Când ar fi început lupta în interiorul coaliției - Oana Gheorghiu: Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Postat la: 11.07.2026 |
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a rămas în Coaliţie şi la masa Guvernului când s-au luat măsuri de reducere a deficitului care au afectat cetăţenii. Apoi brusc a început "o luptă" în momentul în care atenţia Guvernului s-a mutat către companii, Consiliile de Administraţie şi pierderile companiilor de stat.
"Eu am venit în guvern la final de octombrie, în momentul în care existau deja nişte tensiuni în coaliţie, după cum ştim, dar erau cumva ţinute sub control şi vreau să spun că, atâta vreme cât măsurile au fost îndreptate împotriva cetăţenilor, să zic aşa, dar nu împotriva lor, ci pentru a reduce deficitul, dar măsuri care au afectat cetăţeni, Partidul Social Democrat a rămas acolo, chiar dacă seara critica la televizor. A fost solidar cu aceste măsuri, cel puţin în Guvern, nu şi în public", a declarat vicepremierul interimar Oana Gheorghiu.
Acesta susţine că "a început o luptă în interiorul coaliţiei" în momentul în care a început să se discute serios despre reforma companiilor.
"Când am început să discutăm despre reforma companiilor, şi lucrul ăsta s-a întâmplat undeva începând cu luna ianuarie (...) a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei, sau cel puţin asta a fost percepţia mea. Brusc, nu se mai putea lucra cu guvernul sau cu Ilie Bolojan, că, de fapt, despre Ilie Bolojan era vorba. S-a putut lucra cu Ilie Bolojan atâta timp cât s-au mărit taxele şi a crescut TVA-ul, dar nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojn când am început să ne uităm la Consiliile de Administraţie", a adăugat Oana Gheorghiu.
Aceasta a adăugat: "Atunci s-a rupt coaliţia, când am încecut să discutăm clar despre numirile în Consiliul de Administraţie, despre pierderile din aceste compani, despre găurile negre".
"Discuţiile în interiorul Guvernului întotdeauna erau calme, calde, colegiale, nu au existat confruntări directe. Tocmai asta era cumva frustrarea, pentru că în Guvern lucrurile păreau fireşti", a mai declarat vicepremierul interimar.
Oana Gheorghiu reclamă că era foarte dificil să obţină date ale companiilor pentru a face analizele necesare de la anumite ministere.
"Trimiteam, sunam ministrii. Aş avea nevoie de următoare documente. Sigur, sigur vi le trimit. Când îmi răspundeau. Uneori nu îmi răspundau, alteori îmi dădeau un mesaj că nu pot vorbi. Sigur vi le trimit săptămâna asta, săptămână viitoare. Primeam apoi informări aşa, foarte generale, nimic din ce cerusem. Am început să-mi dau seama că lucrurile nu merg aşa şi am început sa trimit solicitări oficiale de la nivelul Cabinetului vicepremierului, care ar fi trebuit să aibă mai multă forţă, mi se răspundea ca unui jurnalist sau ca unui cetăţean care a cerut informaţii pe 544 motivând că nu pot să le primesc din cauza de GDPR sau că sunt confidenţiale, ceea ce e absurd între cabinetul vicepremierlui şi cabinetului ministru să primeşte astfel de răspunsuri", a mai declarat Oana Gheorghiu.
"Teoretic ne împiedică doar faptul că nu putem să luăm decizii sau să dăm OUG-uri care să modifice legislaţie. Asta este lucru pe care acest guvern nu îl poate face. Tot ce necesită modificare legislativă trebuie să se întâmple prin Parlament. Ceea ce poate că nu este chiar atât de rău".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD STENOGRAME - PSD începe pregătirile pentru anticipate. Șansele de învestire a Guvernului Niculescu sunt de 50%
Șansele de investire a Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu sunt de 50%. Conducerea partidului a ...
-
Pare că s-au înțeles: Luca Niculescu merge pe ideea lui Sorin Grindeanu și propune un pact pe șase luni
Premierul desemnat Luca Niculescu a propus partidelor parlamentare incheierea unui acord de susținere pentru o perioada ...
-
Dacă nu mai e Maricel Păcuraru e Dan Voiculescu. Mogulul curtează foști membri ai AUR: Claudiu Târziu și Marius Lulea sunt în capul listei
Foști lideri din partidul AUR, precum Marius Lulea și Claudiu Tarziu, ramași in conflict cu actuala conducere, s-au inta ...
-
Alexandru Nazare s-a dus în fața ECOFIN și a făcut o solicitare care ar putea schimba traiectoria României
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a solicitat la reuniunea Consiliului ECOFIN mai mult capital pentru ...
-
Interviu cu Alex Jones - Cristela Georgescu compară România actuală cu regimul Ceaușescu: „Dictatura de acum este mai rea decât cea de dinainte de 1989"
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu, a lansat acuzații dure la adresa ...
-
Robert Turcescu lansează în format electronic volumul „Până la capăt”, un e-book de 150 de pagini cuprinzând dialoguri în premieră cu Călin Georgescu
Volumul „Pana la capat. Calin Georgescu, in dialog cu Robert Turcescu” este disponibil, incepand de astazi, ...
-
AUR ar fi început „recrutări" de la PSD. Fostul secretar general Paul Stănescu ar fi fost ofertat cu o poziție importantă în conducerea formațiunii lui George Simion
Fostul secretar general al PSD Paul Stanescu ar fi fost ofertat de AUR, fiindu-i promisa inclusiv o poziție in conducere ...
-
Călin Georgescu, dus din nou cu duba la DIICOT. Ce s-a schimbat în a patra zi de percheziții informatice
Calin Georgescu este adus vineri dimineața, 9 octombrie, din Arestul Central la sediul DIICOT, pentru a patra zi consecu ...
-
Rareș Bogdan s-a dus să se roage la Sf Paraschieva după audierea la DNA. Cum explică apariția sa în dosarul Fănel Bogos
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a facut primele declarații dupa audierea de joi de la DNA Iași, in dosarul omului de ...
-
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scăpa de închisoare. Aproximativ 80% dintre persoanele cercetate sunt simpli consumatori
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scapa de inchisoare, potrivit unui proiect de lege depus re ...
-
AUR acuză că premierul desemnat este un proxy a lui Dacian Cioloș. "Acesta este autorul propunerii ca Luca Niculescu să fie Premierul României"
Adrian Axinia, liderul eurodeputaților AUR, susține ca desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier despre ca ...
-
Bătaia la suveraniști - George Simion explică de ce a fost exclus Marius Lulea din AUR: „Era prea european"
Marius Lulea, fondator al AUR, a fost exclus din partid pentru ca era prea european, conform mai multor declarații ale l ...
-
Scandal intre neomarxisti: Un fost consilier prezidențial acuză că Luca Niculescu este pionul Serviciilor
Fostul consilier prezidențial Catalin Avramescu cere desecretizarea arhivelor SIE in contextul desemnarii lui Luca Nicul ...
-
DIICOT a pus sechestru și pe conturile lui Călin Georgescu. Anunțul procurorilor
DIICOT a pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Calin Georgescu, in dosarul in care fostul ca ...
-
Fostul număr 2 din AUR explică cum a ajuns George Simion să-l îngroape și mai mult pe Călin Georgescu
Marius Lulea, fost prim-vicepreședinte al AUR și fondator al partidului, acum exclus, susține ca impunerea eliberarii lu ...
-
PSD explică scenariul în care social democrații ar putea vota guvernul Luca Niculescu: Atunci există baza unei discuții serioase
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, susține ca social-democrații vor discuta cu premierul desemnat Luca Niculescu ...
-
Rareș Bogdan le cere colegilor din PNL să-l oprească pe Ilie Bolojan și să voteze guvernul lui Luca Niculescu
Se adancește conflictul intern din PNL, dupa desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Rareș Bogdan le ce ...
-
Surse de la Cotroceni: Nazare și Grindeanu au rămas cei doi favoriți ai lui Nicușor Dan pentru Palatul Victoria
Președintele Nicușor Dan va face a patra nominalizare de premier luni, dupa consultarile cu partidele parlamentare. Potr ...
-
Oare ce-o fi de râs?! Nicușor Dan povestește că s-a hlizit la Donald Trump
Nicușor Dan dezvaluie, la cateva zile de la reuniunea de la ONU, ca s-a intalnit cu președintele SUA Donald Trump. Dan a ...
-
Ministrul Finanțelor dă detalii de culise din discuția de ieri, cu Moody's : "România trebuie să urgenteze formarea unui nou guvern"
Cat mai dureaza criza guvernamentala din Romania? Nimeni nu are raspunsul la intrebarea pe care și-o pun toți romanii. P ...
-
Ilie Bolojan a fost citat la DNA în dosarul afaceristului Fănel Bogos
Premierul Ilie Bolojan urmeaza sa fie audiat la DNA in dosarul afaceristului Fanel Bogos, care ar fi dat o mita de 1.5 m ...
-
PSD anunță că vrea să preia guvernarea. Despre colaborarea cu AUR: "Una e să stai la discuții, la dialog și alta este să faci Guvernul"
Deputata PSD Natalia Intotero spune ca partidul este pregatit sa preia guvernarea și ca Sorin Grindeanu ar urma sa fie p ...
-
Rareș Bogdan susține că Ilie Bolojan "pregătește nucleara": "Are în program impozitarea proprietăților la valoarea de piață. Oamenii vor ajunge să fie executați de bănci"
Rareș Bogdan a facut o serie de afirmații de o gravitate fara precedent la adresa liniei politice impuse de Ilie Bolojan ...
-
PSD acuză că Ilie Bolojan scoate din joc cei mai influenți și competenți diplomați ai României
PSD acuza ca premierul Ilie Bolojan scoate din joc cei mai influenți diplomați ai Romaniei. Pe scurt, aceștia nu mai pot ...
-
Siegfried Mureșan a primit o mentă în ghiveci: „Să aveți ce freca la Bruxelles". Abrudean a ascuns-o sub masă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a primit miercuri, in plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, inaintea v ...
-
Diana Șoșoacă îi bate obrazul liderului AUR că nu protestează pentru arestarea lui Călin Georgescu: "De ce Simioane nu ai stat cu noi?"
Diana Iovanovici-Șoșoaca și Nini Pascalini, reprezentanții S.O.S. Romania, au provocat un moment tensionat in Parlament ...
-
Kelemen Hunor despre Călin Georgescu: "Este un produs al fostei Securități... Cu argumente raționale nu schimbi credința sectanților"
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirma ca are incredere ca procurorii și judecatorii care au decis in cazul lui Calin ...
-
Grindeanu, atac în rafală la Mureșan, înaintea votului: „Premier desemnat, resemnat, păpușat, de nevotat". Ironia cu care și-a încheiat discursul: „Mulțumim pentru vizită"
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat miercuri, in Parlament, un atac in rafala la adresa premierului desemnat Sie ...
-
George Simion cere anticipate: "Asta este soluția constituțională care ar trebui adoptată de un individ care conduce România și are o dungă roșie așa pe buletin"
Liderul AUR, George Simion, a chemat romanii și membrii AUR sa mearga la arestul central, sa il susțina pe Calin Georges ...
-
Arestarea lui Călin Georgescu face înconjurul lumii: Ce scrie presa internațională despre cazul care zguduie scena politică din România
Decizia de arestare preventiva pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu a fost anunțata și comentata de marile agenții de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu