Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Postat la: 29.01.2025 |
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, fără să prezinte vreo probă, că ar fi vrut "să-l asasineze" pe preşedintele rus Vladimir Putin, sunt de două zile pe larg comentate în Rusia - în timp ce Kremlinul a declarat că nu crede într-o astfel de ipoteză, şeful Dumei de Stat a propus ca fostul preşedinte american să fie trimis pe "scaunul electric".
Kremlinul a pus sub semnul îndoielii declaraţiile făcute la 28 ianuarie de către prezentatorul conservator de talk-show american Tucker Carlson. "Nu ştim cu adevărat ce a vrut să spună Carlson când a afirmat asta", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când i s-a solicitat să comenteze presupusa tentativă de asasinat, într-o conferinţă de presă. Carlson "nu a furnizat nicio dovadă" atunci când a afirmat în podcastul său de la începutul acestei săptămâni că administraţia Biden "a încercat să-l ucidă pe Putin", a spus Peskov, adăugând că "vremurile sunt de aşa natură încât, fără dovezi, cel mai bine este să nu crezi tot ce auzi, indiferent cine ar vorbi".
Într-o primă reacţie marţi, Kremlinul a emis un amplu comunicat în care menţiona că agenţiile de securitate ruse iau toate măsurile pentru a-l proteja pe Putin şi pe alţi oficiali aflaţi sub protecţia statului. Mult mai vehement a fost preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un apropiat al lui Putin, care a propus ca fostul preşedinte american Joe Biden şi secretarul său de stat Antony Blinken să fie trimişi pe "scaunul electric".
"Este o crimă. Ar trebui ca (americanii) să demonstreze că au o ţară democratică şi să-l trimită pe Biden împreună cu Blinken pe scaunul electric. Atunci toată lumea ar vedea că (SUA) sunt într-adevăr o democraţie. Dar dacă vor tăcea, vor tărăgăna lucrurile, ei bine, atunci să nu mai deschidă gura şi să nu ne mai dea lecţii", a declarat Volodin. Într-o postare separată pe contul său de Telegram, Volodin a cerut ca declaraţia lui Carlson să fie luată în serios. Volodin a menţionat că în ultimele 24 de ore, nici Biden, nici Blinken nu au negat public "dezvăluirea" lui Carlson.
"Pregătirea asasinării lui Putin, chiar numai luarea în discuţie a unei astfel de posibilităţi, este o crimă. O ameninţare extrem de gravă pentru securitatea globală. O cale directă către cel de-al Treilea Război Mondial. Aceasta ar trebui să devină baza investigaţiilor pentru toate instanţele internaţionale", susţine Viaceslav Volodin, cerând ca Biden şi Blinken să fie investigaţi şi traşi la răspundere. El a amintit în acest context de tentativele de asasinare a actualului preşedinte american Donald Trump şi a premierului slovac Robert Fico.
Duma de Stat intenţionează să se adreseze Congresului SUA şi ONU în legătură cu declaraţiile lui Tucker Carlson, a anunţat miercuri serviciul de presă al camerei inferioare a parlamentului rus. Această iniţiativă a fost înaintată de preşedintele Comisiei Dumei pentru securitate şi combaterea corupţiei, Vasili Piskariov, şi a fost susţinută de liderii tuturor grupurilor parlamentare, conform media ruse.
Carlson a vizitat de două ori Rusia în ultimul timp pentru a realiza două interviuri, primul cu preşedintele Vladimir Putin, cel de-al doilea cu ministrul de externe Serghei Lavrov, în care aceştia au reiterat discursurile oficiale ale Moscovei de justificare a războiului în Ucraina. Fost jurnalist, Carlson este un susţinător vocal al preşedintelui american Donald Trump, care a promis să pună capăt războiului foarte rapid, o perspectivă ce a stârnit îngrijorare în rândul aliaţilor Ucrainei, care se tem că acesta ar putea face presiuni asupra Kievului pentru a accepta pretenţiile teritoriale, şi nu numai, din partea Rusiei, potrivit The Moscow Times.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
-
După Brexist urmează Ukexit? Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc la Cardiff pentu a-și pregăti independența
Liderii Scoției, Țarii Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit sa dea startul proces ...
-
Phenianul a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei
Comandamentul militar sud-coreean a indicat ca a detectat un foc de arma, fara a oferi detalii suplimentare. Coreea de N ...
-
Iranul ar putea realiza inginerie inversă asupra unei drone subacvatice americane capturate
Capturarea de catre Iran a unei drone subacvatice militare americane ofera Teheranului posibilitatea de a-i analiza comp ...
-
FBI extinde investigația asupra lui A. Fauci în dosarul COVID: anchetatorii se uită și la bani
Un nou raport sugereaza ca FBI și Departamentul de Justiție, sub a doua administrație Trump, au intensificat investigați ...
-
Germania este în stare de șoc, după victoria AfD: Situație foarte complicată pentru cancelarul Merz, cel venit la putere cu promisiunea de a stăvili extremismul
Cancelarul german Friedrich Merz se afla luni in fata provocarii de a reactiona la triumful electoral al partidului anti ...
-
Omul momentului în AfD ține să-i mulțumească în mod special lui Elon Musk: Miliardarul american s-a implicat masiv în alegerile din Germania
Omul momentului pentru AfD, Ulrich Siegmund, ține sa-i mulțumeasca in mod special miliardarului american Elon Musk, cel ...
-
Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! De ce alegerile de duminică din Germania pot schimba multe și pentru România
Unul dintre cele mai importante partide de extrema dreapta din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), condus de ca ...
-
SUA avertizează aliații NATO să se pregătească pentru un posibil atac al Rusiei: "Trebuie să fim cu toții cu ochii-n patru
Statele Unite le cer aliaților NATO sa se pregateasca pentru eventualitatea in care Vladimir Putin ar decide sa atace un ...
-
Serghei Lavrov anunță sfârșitul NATO: „Nu cred că vor rezista mult timp". Ce spune despre Uniunea Europeană
Alianta Nord-Atlantica nu va mai rezista mult timp, iar incercarea de a inventa noi pretexte pentru prelungirea existent ...
-
Medvedev a admis posibilitatea unui atac direct asupra fabricilor germane de echipament militar destinat Kievului
Dupa ce Rusia a fost acuzata fara dovezi de atacul asupra aeroportului din Leipzig, Germania merita un atac direct asupr ...
-
Joc periculos: mișcările prin care Beijingul anulează sancțiunile SUA împotriva Iranului
Avertismentele venite de la Washington privind sancțiunile economice secundare au intampinat un zid de nepatruns la Beij ...
-
Resurse de un trilion de dolari - După cel mai lung război din istoria SUA, Washingtonul are acces la bogăţiile Afganistanului
Afganistanul a oferit SUA acces la resursele sale minerale extrem de bogate in incercarea de a ridica sancțiunile și de ...
-
Rusia schimbă total tactica: atacuri fără oprire pentru a paraliza Ucraina. Moscova taie și accesul la Marea Neagră
Cel puțin 38 de persoane au fost ucise in urma unui bombardament rus in apropierea capitalei ucrainene Kiev, au declarat ...
-
Bloomberg: Vizita șefului CIA la Moscova - apar indicii despre tema principală
Problema este ca apar informații despre vizita efectuata de șeful CIA la Casa Alba imediat dupa intoarcerea de la Moscov ...
-
Prima reacție a UE după ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderare
Prima reacție a UE dupa ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderareUniunea Europeana a transmis duminica p ...
-
Se naște versiunea musulmană a NATO. Țările semnatare ale Pactului de la Mecca se întâlnesc la Istanbul
Trei mari puteri sunnite se reunesc, luni, la Istanbul, pentru a pune bazele unei variante musulmane a NATO formata, pen ...
-
"Lovitura de ciocan" a lui Putin: plănuiește o ofensivă terestră asupra Kievului cu 300.000 de soldați, susțin oficiali ucraineni
Rusia pregatește mai multe scenarii operaționale pentru o posibila ofensiva in nordul Ucrainei, inclusiv in direcția Kie ...
-
Mega-interviul integral al ministrului de externe Serghei Lavrov acordat postului de televiziune RBC - Moscova, 28 august 2026
Întrebare: Domnule Lavrov, va mulțumim foarte mult ca ați acceptat sa discutați cu noi. Prima intrebare este, s-ar ...
-
Fostul ministru al Apărării din Ucraina, destituit de Zelenski, a primit un post de consilier într-o țară NATO. După demitere, Fedorov criticase corupția de la Kiev
Fostul ministru ucrainean al apararii, Mihailo Fedorov, care a devenit un critic al președintelui Volodimir Zelenski, a ...
-
Rusia nu va ataca NATO așa cum a făcut în cazul Ucrainei. Moscova pregătește un scenariu diferit
O recenta vizita a directorului CIA la Moscova indica posibilitatea ca Rusia sa pregateasca o provocare militara impotri ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu