Covid-19: Record de contaminări şi decese în Singapore unde 83% dintre locuitori sunt vaccinaţi!
Postat la: 05.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ministerul Sănătăţii din Singapore a raportat marţi peste 3.400 de cazuri noi de contaminare cu noul coronavirus şi nouă decese, amândouă cifrele reprezentând recorduri pentru 24 de ore.
Bilanţul total al deceselor ajunge la 130 şi al cazurilor de contaminare la aproape 110.000 în prosperul oraş-stat, care până acum a reuşit să evite consecinţele răspândirii temutei "variante Delta" ce continuă să genereze, din aprilie acest an, noi recorduri în alte regiuni asiatice, scrie agenția DPA. Aproape 40.000 de contaminări au fost raportate doar în ultimele 28 de zile, cu toate că circa 98% dintre cei care s-au testat "pozitiv" în acest interval au avut simptome minore ori deloc.
Un număr de 1.512 contaminaţi sunt însă spitalizaţi în prezent, 247 necesitând oxigen, iar 34 fiind în stare critică, completează agenția Xinhua. Peste 83% din cei 5,45 de milioane de singaporezi sunt vaccinaţi, deşi numai în jur de 300.000 şi cu a treia doză. Pe de altă parte, potrivit Ministerului Sănătăţii, dintre cei care au decedat marţi din cauza coronavirusului, trei erau nevaccinaţi, patru erau complet vaccinaţi şi doi primiseră o doză de vaccin.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
-
Adu-ți atelierul la alt nivel - Cum alegi cele mai bune compresoare și dispozitive de ridicare
Cum bine știi în orice atelier auto modern, eficiența este cheia. Pentru a duce rapid la bun sfârșit diferite operațiuni de întreținere a vehiculelor sau alte reparații majore este important să ai în dotare echipamente potrivite, de înaltă calitate. Compresoarele și dispozitivele de ridicare joacă un rol vital. Dacă îți dorești să afli cum să îți dotezi inteligent atelierul sau care sunt cele mai eficiente practice echipamente, citește rândurile următoare. Poți descoperi informații care te vor ajuta să achiziționezi produse bune, cu costuri reduse.
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Japonia declară stare de urgență din cauza unei "explozii de turbo-cancere cauzate de vaccinurile ARNm"!
- 2.La Repubblica: NATO ia in calcul ruperea Ucrainei în două - zonele de est să fie cedate Rusiei iar vestul sa fie administrat de Occident
- 3.Ursula von der Leyen se clatină. Marii lideri ai Europei isi iau mâna de pe ea...
- 4.Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
- 5.Consultant de top: Marea Britanie, Franța și țările nordice se pregătesc deja în secret să trimită trupe în Ucraina
- 6.Mai intai va avea loc Armageddonul financiar: Cine va declansa criza mondială de nivel apocaliptic
- 7.La Casa Albă se fac planuri de război: Tensiuni la un nivel fără precedent între SUA și China
- 8.Important cotidian elvețian: România, printre primele țări care s-ar implica, dacă războiul din Ucraina s-ar extinde
- 9.Politico anunță că linia frontului din Ucraina este gata să se prăbușească
- 10.Washington Post sustine că a aflat în ce constă planul de pace "în 24 de ore" al lui Donald Trump promis Ucrainei
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu