"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Postat la: 07.01.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după demisia premierului canadian Justin Trudeau. El invocase deja această idee în faţa premierului canadian la Mar-a-Lago, la începutul lunii decembrie, şi a afirmat-o din nou public pe platforma sa socială Truth Social la jumătatea lunii decembrie.
„Dacă Canada ar fuziona cu Statele Unite, nu ar exista tarife, taxele ar scădea dramatic şi Canada ar fi TOTAL SIGURĂ de ameninţarea navelor ruseşti şi chinezeşti care o înconjoară constant. Împreună, ce naţiune minunată ar fi!!!", a scris preşedintele ales, a cărui victorie în alegerile prezidenţiale din SUA a fost validată luni de Congres.
În schimb, Casa Albă a declarat luni că premierul canadian Justin Trudeau, care a anunţat că va demisiona în următoarele luni după nouă ani la putere, a fost un „prieten statornic" al Statelor Unite. „Prim-ministrul Trudeau a fost un prieten de nădejde al Statelor Unite în timpul deceniului în care a condus guvernul canadian, am colaborat îndeaproape pe toată gama de probleme", a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de Reuters. „Preşedintele este recunoscător pentru parteneriatul prim-ministrului şi pentru angajamentul său de a apăra America de Nord de ameninţările geopolitice ale secolului 21", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Trudeau a cedat luni în faţa presiunilor exercitate de parlamentarii alarmaţi de rezultatele slabe ale partidului său liberal în sondajele preelectorale. În timp ce Trudeau s-a bucurat de relaţii bune cu preşedintele democrat Joe Biden şi cu fostul preşedinte Barack Obama, relaţiile sale cu preşedintele republican ales Donald Trump au fost uneori tensionate. Trump l-a criticat pe Trudeau şi a ameninţat cu taxe vamale împotriva Canadei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
OMS solicită o sumă colosală pentru crizele sanitare fără precedent "în contextul conflictelor, schimbărilor climatice, epidemiilor şi strămutării populaţiilor"
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut 1,5 miliarde de dolari pentru a îşi susţine activităţile în 2025 în contextul ''crizelor sanitare mondiale fără precedent'', o sumă identică celei de anul trecut.
-
Fenomenul cosmic care a schimbat totul: un obiect interstelar masiv misterios a aranjat planetele sistemului nostru solar pe orbită
Un nou studiu revoluționar aduce o perspectivă surprinzătoare asupra istoriei sistemului nostru solar. Cercetătorii sugerează că un obiect interstelar masiv, cu o masă de până la 50 de ori mai mare decât cea a lui Jupiter, ar fi influențat dramatic orbitele planetelor în urmă cu câteva miliarde de ani. Ce ar putea fi acest misterios colos cosmic?
-
Raport al Forumului Economic Mondial: Care sunt sunt principalele riscuri globale în 2025
Conflictele armate, fenomenele meteorologice extreme şi dezinformarea au fost identificate drept principalele riscuri globale pentru acest an, potrivit unui raport publicat miercuri de Forumul Economic Mondial (WEF), citat de CNBC.
-
Cel mai celebru influencer din lume vrea să cumpere TikTok: O mulțime de miliardari m-au contactat
Într-o serie de postări pe platforma X, cel mai urmărit creator de conținut de pe YouTube, MrBeast, a dat de înțeles că va încerca să cumpere rețeaua de socializare chineză, care este amenințată cu interzicerea în Statele Unite.
-
Hackerii ruși schimbă strategia și atacă pe WhatsApp: Este prima dată când grupul de hackeri a fost observat folosind această tactică
Grupul rus de hackeri Star Blizzard a lansat o campanie de spear phishing în noiembrie prin intermediul platformei de mesagerie WhatsApp, marcând o schimbare în tacticile de lungă durată, a raportat Microsoft într-o postare pe blog pe 16 ianuarie.
-
Dianei Șoșoacă vrea ca România sa se apropie de BRICS: "Aş putea ajunge la închisoare, iar partidul să fie interzis!"
Într-un interviu acordat celei mai vechi publicaţii din Rusia, Izvestia, europarlamentarul Diana Șoșoacă, liderul S.O.S. România, propune Bucureştiul ca loc al negocierilor de pace dintre Rusia şi Ucraina, vorbește despre posibila sa candidatură la prezidențiale, descrie situaţia alegerilor din România şi arată că România ar avea de câştigat din apropierea de BRICS.
-
RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
Fost ofițer superior în divizia de Apărare a MApN, cont Raisa 8283, a dat semnalul pentru contra-lovitura de stat, din partea serviciilor secrete românești.
-
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României. Este Bombardier Challenger 650, iar datele zborului au fost ascunse
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României, urmând același itinerar de zbor. Bombardier Challenger 650 este considerat un avion de spionaj, iar datele zborului au fost ascunse. În plus sunt doar două avioane de acest fel în lume.
-
Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România
Interviul dat de Călin Georgescu conspiraționistului american Alex Jones în care a susținut, fără nici o dovadă, că "globaliștii" vor să declanșeze al treilea Război Mondial cu ajutorul României, a devenit cea mai citită ştire în presa de propagandă a Kremlinului.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
- 2.Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
- 3.Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
- 4.Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
- 5.Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
- 6.De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
- 7.Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
- 8.Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
- 9.România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
- 10.Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu