Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu deschide dosarul Portului Constanța: Candidatul respins care ar fi ajuns primul - "Facem selecția până iese cine trebuie"
Postat la: 08.07.2026 |
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că selecția pentru Consiliul de Administrație al Administrației Porturilor Maritime Constanța a durat peste patru ani, mai mult decât mandatul pentru care fusese organizată, iar documentele obținute ulterior ar ridica „semne serioase de întrebare". Potrivit acesteia, un expert independent ar fi respins mai mulți candidați pentru că nu îndeplineau criteriile minime de vechime, însă comisia de selecție ar fi „reevaluat" șase dintre ei, fără note de fundamentare, iar unul dintre candidații respinși inițial ar fi ajuns ulterior pe primul loc în clasamentul final.
Oana Gheorghiu, vicepremier interimar și proaspăt membru PNL, a publicat o nouă poziție despre procedura de selecție de la Administrația Porturilor Maritime Constanța, compania care administrează cel mai mare port al României. Ea afirmă că a cerut documentele procedurii încă din primăvară, dar Ministerul Transporturilor ar fi refuzat inițial să le transmită, invocând „confidențialitatea" și protecția datelor personale.
Backgroundul acestui caz începe public în aprilie, când Gheorghiu afirma că solicitase Ministerului Transporturilor întreaga procedură de selecție a Consiliului de Administrație de la Portul Constanța, după ce primise sesizări privind posibile nereguli, și că răspunsul primit a fost că datele nu pot fi comunicate pentru că țin de GDPR. În postarea publicată miercuri, Oana Gheorghiu susține că selecția Consiliului de Administrație al Administrației Porturilor Maritime Constanța a durat peste patru ani.
„Facem selecția până iese «cine trebuie». Bine ați venit la Portul Constanța, unde procedura de selecție durează mai mult decât mandatul pentru care s-a făcut selecția", a scris Oana Gheorghiu. Ea afirmă că cel mai mare port al României a fost ținut patru ani în interimat, iar acest lucru ar fi afectat capacitatea companiei de a-și asuma obiective strategice pe termen lung. „Administrația Porturilor Maritime Constanța administrează cel mai mare port al țării, un activ strategic pentru toată România. Selecția Consiliului de Administrație a durat peste 4 ani. Rețineți: legea spune că mandatul unui administrator este de maximum 4 ani. Procedura de selecție a durat mai mult decât mandatul pe care urmau să îl ocupe", a transmis vicepremierul interimar.
Oana Gheorghiu susține că procedura a fost declanșată în septembrie 2021, iar etapa de consultare a Scrisorii de Așteptări, document de bază în procesul de selecție, ar fi durat aproape un an. „Doar etapa de consultare a Scrisorii de Așteptări - un document de bază, fără de care selecția nici nu poate începe - a consumat aproape un an", afirmă aceasta. Potrivit vicepremierului interimar, Ministerul Transporturilor ar fi transmis proiectul conducerii portului în noiembrie 2023 și ar fi revenit de trei ori, în ianuarie, mai și septembrie 2024.
„Ministerul a trimis proiectul conducerii portului în noiembrie 2023 și a fost nevoit să revină de trei ori, în ianuarie, mai și septembrie 2024, fără ca documentele să arate de ce compania nu refuza să răspundă. Scrisoarea a fost publicată abia în decembrie 2024", a scris Oana Gheorghiu. Ea leagă acest interval de mandatul lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor. „Pe toată perioada acestui blocaj, de la declanșarea procedurii, în 2021, până la publicarea Scrisorii de Așteptări, în decembrie 2024, ministru al Transporturilor a fost însuși domnul Sorin Grindeanu", a transmis aceasta.
Oana Gheorghiu afirmă că, în martie 2026, cabinetul său a cerut documentele privind procedura de selecție, însă ministerul condus atunci de Ciprian Șerban ar fi refuzat să le pună la dispoziție. „În martie 2026, atunci când cabinetul meu a cerut toate documentele acestei proceduri, ministerul condus la acel moment de domnul ministru PSD Ciprian Șerban a refuzat să ni le pună la dispoziție, invocând «confidențialitatea» și «protecția datelor personale»", a scris vicepremierul interimar.
Ea susține că a contestat aceste argumente: „În mod evident, am contestat aceste argumente aberante pentru că relația dintre două autorități ale statului nu poate fi tratată ca relația cu un terț oarecare", afirmă Oana Gheorghiu. În aprilie, aceasta susținea public că Ministerul Transporturilor a refuzat transmiterea documentelor despre selecția CA de la Portul Constanța, invocând GDPR. Oana Gheorghiu afirmă că documentele au fost primite abia în iunie 2026, după preluarea mandatului interimar de ministru al Transporturilor de către Radu Miruță.
„Am primit documentele abia în iunie 2026, după preluarea mandatului interimar de ministru de către Radu Miruță. Și doar după ce el a trebuit să intervină direct pe lângă direcția din subordine pentru ca documentele să ne fie puse la dispoziție", a transmis aceasta. Vicepremierul interimar susține că acest episod arată modul în care funcționează sistemul din jurul companiilor de stat.
„Așadar: a fost nevoie ca însuși ministrul să intervină direct pe o structură din subordine pentru ca aceasta să pună la dispoziție documente cabinetului unui viceprim-ministru, întâmplător tocmai cel care coordonează reforma companiilor de stat. Asta spune totul despre cine pe cine servește în acest sistem", a scris Oana Gheorghiu.
Potrivit vicepremierului interimar, documentele obținute ar ridica „semne serioase de întrebare" privind procedura de selecție. Ea afirmă că expertul independent contractat de minister ar fi respins mai mulți candidați pentru că nu îndeplineau criteriile minime de vechime. „Expertul independent, contractat chiar de minister, a respins mai mulți candidați pentru că nu îndeplineau criteriile minime de vechime", susține Oana Gheorghiu. Ulterior, comisia de selecție ar fi intervenit asupra evaluării.
„Comisia de selecție a «reevaluat» apoi această evaluare pentru șase dintre ei - fără nicio notă de fundamentare în documente și fără vreo evaluare a activității expertului", afirmă vicepremierul interimar. Cea mai importantă acuzație vizează clasamentul final: „Unul dintre candidații pe care expertul îi respinsese a obținut ulterior cel mai mare punctaj în clasamentul final", a scris Oana Gheorghiu. Ea mai susține că documentele întregii proceduri nu ar fi fost identificate ca publicate nici pe site-ul companiei, nici pe cel al ministerului, deși legea ar cere transparență.
Vicepremierul interimar afirmă că a transmis Ministerului Transporturilor o nouă adresă oficială cu mai multe solicitări de clarificare. „Am transmis ministerului o nouă adresă oficială, cu mai multe puncte de clarificare și abia aștept răspunsul dânșilor", a scris Oana Gheorghiu. Ea plasează cazul Portului Constanța într-o discuție mai amplă despre companiile de stat și selecțiile pentru funcțiile de conducere.
„Astfel de exemple sunt oglinda modului în care companiile de stat românești, inclusiv cele strategice, au fost căpușate zeci de ani de zile", susține aceasta. În finalul postării, Oana Gheorghiu afirmă că interimatul prelungit de la Portul Constanța nu ar fi fost accidental.
„Provizoratul de 4 ani ținut la Portul Constanța nu e o întâmplare nefericită. Scopul este tocmai să prelungești procedura la nesfârșit, să menții compania într-o stare interimat, ușor de controlat, ascunzi documentele, iar la final selecția «iese» cum trebuie", a transmis vicepremierul interimar. Ea susține că reforma companiilor de stat trebuie să însemne selecții rapide, publice, transparente și corecte.
„Reforma reală înseamnă exact să oprim astfel de practici și să avem selecții rapide, transparente, publice și mai ales corecte. Fără pile, fără intervenții", a scris Oana Gheorghiu. „Criterii clare și instituții care răspund în fața oamenilor, nu în fața rețelelor care le-au căpușat", a mai transmis aceasta. Oana Gheorghiu este vicepremier interimar și coordonează tema reformei companiilor de stat. În luna iunie 2026, aceasta s-a înscris în PNL, alături de Dragoș Pîslaru.
Cazul Portului Constanța a fost invocat de Gheorghiu încă din aprilie, în contextul discuțiilor despre guvernanța corporativă și selecțiile din companiile de stat. Atunci, ea a afirmat că nu a primit de la Ministerul Transporturilor procedura solicitată, deși cererea fusese făcută din poziția de vicepremier care coordona reforma companiilor de stat.
În prezent, acuzațiile Oanei Gheorghiu se bazează, potrivit propriei relatări, pe documentele obținute după intervenția ministrului interimar Radu Miruță. Ministerul Transporturilor nu a transmis, până la acest moment, un răspuns public la noile afirmații formulate de vicepremierul interimar.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD STENOGRAME - PSD începe pregătirile pentru anticipate. Șansele de învestire a Guvernului Niculescu sunt de 50%
Șansele de investire a Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu sunt de 50%. Conducerea partidului a ...
-
Pare că s-au înțeles: Luca Niculescu merge pe ideea lui Sorin Grindeanu și propune un pact pe șase luni
Premierul desemnat Luca Niculescu a propus partidelor parlamentare incheierea unui acord de susținere pentru o perioada ...
-
Dacă nu mai e Maricel Păcuraru e Dan Voiculescu. Mogulul curtează foști membri ai AUR: Claudiu Târziu și Marius Lulea sunt în capul listei
Foști lideri din partidul AUR, precum Marius Lulea și Claudiu Tarziu, ramași in conflict cu actuala conducere, s-au inta ...
-
Alexandru Nazare s-a dus în fața ECOFIN și a făcut o solicitare care ar putea schimba traiectoria României
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a solicitat la reuniunea Consiliului ECOFIN mai mult capital pentru ...
-
Interviu cu Alex Jones - Cristela Georgescu compară România actuală cu regimul Ceaușescu: „Dictatura de acum este mai rea decât cea de dinainte de 1989"
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu, a lansat acuzații dure la adresa ...
-
Robert Turcescu lansează în format electronic volumul „Până la capăt”, un e-book de 150 de pagini cuprinzând dialoguri în premieră cu Călin Georgescu
Volumul „Pana la capat. Calin Georgescu, in dialog cu Robert Turcescu” este disponibil, incepand de astazi, ...
-
AUR ar fi început „recrutări" de la PSD. Fostul secretar general Paul Stănescu ar fi fost ofertat cu o poziție importantă în conducerea formațiunii lui George Simion
Fostul secretar general al PSD Paul Stanescu ar fi fost ofertat de AUR, fiindu-i promisa inclusiv o poziție in conducere ...
-
Călin Georgescu, dus din nou cu duba la DIICOT. Ce s-a schimbat în a patra zi de percheziții informatice
Calin Georgescu este adus vineri dimineața, 9 octombrie, din Arestul Central la sediul DIICOT, pentru a patra zi consecu ...
-
Rareș Bogdan s-a dus să se roage la Sf Paraschieva după audierea la DNA. Cum explică apariția sa în dosarul Fănel Bogos
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a facut primele declarații dupa audierea de joi de la DNA Iași, in dosarul omului de ...
-
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scăpa de închisoare. Aproximativ 80% dintre persoanele cercetate sunt simpli consumatori
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scapa de inchisoare, potrivit unui proiect de lege depus re ...
-
AUR acuză că premierul desemnat este un proxy a lui Dacian Cioloș. "Acesta este autorul propunerii ca Luca Niculescu să fie Premierul României"
Adrian Axinia, liderul eurodeputaților AUR, susține ca desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier despre ca ...
-
Bătaia la suveraniști - George Simion explică de ce a fost exclus Marius Lulea din AUR: „Era prea european"
Marius Lulea, fondator al AUR, a fost exclus din partid pentru ca era prea european, conform mai multor declarații ale l ...
-
Scandal intre neomarxisti: Un fost consilier prezidențial acuză că Luca Niculescu este pionul Serviciilor
Fostul consilier prezidențial Catalin Avramescu cere desecretizarea arhivelor SIE in contextul desemnarii lui Luca Nicul ...
-
DIICOT a pus sechestru și pe conturile lui Călin Georgescu. Anunțul procurorilor
DIICOT a pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Calin Georgescu, in dosarul in care fostul ca ...
-
Fostul număr 2 din AUR explică cum a ajuns George Simion să-l îngroape și mai mult pe Călin Georgescu
Marius Lulea, fost prim-vicepreședinte al AUR și fondator al partidului, acum exclus, susține ca impunerea eliberarii lu ...
-
PSD explică scenariul în care social democrații ar putea vota guvernul Luca Niculescu: Atunci există baza unei discuții serioase
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, susține ca social-democrații vor discuta cu premierul desemnat Luca Niculescu ...
-
Rareș Bogdan le cere colegilor din PNL să-l oprească pe Ilie Bolojan și să voteze guvernul lui Luca Niculescu
Se adancește conflictul intern din PNL, dupa desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Rareș Bogdan le ce ...
-
Surse de la Cotroceni: Nazare și Grindeanu au rămas cei doi favoriți ai lui Nicușor Dan pentru Palatul Victoria
Președintele Nicușor Dan va face a patra nominalizare de premier luni, dupa consultarile cu partidele parlamentare. Potr ...
-
Oare ce-o fi de râs?! Nicușor Dan povestește că s-a hlizit la Donald Trump
Nicușor Dan dezvaluie, la cateva zile de la reuniunea de la ONU, ca s-a intalnit cu președintele SUA Donald Trump. Dan a ...
-
Ministrul Finanțelor dă detalii de culise din discuția de ieri, cu Moody's : "România trebuie să urgenteze formarea unui nou guvern"
Cat mai dureaza criza guvernamentala din Romania? Nimeni nu are raspunsul la intrebarea pe care și-o pun toți romanii. P ...
-
Ilie Bolojan a fost citat la DNA în dosarul afaceristului Fănel Bogos
Premierul Ilie Bolojan urmeaza sa fie audiat la DNA in dosarul afaceristului Fanel Bogos, care ar fi dat o mita de 1.5 m ...
-
PSD anunță că vrea să preia guvernarea. Despre colaborarea cu AUR: "Una e să stai la discuții, la dialog și alta este să faci Guvernul"
Deputata PSD Natalia Intotero spune ca partidul este pregatit sa preia guvernarea și ca Sorin Grindeanu ar urma sa fie p ...
-
Rareș Bogdan susține că Ilie Bolojan "pregătește nucleara": "Are în program impozitarea proprietăților la valoarea de piață. Oamenii vor ajunge să fie executați de bănci"
Rareș Bogdan a facut o serie de afirmații de o gravitate fara precedent la adresa liniei politice impuse de Ilie Bolojan ...
-
PSD acuză că Ilie Bolojan scoate din joc cei mai influenți și competenți diplomați ai României
PSD acuza ca premierul Ilie Bolojan scoate din joc cei mai influenți diplomați ai Romaniei. Pe scurt, aceștia nu mai pot ...
-
Siegfried Mureșan a primit o mentă în ghiveci: „Să aveți ce freca la Bruxelles". Abrudean a ascuns-o sub masă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a primit miercuri, in plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, inaintea v ...
-
Diana Șoșoacă îi bate obrazul liderului AUR că nu protestează pentru arestarea lui Călin Georgescu: "De ce Simioane nu ai stat cu noi?"
Diana Iovanovici-Șoșoaca și Nini Pascalini, reprezentanții S.O.S. Romania, au provocat un moment tensionat in Parlament ...
-
Kelemen Hunor despre Călin Georgescu: "Este un produs al fostei Securități... Cu argumente raționale nu schimbi credința sectanților"
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirma ca are incredere ca procurorii și judecatorii care au decis in cazul lui Calin ...
-
Grindeanu, atac în rafală la Mureșan, înaintea votului: „Premier desemnat, resemnat, păpușat, de nevotat". Ironia cu care și-a încheiat discursul: „Mulțumim pentru vizită"
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat miercuri, in Parlament, un atac in rafala la adresa premierului desemnat Sie ...
-
George Simion cere anticipate: "Asta este soluția constituțională care ar trebui adoptată de un individ care conduce România și are o dungă roșie așa pe buletin"
Liderul AUR, George Simion, a chemat romanii și membrii AUR sa mearga la arestul central, sa il susțina pe Calin Georges ...
-
Arestarea lui Călin Georgescu face înconjurul lumii: Ce scrie presa internațională despre cazul care zguduie scena politică din România
Decizia de arestare preventiva pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu a fost anunțata și comentata de marile agenții de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu