• Tweet

În doar câteva zile, Donald Trump a întors lumea economică pe dos, aplicând o lovitură de grație complet lipsită de precedent Chinei. Mai exact, de pe o zi pe alta, SUA a ridicat brusc tarifele vamale pentru țara asiatică la 125%, în timp ce pentru restul lumii, inclusiv Europa, acestea au fost temporar reduse la 10%, timp de 90 de zile.

Potrivit explicațiilor oferite de economiști, decizia lui Trump nu pare să fie o simplă schimbare politică, ci o manevră de negociere prin „bullying", care își găsește justificarea abia prin Teoria Jocurilor și înțelegerea mai degrabă a spectrului afectiv a unui om decât a unei strategii economice complexe care ia în calcul toate posibilitățile. Iar pe fundal, piețele globale au reacționat vehement, pendulând între panică și entuziasm, într-un vertij financiar al cărui operator imprevizibil pare a fi însuși Trump și nu un ansamblu de instituții care converg spre o cale de atac bine gândită în avans.

Jocul piețelor pe degete. Cum anunță cel mai puternic șef de stat din lume o schimbare colosală de situație pe bursele globale
Săptămâna trecută, când președintele SUA anunța „Liberation Day" (n.r. eng. Ziua Eliberării), impunând tarife uriașe pentru aproape toate țările lumii, inclusiv aliații tradiționali din Europa, investitorii vedeau deja coșmarul unei recesiuni globale iminente. Ieri, însă, pe 9 aprilie, Trump a anunțat pe rețeaua sa socială Truth Social că reduce temporar tarifele la doar 10%, exceptând China, care devine ținta unui tarif colosal de 125%. Dar totul s-a întâmplat nu înainte de un mesaj criptic care a schimbat volburos cursul piețelor „Este un moment grozav pentru a cumpăra!", scria Trump pe Truth Social, într-o manieră aproape euforică și totodată provocatoare, exact când piețele erau la cel mai jos punct, conform Bloomberg.

Și, într-adevăr, investitorii au reacționat frenetic, Nasdaq urcând spectaculos cu peste 12%, cel mai mare salt zilnic din ultimii 24 de ani. Însă John Autheurs de la Bloomberg atrage atenția că aceste creșteri rapide pot ascunde capcane periculoase, amintind de anul 2001, când după un salt similar, piața s-a prăbușit dramatic, ducând la pierderi de peste 50%.

Cu toate acestea, analistul Bloomberg recunoaște că de data aceasta contextul este diferit, fiindcă nu avem de-a face cu prăbușirea unei bule speculative, ca în 2001, și nici cu o criză financiară profundă, ca în 2008. În schimb, criza sau, mai bine zis, șocurile consecutive suferite de piețe în mai puțin de o săptămână sunt produsul direct și premeditat, după cum bine se poate observa, al unor decizii politice radicale luate de un singur om, și anume Donald Trump.

Wall Street Journal dezvăluie că, în spatele ușilor închise de la Casa Albă, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, l-ar fi convins pe Trump să renunțe temporar la tarifele dure, argumentând că există deja peste 75 de țări care cer negocieri. „Acesta a fost mereu planul său", declara Bessent, sugerând o strategie premeditată. Totuși, motivele reale ar fi ținut tot de situația de pe plan intern, și anume că marii afaceriști, bancheri și deținători de fonduri de investiții americani ar fi făcut presiuni puternice după ce piața obligațiunilor americane a fost lovită la fel de intens ca acțiunile companiilor și celelalte active bursiere.

Potrivit sursei citate, Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, declara public că „recesiunea devenise aproape inevitabilă" și îl sfătuia indirect pe Trump, prin intermediul Fox Business, să permită negocieri pentru a preveni un dezastru economic. Trump a recepționat rapid mesajul și a reacționat prompt, arătând astfel că jocul lui dur este, în realitate, unul sensibil la fluctuațiile piețelor financiare.

Experții economici, printre care și cunoscutul economist american Nouriel Roubini, supranumit „Dr. Doom" (n.r. referință la antagonistul din Universul Marvel, în traducere liberă, Doctorul Apocalipsei) pentru predicțiile făcute legate de prăbușirea piețelor în 2007, nu au de ales decât să privească deciziile luate de Trump ca pe un joc de strategie, ca o luptă individualistă pentru putere cu reguli proprii Teoriei Jocurilor: în esență, o partidă periculoasă de tipul „Chicken Game", celebrul joc în care doi șoferi accelerează spre prăpastie, iar cine clipește primul pierde. „Există un joc periculos între Trump și Powell (șeful Fed-ului american), dar și între Trump și Xi Jinping. Dar Xi nu va clipi primul, pentru că orice concesie ar însemna o cedare în fața lui Trump", explică Roubini pentru Bloomberg.

Mai exact, dacă Trump ridică tarifele până la niveluri absurde, mizează că Beijingul va ceda presiunilor americane, izolat acum de țările lumii care mai ieri erau pregătite să se coalizeze împotriva SUA, dar acum răsuflă ușurate. Însă Wendong Zhang, profesor de economie la Cornell, susține tocmai faptul că „China a promis să lupte până la capăt. Politic, Xi Jinping nu poate da înapoi fără a părea slab, chiar dacă economic vor pierde mai mult decât SUA."

Pe de altă parte, analistul Mark Helprin, argumentează în într-un editorial WSJ că Trump nu joacă doar riscant, ci și irațional, pe fondul unei strategii fundamentate pe „provocare continuă" și intimidare. „Trump supraestimează permanent puterea Americii și se poartă ca și cum ar domina lumea în mod absolut, ignorând că, în realitate, reprezintă doar 25% din PIB-ul global. Strategia sa de șoc și intimidare riscă să provoace mai degrabă coaliții împotriva SUA decât să aducă beneficii reale economiei americane", scrie Helprin.

Dincolo de duelul tensionat cu China, analiștii Bloomberg și Wall Street Journal au observat și că Europa este prinsă într-o capcană diferită, mult mai ambiguă și greu de navigat. Jean Ergas, profesor de economie globală, finanțe corporative și managementul riscului la Universitatea din New York, a conchis recent că problema lui Trump cu Europa nu ține neapărat de comerț sau de dezechilibre economice reale, ci de un tip special de revanșă istorică. „Orice face UE, nu va fi niciodată de ajuns. Europa plătește represalii - problema nu este despre deficite comerciale. Trump percepe relația transatlantică prin prisma unor nedreptăți istorice, iar concesiile reale pe care le vizează nu sunt comerciale, ci geopolitice: cumpărarea de gaze lichefiate americane, armament sau acordarea unui tratament privilegiat companiilor americane din sectorul tech", explică Ergas, citat de Bloomberg.

Astfel, în condițiile în care Europa este dominată de aceste resentimente istorice, iar jocul cu China e unul de putere globală, Roubini și alți analiști susțin că Europa are o singură cale rațională: solidaritatea. Potrivit unui studiu recent de la Dartmouth University, singura metodă eficientă împotriva unui lider politic care recurge la șantaj economic, așa cum e catalogat Donald Trump, este strategia „neînduplecării colective". Doar refuzând sistematic să cedeze primii, statele europene pot limita daunele și pot forța o negociere echitabilă. Problema, spun cercetătorii, e că această strategie implică pierderi și sacrificii foarte mari, chiar dacă doar pe termen scurt.

Practic, analiștii amintesc liderilor europeni faptul că valul de tarife comerciale care cresc și se diminuează de pe o zi pe alta este simptomul unei lumi în care logica economică și politică tradițională pare să fi cedat locul impulsului, ambiției personale și jocurilor periculoase în care, uneori, câștigă cel care pierde cel mai puțin, și nu cel care câștigă efectiv ceva concret.

Cum bine notau ironic astăzi analiștii Bloomberg, Trump a eliberat piețele, dar nu de griji, ci de certitudini. Iar Europa se află încă în situația în care se întreabă dacă va reuși vreodată să coboare din roller coaster-ul imprevizibil condus de actualul lider de la Casa Albă.