Rareș Bogdan, declarație fulminantă despre Ilie Bolojan: "El nu știe politică. Deciziile lui sunt pregătite, din umbră, de doi oameni"

Postat la: 29.07.2026 |

Rareș Bogdan, declarație fulminantă despre Ilie Bolojan:

Fostul prim-vicepreședinte al PNL a vorbit de tensiunile din partidul liberal, cum au fost generate acestea și viitorul său în interiorul formațiunii. Relația cu Ilie Bolojan a fost prezentată mai ales în cheie ideologică, în condițiile în care Bogdan îl consideră pe șeful PNL ca fiind mai degrabă apropiat de liberalismul european decât de conservatorism sau liberalismul clasic.

Europarlamentarul susține că mutările politice ale lui Ilie Bolojan și PNL sunt pregătite din umbră de Dan Motreanu (prim-vicepreședinte/secretar general) și de Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt de la Palatul Victoria. Bogdan este de părere că PNL oricând poate reevalua poziționarea față de PSD, deși au fost date mai multe moțiuni legate de necolaborarea între PNL și social-democrați. Un exemplu clar e cel din 2024, când la Sinaia, liberalii au decis să meargă singuri la alegeri, apoi au virat spre listă comună cu PSD. „Avem experiența asta spectaculoasă de răsucire", a subliniat Rareș Bogdan într-un interviu pentru libertatea.ro

Libertatea: Domnule Rareș Bogdan, cum ați ajuns din liderul eurodeputaților PNL un disident sau, pe vocabular politic nou, un pucist?

Rareș Bogdan: În primul rând vă mulțumesc pentru invitație, îi salut pe toți cititorii dvs. și mă bucur să vă revăd. Revenind la întrebare, n-am fost pucist, eu doar mi-am spus că totdeauna am fost o voce mai specială, mai independentă și când era vorba de Florin Cîțu, și când era vorba de Ludovic Orban, și acum când e vorba de Ilie Bolojan. Nimeni nu-mi ia relațiile de la Bruxelles, nimeni nu îmi ia poziționările, nimeni nu îmi ia pozițiile mele de vicepreședinte în Comisia de politică externă, de membru în cele mai multe comisii dintre toți eurodeputații liberali: de șef al delegației cu Irak, de membru al delegațiilor cu Moldova, Statele Unite, Israel. Lucrurile astea nu mi le ia. Nici de membru la ENVI, nici la CULT, nici la AFET, nici la LIBE, nici sau la PETI supleant. Dar, sigur, e o chestiune simplă, administrativă, dacă vreți.

În statutul Partidului Național Liberal, șeful grupului din Parlamentul European, la fel precum cei din Parlamentul României, din Cameră și Senat, este membru de drept în BPN. Eu deja intrasem în conflict cu Ilie Bolojan și politicile sale economice și era firesc să solicite un vot în noul BPN reieșit în urma congresului, pentru a nu mai fi prezent în BPN. A fost o chestiune administrativă. Am înțeles-o. Nu era nicio problemă. Nu cred că s-ar fi întâmplat multe lucruri. Nu puteam modifica voturi. Puteam doar spune lucruri în cadrul BPN-ului. Da, mi-au acordat mai multă libertate. Adică acum sunt mai liber să vorbesc cu dumneavoastră, sunt mult mai deschis.

-Așadar, s-a trecut de la festivalul democrației la concertul democrației?

-Ferească Dumnezeu! Dumneavoastră ați participat ca observator, ca analist, la acel festival al democrației, care a fost mult mai nociv pentru PNL decât bătăliile pe care le-am dus crunte cu PSD-ul lui Ciolacu, cu PSD-ul lui Năstase, de-a lungul timpului. Acea bătălie ne-a creat o problemă uriașă, pentru că a fost o bătălie fratricidă. Rezultatele pentru PNL au fost dureroase, rănile nu s-au cicatrizat decât foarte greu, dar au rămas vizibile, în filiale vorbesc sau între oameni care au fost pe aceeași baricadă politică în bătăliile electorale. Iar acum, sper să nu ajungem la aceeași situație, pentru că pentru PNL va fi foarte grav, deoarece, vedeți dumneavoastră, această platformă liberal conservatoare din cadrul PNL, nu în afara PNL, e o platformă de idei, în care credem noi că este linia pe care ar trebui să meargă PNL, dar sigur că suntem foarte deschiși la dezbatere. Are în interiorul său lideri foarte importanți. Alin Tișe a câștigat de cinci ori (n.r. - de fapt, de patru ori) președinția Consiliului Județean Cluj, Hubert Tuma de două ori președinția Consiliului Județean Ilfov, Adi Veștea a câștigat de trei ori președinția Consiliului Județean Brașov, respectiv de trei ori primăria din județul Brașov, al treilea oraș al județului Brașov. Toma Petcu a câștigat președinția Consiliului Județean pentru a două oară la Giurgiu. Domnul Eftime Valeriu vine din business, e cel mai important om de afaceri din Botoșani și a candidat și a câștigat într-un loc unde PNL n-a avut niciodată președinția. 32 de ani a fost doar PSD acolo.

-O să fiu avocatul diavolului și să vă spun că aveți și lideri destul de slabi: Ciprian Pandea, care dacă nu se muta de la Senat la Camera Deputaților, nu reușea. Doamna Alina Gorghiu, care, la fel, dacă nu se muta.

-Alina a fost președinta partidului. E unul dintre deputații cu mare experiență în Parlament și este fost ministru al Justiției și unul dintre liderii respectați ai Partidului Național Liberal.

-Și acum un liberal conservator?

-Sigur, e o opțiune a fiecăruia. Eu cred că opțiunea pentru PNL, mai ales cunoscând foarte, foarte bine ce se întâmplă la nivelul european și știind foarte bine istoria Partidului Național Liberal de 152 de ani, aceasta este. Cred că nu ne prinde haina progresistă. Cred că această apropiere de linia neoprogresistă, neomarxistă ne poate afecta din punct de vedere al bazei electorale a Partidului Național Liberal.

Eu am condus două campanii mari, ca și cap de listă, da? Cea de la europarlamentare 2019, unde am adus, împreună cu referendumul lui Klaus Ioannis, unde am dat la 10% de la 18 la 28%, respectiv cea de acum un an, doi ani, un an și jumătate. Am umblat în toată țara, în toate campaniile electorale. Baza Partidului Național Liberal este o bază conservatoare. Nu trebuie uitat că o bună parte din electoratul nostru nu e concentrat doar în urbanul mare. Este și în zona rurală, având 1.068 de primari și în zona urbanului mic, având peste 80 de orașe mici sau municipii.

Și, de asemenea, nu trebuie să uităm că în România, 56% din populație locuiește încă în zona rurală. Eu nu spun că nu trebuie să ne concentrăm și să avem mesaje pentru zona urbanului mare. Indiscutabil. Dar nici această zonă nu este departe de Dumnezeu, nu este departe de Sfânta Biserică, nu este departe de valorile de familie, valorile conservatoare, conservatorismului clasic, în accepțiune europeană, americană. Deci cred că această apropiere și această intrare pe o zonă care a aparținut mai degrabă USR-ului, care și- a asumat-o, REPER-ului, mai nou SENS-ul doamnei Ciceală, nu este în folosul Partidului Național Liberal.

Bazinul pe care noi ne-am bate împreună cu aceste trei forțe politice, chiar dacă le-am face o coaliție, pe care văd că Ilie Bolojan nu a anunțat-o public, dar a anunțat-o personal, dar nu a discutat-o în partid, e opțiunea domniei-sale. Nu cred că această coaliție împreună, cu acest mesaj, ar putea să urce mai mult de 20, 22, maximum 25%. Și ce am făcut? Tot trebuie să căutăm un partener cu care să guvernăm, pentru că scopul unui partid politic este să guverneze, să-și pună în aplicare politicile, tocmai pentru a arăta cetățenilor care i-au acordat votul fie că sunt două milioane, fie că sunt un milion, fie că sunt 800 de mii, fie că sunt trei milioane de votanți. Cam atât a fost maximumul unui partid politic. Președinții mai au șase milioane când e vorba din Nicușor Dan sau de Klaus Iohannis, respectiv Traian Băsescu. Dar în rest, votanții niciunui partid politic nu au depășit trei milioane în România ultimilor 35 de ani.

-Spuneți-mi, este Ilie Bolojan neomarxist? Sau sunt cei din jur?

-Păi, fiecare om se înconjoară de oameni care... Eu cred că Ilie Bolojan are această apropiere ideologică, nu are nicio treabă cu conservatorismul. Asta e, cu siguranță, nu are treabă cu conservatorismul. E 100% clar. Așa cum, din punctul meu de vedere, nu prea are treabă cu politicile liberale. Pentru că, altfel, Ilie Bolojan dacă ar fi ascultat de celelalte voci ale PNL, ale BPN-ului din PNL, sau BEX-ului din PNL, conducerii Partidului Național, când i-am spus „nu mări taxele", pentru că există alte soluții și am venit cu exemple.

I-am spus: Ilie, domnule președinte, nu mări taxele pentru că această creștere va opri, pe de-o parte, consumul, pe de-o parte, creșterea economică și în momentul în care vei mări și impozitele, pe lângă creșterea TVA, vei ajunge la o scădere, la o frânare a economiei, care ne va afecta foarte mult pe toți și în primul rând te va afecta pe tine pentru că conduci guvernul. Și i-am dat exemplu de țări, Italia lui Monti (n.r. - Mario Monti), pe care o cunoșteam foarte bine, cunosc bine politica italiană și politica franceză, i-am dat exemplu Greciei, i-am dat exemplu unor țări care, prin mărire de taxe, nu au făcut altceva decât să producă crize.

Și am venit pe cealaltă parte și am spus așa, de la Reagan încoace, de la America lui Reagan, până la Estonia, Lituania, Irlanda, scăderea taxelor este o soluție viabilă. Irlanda avea 9% deficit, ajunsese la un moment dat la 25%, era un dezastru pur și simplu, și a ajuns apoi la creștere de 25% De ce? Pentru că a scăzut taxele. Paradoxal, creșterea taxelor nu îți aduce mai mulți bani în economie. În momentul în care dublezi asta și oprirea investițiilor, o altă parte pe care eu am observat-o și am spus-o. Dacă tu mărești taxele și mărești TVA, impozitele, scazi pragul la microîntreprindere și vei afecta microîntreprinderea, avem peste 120.000 care sunt închise în momentul ăsta, avem mii de insolvențe în fiecare lună, vei avea o problemă cu încasările, vei avea o problemă cu salariile, vei avea o problemă cu viitorul economiei românești. Singura șansă a ta este, pe măsură dacă n-ai găsit altă soluție și tu te-ai dus pe aceasta, să crești investițiile.

Haideți să facem niște turnee în Statele Unite, unde sunt bani suficienți care să vină spre această parte a lumii care e apărată de un grad de securitate NATO. Hai să mergem în UK, la Londra, și hai să mergem în Emirate, pentru că sunt foarte mulți bani. Nu te duci la zonele unde nu sunt bani. Și haideți să aducem investiții în zona de resurse strategice, care sunt foarte necesare ca să nu mai fie dependentă Uniunea Europeană de China. Asta le știu toate din cadrul Parlamentului European. De la asta mai participați la ședințele noastre și vedeți când vine Sejourne, comisarul lui Macron. România are resurse, are metale rare pe care nu le exploatează, suntem caz unic în lume, nu UE: nichel, cadmiu, seleniu, aur, argint, cupru. Noi și astăzi exportăm minereul de cupru în Serbia, iar în Serbia îl exploatează la chinezi, după care aceștia îl exportă ca și materie primă pe microconductori în Europa. E ceva incredibil.

Noi refuzăm. De 20 de ani am închis complet mineritul. De 20 de ani refuzăm să exploatăm toate marile exploatări și în același timp nu reușim să băgăm bani suficienți în agricultură. Gândiți-vă că astăzi, din 720.000 de agricultori români, de fermieri români, dacă Uniunea Europeană nu ne-ar mai da subvenția de 2,2, 2,3 miliarde de euro, subvenție directă pe an, apropo de cei care înjură Uniunea Europeană, pentru că vin și votează tot felul de partide extremiste, antieuropene. Le-am spus-o la un moment dat într-o sală cu 400 de fermieri. Și am zis, oameni buni, de două ore, de trei ore înjurați Uniunea Europeană. Știți de unde vin banii pe care îi primiți subvenție? Domnul Rareș, de la APIA. Cum adică de la APIA? Da, de la Guvern. Stați, domnule, așa. Stați. De la Guvern, de la APIA, dar banii nu sunt de la Guvernul României, nu sunt din taxele și impozitele românilor, sunt de la Uniunea Europeană. Nu-i de la Ciolacu, nu-i de la Ciucă, nu-i de la Daea, erau toți trei pe scenă. E de la mine. Cum adică de la mine?

-Vreau să spun că ați greșit gruparea, că nu e chiar Ciolacu, era o altă grupare...

-Nu, nu, nu. Dar atunci, când a fost discuția cu cei 400, era Ciolacu la masă, era Ciucă, Ciolacu era șef la Camera Deputaților, Ciucă era premier și Daea era ministrul Agriculturii. Și două ore jumate am stat, eu eram cumva reprezentantul Parlamentului European, al Bruxelles-ului, da? Ăla rău pe care îl înjură antieuropenii. Și zic, domnule, stați o secundă. Rezistați fără alea 2-3 miliarde? Nu! Păi zic, dacă mâine nu mai suntem membri ai Uniunii Europene, jumătate dă faliment.

Acum ratăm PNRR ca niște fraieri. În loc de a lua 28,4 miliarde, nu cred că luăm 15 miliarde din ele.

-Cine-i vinovat?

-Cu siguranță, nu eu. Că eu am votat doar pentru alocări. Klaus Iohannis s-a bătut în Consiliu pentru acești bani. Noi ne-am bătut - europarlamentarii și măcar acolo am fost uniți, n-au existat dizidențe prea multe, doar niște voci insolite, dar marile familii politice, EPP, SND, Renew, au fost împreună, chiar ECR și Verzii, dar cei care au administrat asta, că n-am administrat eu.

Cele 528 de jaloane, dacă vreți, de reforme, trebuia să le realizăm dacă le-am trecut acolo. Nu conta dacă le-a trecut Ghinea sau le-a trecut Cîțu sau le-a trecut altcineva. Le-am trecut, le-am asumat ca țară. Astăzi nu avem cred că nici 250 din ele bifate. Acum vom pierde bani pe bani. Dar știți ce e interesant? Urlăm că putem pierde 700 milioane de euro, care e o cifră uriașă - legea salarizării unitare. 700 milioane sunt bani mulți. Pentru că, deși am avut asistența Băncii Mondiale, pentru că deși am avut asistența Comisia Europene, de un an și jumătate am stat pe această lege și am ținut oriunde altundeva decât pe masă. Așa cum încercăm de două săptămâni, de trei. Putem găsi inovații fără nicio problemă în cei care au administrat ministere, care au administrat Palatul Victoria. Dar, eu vă spun altceva.

În momentul în care Ilie Bolojan a dat un interviu la Bloomberg, la două luni sau la trei luni după preluarea puterii, cred că undeva în septembrie, în sfârșit de august, în începutul de septembrie, a dat o declarație că România intră în incapacitate de plată. Eu atunci, credeți-mă, dacă eram mai jos, mă aruncam de la etajul 13 în Parlamentul European, e mai greu să mă arunc la etajul 13, fără riscuri. Dacă eram la etajul 1 sau 2, săream fără parașută de nervi. Nu-mi venea să cred. Dar am sunat și am întrebat. Ce cu declarația asta? Vei afecta indiscutabil tot ceea ce înseamnă lanț de încredere. Domnule, e o situație foarte grea. Da, dar nu spui dumneata ca prim-ministru, pentru că dacă o spui, în momentul în care spui acest lucru e jale.

Și mi s-a întâmplat mie la Camera de Comerț din Italia, la două săptămâni după asta, la o întâlnire pe care am avut-o cu Forța Italia, cu Massimiliano Salini și cu Tajani, care e acum vice-premier, ministru de externe în guvernul Meloni, din partea Forța Italia, partidul nostru frate, din EPP, oamenii de afaceri italieni m-au întrebat: am văzut o declarație a premierului României, că intrați în incapacitate de plată, pentru că sunt zeci de mii de firme italienești, erau 22 de mii funcționale, cu cifră medie de afaceri de peste 100 de mii de euro atunci. Și zice, cum adică intrați în incapacitate? Asta înseamnă că să nu mai facem investiții în România?

Ei, asta a fost cea mai mică, cea mai neimportantă situație. Altceva s-a întâmplat. În momentul în care Ilie Bolojan a dat declarația cu România intră în incapacitate de plată, încercând să arate situația gravă în care se află România, dar fiind incapabil să comunice eficient, dar are alte calități, comunicarea nu e atu-ul lui numărul unu, dobânda cu care a crescut creditele pentru România a fost de două puncte procentuale. Astăzi e de trei. Astăzi România nu se poate împrumuta cu 6,9.

Deci noi urlăm că putem pierde din cauza legii salarizării în care toată vina ne aparține tot nouă, tot românilor. Că asta mă deranjează pe mine. Mă deranjează faptul că se creează impresia că, domnule, Bruxellus-ul cel rău, ăia de la Bruxelles. Nu domnule, nu Bruxelles-ul cel rău. Noi suntem proști, nu ăia. Ăia solicită lucruri pe care noi le-am trecut. Noi ne-am dus cu documentele în PNRR și ne-am asumat acele reforme. Băi, iertați-vă, nu ne-a impus nici Ursula von der Leyen, nici comisarul pe investiții, nici comisarul pe piață unică. Noi.

-Cât mai rezistă Ilie Bolojan la Palatul Victoria?

-Dumnezeu știe cât mai rezistă. Am văzut că sunt fericiți toți din ATI-uri. Am văzut că sunt 530 de spitale în grevă generală. Am văzut că nemulțumirile pe legea salarizării unitare sunt incendiare la nivelul medicilor, asistenților. Nu cred că se va ajunge la un punct de vedere comun. Cred că șansele de a vota legea salarizării unitare în această formă sunt nule în această săptămână. Sunt nule și săptămâna viitoare. Poate vom mai avea o sesiune undeva după 15 august, deci înainte de sesiunea normală care începe pe 1 septembrie.

Dar șansele sunt foarte reduse. Nu eu am condus Guvernul. Ilie a condus Guvernul, trebuia să ceară miniștrilor de resort, fie că au fost PSD-iși, fie că au fost USR-iști, fie că au fost UDMR-iști, fie că au fost liberal de-ai noștri, să le ceară să lucreze la această lege. Nu poți să vii după un an și două luni de când conduci Guvernul și să îmi spui: aoleu, e întârziată, e în sertar. Trebuia să îi iei, să îi dai cu capul de masă.

„Ilie a furat cheia sau a înghițit cheia de la Palatul Victoria și nu părăsește Palatul Victoria, deși are sub 20% prerogative"

-Care este soluția pentru viitorul guvern?

-Noi suntem într-o situație excepțională. Noi urlăm, dăm rezoluții, că suntem în opoziție. Dom'le, noi nu mai vrem la guvernare, vrem în opoziție. Noi mai avem doi ani jumate, e cam mult. Noi urlăm că vrem în opoziție. Dar în același timp, Ilie a furat cheia sau a înghițit cheia de la Palatul Victoria și nu părăsește Palatul Victoria, deși are sub 20% prerogative. Și în momentul ăsta este practic blocat, e cu mâinile legate și trebuie să se bată în ring, trebuie să facă lucru, trebuie să ia mistria, să construiască.

-Și ce credeți că ar putea face? Dacă pleacă, numește un interimar?

-Păi nu, singura soluție este un guvern valid, pentru că cu un guvern șchiop de unde pleacă Bolojan și pui un ministru, nu rezolvi problema. Eu nu îl înțeleg pe pe Ilie Bolojan. Pe de altă parte, spunem că vrem în opoziție, să reconstruim partidul, să ne reconstruim imaginea, să venim cu o forță modernizatoare, de parcă până acum am fi fost retrograzi, nu modernizatori. Și în același timp, face orice să nu părăsească biroul.

Ce să-ți placă în birou ăla? N-ai nici aer. Clădirea e o urâțenie. Eu nu știu ce s-a îndrăgostit așa de mult. Îi facem un cortuleț mic în Piața Victoriei, dacă îi place acolo.

-Cum ar putea liberalii să voteze Sorin Grindeanu împotrivă?

-În politică am văzut răsuciri, răsturnări, interese naționale multiple. Eu nu știu cum, prin negocie. Cred că doar prin negocieri. Dar noi avem rezoluții în care spunem că nu mai votăm. Noi nu mai stăm cu PSD la masă. Am votat patru. E drept că am mai votat un altul timpul campaniei la, vă amintiți, la Sinaia. Că mergem prin noi înșine și după o săptămână ne-am dus prin noi înșine pe listele PSD. Adică avem experiența asta spectaculoasă de răsucire. Dacă o dată am fost cretini, nu cred că suntem și a doua oară.

-Dar aveți o propunere de premier nou: PNR, USR, UDMR. Colegul dumneavoastră Siegfried Mureșan.

-Siegfried e un băiat bun acolo unde e, dar nu e de premier. A fost o propunere șah. Aici e creierul lui Dan. Ilie nu-i în stare. El nu știe politică. Dan e șmecher. Dan știe, deși mă enervează și în momentul ăsta nu sunt de acord deloc cu el, dar nu pot să nu-i.... Toate mișcările pe care le vedeți astăzi sunt ale Ioanei Ene Dogioiu, fost jurnalist și ea, foarte bun, și ale lui Dan Motreanu. Ilie, habar n-are de politică. El știe cu micromanagementul. El a fost foarte bun, a făcut lucruri grozave la Oradea. Absolut grozave.

-În momentul de față, dumneavoastră și gruparea, să-i spune dizidentă, ați câștigat în instanță?

-Noi suntem liberali cu crucea, nu sunt liberali cu rucsăcelul în culoarele curcubeului. Asta-i treaba.

-Credeți că după ce se termină toată nebunia aceasta, procesele, vă mai dă o dată afară din partid?

-Ei pot încerca, dar eu n-aș da pe nimeni afară din partid. Pentru că vă spun ceva. Eu urmăresc mult politica americană. Și fiind în Europa, am nevoi să urmăresc și politicile din diverse țări europene. Uitați-vă la Partidul Republican. Există diferențe de viziune între platforma lui Rubio și platforma lui Vance, care e mult mai conservatoare. Există diferențe de viziune în interiorul Partidului Republican, unde sunt numai puțin de patru platforme.

Nu văd care e problema că noi ne exprimăm în interiorul partidului opțiunea pentru această zonă, conservatoare. Care e problema? Pe cine deranjăm? Cum să renunți tu la președinți de consilii județene, la lideri politici foarte buni, care și-au dovedit calitățile? Vă dau un exemplu, Cătălin Predoiu.

Dom'le, de ce se renunț la un astfel de lucru? De ce se renunț la unul ca Rares Bogdan, care a relaționat foarte bine în Europa, de la Mitsotakis, la Plenkovic, De ce să-i arunci peste bord, să creezi o alternativă și să-ți creezi probleme în casă? Vedeți, eu nu-i înjur. Eu nu mă iau de el. Eu am o problemă doar cu politicile economice ale lui Ilie Bolojean și cu modul în care a procedat în relația cu noi. Că aici e supărarea mea și pe Motreanu și pe Bolojan, că restul nu contează de acolo.

Nu poți să iei o decizie fără să stai de vorbă cu oamenii. Și comuniștii, bolșevicii, te chemau să-ți faci autocritica, să te puneau la gazeta de perete

Și eram la masa de prânz, duminică, și am aflat că vor să mă dea afară din partid. Ei nu mi-au dat un mesaj, un telefon. După ce se rugau la mine să umblu, că mă poarte ca pe Sfintele Moaște, ani în șir, prin toate cătunele, prin toate campaniile electorale. Mi-au dat aia cu pensiile speciale să urlu mai tare decât USR-ul ca să nu cumva să pierdem electoratul pe care tot ei plăteau campanii să mă atace că de ce au făcut o lege proastă care a fost anulată de Avocatul Poporului și CCR. M-a deranjat enorm. Și de asta nici am mai răspuns la niciun telefon, de la niciunul dintre colegii din care au făcut asta în frunte cu Motreanu, pentru că puteau să pună mâna, mai ales că el era singurul de acolo care mi-era și prieten și puteau să pună mâna și să-mi zică: băi Rareș, noi te dămafară, că uneltești împotriva liderului suprem, al noului nostru Mesia.

-Cum ați primit vestea referitoare la desemnarea domnului Veștea? Știați de acest lucru.

-Foarte bine. Știți unde eram? Trebuia să mă duc în Irak, pentru că sunt șeful de legație cu Irak. Și în momentul ăla eram în Arabia Saudită, eram în Riad. Știau trei oameni. Auzi, dacă cineva vrea să se dea mare, să zică că știa, e doar ca să facă... Nu, nu știa. Din grupul de inițiativă a Platformei Liberal-Conservatoare nu știam. Eu am aflat fiind acolo. Era ora 12 sau 1, eram în Riad când am aflat de această chestiune, dar m-am bucurat. A fost un nume care a mai circulat ca opțiune. De ce? Pentru că fusese Ministrul Dezvoltării, pentru că era un om validat de... fusese președinte de CJ. Era un om respectat de către forțele politice, că doi ani de zile ca ministru al Dezvoltării a lucrat cu toți primarii din țară, a finanțat proiecte, pentru că era un om validat de vot direct. Trei mandate de primar, trei mandate de președintele de CJ, într-unul dintre cele mai mari județe ale României, în primele cinci, Brașovul. Și plus un om echilibrat, care nu crea tensiuni. Puteam înțelege de ce să nu mă desemneze pe mine că sunt al dracului, sunt radical, sunt agresiv, dar pe Adrian e mult mai liniștit.

„Sunt mulți proști în Parlamentul României..."

-Vi s-a propus o funcție...?

-Mi s-a propus, dar eu nu plec de la Bruxelles, cred că îmi fac treaba foarte bine. O să vin la un moment dat de acolo, că mi-e dor când îi văd pe ăștia câți proști sunt în Parlamentul României, vreau să le arăt un pic cum e cu oamenii care au citit câteva cărți. Sunt mulți proști acolo, credeți-mă. La Bruxelles n-aveam atâția. Nu au citit, nu au cultură. Eu le-aș spune: băi, hai să văd, de la Cățeluș cu părul creț și de la Cireșarii, și de la Huckleberry Finn și Tom Sawyer ați mai citit ceva? Sau sunteți ca lemnul? Dacă n-ați citit, ar trebui să citiți, că altfel vă faceți de rahat.

-Spuneți-mi, relația în momentul de față a PNL...

-E excepțională a mea cu Bolojan, e minunată.

-A PNL cu PSD?

-Ne iubim.

-Este moarte clinică sau renaște ca pasărea Phoenix?

-Nu cred că renaște. Nu cred, adică... Electoratul nostru spune fără PSD. Spune, domnule, rupeți-vă de PSD. Nu poți acum să... E ca și când ai pornit în viteză maximă. Sunteți fani de Formula 1? Mie îmi place Leclerc. Și Hamilton. Și n-au un sezon rău acum, dar vine tinerelul ăsta, cumva seamănă cu noi ăsta, Kimi Antonelli, care bate tot. Ei, gândiți-vă că ei au viteză uluitoare și vreți să-mi schimbați viteza, intrați în parapet. Păi noi acum, dacă am tot urlat de șase luni, fără PSD, fără PSD, fără PSD, fără PSD, acum ce să facem? Deși dacă vine mâine Grindeanu și dă un mesaj lui Bolojan și îi spune Ilie, te votez, tot pe tine prim-ministru, ne anulează rezoluțiile.

-Dar raportarea PNL-ului la AUR. Sunt oamenii frecventabili?

-Eu cunosc mulți oameni de acolo, Murad, de exemplu. N-am ascuns niciodată că am o relație de prietenie cu el. Dungaciu a fost invitatul meu de zeci de ori. Eu cred altceva. Eu cred că în momentul în care un partid politic e cotat la 40-45%, la vot nu cred că ar lua mai mult de 30 și un pic. Nu poți exclude din viața politică 40% din populația României. PNL a spus singur, a spus coaliția de dreapta. Noi trebuie să încercăm să luăm cât mai mult singur, după care vom vedea cu cine suntem de vorbă. Dar până atunci nu putem sta de vorbă decât noi cu electoratul nostru, conservator, liberal.

-Avem și întrebări ale cititorilor. Ați avut un rol în formarea Partidului Oamenilor Tineri?

-Nu, niciuna. A zis o fată drăguțică așa, m-am uitat la ea, simpatică. Dar eu sunt căsătorit. Au repetat prostia asta de câteva ori. Eu eram cu stafful lui Ciucă de campanie, dar noi nu l-am văzut.

Când a vorbit ultima dată cu Klaus Iohannis

-De la terminarea mandatului ați mai vorbit cu Klaus Iohannis?

-Da. Ultima dată... o să creeze știre asta. Eu sunt fan U Cluj, cea mai iubită echipă din Transilvania. Noi, în 1940, când a fost cedat Ardealul, noi nu am stat să jucăm în campionatul Ungariei. Noi am jucat cinci ani în campionatul României în surghiun, la Sibiu. Noi suntem echipa românilor din Transilvania. O echipă atât de frumoasă, care are performanță. Și la meci, finalele pierdute amândouă la 11 metri, n-avem noroc la 11 metri, m-am dus la meci cu Emil Boc, cu Alin Tișe, cu șapte mii de clujeni. Am plecat la meci, am ocupat Sibiu. Au venit și vreo patru-cinci mii de olteni. Se lupta PNL-ul lui Rareș și al lui Emil și al lui Alin, cu Craiova susținută de Claudiu Manda și Olguța Vasilescu.

Cum să intru eu în Sibiu și să nu-i dau un telefon președintelui? Nu e frumoș. Îl știu de mult timp. Am lucrat cu el la Sibiu Capitală Culturală ani în șir și la SFIŢ, la Festivalul Internaţional de Teatru. Să ştiţi că Festivalul Internaţional de Teatră de la Sibiu. Și zic, băi, îl știu de atâta timp. A fost președintele nostru. Și îl sun. Pun la telefon, eram în dreptul aeroportului. Și îl sun. Când a fost finala? În iunie. Nu, în mai. Și îl sun. I-am scris de ziua lui, scrie de sărbători, îl mai întreb pe chestiuni europene.

-Și răspunde?

-Da, mie da. Uneori, la Strasbourg, eu am fost de foarte multe ori lângă el în consilii și l-am văzut. Era foarte influent. Era un jucător. Chiar dacă aici, în țară, nu comunica suficient și a lăsat lucrurile să pară că... El acolo, de la Merkel, că a prins și perioada în care era Merkel în consiliul, apoi Macron și liderii europeni, să știți că era unul dintre liderii respecți.

-Când plecați din politică?

-Foarte bună întrebarea. Ce dracu am căutat eu în politică. De ce am plecat eu din presă în politică. Pentru că eu am iubit presa enorm.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Rareș Bogdan, declarație fulminantă despre Ilie Bolojan: "El nu știe politică. Deciziile lui sunt pregătite, din umbră, de doi oameni"

Postat la: 29.07.2026 |

0

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE