Saptamana trecuta, s-a raportat ca președintele Statelor Unite, Donald Trump, a suspendat atacurile masive asupra Iranul ...
-
Războiul din Orient: Arabia Saudită se aliază cu SUA și lansează un val de atacuri. Iranul a încercat un "atac surpriză"
Armata SUA a interceptat rachete balistice lansate de Iran in cadrul unei tentative de "atac surpriza" asupra fortelor a ...
-
Senatul SUA a confirmat un nou șef peste toate serviciile secrete americane: Jay Clayton devine unul dintre cei mai puternici oameni din America
Agențiile de informații din Statele Unite au un nou lider. Senatul american l-a confirmat pe Jay Clayton in funcția de d ...
-
Războaiele din Iran și Ucraina s-ar putea contopi într-un singur conflict, avertizează analiștii
Relațiile dintre Ucraina și Iran s-au deteriorat dupa ce Kievul a revendicat un atac asupra unei nave iraniene in Marea ...
-
Exerciții militare de amploare: Taiwanul testează mutarea producției de armament în cazul unei invazii chineze
Exerciții militare de amploare: Taiwanul testeaza mutarea producției de armament in cazul unei invazii chinezeTaiwanul v ...
-
SUA începe revizuirea prezenței trupelor americane în Europa: "NATO se îndreaptă rapid și ireversibil către o Europă care își asumă responsabilitatea principală"
Pentagonul a anunțat luni, 27 iulie, inceputul revizuirii prezenței militare americane in Europa, masura anunțata de sec ...
-
Poliţia italiană anunţă confiscarea a 2,6 tone de cocaină în Oceanul Atlantic, cu o valoare de aproximativ 500 de milioane de euro
O ambarcatiune de mare viteza care transporta peste 2,6 tone de cocaina, cu o valoare de revanzare de circa 500 de milio ...
-
Până la 80 % dintre companiile petroliere globale se vor confrunta cu scăderi semnificative ale producţiei, până în 2040, arată un raport de specialitate
Pana la 80% dintre cele mai mari companii petroliere nationale si internationale se vor confrunta cu scaderi semnificati ...
-
În timpul celulei de criză de la Casa Albă, Donald Trump s-a enervat și a vrut să ordone un atac dezlănțuit asupra Iranului: A fost oprit cu greu de către oficialii de rang înalt
Vicepresedintele JD Vance si generalul Dan Caine, presedintele Comitetului Sefilor de Stat Major, si-au exprimat amandoi ...
-
Cresc tensiunile dintre Iran și Ucraina. Teheranul îl acuză pe Volodimir Zelenski că a ordonat atacul asupra unei nave iraniene, la cererea Israelului
Tensiunile dintre Iran și Ucraina se amplifica dupa ce ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, l-a acuzat pe preșe ...
-
"Sunt convins că teritorii ale Ucrainei vor ajunge să fie ale României", susține Vladimir Putin într-un interviu
În cadrul unui interviu acordat recent, Vladimir Putin a vorbit despre viitorul Ucrainei. În opinia oficialu ...
-
Iran susține că a vândut petrol de 18 miliarde de dolari de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu
Ministerul Petrolului din Iran a afirmat sambata ca a vandut petrol in valoare de 18 miliarde de dolari in cele cinci lu ...
-
„La marginea inimaginabilului": Situaţia în Orientul Mijlociu a „scăpat de sub control"
Situatia in Orientul Mijlociu, o regiune aflata in razboi, este "scapata de sub control" si "la marginea inimaginabilulu ...
-
Lavrov, despre îngrijorarea provocată de ambițiile nucleare ale Germaniei Lavrov: Rusia este neliniștita din cauza planurilor Germaniei de a obține acces la arma nucleară
Informațiile privind intențiile Berlinului de a obține acces la arma nucleara provoaca o ingrijorare profunda in randul ...
-
Șeful AmCham: Trump va vizita Rusia cu o condiție
Dupa toate probabilitațile, președintele american Donald Trump va vizita Moscova dupa incheierea operațiunii militare sp ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu