Cât toate vaccinurile Pfizer la un loc: Hidroelectrica a pierdut 600 milioane de euro capitalizare la bursă într-o singură zi, din cauza crizei politice

Postat la: 29.04.2026 |

Bursa de Valori București a început săptămâna cu o volatilitate accentuată, iar indicele BET s-a depreciat chiar și cu un procent și jumătate, iar trendul a continuat să fie în defavoarea companiilor românești listate la bursă.

Așa s-a ajuns ca marți, acțiunile Hidroelectrica să sufere cea mai mare depreciere zilnică de capitalizare bursieră înregistrată de la listarea din iulie 2023 până în prezent, în ziua în care PSD și AUR au depus la Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Compania a pierdut în doar câteva ore aproape 2,79 de miliarde de lei, echivalentul a circa 560 de milioane de euro. Prețul de închidere de luni, la 154 de lei, reprezintă o scădere de aproape 4%. Este aproape cat datoria pe care o are Romania la compania Pfizer de pe urma vaccinurilor Covid mARN pe care nu le-a mai cumparat.

Capitalizarea Hidroelectrica a coborât marți la 69,3 miliarde de lei, față de maximul de 72 de miliarde de lei atins luni. Scăderea este și cea mai mare din seria zilnică analizată, depășind cu mult alte episoade negative recente. Aceste scăderi s-ar putea acutiza și mai mult săptămâna viitoare, atunci când va fi votul final pentru demiterea guvernului Bolojan și stabilirea unei noi formule politice pentru guvernare.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Cât toate vaccinurile Pfizer la un loc: Hidroelectrica a pierdut 600 milioane de euro capitalizare la bursă într-o singură zi, din cauza crizei politice

Postat la: 29.04.2026 |

0

Bursa de Valori București a început săptămâna cu o volatilitate accentuată, iar indicele BET s-a depreciat chiar și cu un procent și jumătate, iar trendul a continuat să fie în defavoarea companiilor românești listate la bursă.

Așa s-a ajuns ca marți, acțiunile Hidroelectrica să sufere cea mai mare depreciere zilnică de capitalizare bursieră înregistrată de la listarea din iulie 2023 până în prezent, în ziua în care PSD și AUR au depus la Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Compania a pierdut în doar câteva ore aproape 2,79 de miliarde de lei, echivalentul a circa 560 de milioane de euro. Prețul de închidere de luni, la 154 de lei, reprezintă o scădere de aproape 4%. Este aproape cat datoria pe care o are Romania la compania Pfizer de pe urma vaccinurilor Covid mARN pe care nu le-a mai cumparat.

Capitalizarea Hidroelectrica a coborât marți la 69,3 miliarde de lei, față de maximul de 72 de miliarde de lei atins luni. Scăderea este și cea mai mare din seria zilnică analizată, depășind cu mult alte episoade negative recente. Aceste scăderi s-ar putea acutiza și mai mult săptămâna viitoare, atunci când va fi votul final pentru demiterea guvernului Bolojan și stabilirea unei noi formule politice pentru guvernare.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE